RDW

Dosar de proiect Tiberiu Niga

Imobilul Juvara, Strada G-ral M. H. Berthelot 36

Din autorizaţia de construcţie păstrată în arhiva PMB știm că dosarul proiectului a fost depus la registratura Primăriei IV, Verde, pe 26 aprilie 1937, primind „autorizaţiunea nr. 13B, din 3 august 1937”1, prin care G. Juvara putea construi „în zona protejată clasa 3, decretată plină, un corp de clădire subsol, parter, patru etaje și mansardă, din zidărie masivă și învelită cu metal conform planurilor întocmite de arhitect Tiberiu Niga. Valoarea lucrărilor era estimată la 2.200.000 lei. G. Juvara a primit permisiunea de a edifica, după o așteptare de aproape cinci luni, dar numai cu condiția de a decora calcanul rămas vizibil și de a retrage balconul și bowindow-ul cu 1.90 m spre stânga, conform modificărilor făcute pe planuri cu creion de către Serviciul Arhitecturii”. De asemenea, era obligatoriu să construiască în subsol un adăpost „aero-chimic“ pentru 25 de persoane și să realizeze toate planșeele din beton armat, inclusiv cel al mansardei. Antreprenorul lucrărilor a fost ing I. Kivovici.

Pentru a putea construi, a fost demolată clădirea existentă, care făcea parte din dota Georgettei Maria N. Galca, căsătorită cu Constantin Juvara, în anul 1930.

 

Casa Hristodorescu, Strada Italiană 8

Din dosarul păstrat în arhiva PMB, am aflat că proiectul a fost depus la registratura Primăriei I Galben, pe 27 martie 1935, obținând cu greu, „pe 17 iulie 1935, autorizaţiunea nr. 71”, întrucât în planul director de sistematizare, din 1935, peste această proprietate trecea un nou bulevard, prevăzut între Grădina Icoanei și străzile Mântuleasa și Calea Călărașilor.

Cu toate acestea, împrumutându-se la Creditul Urban, Filoftea Lazăr Hristodorescu și-a asumat riscul și a construit un imobil „à ras du sol, subsol, parter şi etaj conform planurilor, întocmite și semnate de arhitectul Tiberiu Niga”2. În 1934 a fost demolată clădirea existentă, pentru a putea reconstrui. Suprafața proprietății era de 380 mp, iar suprafața nou construită de 160 mp. La subsol, arhitectul a amplasat garajul, spălătoria, uscătoria, instalația caloriferului, pivnița și camerele servitorilor. La parter și etaj, separat, câte o garsonieră și un apartament cu birou, hall, sufragerie, dormitor, bucătărie, baie și o amplă terasă.

 

1 Arhiva Primăriei Municipiului Bucureşti, IV Verde, dosar 195/ 1937.

2 Arhiva Primăriei Municipiului Bucureşti I Galben, dosar 306/ 1935.

 

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog