Front urban Dunărean

Atelier - anul 5

În romanul lui Claudio Magris¹, Dunărea nu mai are maluri fizice urbane, maluri de la care să pornească povestirile de azi; inundă terenul dimprejur până la București, Adamclisi, Histria, legându-l pe acesta într-un mit perpetuu. Imense orașe moarte amplasate lângă fluviu acoperă cu zgomotul miturilor lor pe cel al orașelor vii de azi. Acestea din urmă sunt la fel de silențioase ca peisajul natural ce acompaniază Dunărea pe malul românesc. Au fost strivite în ultimii 70 de ani de o apă curgătoare percepută ca o limită de netrecut² și restul țării către care au fost forțate să își îndrepte privirile.
Dacă motivul politic poate fi o cheie pentru această lectură în România, economia orașelor cu deschidere la apă a jucat un rol decisiv în separarea orașului de apă în lumea întreagă începând cu secolul al XIX-lea. Această separare depinde de o multitudine de motive: moduri diferite de planificare (planificarea portului de o parte și planificarea orașului de altă parte), responsabilități administrative variate, incompatibilitatea dintre activitățile portuare și activitățile urbane și nevoi crescânde pentru eficiență, siguranță și flexibilitate în porturi³. Mutațiile datorate creșterii scării comerțului, a dimensiunilor navelor și mecanizării operațiunilor au transformat porturile din întreaga lume în zone închise publicului, destinate exclusiv activităților economice.
Redescoperirea raportului cu apa a multor orașe europene este un eveniment relativ recent. Nu mai demult de anii ’90, Barcelona avea un front la mare dominat de platforme industriale. Organizarea Jocurilor Olimpice din 1992 a reprezentat un punct de cotitură în dezvoltarea orașului, care a ajuns în puțini ani un reper între orașele europene în ceea ce privește calitatea vieții și a spațiului public. În paralel, în orașe precum Londra, Rotterdam, Paris, Copenhaga ș.a., operațiuni majore de transformare și restructurare urbană s-au realizat de-a lungul malurilor, spre apele către care aceste orașe se deschid. Redescoperirea deschiderii la apă, văzută acum nu ca o limită, ci ca pe un potențial de conexiune cu lumea, a început deja să se întâmple și în orașele din România. Dar lent, foarte lent.
În cazul orașelor cu deschidere la Dunăre, situațiile sunt foarte diferite de la caz la caz. Există orașe tăiate complet de apă de vaste infrastructuri portuare cu activitate economică încă funcțională (Giurgiu), sau orașe în care activitatea industrială este în declin sau a fost abandonată. Sunt orașe unde zonele de port nu se suprapun peste zone de faleză publică și unde orașul are deschidere directă la fluviu (Orșova, Brăila, Galați). Uneori, această deschidere directă se face nu către Dunăre, ci către canale, zone de mlaștină sau insule și grinduri împădurite cu maluri naturale (Corabia). Unele orașe, deși cu acces direct la fluviu, îl ignoră complet, întorcând spre apă spatele curților și grădinilor (Fetești). Alteori, orașele se află pe faleze înalte cu posibilitate de deschidere către apă, având la baza falezelor zone industriale sau porturi aflate în diverse stadii de utilizare/abandon (Măcin, Calafat). Datorită dezvoltării industriale de la începutul secolului al XX-lea, unele orașe sunt separate de Dunăre prin infrastructuri de cale ferată (Drobeta-Turnu Severin, Corabia).

În timp ce activitățile portuare de tip industrial și agricol se vor transforma tehnologic pentru a se adapta unor cerințe noi, zonele de front la apă se vor îmbogăți cu activități terțiare, de servicii sau de tip rezidențial. În Europa Centrală și de Vest reconectarea orașelor (prin temele civitasului) la fluvii a reprezentat o temă recurentă, iar frontul la apă una din temele principale arhitecturale și urbanistice. Vorbind de Dunăre, pentru Viena sau Linz acesta e un râu urban ce traversează orașul și oferă nenumărate spații de promenadă. Continuând călătoria spre vest, trecând din Dunăre în Main și apoi în Rin, orașe precum Frankfurt, Köln sau Rotterdam regenerează foste zone industriale în cartiere noi cu deschidere la apă⁴.
Cercetătorul italian Marco Romano identifică, în cartea sa Estetica orașului european – forme și imagini⁵, o adevărată sintaxă creată între spațiile și clădirile publice sau private ale orașului. Viața noastră socială are sens doar în măsura în care, din punct de vedere fizic, aparținem formei fizice a orașului, iar spiritual aparținem formei morale a acestuia⁶. Pornind de la principiile de libertate și egalitate, definitorii pentru democrația europeană, definirea fizică, formală a comunității, forța acesteia în concurență cu alte entități urbane se face prin clădirile și spațiile civice dedicate. Datorită vicisitudinilor istoriei în România, spațiile civice (ale cetățenilor, adică ale acelora care aparțin voluntar și constituie respectiva cetate, respectivul oraș) sunt adesea văzute precum acțiuni ale unor forțe care nu depind de comunitatea locală decât, eventual, într-o măsură redusă.
Dar, din ce în ce mai mult comunitățile locale realizează că spațiile comune, publice, civice (străzi, parcuri, alei, străzi monumentale, promenade, poduri, fântâni) și/sau clădirile civice, publice (primării, biserici, muzee, școli, biblioteci, piețe, spitale, stadioane, teatre), împreună cu spațiile private cu funcțiune publică (restaurante, baruri, magazine, hoteluri) prin raporturile dintre ele pot crea locuri armonioase sau, dimpotrivă, locuri discordante și neplăcute. Numai că, uneori, noile investiții nu țin cont de localizarea în cadrul unei structuri de spații urbane, raportându-se adesea numai la disponibilitatea imediată a unor terenuri. Orașele trebuie dezvoltate prin înțelegerea și potențarea propriei structuri de spații și clădiri publice preexistente. În ce fel se regăsesc, se relaționează aceste teme colective în cadrul orașului, ar trebui să fie prima întrebare pentru o dezvoltare viitoare armonioasă? Și, desigur, în cazul orașelor port, prima întrebare ar trebui să fie: în ce fel se raportează spațiile și clădirile publice la fluviu, la Dunăre?
Împreună cu studenții atelierului de anul 5, am analizat grafic amplasarea clădirilor și spațiilor publice pornind de la metoda descrisă de Marco Romano pentru 15 orașe cu deschidere la Dunăre de pe teritoriul României. Subliniind golurile urbane cu alb și clădirile publice cu negru față de un fond construit marcat cu gri închis, planurile sunt ușor de citit și invită la lectură și călătorie. Pentru fiecare oraș am găsit câte o frază care să descrie observațiile din timpul atelierului.

Moldova Veche
Portul este central; separă țesutul orașului vechi ce lasă doar câteva locuri de acces la Dunăre, de extinderea secolului al XX-lea ce se deschide cu largi spații verzi către fluviu.
Orșova
Orașul recent ar avea toate atributele pentru a deveni unul din cele mai frumoase orașe la Dunăre, dacă istoria ar fi lăsată să contribuie la memoria colectivă cu mirosurile de trandafir și cafea pierdute sub apele noului golf al Cernei.

Drobeta-Turnu Severin
Urbanitatea locului e subliniată la limita pleonasmului de numele format din trei cuvinte; cel puțin trei spații cu deschidere la Dunăre ar putea fi unite prin promenade publice pentru configurarea unui consistent front la apă.
Calafat
Inundată de o vegetație aproape sălbatică, faleza orașului devine prilej de ruptură între mal și oraș, blocând vederi spectaculoase către apă și către podul Calafat-Vidin.
Corabia
Deși adunate într-un sistem de parcuri și piețe rectangulare amplasate spre apă, calea ferată și gara separă spațiile publice ale orașului de apă.

Giurgiu
Vechea cetate Giurgiu, delapidată pentru construirea orașului de secol XIX, îngropată parțial sub diguri construite pentru desecarea frontului la apă în scopuri industriale începând cu perioada stalinistă, e în așteptarea unei vaste regenerări a spațiilor dinspre apă.
Călărași
Un cot format de un braț al Dunării lângă care se înghesuie, pe o deschidere foarte mică în raport cu restul orașului, parcuri, plaje și clădiri publice arată imensul potențial al spațiilor care pot continua, est - spre Modelu - sau vest, ca vaste parcuri de zone protejate în raport cu un lung canal industrial nefolosit.
Fetești
Un oraș din două orașe - unul vechi și unul nou, ambele create și separate în același timp de infrastructură - podurile de cale ferată și de autostradă.
Cernavodă
Una din cele mai vechi și complexe așezări din cele situate de-a lungul Dunării se deschide printr-o serie de spații fragmentate - istorice către Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Hârșova
Orașul a păstrat încă un caracter compact, tipic fostei cetăți ale cărei ziduri fac încă parte din peisajul urban; spațiile către apă sunt gata pentru recuperare și regenerare atentă la un cert patrimoniu istoric și natural.
Măcin
Potențialul oferit de vecinătatea apei și de patrimoniul arheologic și peisagistic dat de amplasamentul pe un loc înalt al fostei cetăți Arrubium este negat prin neglijarea și subdezvoltarea zonei de front la apă.

Brăila
Continuarea spre nord a falezei și regenerarea fostelor zone ale antrepozitelor ce se află azi într-o stare de parțial abandon, propuse deja în noul PUG, ar reîntregi unul dintre cele mai frumoase orașe dunărene.

Galați
Zone de faleză, foste zone inundabile devenite port și imense depouri delimitează un front la apă dinamic, aflat în plin proces de redesenare al celui mai mare oraș cu deschidere la Dunăre din România.

Tulcea
Înfășurat pe un meandru al Brațului Sfântu Gheorghe, frontul la apă începe la vest cu lacul Ciuperca (sau mai departe cu lacul Câșla și acea parte de teritoriu deltaic mai puțin cunoscută) și trecând printr-o bucată de faleză de dimensiuni reduse în raport cu orașul, urcă pe colina cu aspect de tumul pe care se află principalele monumente ale orașului, fiind și localizarea anticei cetăți Aegysus.

Sulina
Orașul cu formă de sturion prin gura căruia Dunărea se varsă în Marea Neagră are un front la apă foarte complex, pe mai multe straturi ce se simt în adâncimea țesutului pe cel puțin trei străzi succesive; clădirile ce îi atestă istoria, odată cu terminarea unei tranziții prelungite după anii ’90, vor deveni principala resursă pentru regenerare și repopulare.

NOTE

1 Magris, Claudio, Danubio, Garzanti, Milano, 2019.
2 În cazul regimului totalitar comunist, Dunărea sau Marea Neagră erau potențiale locuri de unde se putea fugi din țară, de aici tipul de graniță dură, către care privirile nu se pot îndrepta. Războiul din fosta Iugoslavie, embargoul a continuat această idee a unei limite puternice.
3 Rosario Pavia, Matteo di Venosa, Waterfront - from conflict to integration, LISt Lab Laboratorio Internazionale Editoriale, 2012.
4 Districtul Offenbach din Frankfurt, Rheinauhafen în Köln sau Kop van Zuid în Rotterdam sunt doar câteva din exemplele de regenerare urbană a unor foste zone industriale în cartiere noi de-a lungul apei. Acestea se inserează în structura urbană și se conectează cu spațiile de front la apă preexistente, contribuind la creșterea calității vieții prin folosirea resurselor naturale locale - în acest caz apa fluviului ce le străbate.
5 Marco Romano, L’estetica della citta europea - Forme e immagini, Einaudi, Torino, 1993-2005.
6 Ibidem, p. 9.