Microhouse

313 Design & Architecture Parteners

Cu toții știm de fenomenul „Tiny House”, care în ultimii ani a căpătat popularitate și în România. În rândurile de mai jos urmează să vă povestesc despre două micro-case, a căror dimensiune a fost dictată de situl pe care urmau să fie construite. Fiind un proiect de arhitectură și de familie, povestea acestuia urmează să o relatez printr-o perspectivă mai personală a experienței dobândite pe șantier și a oamenilor care s-au implicat în construirea acestui mic colț de Rai.

Iva, Dvorka, Leja, Divici, Clisura Dunării

Proiectul despre care vă voi povesti se află în satul copilăriei mele, Divici, din județul Caraș-Severin. Inițiativa le aparține bunicilor mei, bănățeni de etnie sârbă: Iva Okanovici (82 ani), învățător, pictor și pescar care și-a petrecut o mare parte din viața sa pe apele acestui fluviu, și Dvorka Okanovici (75 ani), o femeie foarte ambițioasă și un bun manager al familiei. În vara anului 2018 mi-au prezentat o comoară ascunsă pe care o dețineau - și anume un teren micuț în apropierea satului în care mi-am petrecut primii ani din viață. Un teren denumit „Leja”, în limba sârbă însemnând un mic teren plantat cu legume, pe care localnicii îl foloseau și pentru a avea acces la apă. Vorbim despre un teren foarte îngust și lung, între 4,5 - 5,5 m lățime, și de aproximativ 100 m lungime, în capătul căruia se afla barca bunicului legată de o salcie. În acel moment au venit cu propunerea de a construi ceva în scop turistic, deoarece au observat că în ultimii ani în sat au început să apară mai mulți străini, pescari sau bicicliști curioși de a explora această porțiune mai ascunsă din Clisura Dunării.

O căsuță mică, așa, așa, așa

Odată cu descoperirea terenului, au urmat zile lungi cu povești, schițe și calcule pentru a găsi varianta arhitecturală ideală raportată la bugetul relativ mic pe care îl dețineam în acel moment. Inițial, de la efortul de a găsi soluția de introducere a unei construcții relativ mari pentru acel teren, rapid am renunțat la acel gând și mi-a venit ideea de a face exact opusul. Căsuțe foarte mici, poate chiar cele mai mici din România, raportate la scara terenului. Astfel s-a conturat un prim plan de situație care conținea 2 căsuțe așezate în sfertul de teren către Dunăre, iar în capăt - un ponton. După această schiță, a urmat etapizarea proiectului. Fiind cu toții pasionați de natură și de Dunăre, am decis ca proiectul pontonului să reprezinte primul capitol al acestei povești, sperând ca după finalizarea lui să putem găzdui persoane pasionate de natură și de camping. Așa s-a și întâmplat.

Pontonul între generații

După aproximativ 2 luni de documentare și acomodare cu decizia de a construi totul cu membrii familiei noastre, construcția pontonului a început în iarna lui 2018 și a fost inaugurat în primăvara anului următor, construit de către bunicul Iva, tatăl meu, Damian Luigi, cu ajutorul unchiul meu Mile, lucrând în mare parte din barcă, atunci când apa permitea acest lucru. Infrastructura pontonului a fost realizată din profile H și C din oțel, cu stâlpi care au atins lungimea de peste 6 metri, fiind bătuți adânc în pământul de sub apă. Suprastructura este realizată din lemn local, iar învelitoarea din trestie culeasă de pe marginea drumului din afara satului și făcută snopi de către bunicul meu. O mare bucurie s-a așternut pe fețele noastre când am finalizat construcția pontonului și am fost ambiționați de primii vizitatori să ne continuăm planul de a începe construcția celui de-al doilea obiect: micro-casa.

Casa cea mai mică, un puzzle imens

Bugetul fiind din nou o provocare după finalizarea pontonului, am luat decizia de a realiza prima micro-casă, folosind un material cu o semnificație puternică în această zonă - și anume cărămidă plină, păstrată aparentă atât în exterior, cât și în interior. Conform calculelor, aveam nevoie de aproximativ 1.500 de bucăți de cărămidă doar pentru căsuță. Așadar a

început căutarea celor 1.500 de cărămizi și am reușit să readucem la viață cărămida din construcții care se aflau în curs de demolare. Astfel, am găsit cantitatea necesară din 3-4 locații diferite, fără a cheltui niciun ban pentru materialul care reprezenta structura și sufletul casei. Bunicii aveau experiență în zidit, petrecând o parte din tinerețe făcând cărămidă și construind casa în care locuiesc și în ziua de azi. Astfel, după sosirea materialului au și început realizarea fundațiilor și ridicarea zidurilor din cărămidă, cu ajutorul meu și al soției mele, Adriana, oferit în mare parte în weekenduri. Odată cu zidurile ridicate au apărut și primele îndoieli legate de dimensiunea spațiilor interioare: „Va putea sta cineva în această casă, fiind atât de mică?”. Vorbim despre o casă de 9 mp construiți, respectiv 7 mp utili, formată din două încăperi: un loc de dormit conectat cu o chicinetă și un loc de luat masa pentru 2 persoane de 4,7 mp, respectiv o baie de 1,3 mp cu lavoar, WC și duș; ambele cu spații de depozitare. După argumente și contraargumente, lucrările au continuat și s-au finalizat cu construirea acoperișului de către mine și tatăl meu, cel care m-a învățat cum să lucrez cu șindrila tip Tegola. Într-un final, construcția de 1,85 x 4,95 m (dimensiuni exterioare) a fost finalizată și a avut succes fiind promovată pe Airbnb că fiind, casa cea mai mică din România. Contrar emoțiilor inițiale de eșec, oaspeții s-au bucurat de experiența nouă pe care o trăiau într-un soi de cuib din cărămidă foarte confortabil, călduros și funcțional, beneficiind de priveliști frumoase cu Dunărea situată în spatele curții. S-a transformat într-o experiență cu totul unică. Păstrând loc pe teren pentru construcția principală, după o recuperare financiară și un studiu de funcționare cu prima căsuță și pontonul, a urmat o perioadă de amenajare a curții cu zonă de grătar, loc de foc și pavare, realizată din piatră naturală adusă cu barca de pe malul apei de către bunicul Iva, fasonată și așezată cu mâinile lui, ca un puzzle imens.

Tinerețe fără bărânețe, micro-casa 2

După un an și jumătate de succes și bucurie oferite de acest mic ansamblu de pe malul Dunării, s-a deschis un capitol nou în viața mea și a bunicilor, care le-a reactivat tinerețea la vârsta de 73, respectiv 80 de ani. Ei fiind în permanență gazdele principale ale acestui loc, au primit oaspeți din toate colțurile României și mulți străini din diverse țări, acumulând suficientă energie pentru a veni cu inițiativa de a finaliza ceea ce am schițat inițial și de a demara începerea construcției micro-casei nr. 2.

Așadar, cu mare entuziasm, printre proiectele de la birou s-a strecurat și detalierea proiectului pentru cea de-a doua micro-casă la finalul anului 2020, iar în primăvara anului 2021 a început și construcția acesteia, beneficiind mult mai mult și de prezența mea pe șantierul de la Divici. Acest nou proiect m-a învățat cel mai mult să înțeleg și să pun în operă ceea ce am proiectat, având doi meșteri pasionați și foarte pricepuți alături de mine, pe bunicul care a ridicat întreaga structură din lemn și pe tatăl meu, Luigi, mereu atent la detalii.

Relația formei cu textura

Încă de la începutul proiectului, am stabilit că cea de-a doua micro-casă va beneficia de vederea către Dunăre și va fi puțin mai mare față de prima, păstrând forma și proporțiile primei căsuțe, însă diferențiindu-se prin materialitate și contrast. Deși materialele au fost alese special pentru a fi diferite, ele relaționează prin formă și textură. Faptul că cele două micro-case sunt oglindite și decalate ca poziție în plan, blochează vederea către Dunăre la prima interacțiune cu situl. Acest gest face parte din conceptul inițial de a păstra și de a oferi elementul surpriză - și anume Dunărea și pontonul, abia după parcurgerea vizuală a ansamblului creat de cele două micro-case. Suprafața construită a micro-casei 2 este de 16 mp, suprafața utilă reducându-se la 12 mp. De asemenea, este formată din două încăperi: dormitorul și un mic living cu băncuțe pentru 4 persoane, de 6,5 mp, respectiv, o bucătărie cu 4 locuri de luat masa, de 5,5 mp. Baia de la prima căsuță fiind comună, cu acces separat din exterior.

Cel mai frumos șantier

Totul fiind plănuit, s-a așteptat topirea zăpezii pentru a începe lucrările. S-a realizat turnarea celor 6 piloni de susținere, chertarea elementelor structurale și de contravântuire din lemn, îmbinarea acestora, fațade ventilate, aplicarea corectă a straturilor componente ale pereților și ale acoperișului, sisteme de aerisire, elemente din tinichigerie, instalații electrice, sanitare, finisaje exterioare și interioare, mobilier, toate acestea cu eficientizarea maximă a materialelor. Lucrările menționate mai sus au trecut în primul rând prin mâinile bunicului Iva, dar nu au lipsit nici bunica mea, Dvorka, soția mea, Adriana, tatăl meu, Luigi și mama mea, Ruzmarinka, verișorul meu Milan, și, la nevoie, foști elevi din sat cărora bunicul meu le-a fost învățător și care l-au ajutat pe șantier ori de câte ori a avut nevoie când era singur. Toate acestea fiind spuse, a fost cel mai frumos șantier pe care l-am trăit de-a lungul profesiei mele de arhitect, construind, gătind, înotând și petrecând momente frumoase împreună cu familia pe „Leja” noastră de pe malul Dunării.

La 1 iunie 2021, micro-casa nr. 2 a prins forma finală și ambele căsuțe au început să primească cu brațele deschise și mai mulți oaspeți, beneficiind de o priveliște de poveste prin fereastra dormitorului care se deschide către valurile, sunetul și reflexiile Dunării.