RDW

„GENERALŠTAB” Memoria unei ruine

V1_MB-3_1

Anul 2015 marchează 16 ani de la unul din cele mai tragice momente ale istoriei moderne a Serbiei, bombardamentele punitive ale NATO, care timp de 78 de zile, din 24 martie până în 11 iunie 1999, au consfinţit ultimul act al dezintegrării fizice, dar şi ideologice a construcţiei statale iugoslave.

Studiul propus s-a axat pe clădirile bombardate ale Sediului Ministerului Apărării din Iugoslavia – „Generalštab” – proiectate de arhitectul sârb Nikola Dobrović (1897-1967), în urma câştigării concursului de arhitectură organizat în 1953 de Ministerului Apărării. În 1965, după 12 ani de la lansarea temei, noua construcţie a lui Dobrović, modernă şi impunătoare, redefinea silueta centrală a Belgradului, subliniind prin arhitectura modernistă distanţarea Iugoslaviei de influenţele stilistice şi, implicit, politice ale Moscovei. Clădirea, care a reprezentat timp de patru decenii braţul armat al independenţei şi suveranităţii Iugoslaviei, pentru forţele NATO nu a fost decât „the heart of the war machine”1, bombardarea ei alături de o multitudine de alte obiective ale Serbiei urmând să pună capăt „noului fascism”2 al anilor ’90. Acest eveniment, ce a adăugat noi semnificaţii şi înţelesuri acestor „case”, a transformat NATO, după cum observa Srdjan Jovanovic Weiss, într-un veritabil critic de arhitectură. Juxtapunerea imaginii clădirii originale cu cea a ruinelor „îmbină metode opuse de clasificare a arhitecturii, una critico-istorică și bazată pe creaţia clădirii, iar cealaltă realistă și post-critică, bazată pe distrugerea acesteia”3.

Reprezentând deopotrivă progresul şi independenţa Iugoslaviei moderne, dar şi momentul înfrângerii sau destrămării acestui proiect naţional, soarta extrem de delicată a „Generalštab”-ului este, în ciuda declarării lui ca monument al culturii, marcată de un viitor nesigur. Strategiile venind deopotrivă din zonele capitalului economic şi imobiliar, din rândul politicului sau administrativului, al specialiştilor în arhitectură şi urbanism sau din câmpul societăţii civile surprind o paletă complexă de atitudini şi viziuni ce vizează fie o demolare totală, fie o păstrare a ruinelor, fie o reconstrucţie totală. Aceste discuţii complexe, nefinalizate încă, reprezintă însă o oportunitate, pentru că menţin deschise posibilităţile de intervenţie asupra ruinelor. Ca simbol al arhitecturii moderniste progresive din Serbia, al distrugerii, respectiv al supravieţuirii identităţii oraşului, ruinele „Generalštab”-ului sunt, în acest sens, probabil, cel mai semnificativ loc din care orice discuţie pe tema unui muzeu al acelor momente de asediu pot fi începute. Interesant în acest sens este faptul că potenţialul turistic al oraşului a crescut semnificativ şi datorită acestor ruine, celebritatea lor datorându-se nu atât creatorului lor, ci mai mult „sculptorilor NATO” care au destructurat și au remodelat această capodoperă, introducându-i o nouă „estetică” şi noi semnificaţii. (…)

Citiți textul integral în numărul 6/2015 al Revistei Arhitectura

NOTE:

1 Vladimir Kulić, Architecture and the politics of reading: the Case of the „Generalštab” in Belgrade, Roma: Fondazione Bruno Zevi, 2009, p. 54.

2 Ibidem, p. 54.

3 Srdjan Jovanovic Weiss, „NATO as Architectural Critic”, în „Cabinet” Magazine, New York City, 2000, p. 3.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog