Bune practici pentru salvarea și reînsușirea bisericilor vechi de lemn Boz, Târnăvița, Cervicești

ECHIPA DE VOLUNTARI: IOANA BĂNICĂ, MIHAI -BUCUR, DAN CIOCLU, TUDOR ELIAN, RALUCA -HERMAN, ANDREEA -DANIELA MACHIDON, -RĂZVAN MOLDOVEANU, DANA NINULESCU, MARIA DARIA OANCEA, ALINA -PANAIT, RALUCA -PEȘTIȘANU, SERGIU POPA, SIMINA ANA-MARIA -PURCARU, MATEI EUGEN STOEAN, IOANA TILICEA, MARA VASILE

FOTOGRAFII: ECHIPA DE VOLUNTARI

PROIECTUL 60 DE BISERICI DE LEMN, INIȚIAT ÎN ANUL 2009 DE CĂTRE ARHITECTUL ȘERBAN STURDZA, PREȘEDINTELE DE ATUNCI AL O.A.R., SPRIJINIT DE FUNDAȚIILE DALA ȘI PROPATRIMONIO ȘI DE MUZEUL ȚĂRANULUI ROMÂN, UNARTE ȘI UAUIM, ARE CA SCOP IMPLEMENTAREA UNOR MĂSURI URGENTE DE PROTEJARE ȘI SALVARE, PRIN INTERVENȚII DE PRIMĂ NECESITATE ASUPRA LĂCAȘURILOR DE CULT DIN SUDUL TRANSILVANIEI ȘI NORDUL OLTENIEI AFLATE ÎN STADII AVANSATE DE DETERIORARE

Astfel, se propun intervenții imediate, punctuale, „de tip SMURD”, care să asigure pentru un timp integritatea constructivă a bisericilor și, mai ales, să pregătească posibile procese de conservare sau restaurare.

Acest demers a venit ca un răspuns firesc la situația bisericilor de lemn relevată în urma cercetărilor din perioada 2007-2009 în județele Hunedoara, Sibiu, Gorj și Vâlcea, când au fost documentate aproximativ 60 de lăcașuri de cult, monumente istorice aflate într-o stare avansată de degradare - unele chiar în situație de colaps. Dintre acestea, cele mai multe au fost ridicate în secolul al XVIII-lea și al XIX-lea. Însă, deși au o incontestabilă valoare sacră, simbolică, artistică și arhitecturală, numai o cincime dintre aceste biserici continuă să fie utilizate pentru cult.

După aceste principii s-a intervenit asupra bisericii de lemn din Pojogeni, mutată 15 kilometri față de amplasamentul inițial în cadrul aceleiași comunități. De asemenea, prăbușirea altarului bisericii din Urși a determinat inițierea unui amplu proiect de restaurare a arhitecturii și a frescelor exterioare și interioare ale bisericii, printr-o colaborare multidisciplinară între echipa coordonată de conf. dr. arh. Ștefan Bâlici și echipa de pictori restauratori condusă de prof. dr. Dan Mohanu.

Acest proiect de durată a fost continuat prin deschiderea unei noi serii de șantiere la mai multe lăcașuri de cult aflate în stare avansată de degradare și în care nu se mai slujește, mai ales după ce au fost ridicate noile biserici de zid din sate. Printre acestea se numără și bisericile de lemn din satele Boz și Târnăvița, județul Hunedoara, și din Cervicești, județul Botoșani, unde s-au efectuat intervenții de urgență pentru înlocuirea învelitorii de șiță. Șantierele demarate în cele trei sate au făcut posibilă și prezența în cadrul localităților a unor echipe de arhitecți voluntari. Pornind la drum cu scopul de a documenta și supraveghea șantierele, aceștia au inițiat acțiuni la fața locului ce urmăreau reintegrarea bisericilor de lemn în viața comunităților în care se află.

NOI ȘI SATUL SAU DE CE E NEVOIE DE MAI MULT DECÂT SUPRAVEGHEREA DE ȘANTIER?

La inițiativa ProPatrimonio, în august 2012 am făcut parte dintr-un grup de tineri cu pregătiri diverse (studenți, arhitecți, artiști, geografi), dar cu țeluri similare, pentru a răspunde unei întrebări concrete: ce înseamnă și ce presupune formarea în timp foarte scurt a unei echipe de voluntari care să meargă și să supravegheze șantierele de schimbare a învelitorilor celor trei biserici de lemn, să documenteze starea în care acestea se află și să aprofundeze contextul rural din jurul lor?

Alături de această întrebare am fost preocupați și de latura umană care a condus la situația actuală a bisericilor, de cauzele abandonului lor de către comunitate, ridicându-se noi întrebări: ce răspuns putem oferi acestor probleme, cum putem acționa pentru ameliorarea lor și în ce fel li se poate restitui funcțiunea de cult bisericilor de lemn, devenite neîncăpătoare? Aceste teme au fost însoțite de o continuă dezbatere internă privind rolul nostru în sate și dreptul de a interveni în interiorul unei comunități căreia nu îi aparțineam.

Am ajuns în sate în lunile septembrie și octombrie, odată cu începerea șantierelor, intrând încă de la început în contact atât cu meșterii șițari, cât și cu membrii comunităților, care au venit în sprijinul demersului. Cercetările întreprinse și legăturile stabilite cu sătenii la fața locului ne-au oferit date altfel greu de obținut despre biserici, sate și împrejurimi.

Atunci am putut observa că principala problemă ce a dus la degradarea fizică a bisericilor a fost lipsa utilizării, iar intervenția de înlocuire a șiței ameliora doar parțial starea acestora. În lipsa unei preocupări constante de întreținere, procesul recurent de deteriorare ar conduce la revenirea problemelor inițiale într-un viitor apropiat. Reînsușirea bisericilor de către comunitate este, așadar, cel puțin la fel de importantă precum asigurarea integrității fizice, însă acest lucru este mult mai delicat și dificil de pus în practică.

De la bun început, șantierul de urgență ne-a fost înfățișat ca o necesitate imediată a bisericilor, dar și ca un mijlocitor al prezenței noastre în sat, ca un proces important care trebuia supravegheat, dar cerea și o implicare mai mare a noastră pe lângă biserici, în comunitate. Activitatea noastră s-a orientat, așadar, în paralel și către găsirea a cât mai multor prilejuri de a fi printre săteni și de a vorbi cu ei direct sau prin intermediul proiectelor noastre de acolo. Printre acestea, cele mai importante au fost tocmai cele de întâlnire a oamenilor: am organizat expoziții cu obiectele de cult din patrimoniul bisericilor de lemn, vizite la școlile din sate și am reușit să colaborăm cu copiii - lucruri care ne-au permis să ne facem simțită prezența, să ne împrietenim cu sătenii și să îi convingem pe unii să se implice în proiect.

CONTINUAREA PROIECTULUI LA BUCUREȘTI

Ca o urmare firească a acțiunilor întreprinse în cele trei sate, expoziția „Biserici de lemn. Reașezarea în comunitate. Boz, Târnăvița, Cervicești” a fost găzduită din luna decembrie 2012 până la sfârșitul lunii februarie 2013, la atelierele Muzeului de Artă Frederic și Cecilia-Cuțescu Storck. Gândită ca un mediu al acțiunii și dezbaterii, pe parcursul celor trei luni s-au desfășurat activități pe mai multe paliere, alături de expoziția propriu-zisă: conferințe tematice cu invitați reprezentanți ai mai multor specialități, seri de colinde, seri de film românesc și atelierul de dulgherie - toate acestea permițând participarea activă a specialiștilor în domeniu, dar mai ales a publicului, pe baza subiectelor propuse, formulându-se concluzii folositoare pentru trasarea unor direcții ale intervențiilor viitoare.

Astfel, atât expoziția, cât și evenimentele conexe au avut încă de la început scopul continuării în București a proiectelor începute la Boz, Târnăvița și Cervicești, dar si găsirea unor răspunsuri cât mai complete. Astfel, atât exponatele, cât și obiectele construite pe parcursul celor trei luni la atelierul de dulgherie se vor întoarce în cele trei sate, unde, într-o primă instanță, vor atrage atenția asupra necesității continuării acestui proiect și, mai ales, a implicării comunităților pe parcursul său.

ELABORAREA UNEI STRATEGII

În afara proiectelor concrete, demersul nostru a însemnat și căutarea unei metode de a acționa în sate, plecând de la speranța că o intervenție de urgență, dublată de acțiuni de revitalizare comunitară, ar putea duce la recâștigarea rolului bisericilor vechi de lemn în comunitate, la implicarea meșterilor locali în activitățile de restaurare, dar și la revitalizarea economică a zonelor rurale. Din pricina apariției unor spații de cult mai noi și mai încăpătoare, devine din ce în ce mai evident că bisericuțele din lemn abandonate nu își vor regăsi un sens în sat fără să își recapete o folosire eficientă în comunitate. Refolosirea clădirilor vechi devine astfel o problemă de dezvoltare durabilă: pe lângă însemnătatea lor spirituală, bisericile abandonate s-ar putea dovedi a fi resurse culturale, dar și economice care să ofere o autonomie sporită satelor în care se află - nu numai de pe urma dezvoltării turismului rural, dar și prin redescoperirea și redarea utilității unor meșteșuguri locale uitate, învățând oamenii să aibă grijă de biserici.

Găsirea unor instrumente intuitive de interacțiune cu oamenii a reprezentat o căutare definitorie în căutările noastre. Am ales să apelăm la diverse pretexte (activități și obiecte produse de noi) pentru a-i cunoaște pe săteni, a-i înțelege, dar și pentru a-i face să descopere, să fie curioși, să conștientizeze valoarea lucrurilor pe care încep să le uite (bisericile însele, picturile lor, obiceiuri, tradiții etc.), deși acestea ar mai putea avea încă relevanță pentru ei.

În acest context, am elaborat în timp o strategie deschisă, bazată pe acțiuni punctuale orientate către aceste scopuri și dezvoltată pe trei paliere: pregătire, informare, implicare. Îngrijirea bisericilor la interior și pregătirea lor pentru vizitatori, dar și documentarea noastră prealabilă și cercetările pe teren ne-au permis să înțelegem contextul pentru a ne anunța venirea în sat și a începe un dialog cu sătenii.

Astfel, am început să-i chemăm din nou în bisericile vechi și să le stârnim curiozitatea - întâi față de nou-veniți și mai apoi pentru mesajul nostru. În cele din urmă, atât prezența, cât și activitățile noastre la fața locului s-au datorat implicării mai multor săteni care au devenit actori și intermediari importanți între noi și sate: colaborarea cu biserica (preoții parohi) și școala locală (copiii și învățătorii) au reprezentat avantaje și modalități ușoare de a obține informații despre sate și pentru a începe dialogul cu localnicii.

Expozițiile organizate în sate, dar și la București, obiectele, micile proiecte, vizitele organizate la școli și discuțiile cu sătenii au fost toate instrumente organizate pe aceste trei paliere. Am realizat astfel acțiuni punctuale specifice locului, irepetabile, rezultatele unor principii comune extrapolabile. Optarea pentru o strategie deschisă, fără o finalitate precisă, dar urmând o viziune clară, ne-a oferit o libertate mare de a acționa, dar și unitatea diverselor intervenții prin respectarea unor principii clare:

1. oamenii și valorile locale stau în centrul proiectului; orice intervenție trebuie să le vorbească în mod respectuos despre intențiile noastre, pornind de la dorința de a descoperi împreună care le sunt nevoile reale;

2. intervențiile implică un schimb în care toate persoanele și instituțiile implicate ar trebui să aibă de câștigat (cultural, material etc.);

3. fiecare proiect este un pretext pentru a fi prezenți în sat și un mijloc de îndeplinire a scopului nostru;

4. fiecare proiect devine context pentru următoarea acțiune, independentă de acesta, dar fondată pe succesul și pe bazele puse de proiectul anterior (informații culese de pe teren, relații închegate cu săteni, materiale de construcție dobândite etc.); în acest context, orice activitate sau producție care reușește să facă lucrurile să avanseze trebuie privită ca potențial proiect în cadrul strategiei - inclusiv acțiuni care nu produc obiecte concrete;

5. „intervenția rurală” urmează reguli similare cu cea de la oraș, însă într-un context total diferit: merită înțelese și speculate gesturile firești ale satului; fiecare element din spațiul colectiv rural are, deopotrivă, o utilitate și o simbolistică specifice. Înțelegând acestea, proiectul se oferă satului ca un cadou și le permite proiectanților să învețe din succesul sau nereușitele acestuia;

6. fiind totodată cadou și pretext, instalațiile rurale au un statut ambivalent: ele sunt în mod egal prețioase și lipsite de valoare - valoroase în primul rând prin scopul imediat, dar și simbolic, pe care îl întrupează; alături de resursele financiare limitate, acest lucru responsabilizează cu atât mai mult actul proiectării, apelând la soluții „low-budget”, la refolosirea de materiale recuperate și la modul cel mai rațional de utilizare a acelor materiale.

CONTINUAREA PROIECTULUI. SCOPURI CONCRETE

Scopul principal al proiectul rămâne în continuare cel al conservării bisericilor de lemn aflate în stare critică prin intervenții de urgență, în vederea unei restaurări cât mai grabnice. Devine însă din ce în ce mai clar că, în lipsa întreținerii prin utilizare a bisericilor abandonate, acestea nu vor putea decât să își repete drumul către dispariție. Implicarea pe termen lung a unor actori locali (atât autorități publice, preoți, sponsori, cât și săteni), ca gestionari ai patrimoniului, pare să fie momentan singura șansă de salvare a bisericilor, dar și o șansă de salvare a satelor în care se află, prin dezvoltarea mediului rural independent față de oraș, prin valori locale și prin turism.

În continuarea activităților desfășurate în această toamnă și iarnă, proiectele începute în cele trei sate și acțiunile desfășurate în București vor fi continuate în vara anului 2013 prin participarea în echipe pluridisciplinare, compuse din arhitecți, sociologi și etnologi, care vor reveni în sate pentru o documentare aprofundată a celor trei biserici și a satelor de care depind, pentru realizarea unor proiecte de lungă durată.

Primii pași au fost deja făcuți, prin inițierea dialogului în sat, dar necesită o continuare a implementării și a perfecționării instrumentelor și metodologiei deja utilizate la Boz, Târnăvița și Cervicești și în alte locuri, asumându-ne totodată faptul că nu este un proces încheiat și că va necesita o implicare de lungă durată, ca orice proiect comunitar.