RDW

Avangardistul Marcel Iancu – arhitectul bine temperat1

Casa negustorului de vinuri Jean Fuchs, din 1927, este considerată prima casă cubistă din Bucureşti.

Casa negustorului de vinuri Jean Fuchs, din 1927, este considerată
prima casă cubistă din Bucureşti.

The Avant-Gardist Marcel Iancu
– the Well-Tempered Architect1

România a fost dintotdeauna o ţară complexată de izolarea ei culturală la porţile de est ale Europei. Cu toate acestea, în furtunoasele decenii dintre războaie, câţiva artiști născuți în Româ-nia şi-au adus contribuţia la mişcarea artistică mondială. Tristan Tzara şi Marcel Iancu2 au participat la crearea dadaismului la Zürich, acea încântătoare adiere prin cultura Europei. Marcel Iancu a fost „autorul moral al modernismului în România”3. Ca artist multilateral – pictor, grafician și sculptor, arhitect şi urbanist, scenograf, memorialist, eseist, publicist și critic, a fost un integrator al artelor în Gesamtkunstwerk.  Ca arhitect, a introdus și dezvoltat avangarda în București. După emigrare, crezul său universalist avea să se convertească dramatic în regionalism. Dar discernem în arhitectura sa din anii modernismului o anumită tensiune între tradiție și modernitate. Cât de bine temperat a fost modernismul în arhitectura lui Marcel Iancu în România și în Israel?
A la guerre comme à la guerre

Avangarda artistică de la începutul secolului trecut a fost singurul fenomen avangardist care a reuşit să revizuiască radical, global şi irevocabil obiectul şi categoriile estetice ale arhitecturii. Numai că avangardele depăşesc, prin definiţie, capacitatea de receptare a societăţii căreia ţin să i se impună. Toţi avangardiştii ştiu asta, şi atunci… à la guerre comme à la guerre! 

La fronde defila cu tupeu şi ostentaţie, şoca prin agresivitate, chema prin proclamaţii şi manifeste la mobilizarea generală intelectuală și socială, căci arhitectura trebuia salvată de academismul oportunist, de scleroză, de imobilism, de calcifierea în dogme estetice, de devalorizare prin rutină. Jos cu raportarea formelor la Patul lui Procust al stilurilor! Jos convenţionalismul burghez!

Europa artistică a fost cuprinsă de un frison general. Alertă mare. Discuţii, polemici, campanii de rechizitorii şi argumentaţii. Controverse, contestaţii, negaţii, dar şi inovaţii. Dizgraţii şi pasiuni. Trompeţii avangardişti aveau să fie urmaţi de prozeliţi şi epigoni, de mimi şi de oportunişti, de iezuiţi exaltaţi şi de conservatori vexaţi, ba chiar şi de indecişi.

Cu zăngănit de arme şi strigăte de luptă, ei au reuşit mai întâi să destabilizeze confortul secular al certitudinilor istoriciste. Apoi să le înlocuiască.

 Citiți textul integral în numărul 1 / 2015 al Revistei Arhitectura
NOTE:

1 Ediția prezentă este revăzută, actualizată și completată față de variantele de la începutul anilor ’90, publicate în revista AB, vol. 117-188, 1993, Ljubljana, preluat de Docomomo nr. 10, 1993, Eindhoven şi Óculum, nr. 5-6/1999, Sao Paolo, precum şi în Analele Arhitecturii, publicaţia Facultăţii de Arhitectură „Spiru Haret”.

2 Marcel Iancu s-a născut la Bucureşti în mai 1895, ca fiu al unor evrei înstăriţi şi a murit la Ein Hod, în aprilie 1984, ca respectat artist, profesor și activist.

3 Numit astfel de scriitorul avangardist Jacques (Goldschlager) Costin, cumnatul său.

Romania has always been frustrated with its cultural isolation at the Eastern gates of Europe. Nevertheless, in the stormy interwar years, a number of Romanian born architects made an important contribution to the global artistic movement. Tristan Tzara and Marcel Iancu2 played an important part in the establishment of Dadaism in Zürich, that charming breeze which swept through the culture of Europe. Marcel Iancu was the “moral author of modernism in Romania”3. As a versatile artist – painter, graphic artist and sculptor, architect and urban planner, stage designer, memoirist, essayist, publicist and critic, he dedicated the largest part of his career to the integration of the arts in the Gesamtkunstwerk. Furthermore, he was the one who introduced the avant-garde in Bucharest. After his imigration, his universalist creed turned dramatically to regionalism. One can feel that his works equally contain something of the tension between tradition and modernity. However, how well-tempered was his modernism in architecture in Romania and Israel?
A la guerre comme à la guerre

The artistic avant-garde active at the beginning of the last century was the only avant-gardist phenomenon which succeeded in radically, globally and irrevocably revising the object and aesthetic categories of architecture. Only avant-gardes by definition surpass the capacity of reception of the society before which they wish to assert themselves. All avant-gardists are aware of this; consequently, they continue to act in the spirit of… à la guerre comme à la guerre! 

La fronde marched defiantly, ostentatiously, shocking by its aggressiveness, calling out in proclamations and manifestos to the general mobilization of the intellectuals, because architecture had to be saved from opportunistic academicism, sclerosis, immobility, paralysis in aesthetic dogmas, devaluation through routine. Down with relating forms to that Procrustean bed of styles! Down with bourgeois conventionalism!

Artistic Europe choked with excitement. There was a general alert; there were discussions, polemics, entire campaigns of indictments and argumentations. There were controversies, contestations, negations, but also innovations. Disgraces and passions. The advocates of avant-gardism were to be followed by proselytes and epigones, mimes and opportunists, exalted Jesuits and frustrated conservatives, even by the undecided.

In the rattle of swords and cry of battle, they first managed to shake the centennial comfort of historicist certainties. Then, they replaced them.

Read the full text in the print magazine
NOTES:1 The present edition is revised, updated and extended from former versions issued in the early ’90- in the AB magazine, vol. 117-188, 1993, Ljubljana, taken over by Docomomo no. 10, 1993, Eindhoven and Óculum, nr. 5-6/1999, Sao Paolo, and in Analele Arhitecturii, the publication of the “Spiru Haret” Faculty of Architecture.

2 Marcel Iancu was born in Bucharest in May 1895, the son of wealthy Israelis, and died at Ein Hod, in April 1984, as a respected artist, professor and militant.

3 Thus called by his contemporary, avant-gardist Jacques (Goldschlager) Costin, his brother-in-law.

 

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog