Articole tematice

O bucătărie galbenă, milioane de bucătării gri

ONE YELLOW KITCHEN, MILLIONS OF GREY ONES

BUCĂTĂRIA, ÎNCĂPERE CU VOCAȚIE DOMESTICĂ, DESTINATĂ INTIMITĂȚII FAMILIALE ȘI TERITORIU PREDILECT AL FEMEII, AR PUTEA EA, MODESTA, SĂ DEVINĂ VREODATĂ UN SPAȚIU CENTRAL AL ISTORIEI CELEI MARI?

A fost șansa unei bucătării galbene, mobilată și echipată de către General Electric, să fie scena unui important episod al Războiului Rece. Vorbim despre întâlnirea care avea să primească numele de „Dezbaterea din bucătărie”, între Richard Nixon și Nikita Hrușciov, cu ocazia expoziției Statelor Unite ale Americii la Moscova, în 1959 ( Fig. 1). Chiar dacă nu ne poate scăpa ironia involuntară a situației și chiar dacă ne este evident că miza dezbaterii era cea ideologică, merită să observăm că războiul părăsea tranșeele și se muta pe tărâmul domesticității însăși. Astfel, bucătăria echipată cu ultima tehnologie, venită în sprijinul oricărei gospodine americane, a apărut ca instrument al tentației vieții occidentale într-o Uniune Sovietică ce abia își punea problema dezvoltării industriei bunurilor de consum. În timp ce expoziția în pandant desfășurată la New York în 1958 miza pe expunerea realizărilor sovietice în privința tehnologiilor înalte și ale industriei grele și chiar cele ale cuceririi spațiului (prin lansarea satelitului Sputnik), americanii au decis să expună bunuri de consum care să stârnească dorința omului sovietic de rând, mai ales a gospodinei. La nivel declarativ, cel puțin, americanii deciseseră că tehnologia înaltă trebuie pusă în slujba omului prin astfel de bunuri de consum și echipamente care să îi facă viața mai ușoară¹.Astfel a intrat bucătăria într-o cursă a tehnologizării, precum alte domenii atinse de disputa ideologică dintre cele două mari puteri. Uniunea Sovietică a decis și ea să producă bucătării echipate cu mobilier fix și o serie (nu foarte largă) de echipamente electrocasnice. Totul mai mic, mai puțin elaborat însă, foarte important, mai ieftin. Iar gospodina sovietică nu se putea decât bucura, căci pentru cele mai multe familii un apartament cu bucătărie proprie era deja un vis devenit realitate. Apartamentul familial era o raritate, căci locuirea „în comun” în Uniunea Sovietică a avut o carieră și o răspândire mult mai largi decât experiența românească post-naționalizare, începută fiind imediat după Revoluția din Octombrie 1917².Am ales să încep cu acest episod din două motive: în primul rând, pentru că nu putem discuta despre istoria locuinței românești în lipsa raportării la modelul sovietic impus pe cale politică și pentru că fiorul generat de „Dezbaterea din bucătărie” a fost simțit într-o anume măsură în proiectarea de locuințe de la noi. Ne situăm, așadar, în următoarea situație locală: după discursul lui Hrușciov, din decembrie 1954, de la „Conferința unională a constructorilor, arhitecților și muncitorilor în industria materialelor de construcții, în industria construcțiilor de mașini pentru construcții, în proiectare și cercetare”, care a pus capăt exercițiului realismului socialist în arhitectură și a făcut loc reîntoarcerii la un modernism nenumit, și după discursul de acceptare în context românesc al acestei schimbări, al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de la Plenara C.C. al P.M.R. din noiembrie 1958, arhitectura locuinței românești stă încă o dată sub semnul raționalității. Discuția despre cum s-a ajuns aici ar fi prea lungă în contextul unui articol pe tema parcursului bucătăriei la finalul anilor ’50 și începutul anilor ’60, astfel că mă voi rezuma la a nota câteva momente din acest parcurs. Ezit să pun această discuție sub semnul unei eventuale evoluții a bucătăriei pentru că, cel puțin în raport cu o parte a locuințelor construite înainte de război, modificările nu arată o îmbunătățire sau o creștere, ba chiar din contră, dimensiunile scad în cazul întregului apartament și principii funcționaliste explorate deja sunt, pentru o perioadă, puse între paranteze.

Trebuie spus că, deși încărcătura ideologică suprapusă peste spațiul și funcțiunea bucătăriei este puternică și-și are originile în gândirea modernistă de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial asupra locuinței, în arhitectura românească a perioadei despre care vorbim, bucătăria este rareori analizată separat. Mai curând rezolvările locale urmăresc inițial soluții sovietice livrate prin documentații cu titlu oblligatoriu, iar mai apoi, când a devenit posibil datorită relativei liberalizări din anii ’60, îndrăznesc să reviziteze principii moderniste legate de echiparea cu mobilier fix.

Secțiunile tip din 1951 nu reprezintă mobilarea bucătăriilor în plan, ci numai pe cea a băilor. Totuși dimensiunile și forma rectangulară „curată” ne fac să ne imaginăm bucătării minimale, cu locul de luat masa inclus.

Secțiunile tip din 1952 se preocupă foarte puțin de posibilitățile de mobilare a bucătăriei, căci forma lor este rezultatul efortului de a cupla instalațiile de la bucătărie și baie pe o singură coloană, într-o travee îngustă și păstrând amândouă încăperile ventilate natural. Forma bucătăriei, care cuprinde și locul de luat masa, este ambiguă, iar amplasarea cămării suferă din cauza apropierii de poziția sobei (Fig. 2).

Forma bucătăriei din secțiunea tip 1953 este mai apropiată de un pătrat, instalațiile rămân cuplate, însă este sacrificată ventilarea naturală a băii și cămara este convertită într-o debara (Fig 3).

În privința dimensiunilor, recomandările pentru această perioadă urmăresc documentațiile sovietice. Pentru un apartament cu 2 camere și suprafața de locuit între 24-30 mp, bucătăria urmează să aibă 6-7 mp; în apartamentul de 2 camere cu suprafața de 34-38 mp, bucătăria are 6-8 mp; în apartamentul de 3 camere cu suprața de 40-46 mp, bucătăria are 6-8 mp, iar în apartamentul de 3 camere de 46-55 mp, bucătăria are 7-9 mp³.

În ciuda urmăririi îndeaproape a soluțiilor sovietice în primele serii de proiecte tip românești, încercarea de a realiza apartamente cu bucătăria comună a dat greș și s-a renunțat foarte repede la ea. De pildă, ansamblul de locuințe „Înfrățirea între popoare”, Bucureștii Noi, este unul dintre foarte puținele în care apar astfel de apartamente.

Anul 1954 anunță schimbările care urmează să aibă loc după discursul din decembrie al lui Hrușciov. La elaborarea temei de proiectare pentru locuințele tip ale anilor următori, dimensiunile apartamentelor încep să depășească propunerile sovietice, astfel că un apartament cu o cameră de 20-24 mp, una sau două de 15-17 mp, are propusă o bucătărie de 7-9 mp, cămară de minimum 1 mp și baie cu cadă de 4 mp și wc separat⁴.

În urma discursului hrușciovian, în U.R.S.S. se răspândește practica construirii blocurilor de locuințe numite hrușciovska, anume blocurile P+4-5 realizate după seria K7, proiectată de ing. Vitaly Lagutenko. În bucătăriile acestora mobilarea începe să capete un aspect mai compact, cu blat care încorporează chiuveta, însă lasă deocamdată soba separat.

Secțiunile tip elaborate pentru anul 1955 prezintă planuri mobilate mult mai detaliat, camera de zi este, în cele din urmă, mobilată mai decis pentru utilizare diurnă și nu mai are un loc de dormit inclus. Bucătăriile capătă și ele blaturi și dulapuri precursoare ale celor înzidite (Fig. 4).

Abia în 1956, în nou-înființatul I.P.C.T., în atelierul compus din arh. Gh. Sebestyen, Elena Stoenescu, M. Caffé, Al. Stan, N. Pruncu și inginerii M. Drimer și I. Hossu, se proiectează cel mai variat ansamblu de secțiuni tip de până atunci: este vorba despre trei serii de tipuri - seria I (cu 8 secțiuni A, B, C, D, E, F, G, H), seria II cu 8 secțiuni și seria III, de asemenea, cu 8 secțiuni⁵. Odată cu simplificările la nivel volumetric impuse de noile direcții - economicitatea și industrializarea - crește complexitatea și flexibilitatea tipurilor de apartament. Inovația importantă a acestor serii este împărțirea la jumătate de cameră a apartamentelor, ca metodă de a împăca indicii economici impuși cu o situație reală confortabilă. Apar astfel apartamentele de 1½ camere și 2½ camere. Apartamentele de 1½ camere sunt destinate a fi locuite de 2-3 persoane, jumătatea aceea de cameră fiind, de fapt, o nișă cu loc de dormit. Cele de 2½ camere sunt pentru 3-4 persoane, iar nișa de dormit evită transformarea camerei de zi într-una de dormit. Bucătăriile apartamentelor din seria I sunt rezolvate în spații adânci și înguste, motiv pentru care locul de luat masa se poate afla numai în camera de zi. Seria II are o particularitate interesantă, este propusă o utilizare alternativă a nișei de luat masa: prin închiderea unei uși armonică, aceasta se poate separa de bucătărie și poate funcționa ca loc de lucru (Fig. 5). În mai rare situații, mai curând în cazul proiectelor unicat, este explorată soluția bucătăriei deschise. Dat fiind specificul culinar local, o bună perioadă de timp bucătăria deschisă nu a fost o soluție viabilă, în lipsa unor echipamente de ventilare speciale.

Mobilierul fix pentru bucătării devine subiectul unor studii speciale, pentru ca dimensiunile necesare acestuia să fie luate în calcul la proiectarea apartamentelor. După ce, în 1957, apăruse la Budapesta lucrarea Amenajarea și dimensionarea locuinței, de Lajos Gádoros, care cuprindea studii de ergonomia mobilierului de bucătărie, a fost elaborat în atelierul arh. Dorian Hardt, din IPCT, un studiu asemănător⁶ în 1958 (Fig. 6, 7).

Un moment aparte, care dă măsura liberalizării relative despre care aminteam, este reprezentat de un studiu al arhitectului Mircea Alifanti, publicat în 1963. Acesta prezintă o serie de principii de flexibilitate care ar putea fi explorate în elaborarea tipurilor de locuințe de masă⁷ (Fig. 8).

De-a lungul planului șesenal, 1960-1965, nu se mai petrec salturi importante în ce privește proiectarea bucătăriei în sine. Este o perioadă a construcției la scara întregii țări care folosește la maximum soluțiile deja elaborate și încercate. La nivelul proiectării întregului apartament, următoarea bornă temporală importantă vine în 1966, odată cu H.C.M. 26/1966, privind sprijinirea de către stat a cetățenilor de la orașe în construirea de locuințe proprietate personală. Faptul că legea permite un minim contact între beneficiar și arhitect și o minimă flexibilitate a soluției, face ca în perioada următoare să fie elaborate proiecte care țin cont de varietatea tipurilor familiale. Sunt definite cele 9 tipuri de apartamente (cu ajutorul jumătăților de cameră) și este, în final acceptat apartamentul de o cameră, până atunci evitat ca neeconomic. Aceste schimbări par să anunțe un viitor bun pentru construcția de locuințe, însă sunt înșelătoare - acceptarea locuințelor proprietate personală a fost o soluție de compromis decisă de sistemul politic confruntat cu o economie incapabilă să susțină ritmul necesar de construcție. În plus, în timp ce pentru apartamentele proprietate personală crește confortul, construcția celor de stat este tot mai precară.

De pe scena marii istorii puține lucruri au ajuns cu adevărat în bucătăriile apartamentelor românești. Însă, fără să fi fost de-a lungul acestei perioade un spațiu privilegiat de proiectanți, bucătăria a compensat lipsa de confort cu surplus de frecventare a spațiului, căci, în mai toate casele, aici este situat „sufletul” familiei.

Note:

1. Oldenziel, R., Zachmann, K. - „Kitchens as Technology and Politics: An Introduction”, în Cold War Kitchen. Americanization, Technology, and European Users, MIT Press, 2009, p. 6.

2. Azarova, K. - L’appartement Communautaire. L’histoire cachée du logement soviétique, Sextant, 2007, p. 12.

3. Silvan, I. - „În legătură cu proiectarea secțiunilor-tip de locuințe”, în Arhitectura R.P.R., nr. 1/001954, p. 3-15.

4. Silvan, I., Popescu Negreanu, Gh. - „Noi secțiuni-tip pentru locuințe în blocuri cu puține niveluri”, în Arhitectura R.P.R., nr. 5/1954, p. 2.

5. Popescu-Negreanu, Gh. - „Noi studii de secțiuni-tip pentru locuințe în blocuri”, în Arhitectura R.P.R., nr. 6/1956, p. 8-15.

6. Enescu, M. - „Studiu de echipament pentru bucătării”, în Arhitectura R.P.R., nr. 7/1958, p. 20-24.

7. Alifanti, M. - „Căutări în domeniul elaborării tipurilor de locuințe de masă”, în Arhitectura R.P.R., nr. 1/1963, p. 40-48.

Could the modest kitchen, the ultimate domestic space intended for family intimacy, the woman’s almost exclusive realm, ever become the central focus of the grand history?

It was the chance of a yellow kitchen, fully furnished and equipped by General Electric, to be the scene of an important episode of the Cold War. I am talking about the meeting that would come to be known as the “Kitchen Debate” between Richard Nixon and Nikita Khrushchev, on the occasion of the United States exhibition in Moscow in 1959 (Figure 1). While we cannot escape the involuntary irony of the situation or our being aware of its ultimately ideological stake, it is worth noticing that the war was shifting from the trenches into the very realm of domestic life. Thus, the kitchen equipped with the latest technology in order to come to the help of every American housewife appeared as an instrument of temptation of Western life in a Soviet Union that was just beginning to consider the development of the consumer goods industry. While the equivalent exhibition organized in New York in 1958 aimed to showcase Soviet achievements in the field of high precision technologies, heavy industry and even space conquest (they had launched the Sputnik satellite), the Americans decided to exhibit consumer goods that would incite the ordinary Soviet man and especially the ordinary Soviet housewife. In declarations, at least, the Americans had decided that high-precision technology had to be put to the service of man through consumer goods and equipment that would make his life easier1.Thus kitchens entered an era of intense technological development, like many other fields targeted by the ideological dispute between the two great powers. The Soviet Union also decided to make kitchens provided with fixed furniture and a (not very wide) range of household appliances. Everything, at a smaller and less elaborate scale, but, and that was very important, cheaper. And the Soviet housewife could be but happy, since for many families an apartment with its own kitchen was a dream come true. The family apartment was rare as it was, “common” living in the Soviet Union lasting longer and spreading on a much larger scale than in post-nationalization Romania, having begun immediately after the October Revolution of 19172.I have chosen to begin with this episode for two reasons: firstly because we cannot approach a history of the Romanian dwelling without referring to its politically imposed Soviet model, and secondly because the thrill generated by the “Kitchen Debate” was also felt, to some extent, in our country’s housing design as well. So the state of affairs was as follows: after the speech delivered by Khrushchev in December 1954 at the “National Conference of Builders, Architects and Workers in the Construction Materials Industry, in Machinery Production for the Construction Industry, in Design and Research”, which put an end to socialist realism in architecture and heralded the return to an unnamed form of modernism, and after the speech accepting such change, in Romanian context, delivered by Gheorghe Gheorghiu-Dej at the Plenary of the Central Committee of the Romanian Workers’ Party, in November 1958, the architecture of the Romanian dwellings returned once more under the auspices of rationality. A debate on how things got here would be too lengthy in the context of a piece on kitchen development throughout the 50s and early 60s, therefore I shall confine myself to pointing out only several significant moments of such development. I hesitate to call it kitchen evolution because, at least in relation to part of the pre-war dwellings, the changes did not amount to an improvement or an increase; on the contrary, room sizes decreased overall and functionalist principles that had already been explored were set aside at least for a while.

One has to note that, although the ideological load transferred onto the space and function of the kitchen is strong and originates in the modernist thinking on dwelling before the Second World War, the kitchen was rarely analyzed separately. Instead, the local solutions first focused on the Soviet solutions delivered via mandatory documentation, and then, in the relatively more liberalized 60s, dared to revisit modernist principles concerning its being equipped with fixed furniture.

Plane type sections from 1951 do not represent furnished kitchens, only bathrooms. However, the sizes and the clean rectangular shape make us think of minimalist kitchens with an included eating place.

Type sections from 1952 are barely concerned with any possibilities to furnish the kitchen, because their shape is the result of the efforts to couple the bathroom and kitchen installations along one single column, in a narrow span and to preserve the natural ventilation in both rooms. The form of the kitchen, which also included the eating place, was ambiguous, and the location of the larder suffered because of its proximity to the stove (Figure 2).

The form of the kitchen in the type section from 1953 was closer to that of a square; the installations were still joined, but the natural ventilation of the bathroom was sacrificed and the larder was converted into a storeroom (Figure 3).

Regarding the sizes, the recommendations for this period are in line with Soviet documentation. For a 2-room apartment and a dwelling surface area between 24 and 30 square meters, the kitchen was to have 6-7 sqm; in a 2-room apartment with a surface area between 34 and 38 sqm, the kitchen had 6-8 sqm; in a 3-room apartment with a surface area between 40 and 46 sqm, the kitchen had 6-8 sqm, and in a 3-room apartment having a surface area of 46-55 sqm, the kitchen had 7-9 sqm3.

While closely following the Soviet solutions, the first Romanian projects failed in their attempt to construct apartments with a common kitchen; this option was quickly abandoned. For instance, the dwelling complex “Brotherhood between nations” in the Bucureștii Noi district is one of the very few including this type of apartments.

Year 1954 heralded the changes about to take place after Khrushchev’s December speech. Upon the preparation of the design theme for the standard dwellings of the following years, the sizes of the apartments began to exceed Soviet proposals, so that an apartment having a 20-24 sqm room and one or two rooms about 15-17 sqm was provided with a proposed kitchen of 7-9 sqm, a larder having at least 1 sqm and a bathroom with a bathtub in area of 4 sqm and separate toilet4.

Following Khrushchev’s speech, in USSR gained ground the practice of building apartment blocks referred to as hrușciovska, namely the blocks of the type Ground Floor+4-5 constructed after the K7 series, designed by engineer Vitaly Lagutenko. In their kitchens furniture began to take on a more compact appearance; the countertop incorporated the sink, but left the stove aside.

More elaborate type sections from 1955 presented plans furnished in more detail; the living room was finally furnished more decidedly for daily use and was no longer provided with a sleeping place. Kitchens were also equipped with working surfaces and cupboards preceding the wall-incorporated ones (Figure 4).

It was as late as 1956, within the newly established I.P.C.T., in the workshop consisting of architect Gh. Sebestyen, Elena Stoenescu, M. Caffé, Al. Stan, N. Pruncu and engineers M. Drimer and I. Hossu, that the most varied set of type sections existing until then was designed: there were three series of types - Series I (with 8 sections A, B, C, D, E, F, G, H), series II with 8 sections and Series III, also with 8 sections5. Along with the volume simplification imposed by the new guidelines - parsimony and industrialization - the complexity and flexibility of apartment types increased. The important innovation brought by these series was the emergence of apartments with half a room, as a method of reconciling the imposed economic indices with a comfortable real situation. Thus emerged the 1½ room apartments and the 2½ room apartments. The 1½ room apartments were meant to be inhabited by 2-3 persons, that half of a room actually amounting to a small recess with a sleeping place. The 2½ room apartments were meant for 3-4 persons, with the sleeping recess avoiding the transformation of the living room into a bedroom. The kitchens of the apartments belonging to the Ist series were positioned in narrow, deep places, for which reason the eating place could only be in the living room. The IInd series boasted an interesting feature, namely it proposed an alternative use of the eating place, with a concertina door closing and shutting the recess off from the kitchen, as a working space (Figure 5). In rarer situations, and rather as part of more unique projects, the solution of the open kitchen was explored. Given the specific local cuisine, the open kitchen was not a valid solution for a long time, in the absence of appropriate ventilation equipment.

Fixed furniture for kitchens became the subject of specialized studies so that its necessary dimensions could be taken into account when designing the apartments. After the publication of the work Arrangement and Sizing of Dwellings by Lajos Gádoros, in Budapest in 1957, which comprised studies about the ergonomics of kitchen furniture, a similar study was drafted in the workshop of architect Dorian Hardt from IPCT6 in 1958 (Figures 6, 7).

A special moment which gives us a fair picture of the relative liberalization referred to above was a study of architect Mircea Alifanti, published in 1963. It presented a number of flexibility principles which could be explored when drafting the types of mass dwellings7 (Figure 8).

Along the six-year plan 1960-1965, no other important changes took place as to the design of the kitchen as such. It was a time of countrywide building efforts, which made maximum use of the solutions already prepared and tested. In terms of overall apartment design, the next big change occurred in 1966, along with H.C.M. 26/1966, regarding State support for city dwellers in building privately owned dwellings. The fact that the law allowed for a minimum exchange between the beneficiary and the architect and for a minimum amount of flexibility of the solution led to projects, in the following period, which took account of the variety of family types. The 9 types of apartments were defined (with the help of half rooms) and the one-room apartment, until then avoided as non-economical, was finally accepted. These changes seemed to herald a positive future for housing construction, but they were deceitful: the acceptance of privately owned dwellings had been a compromise solution resolved upon by the then political system, faced with an economy which could not sustain the necessary construction pace. In addition, while privately owned apartments witnessed an increase in comfort, the condition of State-owned ones became increasingly precarious.

Few things from the grand history scene made it in the kitchens of Romanian apartments. However, while it was not a space privileged by designers over all such time, the kitchen compensated the lack of comfort with a more intense visitation, because in almost all houses, it is in the kitchen that the “soul” of the family survives.

Notes:

1 Oldenziel, R., Zachmann, K. - “Kitchens as Technology and Politics: An Introduction”, in Cold War Kitchen. Americanization, Technology, and European Users, MIT Press, 2009, p. 6.

2 Azarova, K. - L’appartement Communautaire. L’histoire cachée du logement soviétique, Sextant, 2007, p. 12.

3 Silvan, I. - “În legătură cu proiectarea secțiunilor-tip de locuințe”, in Arhitectura R.P.R., no. 1/1954, p. 3-15.

4 Silvan, I., Popescu Negreanu, Gh. - “Noi secțiuni-tip pentru locuințe în blocuri cu puține niveluri”, in Arhitectura R.P.R., no. 5/1954, p. 2.

5 Popescu-Negreanu, Gh. - “Noi studii de secțiuni-tip pentru locuințe în blocuri”, in Arhitectura R.P.R., no. 6/1956, p. 8-15.

6 Enescu, M. - “Studiu de echipament pentru bucătării”, in Arhitectura R.P.R., no. 7/1958, p. 20-24.

7 Alifanti, M. - “Căutări în domeniul elaborării tipurilor de locuințe de masă”, in Arhitectura R.P.R., no. 1/1963, p. 40-48.