Dosar tematic timișoara

2020 - Amintiri despre viitor

Privind înapoi toți acești 50 de ani, 1990 și 1996 sunt doi ani importanți, însemnând două momente de prag - Renașterea Școlii și afirmarea ei. Pentru unii dintre noi, absolvenți deopotrivă la Timișoara și la „Ion Mincu”, există o continuitate în ceea ce făceam încă de la finele anilor ’70, început de ani ’80, fie că a fost vorba de latura didactică, de aplecarea către patrimoniu și urbanism, către redescoperirea modernității sau către studiul teoretic. Deci anumite trasee vin de dincolo de 1990, în timp ce altele, ale absolvenților Școlii de după reînființare, pornesc începând cu 1996 și sunt deosebit de dinamice.

În acest sens aș menționa intensitatea angajării ultimelor generații de absolvenți în cadrul unor inițiative deosebit de generoase precum cele amintite, respectiv Anuala de Arhitectură Timișoreană, coagularea Facultății și a filialei OAR Timiș în cadrul Bienalei ARTENCOUNTERS din 2015, când organizarea expoziției „SIGMA - Cartografia Învățării - 1968-1983”, workshopurile organizate cu studenții au prilejuit o reinterpretare a ceea ce a însemnat avangarda artistică în învățarea artei și arhitecturii în deceniul 7 la noi în Școală în special, asta apropo de „Ar fi posibil ca….” din mottoul de început al acestui text32. (fig. 52) Această implicare a continuat în toți acești ultimi ani, BETA 2016 - http://2016.betacity.eu/ro/, 2018 - https://2018.betacity.eu/despre/, 2020, structurate conform sloganului PRIVEȘTE ORAȘUL, cu aducerea împreună în cadrul dezbaterilor și expozițiilor a celor trei vectori majori - Societate Civilă, Administrație și Mediu Profesional33. A continuat, de asemenea, în cadrul cooperării cu Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 în cadrul organizării proiectelor TRANSITE în 2018, în cadrul BETA - și CITY VIEW în 2019 -https://www.privesteorasul.com/ 34.