Eveniment

We will always have Venice!

Romeo CUC, Raluca SABĂU, Roxana POP, Irina GUDANĂ, Mihai GHEORGHE, Vlad TOMEI, Attila KIM

Câteva gânduri la sfârșitul jocului

text: Romeo Cuc, Raluca Sabău, Roxana Pop, Irina Gudană, Mihai Gheorghe, Vlad Tomei,
Attila Kim (Comisar) - echipa MNEMONICS

Acum, la încheierea Bienalei de la Veneția, la aproape un an de la prima noastră întâlnire în care am stabilit numele acestui proiect, reușim să vedem mai clar dacă și cum s-au așezat ideile noastre, să vorbim cu mai mare pricepere despre spațiul public, să invităm la implicare și, cel mai important, să ne bucurăm cu adevărat că ideea noastră a reușit să stârnească emoție și bucurie, să invite publicul (avizat sau nu) la o lectură a orașului prin filtrul alcătuit de noi, poate mai optimist.
La momentul închiderii celor două expoziții, de la Pavilionul României și de la Galeria IRCCU, avem la activ mii de vizitatori, un site bilingv, multe legături create în social media, un catalog, o colecție video, comunicate de presă, evenimente în țară, articole, reportaje și interviuri. Am reușit, sperăm noi, nu doar să vă facem cunoscute componentele proiectului, dar și să transmitem mesajul mai departe. La moment de bilanț, dorim să împărtășim câteva gânduri cu cei ce ne-au urmărit cu fidelitate.

Să mergem la Veneția cu MNEMONICS a însemnat, în primul rând, privilegiul, onoarea de a participa la un eveniment internațional de asemenea prestigiu, mai ales în anul Centenarului nostru. La sărbătorirea a 100 de ani ai statului național unitar român, România a vorbit lumii despre un specific local care a reușit să rezoneze cu numeroase alte culturi din toate colțurile lumii. Pentru membrii echipei, acest proiect a însemnat o succesiune de momente emoționante, de la concepție, producție și prezentare, toate acțiunile noastre având la bază, pentru fiecare dintre noi, o investiție personală de natură afectivă fără de care nimic nu ar fi fost posibil: amintirile.

Proiectul a fost început de cei patru arhitecți ai echipei (Romeo Cuc, Irina Gudană, Roxana Pop și Raluca Sabău) și de cei doi autori ai cărții „În fața blocului”, Mihai Gheorghe (în calitate de art director) și Vlad Tomei (copywriter). Apariția întregului concept și transformarea lui în expoziția ce avea să răspundă temei „Freespace” a Bienalei s-a bazat pe conștientizarea faptului că unul dintre cele mai importante momente ale vieții noastre, în care timpul și spațiul au dimensiuni schimbătoare, în care manipulăm cu ușurință limitele prin imaginație infinită, este copilăria. Și așa am început să ne amintim întâmplările „memorabile” ale fiecăruia și, mai presus de toate, extraordinarul, și de atunci, nemaiîntâlnitul sentiment de libertate. Ne-am întâlnit deci noi, autorii, având în față o pagină albă și frumoasă pe care trebuia să o scriem și să o înscriem între altele deja scrise, pagini ale istoriei de câteva decenii a cartierelor de blocuri din orașele României.
Nimic întâmplător, pentru că și noi, și dumneavoastră, și foarte mulți dintre cunoscuții noștri am ajuns la un moment dat în situația, vremelnică sau de durată, de a locui la bloc sau în jurul blocurilor. Unii s-au născut și au copilărit într-un apartament, alții s-au mutat de la casă într-un cartier de blocuri, de la bloc la casă sau dintr-un bloc în altul toată viața. Indiferent de situație însă, cu toții am putut rezona cu acest fenomen. Deși provenim din părți diferite ale țării, ne-am născut în ani diferiți, venim din familii și școli diferite și totuși am constatat că amintirile noastre erau extrem de asemănătoare. Cele mai puternice dintre ele, de fapt cele care au și generat dialogul nostru, au fost poveștile cu jocuri și prieteni, care au constituit baza tuturor întrebărilor din proiect.
În această formulă multidisciplinară, punând împreună datele expoziției pe care o imaginam, am considerat mai mult decât potrivit să căutăm mai departe, știind că există multe alte proiecte cu o activitate compatibilă cu subiectul. A urmat un șir de asocieri cu profesioniști din domeniu sau din domenii apropiate arhitecturii și urbanismului, ceea ce a generat un mesaj complex sub umbrela căruia s-au regăsit toate componentele proiectului.
Astfel am ajuns să prezentăm împreună sinteza unei analize ce trece prin fiecare perioadă importantă din istoria urbanizării orașelor din România. Nu ne-am concentrat pe anumite zone ale țării și nici nu am încercat să optăm pentru o atitudine anume privind contextul urbanizării celor mai multe orașe mici și mari sau modul de implementare a planurilor de dezvoltare, configurațiilor urbanistice și arhitecturale. Propunerea noastră și catalogul proiectului au spus pe scurt povestea unor decenii de transformări - din punct de vedere al spațiului construit și al utilizărilor lui - care au avut loc sub ochii noștri sau ai părinților noștri care, la rândul lor, ni le-au povestit, pe care unii le-au studiat și le-au transmis mai departe sau pe care le-au cunoscut doar după ce s-au întâmplat. Astăzi, urmările acestor transformări, marcate de critică sau resemnare, ne sunt cunoscute ca un decor cu contururi clare ce a găzduit unele dintre cele mai frumoase amintiri, dacă filtrul propus de acest proiect este acceptat.

caption><img src= Jocul ca exercițiu de memorie

Într-unul din primele comunicate pe care le lansam către presă la momentul anunțării câștigătorilor concursului național pentru selectarea proiectului ce avea să reprezinte România la Expoziția Internațională de Arhitectură de la Veneția, scriam că „[...] descrie un vast teritoriu al libertății mai multor generații din România - libertatea de mișcare, libertatea intenției și a imaginației, libertatea reaccesării amintirilor copilăriei și a reaproprierii la maturitate a aspectelor sale ludice. În memoria colectivă a generațiilor ultimelor decenii fenomenul descrie un imaginarium comun generat de evoluția urbanismului liber care a rezervat locuitorilor orașului un spațiu gratuit pe care nu îl revendică nimeni, dar care aparține tuturor. În România, imaginea iconică universală a spațiului-dintre-blocuri rămâne cea a copiilor jucându-se sub supravegherea de la distanță a părinților și bunicilor, construind liberi lumi invizibile într-un spațiu gol”.
Și așa se face că jocul, acest instrument extraordinar de explorare a tuturor posibilităților și de antrenare a imaginației, de legare a prieteniilor și de relaționare cu semenii noștri până la sentimentul apartenenței la o familie se dovedește a fi un limbaj comun, universal al copiilor mai multor generații din România și din alte părți ale lumii.

Întâlniri salutare

Pentru noi a fost în egală măsură interesant să aflăm că legătura dintre noi și marele bagaj de amintiri comune este favorizată, pe lângă jocurile copilăriei propriu-zise, de spațiul în care au prins viață. Conștientizând aceste lucruri, împreună cu partenerii și colaboratorii noștri le-am selectat și transformat în componente ale exercițiului nostru de memorie.
Pe parcursul acestui proces, de la concepție la momentul vernisajului, am înțeles cum fiecare element, fiecare capitol al discursului, ca și argumentul memoriei și amintirilor din proiect se datorează unor povești mai vechi. Este vorba despre eforturi anterioare, individuale sau colective ce s-au articulat coerent, propunând un alt mod de a vedea orașul. Cu alte cuvinte, fiecare autor al expoziției a avut un aport de cunoștințe și abilități dobândite anterior, ceea ce ne-a ajutat să avem un permanent schimb de roluri, să ne ocupăm împreună de toate detaliile.
Arhiva proiectului, în formulă bilingvă, se găsește la www.mnemonics.ro, reușește să le adune eficient pe toate, prezentând, pe de o parte, manifestul nostru (text, foto, video), pe de altă parte, o colecție de „Gânduri” (texte de teorie, istorie, geografie, antropologie și sociologie) și de „Voci” (interviuri cu profesioniști din diverse domenii), separate printr-o colecție de „Cadre” (album foto cu scene din oraș) de povestea „Inițiativelor” (proiecte de inițiativă civică și educație urbană).
Vă invităm să căutați mai departe proiectele prietenilor de la Centrul de Resurse pentru Participare Publică, De-a Arhitectura, Grupul de Inițiativă Civică „Cișmigiu” și Asociația Komunitas. Cu ei am lucrat pentru a contura o invitație la participare și implicare prin prezența în expoziție și catalog, după ce am încercat să așezăm gânduri și cadre ale contextului discutat prin contribuțiile doamnei profesor Ana Maria Zahariade și a domnilor Vasile Ernu, Ștefan Ghenciulescu, Vintilă Mihăilescu, Norbert Petrovici, Bogdan Suditu (prin texte) și a domnilor Laurian Ghinițoiu și Andrei Mărgulescu (prin imagini).

caption><img src= Mesaj la sfârșit de joc

Ne bucurăm că MNEMONICS a evoluat continuu, devenind pe tot parcursul său, inclusiv perioada de expunere în Pavilionul României de la Veneția, o colecție de povești, de proiecte mai vechi sau mai noi, împărtășite de profesioniști ce nu încetează să caute răspunsuri; această întâlnire, aflată sub semnul „spațiului liber”, s-a bucurat de reacții neașteptat de calde și energice din partea vizitatorilor și a celor care au încercat să se apropie, măcar puțin, de mesajul nostru.
Poate că este momentul să depășim și mai mult conturul în care ne înscriem fiecare, prin natura profesiei, și să povestim mai departe despre importanța participării și implicării active în ceea ce privește transformarea spațiului public, la cunoașterea felului în care funcționează relațiile în oraș; să transmitem mai departe importanța consolidării relației dintre cetățean și autoritățile responsabile cu păstrarea și dezvoltarea mediului construit. Noi credem că, după finalizarea experimentului MNEMONICS, prin care am împărtășit atâtea alte teme și idei, am reușit să atragem atenția asupra nevoii și dorinței locuitorilor orașului și membrilor comunităților de a avea spații libere, locuri frumoase și sigure.

În final, acesta este, poate, cel mai important mesaj al MNEMONICS - un memento al apartenenței fiecăruia la spațiul public și al faptului că perimetrul lui „acasă” ar putea fi similar cu teritoriul nelimitat al copilăriei care, pentru mare parte din populația adultă a României, a depășit spațiul strict al apartamentului de bloc, extinzându-se la spațiul din-fața/spatele-blocului învestit cu o multitudine de valențe și cu un potențial pe care numai copilăria și-l poate permite.