RDW

D Proiect

01 Restaurarea Palatului Episcopal Ortodox Sârb

D Proiect este un birou de arhitectură din Timișoara, construit pe portofoliul de activitate al arhitectului Bogdan Demetrescu, asistent universitar, doctor în cadrul Universității Politehnica din Timișoara, Facultatea de Arhitectură și Urbanism. Biroul este format din Andreea Simici, arhitect, cadru universitar asociat la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, Bogdan Isopescu, arhitect, și Paul Văleanu, arhitect. Echipa este completată de mai mulți colaboratori: arh. Sergiu Sabău, ing. peisagist Alex Ciobotă și ing. Cornel Farcaș, care întregesc formatul unui grup de acțiune.

Activitatea biroului se constituie ca o platformă de lucru cu mobilitate și disponibilitate către permanenta evoluție profesională, într-un moment în care arhitectura se redefinește. D Proiect pleacă de la o bază profesională consolidată de experiența lucrărilor din portofoliu către o viziune de acțiuni în profesie, ce caută capacitatea de a se adapta la noile cerințe. Astfel, activitatea echipei se dezvoltă pe trei direcții de acțiune: proiectare, educație și acțiuni culturale.

Proiectarea în cadrul biroului este concentrată, într-o mare măsură, asupra intervențiilor pe clădiri istorice sau pe situri din peisajul cultural românesc, raportat la prezentul context social, economic și cultural, care dezavantajează patrimoniul construit al României. Activitatea echipei încearcă să repună în discuție, atât în breasla arhitecților, cât și a inginerilor, complexitatea mecanismului și a procesului de proiectare pe un fond construit istoric. Proiectele realizate în ultimii ani prezintă câteva încercări în formarea unui nou discurs privind strategiile de intervenție pe o clădire sau un ansamblu de clădiri cu valoare istorică, generând metode alternative de acțiune asupra patrimoniului construit.

Restaurarea Palatului Episcopal Ortodox Sârb

Restaurarea Palatului Episcopal Ortodox Sârb

Restaurare în România înseamnă, de cele mai multe ori, renovarea fațadelor, schimbarea tâmplăriilor sau chiar intervenții la șarpantă, cu vizibilitate doar din spațiul public, uitându-se de consistența structurală a întregii clădiri. D Proiect propune o abordare completă și complexă, printr-o proiectare cu participare colectivă, accesibilă și nespecialiștilor, ce poate fi o șansă de recuperare a fondului construit în România.

Exemplul în această direcție îl dă proiectul nostru privind reabilitarea unor clădiri din Piața Unirii din Timișoara, constituite într-un cvartal istoric, cunoscut sub numele de Careul Sârbesc, aparținând Episcopiei Ortodoxe Sârbe din Timișoara. Acest proiect demonstrează evoluția biroului nostru, care începea, în urmă cu mai mult de zece ani, prin propunerea de reabilitare a subsolului, concentrată pe amenajarea și designul de mobilier, urmată în ultimii ani de o abordare strategică și pragmatică, ce susține etapele de implementare a proiectelor. Astfel, întreaga echipă caută să completeze cunoștințele și competențele unui birou de arhitectură prin interesul dat fazelor de implementare a proiectului, precum urmărirea execuției și monitorizarea în timp a comportării construcțiilor.

Componenta de educație este foarte importantă în organizarea biroului, care este implicat în Facultatea de Arhitectură din Timișoara prin activitatea lui Bogdan Demetrescu și a Andreei Simici, cadre didactice. Programele de practică organizate în fiecare an de către D Proiect în colaborare cu facultatea întăresc convingerea că o școală de arhitectură trebuie să fie completată de prezența birourilor independente, folosindu-se de platforma de lucru și organizare a acestora. Acțiunile din ultimii ani, alături de parteneri precum Muzeul Astra din Sibiu sau Fundația Dala, au generat evenimente de educare a studenților, stagiarilor arhitecți sau chiar a membrilor echipei, prin modul în care un birou de arhitectură poate oferi o platformă independentă și mult mai mobilă în organizare.

PRAGMA este un proiect ce implică biroul de arhitectură D Proiect într-un consorţiu cultural iniţiat şi localizat în Timişoara, reunind antreprenori din sectorul creativ şi cultural, care aspiră să identifice un spaţiu cultural propriu finanţat, administrat şi curatoriat de membrii consorţiului. Acesta este format din antreprenori activi în domeniul industriilor creative şi culturale, specializaţi în design, arhitectură, editare de carte, producţie grafică şi de artă contemporană la intersecţia cu tehnologiile digitale, producţia muzicală şi video, fotografia. Consorţiul formează umbrela instituţională sub care se reunesc şi se coagulează aceste eforturi într-unul sinergetic, interdisciplinar, durabil, neconjunctural, cu obiective pe termen mediu și lung. Membrii fondatori: biroul de arhitectură D PROIECT, Fundaţia Triade, studioul de design grafic SYNOPSIS, Clubul D’arc. Început în 2013, acest proiect cultural a organizat până acum câteva evenimente, precum URBAL (2014), Grădina de iarnă (2014) și AVPG-Unirii 5 (2015).

D Proiect se vrea a fi parte a unui grup de acțiune prin dinamica platformei de lucru și capacitatea echipei, întărite de un portofoliu de lucrări a căror recunoaștere națională sau internațională o obligă la o arhitectură în creștere.

Distincții

Premiul pentru debut în arhitectură, Bienala de Arhitectură, București 2002. Club D’arc, Timișoara; Premiul de excelență la secțiunea „Realizări rezidențiale”, Anuala Timișoreană de Arhitectură, 2011, Casa Moza, Timișoara; nominalizare la Premiul Uniunii Europene pentru arhitectură contemporană „Mies van der Rohe”, 2013, Barja – arhitectura unui spațiu public de-a lungul canalului Bega; mențiune de onoare la International Velux Awards, 2012, Porto, în calitate de coordonator al echipei de studenţi ai FAU, Universitatea Politehnica din Timișoara, 2012, „Interactive natural light source”; Premiul EUROPAN 13, Norvegia.

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog