RDW

Fundamentals Biennale di Venezia 2014

Foto: Mircea Țibuleac

Foto: Mircea Țibuleac

Evenimentele Bienalei de la Veneția au loc în perioada 7 iunie-23 noiembrie 2014. Pavilioanele, respectiv participările naționale, sunt grupate în zonele Giardini și Arsenale. Evenimente colaterale Bienalei, o parte a participărilor naționale la care se adaugă numeroase expoziții și evenimente, au loc în diferite zone ale Veneției grupate tipologic după o schemă pusă la dispoziția vizitatorilor la intrarea în spațiul Bienalei.

Tema propusă de Rem Koolhaas pentru Bienala de Arhitectură de la Veneția a constituit o dublă provocare. Fundamentals a urmărit determinarea generată de necesitatea transmiterii unui mesaj coerent legat de fenomenul arhitectural. Secundar ar fi de remarcat tentativa de exprimare a identității conceptuale aplicate de-
mersului arhitectural, care reia o temă mai veche propusă pentru Bienală în anii `70. Așa cum remarca Paolo Baratta, Bienala de anul acesta constituie „a research-based exhibition”. „For the first time, the national pavilions are invited to respond to a single theme… 65 countries – in the Giardini, at the Arsenale and elsewhere in the city – examine key moments from a century of modernization. Together, the presentations start to reveal how diverse material cultures and political environments transformed a generic modernity into a specific one. Participating countries show, each in their own way, a radical splintering of modernities in a century where the homogenizing process of globalization appeared to be the master narrative…” (Rem Koolhas)

Tema este aproape metafizică încercând prin elemente simplificate să evidențieze nu un întreg interpretativ, susținând mediul contextual ce ar putea da naștere interpretărilor personalizate. Absorbing Modernity constituie cadrul propice pentru analiza transformărilor specifice care au avut loc în ultima sută de ani, respectiv 1914-2014.

Tema arhivei, a rememorării evenimentelor care au determinat într-o anumită perioadă temporală arhitectura unei regiuni, constituie premisele cercetării unui fenomen distinct sau al unei reacții la nivelul fenomenului arhitectural.

Se remarcă tema de cercetare dezvoltată în mai multe direcții în cadrul pavilioanelor prezentate. Pavilioanele Coreei și Japoniei se remarcă prin tipologia cercetării tip arhivă (laborator, atelier) și extensia acesteia în cadrul prezentării pavilionului Rusiei, care transformă elementele arhivei în bunuri comerciale, similar unui târg de produse. Pavilioanele Slovaciei sau Poloniei urmăresc o direcție poetică dezvoltând subiectul prin accentuarea unui element specific. O abordare distinctă, mizând pe identitatea și expresia vizuală prezentată prin intermediul filmelor sau machetelor, transpune privitorul într-o lume în mișcare, în care aspecte ale temporalității devin elementele-cheie ale evoluției fenomenului arhitectural (pavilioanele Franței sau României). Întâlnim și a patra direcție de abordare în pavilioanele Greciei, Spaniei sau Braziliei, care traduc modernitatea prin capacitatea de expunere; pavilioanele fiind un spațiu al nuanțărilor diverse – un conglomerat vizual de imagini statice dispuse cronologic sau momente-cheie în timp.

În spiritul viziunii complexe, Rem
Koolhaas contrabalansează abordarea radicală, contextuală (arhivele pavilioanelor) cu cercetarea globală (abordarea fundamentală, esențială), din cadrul Elements desfășurată în pavilionul central din Giardini. „The history of the past one hundred years prelude to the Elements of Architecture section hosted in the Central Pavilion, where the curator offers the contemporary world those elements that should represent the reference points for the discipline: for the architects but also for its dialogue with clients and society.” (Paolo Baratta)

Cercetarea accentuează expresia limitelor și abilitatea de a controla complexitatea relațiilor stabilite între elementele reper ale limbajului arhitectural.  Complementar abordării pavilioanelor, Rem Koolhaas propune analiza elementelor de bază (Elements of Architecture) specifice limbajului arhitectural (fereastra, ușa, scara etc.), elemente care transpun definirea complexității codificatorilor supuși unor instrumente de operare specifice: spațiu, norme, reguli, înălțimi, modulor etc. Unul dintre elementele-cheie îl constituie spațialitatea sau relațiile spațiale: compunerea și dispunerea elementelor în spațiu, provocare complexă ce constituie esențializarea fenomenului arhitectural. Determinarea relațiilor spațiale între elementele arhitecturale transpune o zonă experiențială: o fereastră nu constituie doar un gol într-un element vertical opac (sau constituind o rezultantă a unui calcul matematic), ci un rezultat a ceea ce poți vedea dincolo, prin acel element arhitectural (vezi Corbusier)… Arhitectura devine contextual un instrument care generează relații emoționale, dezvoltând creativitatea – modernitatea exprimată în termenii complexității.

Concluzionând, nu putem să nu remarcăm amploarea și diversitatea abordărilor fără precedent, o adevărată „Choral Research on Architecture!”. „This time, the exhibition is the result of research effected under the guidance of the curator. There are some historic precedents to this in some of the early Architecture Biennales, but nothing comparable. The spirit of research is always something with which la Biennale concerns itself; but here it is la Biennale itself that is doing the research. And we are convinced of the importance of this development and this extraordinary opportunity Rem has offered us.” (Paolo Baratta)

Foto: Mircea Țibuleac

Foto: Mircea Țibuleac

Câștigătorii BAV 2014 sunt:

1. Coreea cu pavilionul Crow’s Eye View: The Korean Peninsula (premiul Leul de aur);

2. Chile cu Monolith Controversies (premiul Leul de argint);

3. Monditalia pentru secțiunea proiect de cercetare (premiul Leul de argint).

 

Au fost acordate 3 mențiuni speciale pentru participări naționale:

1. Canada (Arctic Adaptations: Nunavut at 15);

2. Franța (Modernity: promise or menace?);

3. Rusia (Fair Enough: Russia’s past our Present).

 

Trei mențiuni speciale au fost acordate pentru proiecte de cercetare la secțiunea Monditalia (Fundamentals):

1. Radical-Pedagogies-Action-Reaction-Interaction; 

2. Intermundia; 

3. Italian Limes.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog