RDW

Reședința Ilie I. Niculescu-Dorobanțu, monument istoric

Fațada dinspre sud a firmei Solar Boneh, 2015 © Crăița Frunză.

Fațada dinspre sud a firmei Solar Boneh, 2015 © Crăița Frunză.

Ferestrele ample cu menouri sculptate în piatră în stil neogotic francez, detaliile traforate ale teraselor şi ferestrelor, cornişele, garguiele, siluetele turnurilor, jocul dintre piatra sculptată şi cărămida aparentă în diferite nuanţe, aşezată într-un model romboidal, soclul înalt din piatră, vitraliile, toate conferă clădirii Niculescu-Dorobanțu distincţia şi eleganţa unei impozante reşedinţe de la începutul secolului al XX-lea. Înscrisă în Lista monumentelor de cultură din R.P.R. întocmită în 1955, poziția 18, și în LMI 2004, poziţia 1413, cod B-II-m-A-19131, clădirea Niculescu-Dorobanțu este astăzi în pericol de prăbușire. Dacă fațada principală, dinspre nord, impresionează prin elemente constructive şi decorative, fațada dinspre sud reflectă gravitatea situației reale a clădirii.

Într-un memoriu întocmit în 1988 de inginerii M. Mironescu și A. Bortnowschi aceștia specificau că: „tasările foarte mari pe fațada dinspre sud au generat o deformare cu rupere pe verticală a golurilor de fereastră și ușă și înclinarea zonei terasei. Tasarea stâlpului interior dinspre fațada de sud și ruperea buiandrugilor, tasarea pilei de zidărie a condus la ruperea buiandrugilor. Tasările produse se datorează umezirii puternice apărute în zona de umplutură pe care este fundată parțial clădirea.

Structural s-a constatat: accentuarea fisurilor și crăpăturilor înregistrate prin expertiza INCERC din 1971; avarierea diagonalei la unii din spaleții de zidărie; accentuarea dislocării, a tendinței de separare a diverselor zone de clădire; desprinderea cu tendință de prăbușire a celor două frontoane laterale din zona podului; că planșeele de lemn peste parter prezintă degradări avansate datorate putrezirii elementelor principale de rezistență (grinzi), cât și a elementelor secundare (plafon, șipci, trestie, grinzișoare);  șarpanta prezintă local zone putrezite (căpriori, astereală)”1.

De la această expertiză au trecut aproape 30 de ani fără să se fi realizat intervențiile de consolidare care prevedeau: „asigurarea capacității de rezistență, prin sâmburi de beton armat la parter și etaj, tencuială armată la parter și parțial etaj, asigurarea conlucrării în elemente structurale verticale ale clădirii, eliminarea tendinței de separare a elementelor componente – planșee de beton și tiranți peste parter, consolidarea fundațiilor în zona tasată, tiranți metalici la etaj, consolidarea în interior”2.

Dimpotrivă, demolarea Casei lui Spiru Haret în anul 2014 și construirea în imediata apropriere a unui imobil de 8 niveluri a înrăutățit starea precară a structurii de rezistență.

Cert este că această clădire avea probleme încă din 1940, întrucât Ilie I. Niculescu-Dorobanțu scria nepotului său Nicolae Pillat, în 1941: „Stau tot aici, într-un apartament pe care mi l-am amenajat la demisol. N-aş mai fi putut să stau sus, căci tavanul dormitorului a fost distrus de cutremur, iar peretele dinspre grădină stă să cadă, înclinat între cinci şi opt centimetri. Casa a avut mult de suferit în urma cutremurului”3. În urma decesului ultimului proprietar în 1943, imobilul a revenit prin testament Așezământului „Ion C. Brătianu”, urmând să fie transformat în Muzeul „Ilie, Tațiana și Ion Niculescu-Dorobanțu”, dispunând de „efecte, acţiuni şi obiecte cu care să se înceapă şi să se întreţină muzeul, menit în special să strângă în el amintirile familiei şi eventuale achiziţiuni ale altor persoane”, spunea la înmormântarea acestuia, la 11 noiembrie 1943, George Marinescu, directorul Aşezământului „Ion C. Brătianu”.

Între 1948-1957, aici a funcționat cantina salariaților Ministerului Industriei Metalurgice și Construcției de Mașini. În 1956, în urma insistențelor Direcției Monumentelor Istorice, care considera imobilul a fi „unul dintre cele mai valoroase ale Capitalei din punct de vedere al artei arhitecturale”, clădirea a fost trecută în patrimoniul Ministerului Culturii și Învățământului. Atunci ICSOR „a executat lucrări de consolidare a fundațiilor/ subzidiri și amenajări interioare pentru a se crea condiții de bună desfășurare a învățământului teoretic și de specialitate”4. Astfel, din 1958 începe să funcționeze, atât în casa Spiru Haret, cât și în casa Niculescu-Dorobanțu, Școala medie tehnică de coregrafie, unde învățau 300 de elevi.

Fiecare dintre reședințele membrilor familiei Brătianu din București este specială și are o poveste cu totul fermecătoare, care în același timp provoacă tristețe, pornind de la alegerea arhitectului, a stilului, a amenajării interioarelor și încheind cu funcțiunile ulterioare. Dacă arhitectul Petre Antonescu proiectează reședințele lui Ionel C. Brătianu, Dinu Brătianu și Vintilă Brătianu. Surorile Brătianu au gusturi diferite: Sabina Cantacuzino îl preferă pe Paul Gottereau, Măriuța Pillat pe Ion D. Berindey, iar Tațiana Niculescu-Dorobanțu pe Grigore Cerkez.

Astfel, pe 14 mai 1910, erau depuse pentru autorizare planurile casei din strada Verde 9. Planurile realizate de arhitectul Grigore Cerkez specificau: „un corp de clădire cu 2, 3 şi 4 caturi, de zid masiv, acoperit cu ţiglă”, având o suprafaţă de 668,29 mp”5. Planul reşedinţei este neregulat. Casa mare, cu etaj, bine luminată, avea la demisol sufragerie de vară, office de vară, bucătărie, pivniţă, cămară, oficiu şi camere ale slugilor. Spre stradă, la parter, era anticamera şi biroul, un hall mare, iar spre grădină, salonul, florăria şi sufrageria, apoi oficiul, cămara, camerele slugilor şi o baie. Vestibulul parterului, luminat de ferestre cu vitralii, este decorat original cu sculpturi, pentru a mări spaţiul, are două scări. La etaj, spre stradă, erau sala de studiu şi biblioteca, apoi un salon cu ferestre ample în stil neogotic, iar spre grădină, odaia doamnei şi cea a domnului, amândouă aveau o baie comună şi acces pe terasă. Din odaia doamnei se intra în odaia copilului, apoi urma camera guvernantei, o baie şi scara de serviciu. Lucrările au început în 1910 şi s-au încheiat după 1923, cum reiese din corespondența familiei.

Din corespondența surorilor Brătianu aflăm diferite mici detalii despre construcția reședinței Niculescu-Dorobanțu. Într-o scrisoare din 9 mai 1910 către Măriuţa Pillat, care atunci locuia la Paris, Taţiana mărturisea: „Nu mă pot pronunța, încă, dar cred că vom avea o casă foarte frumoasă în stil Louis XII, cu piatră sculptată şi brique aparentă”6.

Pentru decorarea interioarelor, Tațiana a preferat covoare și alte obiecte tradiţionale românești, dar mai ales obiecte cumpărate din anticariatele din Paris şi München sau Spania, de unde a adus piese de mobilier, tapiserii, bibelouri, statuete etc. În august 1911, aflându-se la Karlsbad, pentru cura anuală, și urmând să își continue călătoria la München şi Paris, îi cere surorii sale Sabina adrese de anticari7. Pe 3 septembrie 1911, îi scria din München: „Am fost la anticari, dar nu au nimic pentru mine, adică pentru stilul palatului, care este făcut în stil francez gotic şi are sculpturi fine, am găsit la Gregor două bahuts, dar nu de comparat cu al lui Ionel, sunt mai mult din locuinţe. La Böhler, la care am găsit lucruri foarte frumoase, mai ales Renaissance, am văzut şi două bahuts gotice frumoase, dintre care unul cu picturi şi sculptură, iar celălalt numai cu sculpturi, fiecare 2.500 de mărci. La Holbing nu am găsit decât sfinţi. Mi-a dat adresa Casei Hess, pe care o vinde el toată şi care conţine o odaie întreagă gotică. (…) Îmi pare rău că n-am nimerit cu tine aici, fiindcă ai autoritate mai multă, eu nu prea îndrăznesc”8.

Un an mai târziu, în 7 noiembrie 1912, aflăm din scrisoarea către Măriuţa că Taţiana amenaja „salonul şi biroul lui Nicol, sufrageria şi bufetul fiind terminate. Peste o lună va fi de abia gata partea în care şădem acuma. De cealaltă nu mai vorbesc. Nădăjduiesc că o să o am la vară sau la toamnă. Mâine abia ne vom muta în odaia noastră de culoare, ca să aranjez pe a lui Ion”9.

O lună mai târziu o anunţa că „a sosit chauffeurul, dar în casa mea cea nouă, nici o înaintare. Pare că lucrătorii au adormit cu toţii şi arhitectul cu ei”10. Pe 8 februarie 1913, Tațiana se plângea: „Casa noastră nu înaintează nici de cum, rămânând ca la sosirea noastră aici”11.

Pe 25 septembrie 1913, Taţiana îi scria Sabinei Cantacuzino, din Franța, într-o scrisoare: „De castelele de pe Loire nu îţi mai vorbesc, sunt orbită de atâtea frumuseţi şi foarte mândră am constatat că, fără comparaţie posibilă cu acestea, casa mea este foarte frumoasă. Din păcate, din cauza străzii înguste, palatul pare înghesuit”12.

În fotografiile din 1939 ale reședinței Niculescu-Dorobanțu putem vedea saloanele, biroul, sufrageria, toate făcute ca de „arătare” și martori ale bunului gust al Tațianei, care voia ca „totul să fie perfect”, cum le spunea prietenelor ei: „O să vă arăt cutare cameră când o să fie complet mobilată”13.

NOTE:

Note:

1 Arhiva I.N.P., fond D.M.I., dosar 1971, proiect 2683/1988 – Expertiză și propunere de consolidare.

2 Arhiva I.N.P., fond D.M.I., dosar 1971, proiect 2683/1988 – Expertiză și propunere de consolidare.

3 Nicolae I. Pillat, Siluete din familia Brătianu, Ed. Vremea, București, 2008, p. 151-152.

4 Arhiva I.N.P., fond D.M.I., dosar 1970, corespondență D.M.I. din 1956.

5 A.N.R.-D.M.B., fond PMB TEH., dosar 439/1910, fila 2.

6 Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de Manuscrise, Arhiva Tațiana Niculescu-Dorobanțu, S5(100)/CDXXIV.

7 Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de Manuscrise, Arhiva Tațiana Niculescu-Dorobanțu, S1(207)/CDXIX.

8 Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de Manuscrise, Arhiva Tațiana Niculescu-Dorobanțu, S1(208)/CDXIX.

9 Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de Manuscrise, Arhiva Tațiana Niculescu-Dorobanțu, S5(115)/CDXXIV.

10 Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de Manuscrise, Arhiva Tațiana Niculescu-Dorobanțu, S5(116)/CDXXIV.

11 Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de Manuscrise, Arhiva Tațiana Niculescu-Dorobanțu, S5(117)/CDXXIV.

12 Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de Manuscrise, Arhiva Tațiana Niculescu-Dorobanțu, S1(214)/CDXIX.

13 Nicolae I. Pillat, Siluete din familia Brătianu, Ed. Vremea, Bucu-rești, 2008, p. 142.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog