Articole tematice

Arhitectura, mașina și interiorul modernist

ALINA-RUXANDRA MIRCEA

NOTĂ DESPRE MOBLIERUL ȘI OBIECTELE DE ARTĂ APLICATĂ PROIECTATE DE MAX HERMAN MAXY

Este un lucru încă puțin cunoscut, chiar și printre cei care îi prețuiesc pictura, acela că Max Herman Maxy a desfășurat și o foarte interesantă și consistentă activitate de creator de mobilier și obiecte decorative. Reușitele lui Maxy în domeniul artelor decorative și aplicate stau mărturie nu numai pentru multiplele sale înzestrări, ci și pentru consecvența cu care a căutat să împlinească, în propria operă, dezideratul integralist al artistului complet, capabil să abordeze, simultan, mai multe ramuri ale artei. Integralismul - „spirit constructiv, cu nemărginite aplicații în toate domeniile”1 - era menit să îmbrățișeze toate formele de expresie artistică, de la pictură, sculptură și grafică până la tapiserie, ceramică, legătorie de carte, design de mobilier și lucrări în metal. De altfel, data primelor sale exerciții în domeniul artelor aplicate coincide cu debutul revistei Integral, în 1925. A fondat atunci, împreună cu Victor Brauner și Corneliu Michăilescu, Atelierul Revistei Integral, o mică întreprindere care își propunea să execute, pe lângă afișe și „construcții scenice”, și „decoruri interioare”2. Atelierul a fost desființat în același an, probabil din lipsă de comenzi, dar nu după mult timp, în 1926, Maxy devine profesor și apoi director artistic al Academiei de Arte Decorative (înființată în 1924), pe care va încerca să o reorganizeze după modelul Bauhaus. După închiderea Academiei, în 1928, decide să continue pe cont propriu. În anul următor deschide, pe Calea Victoriei, la numărul 77, Studioul de Artă Decorativă Maxy, care va funcționa fără întrerupere până în 1940.

Deși activitatea lui Maxy în domeniul artelor decorative a fost una susținută, întinzându-se, după cum am văzut, pe parcursul a aproape 15 ani, anvergura ei reală, semnificația pe care trebuie să i-o fi conferit Maxy, ca și impactul pe care trebuie să-l fi avut în epocă sunt astăzi foarte dificil de apreciat. Nicio mărturie scrisă nu ne-a rămas, în afara catalogului primei expoziții a Academiei Artelor Decorative, a celor câteva fotografii și a reclamelor și anunțurilor publicate în Integral și, în mod excepțional, în Contimporanul și în Tiparnița literară. Puține piese au fost documentate până în prezent și chiar numărul total al obiectelor ieșite din atelierele conduse de Maxy într-un moment sau altul rămâne, până astăzi, foarte greu de estimat3. Piesele din colecția Muzeului Brăilei4, singurele accesibile publicului larg, sunt databile, cu aproximație, între anii 1926 și 1928 (excepție face o legătură de carte, databilă în 1934) și aparțin, deci, unui segment limitat din ce trebuie să fi fost un parcurs tehnic și stilistic mai complex. Aceasta, pe de-o parte. Pe de altă parte, Maxy era mai degrabă un practician întrepid decât un artist aplecat spre speculație și comentariu, așa că nu știm cum a (ar fi) articulat teoretic producția atelierelor pe care le-a coordonat. Maxy nu a lăsat niciun text care să demonstreze preocupări teoretice în legătură cu rolul artelor aplicate, preocupări de felul celor pe care le întâlnim la Marcel Breuer, Paul Theodore Frankl, Le Corbusier ori chiar - firește, într-o măsură mult mai modestă - la Marcel Iancu5. Știm numai că o considera raliată unui „simț comun” european de sorginte cubistă6. Cu toate acestea - și în ciuda tonului categoric cu care Maxy a încercat să le atașeze, retrospectiv, celui mai radical modernism (în speță, școlii Bauhaus)7 -, trebuie spus că obiectele se adaptau unui gust mai degrabă eclectic, de unde și o anumită ezitare, la comentatorii de astăzi, în a le considera ca producții propriu-zis „integraliste” sau doar ca prelungiri ori varietăți ale Art Deco-ului8.

Ar fi însă dificil - și, probabil, prea puțin pertinent - de separat ceea ce este reminiscență Art Deco de ceea ce este soluție de tip Bauhaus și pe amândouă de ceea ce este efort sintetic „integralist” în aspectul acestora, în parte pentru că Integralismul și-a propus să fie eclectic (metisajul stilistic era acceptat și practicat), în parte pentru că o geometrie mai netă a volumelor și a suprafețelor le situează destul de aproape de modelele Bauhaus pe care Maxy ar fi dorit să le emuleze. Dacă ar fi să integrăm producțiile sale Art Deco-ului, atunci cu siguranță că ar aparține unui Art Deco mai auster, mai atașat direcției moderniste (constructiviste) germane și rusești, decât tradiției decorative franceze9. Există, în consecvența cu care sunt privilegiate liniile drepte și suprafețele plane, în preferința pentru formele geometrice fundamentale, un interes pentru raționalitate formală care conferă o anumită calitate arhitecturală mobilierului și obiectelor decorative executate după proiectele sale. Maxy s-ar găsi, așadar, într-o „nișă” mai specială a Art Deco-ului, alături de nume ca Pierre Chareau, Jean-Michel Frank, Paul Theodore Frankl, Donald Deskey sau Robert Mallet-Stevens, designeri pentru care Bauhaus rămâne o referință inconturnabilă, dar care nu și-au însușit niciodată radicalitatea soluțiilor unui Marcel Breuer ori ale unui Ludwig Mies van der Rohe.

Citiți textul integral în numărul 2/2013 al revistei Arhitectura

Obiectele fac parte din Colecția Mimi Șaraga Maxy, de la Muzeul Brăilei

FOTOGRAFII: CRĂIȚA FRUNZĂ

1. Mihail Cosma, „De la Futurism la Integralism“, în Integral, nr. 6-7, 1925, p. 9.

2. Reclamă în Integral, nr. 1, 1925, p. 2.

3. Cel mai cuprinzător catalog al obiectelor decorative cunoscute până în prezent se află în cartea domnului Michael Ilk, M. H. Maxy: Der integrale Künstler 1895-1971, Antiquariat Günter Linke, Berlin, 2003.

4. Piesele provin, în cea mai mare parte (21 din 23), din colecția Mimi Șaraga-Maxy. Dintre acestea, patru au intrat în patrimoniul Muzeului Brăilei prin achiziție, în 1978, iar restul prin donație, în 1982. Celelalte două piese - un vas pentru flori și o masă de toaletă - provin din colecțiile Hariton Harmina (achiziție 1981) și Margareta Sterian (donație făcută de domnul Mircea Barzuca, în 2011). V. Ana-Maria Harțuche Vicol, Expoziția fondului cultural Max Herman Maxy din patrimoniul Muzeului Brăilei, catalog de expoziție, Brăila, 1996, p. 31-35.

5. Marcel Iancu, „Interiorul”, în Contimporanul, nr. 57-58, 1925, p. 2.

6. Max Herman Maxy, „Politica plastică”, în Integral, nr. 9, 1926, p. 3.

7. Într-un interviu cu Mihai Drișcu, „Retrospective. M. H. Maxy”, în Arta, nr. 4-5, 1971, p. 53.

8. V. Irina Cărăbaș, Integral și receptarea constructivismului în România, capitolul „Academia de Arte Decorative în contextul redefinirii decorativului în modernitatea românească”, teză de doctorat (în manuscris), Universitatea Națională de Arte București, 2011, mai ales p. 100-106, precum și secțiunea despre artele decorative din (Dis)continuități. Fragmente de modernitate românească în prima jumătate a secolului al 20-lea, Carmen Popescu (coord.), Ruxandra Demetrescu, Irina Cărăbaș, Ed. Simetria, București, 2010.

9. Pentru o discuție mai amplă despre filonul francez și cel german (central-european) din cadrul Art Deco, v. recenta monografie a lui Alastair Duncan, Art Deco: Encyclopédie des arts décoratifs des années vingt et trente, trad. Hélène Tronc, Citadelles & Mazenod, 2010, p. 1- 21; ed. engleză Art Deco Complete: The Definitive Guide to the Decorative Arts of the 1920s and 1930s, Abrams, 2009.