RDW

Structură – nestructură

IMG_6018

Tema numărului de față m-a entuziasmat imediat, dată fiind pasiunea mea pentru maidane… Îmi imaginam din nou alte cuvinte despre maidane! Mă înecam în fluvii de fraze și imagini. Ulterior însă au apărut o serie de întrebări. Oare maidanele copilăriei mele, pe care le iubesc atât de mult, sunt spații destructurate? Sau nestructurate? Provin ele dintr-o logică spațială anterioară sau acea logică nu a existat niciodată?

Un spațiu destructurat presupune cumva o fostă și poate uitată structură, de care acel spațiu să se des-prindă/ des-partă/ de(s)-structureze… Presupune o fostă imagine cu sens. Dar ce înseamnă o structură? Aproape instinctiv lipim, de cele mai multe ori, ideea de structură de cea a unei imagini ușor lizibile și inteligibile, de o regularitate, de o regulă. Dar lizibilitatea unui spațiu este dependentă de accesul la codul său cultural/ genetic. Fără acest cod nu putem citi o structură spațială.

Am contemplat de multe ori planurile vechi ale Bucureștiului pe care îl iubesc și îl admir atât de mult. Și îl iubesc și îl admir tocmai pentru (aparenta!) lipsă de structură, tocmai pentru opacitatea sa în fața unei lecturi exterioare lipsite de răbdare. Recunosc că mă plictisesc orașele structurate. Mă plictisesc Parisul, Viena și Barcelona, eleganța și claritatea lor devenite lecție de urbanism aplicată cu încălțătorul. Iubesc Bucureștiul dintr-o formă de egoism extrem. Bucureștiul nu poate fi decât al acelora care l-au bătut cu piciorul la 5 dimineața, însoțiți doar de câte un câine răzleț în cântatul cocoșilor. Așa că Bucureștiul este un oraș pe care îl împart cu puțini, iar, dintre aceia, mulți îmi sunt prieteni de bere sau de cărți citite. Gelozia mea posesivă este mai ușor de trăit între prieteni. Mulți alții disprețuiesc Bucureștiul… pentru că e destructurat. De câte ori am auzit asta oare când eram pe băncile școlii? Și, din păcate, destui se zbat profesional să-l structureze. Mă simt agresată personal, deși nimeni nu se gândește la „amantlâcul” meu adânc cu Bucureștiul.

Dar este oare Bucureștiul un oraș destructurat? Sau era oare Bucureștiul un oraș destructurat înainte ca unii să încerce să-l structureze? Oare, pentru că i-a lipsit geometria, i-a lipsit și structura? Nu are structură doar pentru că matematica sa nu provine dintr-o minte rece revărsată pe o foaie de hârtie?

Structura Bucureștiului are altă genetică, cea a peisajului. Matematica sa este una a pantelor inexistente pentru ochiul grăbit, a apelor secate sub buldozerul ordinii, a vânturilor transformate de geometrie în turbioane la colț de stradă. Contemplu deseori planul colorat al lui Borroczyn și nu mă pot opri să nu văd câtă matematică este în el. Câtă ordine! Matematica bucureșteană este una corporală, biologică, mult prea complexă pentru o lectură euclidiană a spațiului. Paralelele orașului nu se trag niciodată la orașul însuși, ci la peisajul de sub el. Nu poți ignora eleganţa cu care străzile urmăresc conturul fractal al stufărișului eternelor bălți, nu atunci când o vezi. Dar poți, pur și simplu, să nu o vezi! Și acest lucru se întâmplă pentru că nu știm codul, nu avem acea cheie de lectură despre care vorbesc francezii. Analizăm toate orașele ca și cum toate s-ar naște pe aceeași foaie de hârtie. Doar că aproape cele mai multe dintre ele nu se nasc pe planșete de desen, ci pe suprafețe foarte adânci, diverse și toate în mișcare. Multe sunt aduse disciplinar pe foaia de hârtie ce nu are adâncime. Pe planurile vechi ale Bucureștiului putem citi (printre linii, așa cum citim printre cuvinte) o întreagă hidrologie subterană, o detaliată hartă pedologică. Pe planurile noi nu putem citi nimic, sunt mute în raport cu adâncimea… rareori, unele povestesc despre țevi și cabluri. (…)

Citiți textul integral în numărul 6/2015 al Revistei Arhitectura

 

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog