Actualitatea internă

Facultatea de urbanism, la 20 de ani de la înființare

FACULTATEA DE URBANISM,
LA 20 DE ANI DE LA ÎNFIINȚARE

text: Mihaela HĂRMĂNESCU, Simona MUNTEANU

Preambul. Ce înseamnă astăzi Facultatea de Urbanism?
Înființată în anul 1997 în cadrul Institutului de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, Facultatea de Urbanism reprezintă până în prezent singura instituție de învățământ superior din România care pregătește urbaniști. Este reprezentată la nivel European în AESOP - Association of European Schools of Urban Planning și în REA - Réseau des Écoles d’Architecture, Urbanisme et Paysage de la France, Europe Centrale et Orientale.
Profitând de cadrul festiv dedicat celebrării Zilei mondiale a Urbanismului, 8 noiembrie 2017, în Sala Frescelor a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, Facultatea de Urbanism a organizat un eveniment aniversar privind împlinirea a 20 ani de la înființarea sa în cadrul acestei universități.
Evenimentul aniversar a fost structurat pe mai multe momente, propunându-și o călătorie simbolică de-a lungul evoluției sale în acești 20 de ani, având ca repere profesorii marcanți, absolvenții și studenții săi și, nu în ultimul rând, specialiștii care au susținut-o și o susțin în continuare.
Complementar evenimentului, în perioada 6-10 noiembrie 2017, a fost gândită expoziția proiectelor și machetelor realizate de studenții programelor de studiu licență și master din anul universitar 2016-2017, cât și a activităților extracurriculare ale acestora, subliniind încă o dată pregătirea solidă pentru cariera profesională. Expoziția anuală a Facultății de Urbanism, devenită deja tradiție, pune în valoare experiența studenților acumulată pe perioada unui întreg an universitar și munca depusă de aceștia în cadrul activităților de proiectare, încurajează dezvoltarea personală, studiul individual și contribuie la adaptarea permanentă a planului de învățământ la realitățile urbane și rurale, astfel încât formarea profesională să țină pasul cu aceste schimbări.
Parteneri: Registrul Urbaniștilor din România, Asociația Profesională a Urbaniștilor din România, Xella - producător al sistemului de zidărie Ytong, Asociația Absolvenților de Urbanism și Peisagistică.
Invitați: doamna viceprimar Tomnița Florescu, decanul Facultății de Geodezie - UTCB, reprezentanți ai ASE, Facultății de Geografie - UB, Facultății de Drept - UB, președintele RUR, președintele APUR, președintele AAUPR, președintele APGR, președintele ASOP.
Repere principale ale evenimentelor
Prima parte a evenimentului aniversar a schițat un scurt istoric al Facultății de Urbanism și un omagiu adus profesorilor care au contribuit la înființarea instituției.
În deschidere, au luat cuvântul rectorul UAUIM, decanul Facultății de Urbanism, prorectorul pentru dezvoltare academică al UAUIM, vorbitorii subliniind în discursurile lor faptul că Facultatea de Urbanism, deși tânără, este o instituție de învățământ superior activă și competitivă, un important nucleu de competență în urbanism, ce reunește specialiști în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului cu accent distinct pe problematica peisajului și peisagistică.
Au fost menționate evenimente principale din evoluția și formarea școlii de urbanism precum și principalele distincții obținute de Facultatea de Urbanism și profesorii acesteia de-a lungul celor 20 de ani.

Timeline - 1997: acreditarea și deschiderea programului de studii de lungă durată Urbanism (program de studii de 5 ani și jumătate) și apariția programelor de studii.
Născută din nevoia de a pregăti specialiști într-un domeniu de specializare nou la acea dată și cu o formație distinctă față de cea a arhitecților; pregătirea de urbanism a fost asigurată și până atunci, fiind inclusă în curriculum de studii al programului Arhitectură, asigurând o pondere de cca. 40% din totalul activităților. Premergător înființării Facultății de Urbanism, a apărut în 1993 Colegiul de Urbanism, program de studii de scurtă durată (3 ani) având ca principal scop formarea de conductori arhitecți cu competențe de urbanism constatând tocmai această necesitate de a pregăti specialiști de profil. (extras din Prezentare Facultatea de Urbanism). Sursa: Ana Opriș, videomontaj

Tipurile programelor de studii din cadrul Facultății de Urbanism
Asigură programe pentru fiecare din cele 3 cicluri ale sistemului Bologna, cu un număr de cca. 400 de studenți înmatriculați în cadrul programelor de studii de licență și master în urbanism, cca. 40 de studenți doctoranzi la Școală Doctorală de Urbanism începând cu anul 2015. Cu un colectiv de cca. 38 de profesori titulari în cadrul a două departamente ce desfășoară cu predilecție activități în cadrul programelor de studii de urbanism; Facultatea de Urbanism asigură activități specializate și în celelalte departamente ale UAUIM precum Științe Tehnice, Istoria și Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului, Studiul Formei și Ambient, Sinteza Proiectării (extras din Prezentare Facultatea de Urbanism). Sursa: Ana Opriș, videomontaj.


 

Printre acestea se numără Premiul pentru Inițiativa Educațională din domeniul Clădirilor Verzi a Anului (2013) oferit de Green Building Council Awards, precum și nominalizări și premii la diverse competiții în domeniu, de menționat Bienala Națională de Arhitectură (2016) cu premiul Secțiunii Arhitectura spațiului public și urbanismul cu proiectul „Planul Urbanistic Galați” și nominalizarea proiectului „Revizuire Plan Urbanistic General al Municipiului București”.

Proiecte naționale
Facultatea de Urbanism se identifică cu un important portofoliu de proiecte realizate pe durata celor 20 de ani de existență, reunind componente din PATN, PATJ-uri, PUG-uri, PUZ-uri, studii și cercetări, metodologii, dintre care amintim, printre proiectele reprezentative: Revizuire Plan Urbanistic General al Municipiului București, 2013 - în derulare, prof. dr. arh. Tiberiu Florescu; Actualizare PUG și strategia de dezvoltare spațială a municipiului Galați, 2008-2015, profesorii dr. arh. Tiberiu Florescu și Florin Machedon; PUG Municipiul București (2000), coordonat de profesorii dr. arh. Alexandru Sandu și Doina Cristea, Definirea Conceptului Național de Dezvoltare Spațială în corelare cu Planul Național de Dezvoltare (2007-2013), prof. dr. arh. Doina Cristea; „Model Conceptual Privind Dezvoltarea Spațială” (2001), coordonat de prof. dr. arh. Doina Cristea; Metodologie cadru pentru elaborarea documentelor de planificare strategică teritorială, potrivit practicilor europene în domeniu (Contract nr.393/12.05.2009, Nr. UAUIM-CCPEC 5/2009, Beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, 2009-2011). Colectiv elaborare: conf. dr. Monica Rădulescu - director de proiect, profesorii dr. arh. Doina Cristea și Alexandru Sandu, conf. dr. arh.: Cătălin Sârbu, Liviu Ianăși, Gabriel Pascariu, Mihaela Popa, Arpad Zachi; lect. dr. Claudiu Runceanu; asist. drd. urb.: Adrian Cioangher, Liviu Veluda, arhitect Maria Lucia Mănescu, asist. drd. urb. Mădălina Moțcanu.
Proiecte cu finanțare internațională
Facultatea are și un portofoliu de proiecte de cercetare cu finanțare internațională, reușind să acopere o gamă vastă de problematici: DANUrB - „Danube Urban Brand: a regional network building through tourism and education to strengthen the Danube cultural identity and solidarity”, 2017-2019, coordonat de conf. dr. arh. Angelica Stan; „Laborator Brăila - Abordări alternative ale periferiilor urbane în cadrul unui oraș cu creștere stagnată”, EEA Grants - PA17/RO13 - Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european, 2014-2015, coordonat de conf. dr. arh. Angelica Stan.

Medalii, premii și diplome
Un moment emoționant al serii a constat în recunoașterea contribuției profesorilor care au pus bazele acestei instituții, prin acordarea Medaliei UAUIM ediția aniversară 20 de ani Facultatea de Urbanism și a Diplomei aniversare pentru merite deosebite în promovarea domeniului urbanismului profesorilor dr. arh. Alexandru Sandu, Angela Filipeanu, Doina Cristea, Peter Derer și Constantin Enache - primul decan al Facultății de Urbanism. Toți profesorii premiați au deținut o poziție academică în cadrul Facultății de Urbanism, asigurând o poziție de pionierat în domeniu, au coordonat o serie de proiecte de specialitate și au fost mentorii multor generații de studenți în domeniul urbanismului.

https://www.uauim.ro/facultati/urbanism/