Școala Internațională de Arhitectură Socială Participativă Arhipera - SIASPA

15.01.2014

„Aud, deci uit; văd, deci rețin; fac, deci înțeleg.”

(folclor universitar, autor necunoscut)

Una dintre problemele urbanistice cel mai presante la nivel modial și, cu precădere, la nivel național este locuirea pentru categoriile de persoane aflate în sărăcie și, mai ales, în sărăcie extremă. Creșterea demografică globală are loc, mai ales, în mediile defavorizate, acolo unde resursele sunt puține sau lipsesc. Pe lângă excluziunea socială provocată de sărăcie, grupurile defavorizate sau aflate în diferite tipuri de vulnerabilitate nu pot accesa servicii de bază și nu au acces la arhitectura practicată de arhitecți, cu repercusiuni directe asupra calității mediului construit și a vieții. Deja, în 1995, jurnalul Philadelphia Inquirer semnala că doar 2% din populația care utilizează locuințe lucrează direct cu un arhitect.

Explozia unui mediu construit precar, extinderea fără precedent a zonelor aflate în sărăcie extremă provoacă, în 2013, o presiune socială enormă la nivel global și ridică multe întrebări privitoare la echitate. Arhitectura practicată astfel (în măsura în care adăposturile improvizate pot fi considerate arhitectură) pune probleme serioase de stabilitate și de sănătate a utilizatorilor. Nu în ultimul rând, copleșește prin volum, întindere și expansiune.

În ultimele decade, a devenit necesar ca arhitectura să-și redefinească domeniul de acțiune, să devină o arhitectură a schimbării care să aibă relevanță nu numai în plan estetic, ci și etic, social. O arhitectură care este bună din punct de vedere al calității designului și standardelor profesionale trebuie, în mod necesar, să facă bine unui număr cât mai mare de utilizatori, să fie permeabilă și flexibilă. Această arhitectură mută accentul de pe proiectarea construcției pe proiectarea unui sistem de relații economice, politice și sociale capabile să producă schimbarea cadrului construit din sărăcie extremă și, odată cu el, să schimbe în bine comunitățile foarte sărace, material și social.

Fundația Soros România (FSR), prin programul Arhipera_arhitectură pentru grupuri vulnerabile, organizează Școala Internațională de Arhitectură Socială Participativă Arhipera (SIASPA). Școala se adresează studenților la profilele arhitectură, urbanism, design de interior, construcții civile, precum și absolvenților acestor profile, care doresc să-și completeze educația prin activități complementare celor cuprinse în curricula universitară.

Foarte pe scurt, această școală este o școală altfel. Este o școală în care aspectul nonformal prevalează, este o școală interactivă care se construiește împreună de către profesori și studenți. Este o școală în care studentul este important nu prin cât poate să învețe, ci prin cât poate să creeze. De aceea cursurile teoretice îmbracă forma unor dezbateri, iar atelierele practice înseamnă construcție efectivă. În cadrul școlii Arhipera, studenții nu doar fac proiecte pentru beneficiari imaginari, care se judecă și apoi se aruncă, ci își construiesc propriile proiecte, făcute pentru beneficiari reali, aparținând grupurilor vulnerabile. Adică, fac arhitectură, una aflată la limită, într-un mediu social și economic în care arhitectura nu se poate manifesta.

În cadrul programului, grupul de arhitecți și studenți Arhipera proiectează participativ, împreună cu membrii comunităților, iar proiectele sunt construite prin obținerea de finanțări externe.

Atelierele practice ale Arhipera de până acum s-au concretizat în proiectarea participativă a patru locuințe evolutive în Dor Mărunt, dând posibilitatea studenților arhitecți și urbaniști, voluntari în cadrul grupului de arhitectură socială participativă Arhipera, să aprofundeze domeniul atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Finalizarea celor 4 locuințe pentru familii dezavantajate din Dor Mărunt a constituit prilejul transpunerii de către studenți, pentru prima oară, a propriilor proiecte în realitate, precum și lucrul direct cu un beneficiar real. Totodată, au fost proiectate patru locuințe în Belciugatele, acestea urmând să fie finalizate la finalul anului universitar, în perioada de practică.

Până în prezent, FSR a organizat două școli de vară care au reprezentat componenta practică, de teren și lucru direct cu beneficiarii-comunitatea, a cursului de arhitectură socială participativă, derulat în cadrul Centrului Public al FSR, la care aceștia au participat în timpul anilor universitari 2011-2012 și 2012-2013.

În cadrul Galei Societății Civile, ediția 2013, proiectul FSR Școala de vară de arhitectură socială participativă Arhipera, ediția 2012, a luat premiul al treilea în cadrul secțiunii Educație și Cercetare.

SIASPA promovează un model educațional interactiv, în care studenții interacționează direct cu cadrele didactice, în vederea adaptării curriculei la necesitățile de învățare actuale și proiective. La SIASPA înțelegem educația ca pe o modelare, obținută nu numai prin transfer de informație, ci și prin confruntarea unor opinii diferite, susținerea lor și atingerea consensului cu privire la metodele de folosit.

Teoria predată la SIASPA este înțeleasă de studenți prin dezbaterea principiilor acesteia și prin confruntarea ei cu practica, în situații reale de manifestare a arhitecturii. Concluziile sunt trase de fiecare student în parte, prin urmărirea traseului transpunerii conceptelor teoretice în proiect și, la final, în construcția propriu-zisă.

SIASPA mută accentul de pe cunoașterea de sine pe dezvoltarea capacității de a cunoaște, având în vedere durata, din ce în ce mai scurtă, a intervalului de timp necesar dublării cunoașterii din domeniul arhitecturii.

Învățarea este văzută la SIASPA ca un proces de conectare a unor situații și noduri de informare relevante. La SIASPA interdisciplinaritatea are un rol foarte important, iar rolul arhitectului este pus în perspectivă de către colaboratorii săi din câmpul social: sociologi, psihologi, asistenți sociali, medici, economiști sociali, ingineri.

SIASPA le oferă viitorilor arhitecți și ingineri pregătire pentru viața profesională reală, unde un proiect de arhitectură nu înseamnă o coală de hârtie desenată, ci o construcție gândită pentru un beneficiar existent, așezată într-un amplasament real.

Învățământul românesc de arhitectură se confruntă la ora actuală cu o problemă dificilă, legată de transferul cunoștințelor teoretice acumulate de studenți în practica de arhitectură. Această problemă derivă, în primul rând, din scăderea cererii pe piața muncii pentru tinerii absolvenți, nemaivorbind despre posibilitățile extrem de reduse de angajare a studenților.

Cu o curriculă bogată de cursuri de istoria și teoria arhitecturii, școlile românești furnizează o formare de excelență cu privire la cele mai importante curente de arhitectură, la parcursul lor istoric și la teoriile contemporane, iar atelierele de bazele proiectării și sinteza de proiectare aplică teoria însușită de studenți la nivel de proiect. Cu toate acestea, lipsește legătura dintre proiect și practică, privită ca experiment direct și personal al studentului care aplică teoria studiată.

Astfel, două dintre cele patru funcții ale teoriei predate (referențială, explicativă, predictivă și praxiologică) nu sunt îndeplinite, și anume funcțiile predictivă și praxiologică. Studenții nu reușesc să integreze teoria și să o internalizeze, să o transforme într-una reflexivă, în care aceasta este parte a practicii și poate genera noi practici, fiind influențată, modificată, actualizată de practică. În sfârșit, teoria predată nu fundamentează o praxiologie, adică un ansamblu de metode și tehnici capabile să asigure transpunerea obiectivelor proiectului în transformări efective, observabile și măsurabile în câmpul social, economic și politic.

De aceea, scopul SIASPA este crearea unui model replicabil de educație, practică și cercetare a arhitecturii interesului public în România prin crearea unui parteneriat între mediul academic, comunități locale, administrație publică, mediul ONG și finanțatori/sponsori.

Arhitectura este o disciplină care produce schimbare socială prin ea însăși, iar atunci când este practicată în sistem participativ poate genera evoluția socială spre solidaritate și incluziune socială. Așa cum pentru persoanele defavorizate care nu își permit un avocat există instituția avocatului din oficiu, așa cum pentru oricine care suferă există un medic care îi poate alina suferința, tot astfel, pentru cei care nu pot lucra cu un arhitect trebuie să existe arhitecți care să poată aduce valoare adăugată mediului construit existent, adesea precar, insalubru și ilegal în care trăiesc mase largi de oameni. Prin educația, prin creativitatea, prin viziunea lor, arhitecții și urbaniștii trebuie să conlucreze cu autoritățile centrale și locale, cu cetățenii și cu toți factorii interesați în vederea suprapunerii interesului public peste binele tuturora.

Pentru aceasta, este imperios necesară formarea unei generații de arhitecți care să poată să medieze, să poată să faciliteze, să poată să comunice și să se comunice grupurilor vulnerabile, să poată lucra cu și în comunități dezavantajate, pe scurt, arhitecți sociali. Ei vor avea capacitatea să construiască o arhitectură socială etică, și pentru ei am creat SIASPA.

FOTO: Lorin Niculae