RDW

Şcoala Internaţională de Arhitectură Socială Participativă Arhipera – SIASPA

P1180785

„Aud, deci uit; văd, deci reţin; fac, deci înţeleg.” 

(folclor universitar, autor necunoscut)

Una dintre problemele urbanistice cel mai presante la nivel modial şi, cu precădere, la nivel naţional este locuirea pentru categoriile de persoane aflate în sărăcie şi, mai ales, în sărăcie extremă. Creşterea demografică globală are loc, mai ales, în mediile defavorizate, acolo unde resursele sunt puţine sau lipsesc. Pe lângă excluziunea socială provocată de sărăcie, grupurile defavorizate sau aflate în diferite tipuri de vulnerabilitate nu pot accesa servicii de bază şi nu au acces la arhitectura practicată de arhitecţi, cu repercusiuni directe asupra calităţii mediului construit şi a vieţii. Deja, în 1995, jurnalul Philadelphia Inquirer semnala că doar 2% din populaţia care utilizează locuinţe lucrează direct cu un arhitect.

Explozia unui mediu construit precar, extinderea fără precedent a zonelor aflate în sărăcie extremă provoacă, în 2013, o presiune socială enormă la nivel global şi ridică multe întrebări privitoare la echitate. Arhitectura practicată astfel (în măsura în care adăposturile improvizate pot fi considerate arhitectură) pune probleme serioase de stabilitate şi de sănătate a utilizatorilor. Nu în ultimul rând, copleşeşte prin volum, întindere şi expansiune.

În ultimele decade, a devenit necesar ca arhitectura să-şi redefinească domeniul de acţiune, să devină o arhitectură a schimbării care să aibă relevanţă nu numai în plan estetic, ci şi etic, social. O arhitectură care este bună din punct de vedere al calităţii designului şi standardelor profesionale trebuie, în mod necesar, să facă bine unui număr cât mai mare de utilizatori, să fie permeabilă şi flexibilă. Această arhitectură mută accentul de pe proiectarea construcţiei pe proiectarea unui sistem de relaţii economice, politice şi sociale capabile să producă schimbarea cadrului construit din sărăcie extremă şi, odată cu el, să schimbe în bine comunităţile foarte sărace, material şi social.

Fundaţia Soros România (FSR), prin programul Arhipera_arhitectură pentru grupuri vulnerabile, organizează Şcoala Internaţională de Arhitectură Socială Participativă Arhipera (SIASPA). Şcoala se adresează studenţilor la profilele arhitectură, urbanism, design de interior, construcţii civile, precum şi absolvenţilor acestor profile, care doresc să-şi completeze educaţia prin activităţi complementare celor cuprinse în curricula universitară.

Foarte pe scurt, această şcoală este o şcoală altfel. Este o şcoală în care aspectul nonformal prevalează, este o şcoală interactivă care se construieşte împreună de către profesori şi studenţi. Este o şcoală în care studentul este important nu prin cât poate să înveţe, ci prin cât poate să creeze. De aceea cursurile teoretice îmbracă forma unor dezbateri, iar atelierele practice înseamnă construcţie efectivă. În cadrul şcolii Arhipera, studenţii nu doar fac proiecte pentru beneficiari imaginari, care se judecă şi apoi se aruncă, ci îşi construiesc propriile proiecte, făcute pentru beneficiari reali, aparţinând grupurilor vulnerabile. Adică, fac arhitectură, una aflată la limită, într-un mediu social şi economic în care arhitectura nu se poate manifesta.

În cadrul programului, grupul de arhitecţi şi studenţi Arhipera proiectează participativ, împreună cu membrii comunităţilor, iar proiectele sunt construite prin obţinerea de finanţări externe.

Atelierele practice ale Arhipera de până acum s-au concretizat în proiectarea participativă a patru locuinţe evolutive în Dor Mărunt, dând posibilitatea studenţilor arhitecţi şi urbanişti, voluntari în cadrul grupului de arhitectură socială participativă Arhipera, să aprofundeze domeniul atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic. Finalizarea celor 4 locuinţe pentru familii dezavantajate din Dor Mărunt a constituit prilejul transpunerii de către studenţi, pentru prima oară, a propriilor proiecte în realitate, precum şi lucrul direct cu un beneficiar real. Totodată, au fost proiectate patru locuinţe în Belciugatele, acestea urmând să fie finalizate la finalul anului universitar, în perioada de practică.

Până în prezent, FSR a organizat două şcoli de vară care au reprezentat componenta practică, de teren şi lucru direct cu beneficiarii-comunitatea, a cursului de arhitectură socială participativă, derulat în cadrul Centrului Public al FSR, la care aceştia au participat în timpul anilor universitari 2011-2012 şi 2012-2013.

În cadrul Galei Societăţii Civile, ediţia 2013, proiectul FSR Şcoala de vară de arhitectură socială participativă Arhipera, ediţia 2012, a luat premiul al treilea în cadrul secţiunii Educaţie şi Cercetare.

SIASPA promovează un model educaţional interactiv, în care studenţii interacţionează direct cu cadrele didactice, în vederea adaptării curriculei la necesităţile de învăţare actuale şi proiective. La SIASPA înţelegem educaţia ca pe o modelare, obţinută nu numai prin transfer de informaţie, ci şi prin confruntarea unor opinii diferite, susţinerea lor şi atingerea consensului cu privire la metodele de folosit.

Teoria predată la SIASPA este înţeleasă de studenţi prin dezbaterea principiilor acesteia şi prin confruntarea ei cu practica, în situaţii reale de manifestare a arhitecturii. Concluziile sunt trase de fiecare student în parte, prin urmărirea traseului transpunerii conceptelor teoretice în proiect şi, la final, în construcţia propriu-zisă.

SIASPA mută accentul de pe cunoaşterea de sine pe dezvoltarea capacităţii de a cunoaşte, având în vedere durata, din ce în ce mai scurtă, a intervalului de timp necesar dublării cunoaşterii din domeniul arhitecturii.

Învăţarea este văzută la SIASPA ca un proces de conectare a unor situaţii şi noduri de informare relevante. La SIASPA interdisciplinaritatea are un rol foarte important, iar rolul arhitectului este pus în perspectivă de către colaboratorii săi din câmpul social: sociologi, psihologi, asistenţi sociali, medici, economişti sociali, ingineri.

SIASPA le oferă viitorilor arhitecţi şi ingineri pregătire pentru viaţa profesională reală, unde un proiect de arhitectură nu înseamnă o coală de hârtie desenată, ci o construcţie gândită pentru un beneficiar existent, aşezată într-un amplasament real.

Învăţământul românesc de arhitectură se confruntă la ora actuală cu o problemă dificilă, legată de transferul cunoştinţelor teoretice acumulate de studenţi în practica de arhitectură. Această problemă derivă, în primul rând, din scăderea cererii pe piaţa muncii pentru tinerii absolvenţi, nemaivorbind despre posibilităţile extrem de reduse de angajare a studenţilor.

Cu o curriculă bogată de cursuri de istoria şi teoria arhitecturii, şcolile româneşti furnizează o formare de excelenţă cu privire la cele mai importante curente de arhitectură, la parcursul lor istoric şi la teoriile contemporane, iar atelierele de bazele proiectării şi sinteza de proiectare aplică teoria însuşită de studenţi la nivel de proiect. Cu toate acestea, lipseşte legătura dintre proiect şi practică, privită ca experiment direct şi personal al studentului care aplică teoria studiată.

Astfel, două dintre cele patru funcţii ale teoriei predate (referenţială, explicativă, predictivă şi praxiologică) nu sunt îndeplinite, şi anume funcţiile predictivă şi praxiologică. Studenţii nu reuşesc să integreze teoria şi să o internalizeze, să o transforme într-una reflexivă, în care aceasta este parte a practicii şi poate genera noi practici, fiind influenţată, modificată, actualizată de practică. În sfârşit, teoria predată nu fundamentează o praxiologie, adică un ansamblu de metode şi tehnici capabile să asigure transpunerea obiectivelor proiectului în transformări efective, observabile şi măsurabile în câmpul social, economic şi politic.

De aceea, scopul SIASPA este crearea unui model replicabil de educaţie, practică şi cercetare a arhitecturii interesului public în România prin crearea unui parteneriat între mediul academic, comunităţi locale, administraţie publică, mediul ONG şi finanţatori/sponsori.

Arhitectura este o disciplină care produce schimbare socială prin ea însăşi, iar atunci când este practicată în sistem participativ poate genera evoluţia socială spre solidaritate şi incluziune socială. Aşa cum pentru persoanele defavorizate care nu îşi permit un avocat există instituţia avocatului din oficiu, aşa cum pentru oricine care suferă există un medic care îi poate alina suferinţa, tot astfel, pentru cei care nu pot lucra cu un arhitect trebuie să existe arhitecţi care să poată aduce valoare adăugată mediului construit existent, adesea precar, insalubru şi ilegal în care trăiesc mase largi de oameni. Prin educaţia, prin creativitatea, prin viziunea lor, arhitecţii şi urbaniştii trebuie să conlucreze cu autorităţile centrale şi locale, cu cetăţenii şi cu toţi factorii interesaţi în vederea suprapunerii interesului public peste binele tuturora.

Pentru aceasta, este imperios necesară formarea unei generaţii de arhitecţi care să poată să medieze, să poată să faciliteze, să poată să comunice şi să se comunice grupurilor vulnerabile, să poată lucra cu şi în comunităţi dezavantajate, pe scurt, arhitecţi sociali. Ei vor avea capacitatea să construiască o arhitectură socială etică, şi pentru ei am creat SIASPA.

FOTO: Lorin Niculae

 

Comments

comments

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog