RDW

VIRGINIA HARET. Cine are ceva de spus?

VIRGINIA HARET.
Cine are ceva de spus?

text: Henrieta Delavrancea-Gibory
foto: Daniela Maria Puia

Foto-Virginia Haret (Andreescu)

Şi fir a păr iată-ne în faţa celei dintâi femei arhitect din lume, Virginia Andreescu, căsătorită Haret, care a pătruns prin „uşa cea mare” în arta de a construi, în anul 1919. Nepoata pictorului Ioan Andreescu s-ar fi putut, tot aşa de bine, dedica Picturei sau Sculpturei, dacă n-ar fi mijit în ea acel sfredel puternic şi ample năzuinţe care cereau mai mult, cucerirea spaţiului, care-i dă arhitectului înalte satisfacţii, nebănuite de cei din afara breslei.
Încă de la examenele de liceu îşi marca personalitatea, iar la Şcoala Superioară de Arhitectură, cu toate că nu urma în deaproape sfaturile profesorului de atelier arhitectul Burcuş, când nu-i erau pe plac, proiectele ei erau regulat premiate de Consiliul profesoral cu menţiunea I. Cu adevărat că, înaintea ei, Ada Zăgănescu înfruntase pe asprul profesor Ion Mincu, inițiatorul noţiunei de arhitectură românească, dar aceasta, luată în vâltoarea vieţii şi de lipsa de potenţial, nu s-a putut realiza.
După diplomă, Virginia se mai perfecționează doi ani în Italia, pe lângă maeştri renumiţi.
Reîntoarsă în ţară în 1922, ea e doritoare să-şi exercite profesiunea cu convingere sigură şi debutează la Casa Şcoalelor şi îi rămâne credincioasă 25 de ani.
Preia proiectele în funcţiune, după care compune pe ale ei proprii, care devin „proiect tip” pentru toată ţara, de la şcolile cele mai mici, până la cele mai complexe licee. Este mâna dreaptă a arhitectului şef I. Pompilian.
Arhitectura ei se desfăşoară în spiritul vremii, pe drumul cerat de arhitectul Mincu şi, după el, de arhitectul Petre Antonescu, mai apropiat de caracterul monumentelor noastre străvechi. Apoi se documentează personal, colaborând cu grupul de la Monumentele Istorice, dând un aport serios cu relevee, schiţe şi reconstituiri. În special, se apropie de arhitectul Ghica-Budeşti şi colaborează cu el la tratatul de artă românească în Muntenia şi Oltenia şi la lucrările de arhitectură moldovenească, care se resimte în realizarea Liceului „Cantemir” şi altele.

Vila dr. Nicolae Gh. Lupu. Detaliu

Jocurile vieţii şi neaşteptatul au vrut ca în decursul desfăşurării profesiunei să găsească în colaborarea cu inginerul Spiru Haret, vicepreşedintele Societăţii Edilitatea, o înţelegere profundă şi o prietenie din care au derivat căsătoria şi naşterea unui fiu, Radu, astăzi inginer dr. profesor. Colaborarea cu soţul se răsfrânge asupra întregii vieţi, ajutând-o să-şi exercite activitatea impulsivă, multiplă, aproape incredibilă. Ceea ce a caracterizat-o pe Virginia a fost înţelepciunea de care a dat dovadă, de la începutul desfăşurării carierei ştiind să se asocieze cu colegi experimentaţi şi lansaţi în viaţă. Astfel, în primul an de activitate, 1922, în cadrul Soc. Construcţia Modernă, a ridicat blocul Cantacuzino pe Calea Victoriei colţ cu strada Frumoasă, pe terenul moştenitorilor Nababului, cu 6 caturi.
Cu arhitectul Pompilian, blocul Tinerimea Română, şi mai înalt. Apoi, tot cu el, clădirea Societăţii Comunale de Locuinţe Eftine în Piaţa Rosetti colț cu strada Hristo Botev, cu 9 caturi, în 1926, a cărei puternică şi impozantă cornişă produce admiraţia fostului ei profesor, arhitectul Constantin Iotzu. Mai colaborează cu Simotta, Doneaud şi alţii. Potenţialul ei puternic o aruncă în viaţă cu şi mai multă autoritate şi siguranță și realizează o serie întreagă de locuințe unifamiliale în capitală și în provincie, cluburi, diverse programe, unde caută să imprime influențele arhitecturii strămoșești, studiată personal „in situ” prin țară. Și, prin concursuri publice câștigate, construiește un cartier de locuințe în București și încă alte lucrări datorate premiilor I obținute.
Timpuri noi bat la ușă. Revoluția în arhitectură Virginia o urmează cu discreție și reținere și iat-o concepând clădirea din bulevardul Lascăr Catargiu nr. 14, cu mai multe apartamente, casa lor proprie unde vor locui 30 de ani. Știe a rămâne cu tact în cadrul acelei artere. Orizontalele ei sunt ponderate, spațiile liniștite, degajând din ele pulsația unei vieți primitoare și reculese. De acum încolo, ceeace concepe va fi în același spirit și reprezintă noul caracter al arhitecturii la care se fixează. Nu cade în expresiile inumane ale lui Le Corbusier, ca un Marcel Iancu, fără să mai citez pe alții, ca să nu-i compromit, care ulterior revin la vechea matcă, cea pe care unii nu o părăsiseră niciodată.

Palatul „Societății Tinerimea Română”

Activitatea ei este uluitoare, căci, pe lângă cele 150 de clădiri proiectate și executate, colaborează la revistele de arhitectură și inginerie, e membră în consilii profesorale, activează la cele două societăți de arhitectură și la cea a Politehnicii, la Urbanismul, e profesoară, ia legătura cu arhitecții din URSS, e apreciată și, poftită, se duce la Moscova, face traduceri și multe altele… fără să mai pomenim excursiile de studii sau delegații cu ocazia cărora a aprofundat pe teren arhitectura mondială.
Din activitatea ei complexă rămâne valoroasa Monografie a Teatrului Național. Tehnica studiului este detaliată, limpede și organizată, documentarea abundentă în scripte, desene și fotografii notate. Lucrarea trebuie dată tiparului și ușor completată în final de arhitecții martori oculari ai dezastrului, care încă mai trăiesc astăzi.

Vila ing. I. Catuniari, 1920, str. Washington 30, București

Potențialul electric al activității ei se curmă după 40 de ani de înfrigurată activitate. Soarta îi zdrobește elanurile ei spre frumos: „Într-o zi însorită de primăvară a anului 1962 Virginia Andreescu Haret se săvârșește. Talentul și munca ei intensivă rămân un exemplu de viață dedicată artei, în înalta profesiune a arhitecturii”.
Proiect de diplomă – Școala de Arte Frumoase, susținut în 6/13 iulie 1919 și distins cu Premiul Ministerului Educației și Învățământului
Reședința familiei Virginia și Spiru Haret, Bd. Lascăr Catargiu 14, 1931
Vila familiei Haret din Sinaia, 1937
Reședința ing. Spiru Haret, Intr. Spătarului 8, 1926
Prezentarea realizată de arhitecta Henrieta Delavrancea-Gibory a fost susținută la Sesiunea de comunicări a Academiei R.S.R. din 5-7 mai 1976. Textul scris de Henrieta Delavrancea se păstrează în manuscris la Biblioteca Academiei Române, Secția Manuscrise, Arhiva Radu Haret.


Publicat în Arhitectura 2/2013
http://arhitectura-1906.ro/2013/06/virginia-haret-cine-are-ceva-de-spus/

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR 2-3/2017

Femei în arhitectura românească

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog