RDW

Imre Makovecz (1935-2011)

Clădirea centrală a campusului din Piliscsaba: Stephaneum (1995) (http://www.makovecz.hu)

Pe 27 septembrie 2011 a încetat din viaţă arhitectul maghiar Imre Makovecz, a cărui carieră s-a întins de-a lungul a 50 de ani, numărând mai mult de 100 de clădiri. De altfel, la acel moment, avea mai multe proiecte în desfăşurare.

Imre Makovecz s-a născut pe 20 noiembrie 1935, la Budapesta. În anul 1959 și-a încheiat studiile de arhitectură la Universitatea Tehnică din Budapesta, lucrând apoi la diferite companii de proiectare de stat, între 1959 şi 1981, când şi-a deschis la Budapesta propriul birou, sub numele Makona Építész Tervező és Vállalkozó Kft. În acelaşi an a devenit profesor la Universitatea Tehnică şi la Şcoala Superioară de Arte Aplicate. În 1992 s-a numărat printre membri fondatori ai Academiei Maghiare de Artă, al cărei preşedinte permanent a devenit. A obţinut 10 distincţii, fiind membru de onoare al mai multor societăţi, din Anglia, Scoţia și Statele Unite ale Americii. În timpul vieţii, au apărut opt cărţi despre opera sa, patru în Ungaria, dar şi în Marea Britanie, Germania, Olanda, Italia, arhitectura sa devenind subiect de cercetare.

Imre Makovecz a fost strâns legat de tradiţia ţării sale, comunicând această legătură nu numai prin limbajul construit. Inspiraţia din tradiţie nu este un element nou pentru arhitectura maghiară, tendinţe în acest sens existând de la începutul secolului XX. Arhitectura populară i-a servit ca model lui Makovecz, acesta mărturisind că vacanţele în satul bunicilor săi, Nagykaporna, situat în zona de vest a Ungariei, i-au dezvoltat gustul pentru arhitectura populară.

Arhitectura lui Makovecz este organică, filosofie iniţiată de Frank Lloyd Wright, ale cărui opere le-a cunoscut ca student, dar a cărui influenţă în

Ungaria a ajuns atât prin arhitectura de început de secol al XX-lea, cât şi prin antropozofia lui Rudolf Steiner. La arhitectul maghiar, participativismul s-a manifestat mai ales în procesul de construcţie, nu în cel de proiectare, prin implicarea meşterilor populari.

Regăsim stilul Makovecz în proiecte publice: construcţii de tip sală, cum ar fi biserici şi capele de diferite confesiuni, săli culturale, pentru cursuri universitare sau pentru diferite sporturi, precum şi restaurante. Caracteristice sunt acoperişurile în pantă ascuţită sau curbe şi preferinţa pentru lemn, atât structural, cât şi în finisaje. Remarcabilă este partea de arhitectură verde. Atât la Szazhalombatta, cât şi la Sfântu Gheorghe, a construit acoperişuri parţial verzi, în pantă. Semnătura arhitectului maghiar este vulturul din lemn.

Prima clădire importantă proiectată de Imre Makovecz, remarcabilă prin gestul faţadei concave, a fost un restaurant la Berhida, regiunea Balaton, în anul 1964. Aici s-a manifestat pentru prima dată legătura cu Gotheanum al lui Rudolf Steiner1. Tot pe malul Balatonului sunt locuinţele de vacanţă Szövösz de la Balatonszepezd (1965) şi biserica reformată de la Siofok (1986).

În 1975, în Budapesta, a construit capela mortuară a celebrului Cimitir Farkasrét, pe care însă a conformat-o numai din interior cu un tavan ce aminteşte de coastele umane, dar şi un memorial ridicat ilegal, cu elemente din beton, unde a făcut uz de elementul oglinzii. La începutul carierei sale, arhitectul a încercat să proiecteze în beton armat – Centrul Cultural din Sárospatak (1972) -, dar s-a lovit de dificultatea de cofrare a formelor proiectate şi s-a întors spre lemn. Chiar în beton, clădirea a fost o inovaţie întrucât arhitectul a încercat să se îndepărteze de prefabricate.

Cea mai cunoscută clădire a sa este Stephaneum, sala centrală cu holul Universităţii Catolice

„Pazmany Peter”, din Piliscsaba, din aproprierea Budapestei (1995), din acelaşi an ca şi biserica de la Szazhalombatta, care prezintă o tipologie înrudită a stâlpilor. Cu toate acestea, alţi critici consideră Pavilionul maghiar de la expoziţia din Sevilla, din 1990, clădirea emblematică a lui Makovecz, aceasta fiind inclusă în monografii internaţionale ale arhitecţilor contemporani (Meyhöfer, 1994). Pavilionul are valoare simbolică, 1990 a fost anul căderii Cortinei de Fier, de aceea a fost declarat monument. Arhitectura pavilionului se orientează spre programul predominant din opera lui Makovecz, cel al bisericilor: diagonala pavilionului constă din şapte turnuri de biserică.

După 1990, Imre Makovecz a primit comenzi în România, ridicând capela mortuară reformată de la cimitirul din Sfântu Gheorghe (1998) şi apoi biserica catolică Millenium de la Miercurea Ciuc (2001). La Miercurea Ciuc a mai proiectat altarul pentru slujbele de la pelerinajul Sfintei Maria, la Şumuleu Ciuc. Bisericile reformate de la Timişoara și Cluj sunt în construcţie. Biserica- centru reformat din Timişoara, situată în Piaţa Sarmisegetuza, este construită la roşu şi pare că, pe lângă pereţii de zidărie şi acoperişul organic din lemn, va include şi elemente din beton. Biserica din strada Donath, din Cluj, este proiectată de un fost student al acestuia, Csaba Müller, după o idee a lui Makovecz2.

Printre ultimele proiecte încheiate se numără locuinţele de la Kolontar şi Devecser (2011), zone reconstruite după catastrofa chimică de la fabrica de aluminiu din Ajka. Makovecz a respectat elementele arhitecturii tradiţionale şvăbeşti: uşa care leagă spaţiul intermediar al prispei de stradă prin faţada principală, cu timpanul la stradă, şi organizarea străzii. Nu toate locuinţele au fost proiectate de Makovecz: el făcând doar trei, iar celelalte aparținând altor arhitecţi voluntari, fiind variaţiuni ale aceleiaşi temei. Două dintre locuinţele proiectate de Imre Makovecz prezintă elemente neogotice, dar şi elemente tipice arhitecturii sale: trunchiuri neprelucrate, respectiv stilizarea aripilor de vultur3. Acceptarea acestor construcţii de către locatari reflectă o altă dimensiune a asocierii arhitecturii lui Makovecz cu filosofia antropozofică a lui Rudolf Steiner şi consecinţele în aspectul participativ, care se remarcase şi în construcţii mai timpurii, cum ar fi complexul alcătuit de pe Mogyoróhegy, Visegrád, din 1980 (Kuhlmann, 1998, capitolul 6.3.1). Arhitectura participativă în reconstrucţia de după dezastre îl situează pe Makovecz înaintea unor abordări europene. După cutremurul din 2009, la l’Aquila s-a reconstruit la un înalt nivel tehnic, dar folosindu-se elemente prefabricate şi abordarea de arhitectură în „Zeilenbau” a Modernismului, fără a implica participativ cetăţenii, care acum reconstruiesc virtual oraşul istoric, în Google Earth.

Moartea lui Imre Makovecz este o pierdere pentru arhitectura europeană. Poate că noua orientare în arhitectură îi va supravieţui, iar tinerii arhitecţi cu care a lucrat vor urma exemplul său.

 

Bibliografie:

Maria Boștenaru Dan: “Vernacular and Modernist Housing in Germany and Romania. An Analysis of Vulnerability to Earthquakes”, Cuvillier Verlag, Göttingen, 2010.

Dörte Kuhlmann: “Metamorphosen des Organizismus. Zur Formensprache der Lebendigen Architektur von Imre Makovecz” [Metmorfoze ale organismului. Privire asupra limbajului formelor în arhitectura vie a lui Imre Makovecz], PhD dissertation, Bauhaus Universität Weimar 1998, available online at http://e-pub.uni-weimar.de/volltexte/2004/70/index.html

Dirk Meyhöfer: “Contemporary European Architects II”, Benedikt Taschen, Köln, 1994. Imre Makovecz: pp. 118-125.

 

 

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog