Cu fața spre Dunăre

Activare civică și comunitară

Se spune că orașele dunărene se poziționează fie cu fața, fie cu spatele la Dunăre în funcție de orientarea cartierelor. Orașele cu fața spre Dunăre sunt percepute ca primitoare, cu străzi deschise și faleze ce permit orașului să fie văzut de cei ce îl zăresc navigând pe Dunăre. Altfel, orașele cu spatele la Dunăre și-au construit universul interior departe de apă, protejându-se între cartiere ce blochează privirea Dunării.

Realitatea de pe teren arată că orientarea cartierelor față de Dunăre spune acum mai puțin despre dorința orașului de a îmbrățișa patrimoniul natural din care face parte și mai mult despre importanța economică în descreștere pe care fluviul a avut-o pentru oraș. Este atunci această îndepărtare o auto-profeție pentru relația complicată pe care orașul o are cu principalul său element de patrimoniu?

În ultimii trei ani petrecuți vorbind despre, lucrând în sau gândindu-ne la Giurgiu, relația orașului cu Dunărea a fost o constantă și poate singura sursă de certitudine pe care acest oraș poate conta. Noi credem că mai este și un element social la mijloc în această categorisire, anume cum orașul își deschide patrimoniul local arhitectural și natural spre a fi cunoscut, apreciat și protejat. Indiferent de istoria sa urbanistică, există speranță pentru viitorul social al orașului de a se reîntoarce cu fața spre Dunăre.

De unde începi să întorci orașul însă? La nivel fizic, proiecte de regenerare urbană, investiții în infrastructură, consolidarea zonelor comerciale și rezidențiale, dezvoltarea de oferte turistice sunt numai câteva dintre planurile care se află pe masa autorităților locale. Nevoia pentru ele este clară și de necontestat, întrebarea este însă când și cu ce prioritate. Ca în orice scenariu de transformare urbană, dilema catalizatorului de schimbare - comunitate sau investiții - este relevantă și pentru Giurgiu. Este nevoie de amândouă, în paralel, cu o orchestrare adaptată nevoilor locale. Însă, fie că începi cu activarea comunitară, fie că începi cu atracția de investiții, cert e că începi cu oameni.

Pentru un oraș ca Giurgiu, în impas economic și social, oamenii sunt o resursă indispensabilă. Oamenii sunt cei ce se pot reconecta la oraș, ce pot regăsi dorința de implicare și speranță pentru un viitor mai bun. Tot ei sunt cei ce pot găsi resursele și căile de a-l realiza. Însă pentru asta, de la cetățeni la funcționari, giurgiuvenii își caută locul într-un oraș în constantă negociere.

Giurgiu - orașul în contracție urbană

La o reperare generică, Giurgiu poate însemna proximitatea față de București (60 km), localizarea la granița cu Dunărea și o bună poziționare regională (Muntenia) pe axa Ploiești/ București/ Giurgiu. Dintr-o perspectivă macro, poziționarea orașului este una cheie pentru potențialul său turistic prin învecinarea cu Ruse (BG) și punctul de trecere transfrontalier Podul Prieteniei.

Prin ochii unui locuitor al orașului Giurgiu, ideea de turism local pentru regiunea Dunării poate părea superficială. Cu un număr infim (6)¹ de unități de cazare în municipiu și știind că majoritatea celor care vin să viziteze orașul sunt doar în tranzit spre sau dinspre Ruse ori București și aleg să se cazeze în unul dintre aceste orașe, la nivel local e greu de crezut într-un plan care promovează un circuit turistic regional.

Pe de-o parte, potențialul turistic al orașului Giurgiu nu este valorificat din cauza lipsei unei infrastructuri necesare unei astfel de activități, dar mai cu seama din cauza posibilităților limitate de petrecere a timpului liber pentru înșiși locuitorii orașului (cinematograf închis de zeci de ani și alternative socioculturale rare și de slabă calitate). Această problemă este o realitate de care toți actorii locali (administrație, sector privat, cetățeni) sunt conștienți în orașe ca Giurgiu sau asemănătoare lui. De fapt, există o mulțime de cauze ale acestei situații: politice, economice, istorice, socioculturale și regionale.

Odată cu declinul industriei și a comerțului transfrontalier, economia orașului a suferit restructurări masive, iar Giurgiu a resimțit semnificativ efectele economiei de tranziție. Indicatorii socioeconomici semnalizează un puternic declin demografic și economic în Giurgiu în ultimele trei decenii². În decurs de 29 de ani (1992-2021), populația orașului scade cu 14%, sporul natural este negativ, iar numărul de salariați domiciliați este într-o continuă scădere³. Totodată, județul Giurgiu rămâne una din regiunile cu cele mai mari rate⁴ de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din România și din Uniunea Europeană.

Fenomenul dezvoltării negative a orașelor nu este unul nou, însă în cazul Europei de Est a fost studiat mai atent în ultimele două decenii. Literatura de specialitate arată că majoritatea orașelor din țările socialiste au fost afectate de contracție urbană, „polul declinului urban” fiind localizat în prezent în Europa de Est. Dezvoltarea urbană negativă este rezultatul unor procese de transformare variate: dezindustrializare, sub-urbanizare, transformări post-socialiste, migrație etc. Provocarea adusă de declinul urban este natura sa neintenționată⁵, fiind în esență o consecință a deciziilor politice și economice ce interferează cu planificarea urbană⁶.

În cazul României, fenomenul contracției urbane a fost analizat și cercetat critic⁷, cartat și abordat de profesioniști din perspectivă interdisciplinară, prin intervenții comunitare și socio-spațiale. Declinul urban a fost descifrat și abordat în moduri participative în orașe de tipuri și dimensiuni diferite - Anina, Reșița, Petrila, Turnu Măgurele, Băile Herculane, Brăila, Galați. Instrumente și strategii participative ca urbanismul tactic, planificarea activă, dezvoltarea comunitară, regenerarea urbană și analize socio-spațiale au fost integrate în soluții de regenerare urbană locală care au avut impact măsurabil în comunitățile și pentru spațiile construite (cazul minei de la Petrila). În cazul orașelor în declin, reașezarea principiilor de planificare poate porni de la activarea rolurilor pe care cetățenii și administrația le joacă în direcția pe care o poate lua viața urbană dintr-un context dat. Teoriile sociologice ne arată că este în puterea indivizilor și a comunităților să creeze structuri, reguli și valori noi pentru un sistem dat, fie el urban în cazul de față. Orașele au trecut întotdeauna printr-un proces de transformare de la dezvoltare la reinventare⁸. Iar acest lucru face ca declinul urban să fie doar o etapă esențială într-un proces de transformare, ce poate aduce după el aceste noi modele sociale.

Pe de altă parte, comunitățile orașelor în contracție urbană sunt problematice și au nevoie de facilitare comunitară și animare educațională (sector cultural inert) pentru a-și putea asuma și regăsi identitatea culturală, locală, socială și regională. Neîncrederea, lipsa de coeziune socială, 50 de ani de socialism, clivajele și inegalitățile socio-economice alăturate problemelor economice grave ale administrațiilor locale au contribuit la o stare pasivă a comunității pentru care valori precum patrimoniu construit, patrimoniu natural sau imaterial, resurse culturale locale sau inițiative de valorificare locală sunt resurse și preocupări trecute pe plan secund.

Declinul fizic al orașului a dus și la un declin social, ce a afectat raportul locuitorilor cu Giurgiu și a sedimentat reticența asupra unui scenariu pozitiv pentru viitor. Dorința de schimbare e prezentă, dar până la momentul responsabilizării și trecerii la acțiune, este loc de pași mai mici, dar esențiali și de un impuls extern. Nevoia ca oamenii să vadă orașul cu alți ochi este mai urgentă decât a fost vreodată. O perspectivă nouă, ce duce la regăsirea speranței pentru Giurgiu, poate pune în mișcare schimbarea mult așteptată de ani buni.

Smârda - cartier istoric scos la lumină

Cum deschizi dialogul cu locuitorii unui cartier pe tema valorii istorice a locului în care își petrec viața de zi cu zi și cum le întorci lupa, pe care ei înșiși o au în mână, pentru a vedea invizibilul de lângă ei? Cum convingi autoritățile locale că există valori de promovat, când narațiunea locală este cea a unui oraș port în care șantierul naval nu mai este un motor local, fabrica de zahăr e o ruină și nu mai produce de mult nimic, tinerii au plecat spre alte zări pentru un trai mai bun, iar bătrânii și oamenii rămași în oraș pendulează între un paseism și deziluzie.

Acest joc al perspectivei într-un context de contracție urbană e un film de suspans cu sfârșit necunoscut. La firul ierbii este fascinant să cauți să scoți în evidență patrimoniul local prin cercetare de tip acțiune, într-un peisaj aparent dezolant, însă comunitățile și oamenii cer timp întotdeauna pentru câștigarea încrederii în propriile forțe.

Dacă încerci să regăsești legătura cu Giurgiu la nivel macro, ca locuitor poate fi copleșitor. Nu pentru că orașul nu ar avea elemente de patrimoniu în care să redescoperi istoria, sentimentul și importanța orașului, ci mai degrabă pentru că tot acest patrimoniu este îndepărtat de realitatea de zi de zi a locuitorilor. Așa că începi să te uiți mai aproape de casă la ce înseamnă patrimoniu ca parte din viața cotidiană, în spații deja familiare unde ideea de schimbare nu mai pare așa copleșitoare, dar unde lumea încă trece cu vederea importanța locului - în cartier. Așa am ajuns noi în Smârda.

Smârda există din perioada otomană a regiunii și a trecut printr-o serie de schimbări unice din sec. al XVIII-lea până în prezent. De la sat în afara Giurgiului definit de relația sa cu Dunărea, a cărei apropiere i-a dat numele, de la semnificația de teren mlăștinos până la cartier integrat în oraș și sistematizat de inginerul Gheorghe Foncescu în 1845, Smârda și-a căpătat un loc din ce în ce mai central în istoria orașului de-a lungul timpului. Cu toate acestea, valoarea istorică a cartierului nu este recunoscută pe deplin. Smârda este unul din cartierele cele mai vechi ale Giurgiului, cu rețeaua stradală păstrată aproape intactă față de prima sistematizare a orașului. Deși aceasta este cu doar 15 ani mai nouă decât cea din restul orașului istoric, Smârda nu este considerată ca făcând parte din vechiul oraș și nu este clasificată drept centru istoric¹⁰. Asta face ca scoaterea la suprafață a istoriei cartierului să fie un obiectiv cu atât mai important cu cât memoria unor locuri cu o semnificație deosebită în istoria cartierului și a împrejurimilor sale se pierde¹¹.

Smârda a devenit în 2022 un laborator pentru experimente în activare comunitară. O serie de activități de promovarea a ideii de patrimoniu în Giurgiu și o sesiune pilot de consultare participativă în stradă cu privire la sondarea nevoilor și a problemelor locale ne-au adus oameni și tineri interesați să descopere orașul, dar reticenți să se implice în mod activ. Smârda, în schimb, ne-a dat spațiul să încercăm o metodă diferită. Am luat un cartier cu un patrimoniu important, dar invizibil, și am oferit locuitorilor un motiv pentru care să creadă în el. Le-am dat șansa să fie mândri că stau în Smârda. Câteva luni mai târziu, cu ajutorul unui grup de lucru format din istorici locali, s-a dovedit că exercițiul de a pune cartierul pe harta mentală a Giurgiului a stârnit interesul oamenilor de a se implica în viitorul său.

Istoria cartierului și maparea patrimoniului său arhitectural și social au fost cuprinse în expoziția fotografică „Smârda - Atunci și Acum”¹². Seria de fotografii suprapuse din prezent și cele din arhive fotografice publice și private ale cartierului au fost completate de povestea Smârdei creată de un grup de istorici locali¹³. În alb-negru și color, patrimoniul Smârdei a reieșit la lumină din cărțile, arhivele și zonele uitate în care se ascundea. Locuitorii au putut să-i înțeleagă valoarea cu o imagine de ansamblu a tipurilor de patrimoniu de la cel industrial (Fabrica de Zahăr și ansamblul său de locuințe) la cel natural (Canalul Plantelor și Plaja Veche) și istoric (Zidul Tabiei, Turnul de Apă, Biserica Sfânta Treime) ce se află în Smârda.

A face invizibilul vizibil ajută să dea direcție, un suflu nou și poate mobiliza locuitorii, de la mic la mare, să se implice în celebrarea și activarea patrimoniului pe termen scurt. Cu ocazia Festivalului Zilele Dunării, un număr impresionant de actori locali, de la cetățeni la asociații, instituții publice și firme mici, și-au arătat interesul să susțină cartierul. Ateliere creative în curtea ultimului bordei din oraș, expoziții de fotografie istorică și de mediu în parcul reamenajat al Fabricii de Zahăr sau tururi ghidate pe străzile Smârdei au fost doar câteva dintre activitățile organizate pentru promovarea patrimoniului tangibil și intangibil din cartier.

Dar de la a te bucura de patrimoniu la a ajuta să-l salvezi este o distanță considerabilă și are nevoie de o bază solidă de muncă, dedicație și răgaz. Astfel de activări comunitare de scurtă durată au un rol important în consolidarea unui sentiment de schimbare într-un cartier, de imaginație pentru un viitor construit împreună cu atenție la valorile locale. Însă transformarea acestei imagini în realitate necesită transformarea acestor buzunare de entuziasm și a altor buzunare similare de implicare activă civică în ocazii recurente de acțiune, cu suport logistic, financiar și strategic ce le pot permite să crească.

La Bordei - elementul de patrimoniu și comunitate

Cu ocazia unei cercetări pe tema rolului activării comunitare în orașele periferice de la Dunăre am descoperit, în Giurgiu, un bordei singular în peisajul regional. Construcția se află în țesutul urban din zona centrală a orașului și are de spus o istorie strâns legată de cea a cartierului Smârda, din care face parte. Dacă teoria dezvoltării comunitare spune că îmbunătățirea unei comunități pornește, în general, de la resursele umane, în cazul bordeiului, drumul este invers, de la obiect/locuință la comunitate în felul în care am gândit valorificarea potențialului său latent, în organizarea comunitară pe care am dezvoltat-o pe parcursul anilor 2021 și 2022. Bordeiul este un tip de locuință semi-îngropată folosită încă din preistorie. În regiunea orientală a Dunării s-a locuit în bordeie până la începutul secolului al XX-lea. Motivele țineau de securitate, de materialele folosite pentru construirea unei astfel de locuințe - materiile prime fiind la îndemână, în natură, ceea ce astăzi am numi sustenabilitate - și de temperatura relativ constantă din interior. În satele de câmpie, în anul 1860, cel mai mare procent de bordeie din totalul locuințelor rurale se înregistra în Teleorman, 77,9%, pe când în Vlașca procentul era de 16,2%. Într-o statistică întocmită 50 de ani mai târziu, în 1912, procentul de bordeie din Vlașca scăzuse la 1,3%. Bordeiul din Giurgiu este construit cel mai probabil în ultimele decenii din secolul al XIX-lea. Într-un act oficial din anul 1883 apare menționat un bordei în cartierul Smârda: „Bordeiul cu locul lui din Giurgiu, strada Dunărei, coloarea Neagră, compus din două odăi cu tinda lor, săpat în pământ (...)".

Bordeiul din Giurgiu, unicitate, istorie, importanță

Pentru o construcție simplă, de dimensiuni mici, bordeiul din Giurgiu are o importanță colosală. Cel mai probabil este unicul bordei rămas in situ, mai există bordeie țărănești la Muzeul Satului din București, dar sunt strămutate din zonele de origine.

Bordeiul este o curiozitate în sine, existența lui este o ilustrare vie a istoriei cartierului Smârda, care a fost sătuc pe timpul administrației otomane a orașului. După plecarea turcilor, ciflicul Smârda a fost integrat în oraș și apare un secol mai târziu menționat cu „coloarea neagră”, alături de celelalte cartiere sau mahalale colorate pe harta orașului în verde, roșu, albastru și galben.

Administrația comunistă a Giurgiului anilor ‘50 a declarat bordeiul monument istoric, probabil ca ilustrare a condițiilor de trai pe care le avea „clasa muncitoare” pe timpurile asupririi „burghezo-moșierești”, și cu toate acestea a fost locuit permanent până la începutul anilor 2000. Oamenii din cartier și-o mai amintesc pe tanti Maria care usca dovlecii pe acoperișul din olane roșcovane și primea vizite de la pionierii veniți cu clasa să vadă bordeiul.

Cel mai mare adaos pe care îl aduce bordeiul la istoria orașului și la revitalizarea zonei Smârda constă însă în legăturile subtile pe care le are cu celelalte monumente care provin din perioada otomană a Giurgiului și din care au rămas: turnul cu ceas (foișor de foc), Tabia (fortificație aflată în imediata apropiere a bordeiului), cetatea din insulă (cetate de apărare), Schitul Sf. Nicolae (geamia Bairaclî), bordeiul participând la acest tablou ca mod de locuire frecvent întâlnit în câmpiile dunărene.

Miza identității locale - cheia schimbării într-un oraș în contracție

Bordeiul a strâns în jurul lui o comunitate de oameni interesați de păstrarea lui ca obiect istoric și transformarea sa în viitorul apropiat într-un centru comunitar. Deși, de cele mai multe ori comunitățile civice se coagulează în jurul unei probleme arzătoare, comunitatea „La Bordei” este un caz atipic pentru organizarea comunitară, miza fiind îmbunătățirea construcției și redarea sa în folos comunitar, prin eforturi și finanțări private. Deși astfel de situații sunt semnalele unei transformări de percepție într-un context urban în depresie, astfel de inițiative nu se pot susține singure și traseul câștigător al unui astfel de scenariu poate fi cel puțin dificil. Statutul de proprietate privată îl ajută, pe de-o parte, la păstrarea sa ca mărturie istorică însă, pe de alta, îl împiedică în zona de finanțare publică în scopul amenajării sale, punerii în siguranța și apoi reabilitării mai rapide.

Pașii pe care i-am parcurs alături de comunitatea La Bordei au mers în tandem în ceea ce privește nevoile spațiului și ale comunității care se îngrijește de el.

Curățarea curții împreună, apelul la implicare prin organizarea atelierelor și evenimentelor locale în curtea bordeiului, studiile geotehnic și topografic, campania de strângere de fonduri, toate au fost gândite ca pași ai unei bune organizări comunitare care să atragă energii și fonduri pentru salvarea unei clădiri istorice. Administrația locală și actorii locali au contribuit la crearea unui eveniment local prin parteneriat la Festivalul Zilele Dunării 2022 - festival care, deși finanțat din fonduri europene, a punctat, cel puțin la nivel de imagine, potențialul nevalorificat local din cartierul istoric Smârda.

Anul de evenimente despre și în cartierul istoric Smârda au deschis dialogul asupra patrimoniului nevalorificat, însă drumul până la amenajarea bordeiului într-un centru comunitar e abia la început. Bordeiul are viitorul pe care i-l construiește comunitatea, va supraviețui numai cu implicare civică și poate își va spune povestea mai departe.

Concluzii

Activarea civică și comunitară pot avea un rol major în cazul comunităților din orașele în contracție urbană, însă acest instrument nu este suficient pentru o intervenție activă în cazul diminuării impactului pe care declinul urban îl poate avea asupra calității vieții urbane. Dezvoltarea unui oraș este mult legată și de percepția și aspirațiile comunității, ceva ce se construiește în timp și cu ajutorul facilitării comunitare și a activatorilor civici. Oamenii sunt primii care pot ajuta să deschidă orașul, să-l întoarcă, așa cum spuneam, cu fața spre Dunăre prin îmbrățișarea patrimoniului său. Însă tot oamenii sunt și cei ce au nevoie de structuri de suport pentru a duce munca, implicarea și entuziasmul mai departe pe termen lung, într-un context neprielnic. O înțelegere integrată a conduitei unui oraș în declin este necesară și indispensabilă pentru o reașezare a modului de planificare ce are la bază principiul adaptării instrumentelor de lucru la situația locală/existentă pe teren¹⁵.

Literatura dedicată indică un ingredient cheie în planificarea strategică de succes pentru un oraș în contracție urbană, ca proces care să implice cetățenii, sectorul public și societatea civilă. Mai ales în zonele periferice, este recomandat ca, încă de la început, ideile despre dezvoltarea locală să fie trasate împreună cu oamenii. Orașul are opțiunea să cedeze controlul total și să îl împartă cu cartierele și comunitățile, având certitudinea și crezând că localnicii cunosc aceste zone mai bine și pot veni în discuție cu idei și planuri din expertiza/perspectiva lor de locuitori. În acest context al unui mecanism social care trece prin schimbări profunde, poate fi comunitatea reconstruită prin colaborare? Cum se definește colaborativ o problemă? Și nu în cele din urmă, cum lucrul cu comunitățile poate și trebuie să devină o componentă uzuală a procesului de dezvoltare a unei strategii locale? Sunt întrebări la care, în orașele din România, încă se caută răspunsuri.

NOTE

1 http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

2 http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

3 Ibidem.

4 Strategia de dezvoltare comunitară locală Giurgiu 2015. Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, disponibil pe https://qvorum.ro/wp-content/uploads/2015/11/Strategie_dezv_locala_Giurgiu.pdf

5 Oswalt, 2006.

6 Annegret Haase, Katrin Grossman, Dieter Rink, Shrinking cities in postsocialist Europe.

7 Păun-Constantinescu 2019, Shrinking Cities in Romania Vol I&II.

8 Ghenciulescu, 2019, 317.

9 Mateescu. B, Institutul de istorie N. Iorga. Cercetare istorică despre evoluția urbanistică și demografică a cartierului Smârda, pentru DANUrB+.

10 Plan urbanistic general. Municipiul Giurgiu. 3. Zonificări funcționale, căi de comunicație și restricții tehnice, scara 1:10000, planșa 3, realizat de S.C. Mina-M. Com. S.R.L., nr. de referință J40/20209/1992.

11 Mateescu B., Smârda: o istorie redescoperită (2021).

12 Gheorghe C., COCON Studio.

13 Muzeul de Istorie Teohari Antonescu, Mateescu B., xx.

14 Concept foto de activare comunitară realizat de Gheorghe Costin/Cocon Studio pentru cercetarea acțiune DANUrB+.

15 Stan. A, 2019, 172.

16 Proiectul DANUrB este parte a programului European INTERREG-Danube Transnational Programme (www.interreg-danube.eu/) și își propune să reactiveze patrimoniul cultural și resursele sub-utilizate din așezările în stare de contracție socioculturală, fizică, economică și demografică din regiunile periferice sau de frontieră ale Dunării. Obiectivul principal este de a crea noi oportunități pentru atractivitatea orașelor și regiunilor Dunării.