RDW

6 curţi la bloc

LC_NP_SB_2

Arhitectură:
Alex Axinte, Cristi Borcan (studioBASAR)

Structuri:
Lucian Stanciu, Mihai Pavel (Altfel Construct)

Instalaţii:
Florentina Radu, Mirela Neculai, Alexandru Damian

Constructor:
Baupartner

Amplasament:
str. Mărăşeşti, nr. 270, Ploieşti, Prahova

 

Beneficiar: Blue Spot

Arie desfăşurată:
571 mp

Perioada:
2009-2013

Foto:
studioBASAR

La casă sau la bloc? Răspunsul la această întrebare a oscilat între extreme în societatea românească a ultimilor ani. După industrializarea rapidă şi explozia locuirii colective de masă, ce s-a încheiat brusc la sfârşitul anilor ’80, a urmat cursa nebunească în direcţia opusă, ce s-a manifestat începând cu anii ’90 prin puzderia de vile răsărite la marginea oraşelor. Fuga din „cutiile de chibrituri”, de vecinul de sus, de mirosul de prăjeală şi de bezna de pe casa scării s-a încheiat în fundătura vilei pe câmp, unde lipsa infrastructurii utilitare, dar şi sociale, a generat un confort mai degrabă apatic, într-un cadru de izolare şi segregare. Între timp, nici calitatea locuirii colective nu s-a reformat substanţial – intervenţiile post-1989 asupra blocurilor existente au reluat şi continuat logica uniformizării prin placări de faţade sau amenajări stereotipe ale spaţiilor dintre blocuri – iar majoritatea blocurilor din ansamblurile imobiliare noi au urmat, în mare, aceleaşi tipare moştenite din socialism.

Între aceste extreme a supravieţuit însă şi o lume de mijloc, un teritoriu aflat în interiorul, dar mai spre marginea oraşelor, ce nu a apucat să fie sistematizat în anii socialismului, păstrând caracteristici aproape rurale şi care a fost încadrat în categoria ce ne-am obişnuit s-o numim, mai mult peiorativ, „mahala”. În acest context, strada Mărăşeşti, situată în marginea de vest a oraşului Ploieşti, pune faţă în faţă două moduri de locuire radical diferite. Rezultat al unei sistematizări neterminate, ce a lăsat în urmă un bulevard parţial, aici coabitează un cartier unitar de locuinţe colective realizate în anii socialismului, cu o mahala pestriţă de case la curte. Treptat, brutalitatea alăturării s-a diminuat printr-o hibridizare lentă, vizibilă la nivelul relaţiilor spaţiale, practicilor cotidiene şi expresiilor arhitecturale dintre cele două ţesuturi, ce parcă împrumută unele de la altele peste bulevard.

Imobilul parter şi trei etaje se aşază la calcan pe latura lungă şi este retras pe latura îngustă a terenului la limita virtuală, şi probabil niciodată realizabilă, a prelungirii bulevardului neterminat, împărţind lotul în două curţi de folosinţă comună. Ca o ipoteză de locuire încă nevalidată de utilizarea curentă – doar două din cele patru apartamente sunt ocupate momentan. Clădirea oferă o tipologie de locuit contemporană şi o serie de spaţii-suport ce sunt disponibile interpretării funcţionale a utilizatorilor. Cu câte un singur apartament pe etaj, volumul construit se deschide către ţesutul fragmentar din faţă şi spate prin goluri şi balcoane minimale, iar în lateral tăieturi adânci organizează interiorul fiecărui nivel în jurul unor semicurţi interioare. Geometria şi posibilitatea funcţională a acestor balcoane şi terase continuă condiţia ambiguă a contextului, parţial planificată, parţial vernaculară. Prin intermediul acestor spaţii intermediare, locuirea nouă se poate racorda la vecinătate prin provocarea unor practici înrudite şi a unor relaţii vizuale sau de vecinătate, ca o formă de testare a unui posibil tip de locuire‚ şi la casă, şi la bloc.

 

 

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog