RDW

Căutări în registrul istoriei patrimoniului rural încă existent

Casa cu pastravarie Bucium

Invitată de revista „Arhitectura”, încerc să relatez istoria comprimată a unor căutări și întâlniri cu patrimoniul rural din Țara Moților și cu populația locurilor unice, poate uitate, din Munții Apuseni.

Participasem la a XV-a ediție a Entretiens du Patrimoine în martie 2007, organizată de Ministerul Culturii francez, cu tema „Patrimoines de l’Europe, patrimoine européen?”, iar România fusese primită deja în Uniunea Europeană.

Un sondaj IPSOS, realizat în cinci țări ale UE, printre care una singură din fostul lagăr comunist – Ungaria, ne confirmă prin extrapolare ceea ce știam din presa românească despre felul în care populația și administrația percep și tratează patrimoniul național.

Împreună cu pasionați arhitecți, cineaști, doctoranzi români din Paris, aveam să fondăm asociația „Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie” – RPER-Fr, cu filiala RPER-Ro (preşedinte: dr. arheolog Ioana Bogdan Cataniciu). În mai 2008 am organizat Simpozionul „Patrimoine roumain – Patrimoine européen”, sub înaltul patronaj al Academiei Române, și Festivalul de film documentar despre patrimoniul Roșia Montană, care a avut loc în Salonul d’Or al Palatului de Béhague (Ambasada României la Paris), respectiv la Cinematograful l’Arlequin.

Specialiști, universi­tari și cercetători din domeniul arheo­lo­­giei, arhitecturii, chimiei, economiei, printre care îi men­­ționez pe președintele Aca­­de­­miei Române, pro­fesor doctor Ionel Haiduc, pe con­fe­rențiarul dr. Horia Ciugudean, dr. Ioana Bogdan Cătăniciu, pro­­f. dr. Afrodita Iorgulescu, Ștefan Mănciulescu (architect en chef al monumentelor isto­rice din Franța), au con­­­fe­rențiat în pre­zența personali­tăți­lor franceze par­tici­­pante, printre care și președintele „Association des Journalistes du Patrimoine” (AJP), Michel Schulman.

Acesta a fost „melting pot”-ul conceptului „Universității de Vară de restaurare de monumente și situri”, program generic sub înaltul patronaj al Academiei Române.

Au urmat trei ediții ale Universității de Vară: „Pe drumurile romane în Țara Moților” 2009, 2010, 2011, la care cursanții au beneficiat de inițieri practice de precercetare a drumurilor romane, urmărind hărțile josefine (austriece) sub îndrumarea arheologului conf. dr. Horia Ciugudean, și de inițieri multidisciplinare prin participarea entuziastă, de evocat, măcar, a prof. dr. Sabin A. Luca, prof. dr. Vintilă Mihăilescu, prof. dr. Ioan Piso, prof. dr. Gheorghe Lazarovici, conf. dr. Florin Fodorean, prof. dr. Alexandru Herlea, prof. dr. Nicolae Cianga, conf. dr. Mihai Opreanu și, nu în ultimul rând, a dr. Christoph Machat – membru al Consiliului director ICOMOS International.

RPER, calificată în scurt timp membră a ICOMOS (Comitetul Internațional al Monumentelor și Siturilor), Europa Nostra, AJP, a devenit promotoarea filosofiei „Declarației ICOMOS – Salvarea Spiritului Locului” Quebec, 4 octombrie 2008.

Peregrinările prin Țara Moților ne-au edificat asupra rup­­­tu­rii profunde dintre preocupările administrațiilor, con­­fruntate cu multiple probleme de bază (drumuri, canalizare, alimentare cu apă etc…) și bogățiile încă existente ale patrimoniului rural.

Sigura localitate în care anchetele noastre au trezit ecou a fost BUCIUM, prin primarul comunei, ing. Cornel Napău.

Așadar, s-a realizat partenariatul cu primăria, care inițial se referea la „Restaurare Școala Veche Bucium”, o perlă albă – construită de un arhitect italian înainte de 1900, destinată inițial demolării, aflându-se între perle negre – casele de lemn protejate de umiditate cu ulei de mașină ars.

Conceptul proiectului Universității de Vară Bucium, 17-27 iulie 2011, s-a extins la „Patrimoniul Rural Bucium”, bucurându-se de încurajarea UAR (Uniunea Arhitecților din România), Ambasadei Franței din România, Institutului Cultural Român, Institutului Național de Patrimoniu și Universităților „Lucian Blaga”, „Ion Mincu” și „Spiru Haret”.

Restaurarea patrimoniului rural, in situ, și reconceptualizarea vieții lui sunt, în Franța, misiunea de lungă durată a „La Fondation du Patrimoine” (www.fondationpatrimoine.org), ceea ce lipsește cu desăvârșire în România. Confor­tată de subvenționări din partea Ministerului Culturii francez și de o „baterie” de mecenat real, transmite mesajul: „Sǎ ne resemnǎm în a urma, ba chiar în a accelera o astfel de evoluţie (n.a.: distrugerea patrimoniului rural), ar însemna sǎ închidem ochii asupra riscului grav de sǎrǎcire culturalǎ, într-o epocǎ în care mulţi dintre concetǎţenii noştri sunt în cǎutare de repere şi de identitate”.

Se cunoaște situația arhitecturii vernaculare a satelor ro­mânești, arhitectură ce a suferit grave mutilări, unde case tradiționale, din zonele neclasate, în afara celor salvate în muzee de patrimoniu rural sau de remarcabile proiecte de transmutare, au fost utilizate adesea ca lemne de foc, ca materie primă pentru parchet, necesar restaurărilor din Occident. Altele s-au prăbușit în ruină.

Motivul acestor pierderi ireversibile rezidă, credem, în lipsa perspectivei europene asupra moștenirii culturale, reflectată în lacunele legislației de protecție a patrimoniului național, precum și în absența unui program de subvenționare a restaurărilor.

Prin demersul propus se urmărește diminuarea/ înfruntarea unei discrepanțe istorice de 67 de ani (45 de ani de regim totalitar și 22 de democrație) între percepția și felul în care a fost tratat patrimoniul, în general, și patrimoniul rural, în special (neclasificat), între Occident și zona est-eu­ropeană, discrepanță ignorată de majoritatea forurilor/ programelor europene care urmăresc să construiască un dialog – în realitate greu de realizat, în contextul actual.

Pentru orice pasionat de misterele frumuseții patrimoniului rural, avertismentul lui Grigore Ionescu – „Operele arhitecturii populare – de la casă, biserică până la cele mai mărunte construcții trebuincioase gospodăriei și vieții țărănești – la fel ca și mobilierul și toate obiectele de artă legate de locuință și port, au fost făurite din materiale fragile și pieritoare: lemn, pământ, cărămidă, stuf, pânză etc…, având astfel, prin natura lor, o durată relativ scurtă” – produce fiori.

Tot Grigore Ionescu ne asigură și documentează că: „…pu­tem vorbi de continuitate, de o artă populară națională care și-a păstrat de-a lungul veacurilor trăsăturile ei caracteristice tradiționale”.

Acest mister al păstrării caracteristicilor tradiționale ne-a îndrumat căutările în 30 de sate, adunate și răsfirate, ale comunei Bucium, unde am repertoriat 80 de obiecte de patrimoniu profan (case, ateliere, mori, cuptoare de pâine, mobilier…) și sacru (biserici, troițe), dintre care 12 au făcut obiectul studiilor complete.

De la Casa Simion, căreia i-am putut completa și Fișa Analitică FMI – M, unde detaliile meșterului cioplitor cu însemnarea ordinelor de așezare a bârnelor este edificatoare, iar feroneria forjată manual îi mărturisește epoca, și până la Casa Bembea, de tip culă, am inventa­riat un evantai de teme de inspirații și resurse diferite, care cer dreptul la viață.

O salbă de șure, întreținute în perfectă originalitate, ne conving de rezistența autarhiei salvatoare…

Am întâlnit o populație (dintre cei ce locuiesc permanent în Bucium sau nu sunt plecați în căutare de locuri de muncă pe alte meleaguri) gata să sprijine demersul nostru neverosimil pentru ea.

Când vorbim despre localnici, merită să cităm din documentele scrise, datând de la sfârșitul secolului al XVI-lea, evocate de Ioana Cristache-Panait: „cine cunoaște buciumanii… acela știe că în orice cauză națională… sângele li se cere, ei își țin de o mândrie de a se putea înșira între cei dintâi”.

Ce rămâne deschis este drumul de negociat cu timpul ce epuizează sufletele localnicilor și patrimoniul, cu admi­nistrația care trebuie să înțeleagă importanța salvării patrimoniului și a conceptului fondurilor europene…

Compromisul actual legat de patrimoniul rural constă, credem, în „Repertorierea” în volume mediatizate, repertoriere care poate deveni un model de exersat în toate comunele, cu o condiție primordială: Universitățile de arhitectură să-și structureze masiv programele și practica în favoarea acestei misiuni tardive… desigur, cu voluntariatul celor disponibili…

Foto: RPER

Comments

comments

Comments
One Response to “Căutări în registrul istoriei patrimoniului rural încă existent”
  1. IOAN BEMBEA spune:

    Felicitam pe toti cei ce pretuiesc si pun in valoare patrimoniul rural romanesc.
    Doamna Stefana Bianu, sunteti de admirat pentru implicarea cu atata daruire in salvarea de la disparitie a numeroase obiecte si cladiri din Tara Motilor.

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog