Șansa

Nicolas Mircea LUPU

ȘANSA

« Exode »: « Émigration des Hébreux hors d’Egypte. Par extension: Émigration, départ en masse » (Le Petit Robert 2020, p.978). Exodul este legat de un pericol grav, o « soluție ultimă ». Îmi închipui că, pentru cei care sunt astăzi tineri absolvenți, anii ‘70 -‘80 fac parte din istorie. Pe de altă parte, a circula (mai ales în Europa) nu prezintă nicio dificultate. Mergând în străinătate, nu îți « părăsești țara ».
Voi lăsa deci de o parte considerentele legate de actul în sine pentru a încerca să evoc situația mea de arhitect în țara în care am ajuns.
Într-un fel, am avut o mare șansă să fie vorba de Elveția, unde soția mea avea o parte importantă a familiei. Mă refer, în primul rând, la aspectul profesional pe care l-am putut compara cu situația din Franța, Statele Unite, Canada.
Elveția este, pe de-o parte, țara birourilor de arhitectură mici. Herzog și de Meuron erau, în momentul concursului pentru teatrul din Viège, la o distanță astronomică de cei 450 de asociați și colaboratori de astăzi.
În al doilea rând, relația cu clientul începe, adesea, cu alegerea unui teren și se încheie cu semnarea conturilor finale, toate etapele realizării obiectului fiind concepute, organizate, controlate constructiv și financiar de către arhitect. Vorbesc, bineînțeles, despre mandatele curente: case, școli, săli polivalente, imobile, săli de sport...
În al treilea rând, concursul de arhitectură rămâne (obligatoriu, prin lege, pentru clădirile publice) modalitatea cea mai frecventă pentru a obține o comandă. Am făcut parte din jurii ale concursurilor și pot afirma că nu am simțit niciodată vreo formă de presiune.
Toate cele de mai sus pun în evidențâ faptul că buna pregătire, disponibilitatea, «deschiderea», angajamentul deplin în muncă, dar și imponderabilul factor « calități naturale » pot deveni « bastonul de Mareșal » din traista fiecărui soldat/arhitect (pentru a-l parafraza pe Napoleon).
Privesc cu admirație structurile ușoare ale noilor birouri de architectura din Geneva. Privesc cu admirație polivalența membrilor echipei. Privesc cu admirație capacitatea de « coagulare » pentru concursuri sau lucrări de mare importanță, dăruirea de sine și tenacitatea pentru obținerea rezultatului. Dar, de calități asemănătoare a dat dovadă, în anii ’70, și echipa lui Sergiu Hanganu care a câștigat, în fața lui Cezar Lăzărescu, un important concurs pentru un ansamblu pe litoral. Fără urmări ! De aceea vorbeam mai sus despre o șansă pe care am avut-o.
Spațiul rezervat fiecaruia dintre noi fiind limitat, sunt obligat să fac o drastică selecție a activității mele. Încerc să disting ce mi-a fost de real folos din întreaga formație de arhitect din România. Aș situa, în prim plan, pregătirea în domeniul structurilor, care poate influența de manieră fundamentală « logica » și claritatea proiectului în ansamblu. Aș adăuga cursurile de Istoria arhitecturii, în succesiunea lor completă și cronologică (1), cunoștințele de istoria artei și cele de teoria arhitecturii (2).
Am simțit, în același timp, carențe importante în metodologia derulării proiectului (3), în abordarea aprofundată a « locului » și a « formei urbane »; am simțit o lipsă de coerență flagrantă între cursul de Estetică urbană a regretatului profesor Radu Laurian și proiectele de « urbanism » pe care le făceam la atelier.
Desigur, zeci de ani au trecut și situația a evoluat. Nu aș fi vorbit de lucruri atât de « vechi » fără a fi fost solicitat.
Aș încheia spunând că prezența în Elveția a contribuit de manieră fundamentală la evoluția carierei mele de arhitect.

NOTE

(1) Pare bizar ce spun, dar în multe școli occidentale se tratează numai « fragmente » istorice (alese pe criterii sociologice, politice sau pur subiective) ceea ce induce o viziune lacunară - unde arhitectura greacă sau romană, de exemplu, pot lipsi din formația unui arhitect.
(2) La Departamentul de arhitectură de la EPF Lausanne, un curs de Teoria arhitecturii a fost introdus la jumătatea anilor ‘80.
(3) Exemplul cel mai elocvent este activitatea profesorului Pierre von Meiss, cartea sa « De la forme au lieu » devenind indispensabilă formării studentului arhitect.

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR.1-2/ 2020
EXOD