RDW

Fragmentul dada rearticulat

Un dadaism genuin, ca o enzimă corozivă, marcă a timpului nostru, se ascunde în orice destin de creator modern care se joacă cu fragmente, încalcă regnurile şi regulile, destructurează şi restructurează (mai mult sau mai puţin), vizând un anume şoc al incongruităţii. Pe o scală de nuanţări ale dominantelor stilistice aplicabile anistoric (clasic-baroc-manierist-romantic), trebuie adăugat dadaismul, pentru posteritatea sa insidioasă în a doua jumătate a secolului XX, precum şi pentru recuperarea cinicilor antici sau a manifestărilor apocaliptice gen Savonarola. Chiar Theo van Doesburg, fondatorul revistei neoplasticiste De Stijl, are pseudonimul I.K. Bonset, sub care scoate revista dadaist-constructivistă Mecano. Se întâmplă în 1923, an semnificativ, căci dada-ul lui Tzara începe să se dizolve în suprarealismul parizian, iar la Hanovra, Kurt Schwitters porneşte „să construiască dadaist” „coloana-catedrală a mizeriei erotice”, adică C.M.E. Iată formulări ce se pot transla până în contemporaneitate, apărute chiar în De Stijl, în 1923, în articolul Wat is Dada?, semnat de Van Doesburg: (…)

Citiți textul integral în nr 5 / 2011 al Revistei Arhitectura.

Comments

comments

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog