RDW

CONCURSURILE LA CLUJ-NAPOCA

Dosar tematic

CONCURSURILE LA CLUJ-NAPOCA
text: Vasile MITREA

La trecerea între deceniile IV-V ale secolului al XX-lea, la nivelul Asociației Arhitecților Români/SAR, concursurile urmau să permită comanditarilor depășirea unor rezolvări intrate în derizoriu, iar în cazul unor confruntări internaționale1, ele deveneau „… un mijloc de verificare a valorilor naționale și de stimulare, de ambiționare mai accentuată a puterilor de creație pentru arhitecții naționali”2. În perioada socialistă, la criteriul pragmatic se va adăuga și cel politic, respectiv afirmarea „superiorității” noului regim față de cele anterioare, dar numărul confruntărilor va fi mult redus, iar caracterul internațional nu va deveni o practică curentă.
După 1990, concursurile naționale și internaționale vor reintra în actualitate, își vor păstra caracterul pragmatic, dar cele două criterii – „cel mai ieftin” și „cel mai scurt termen de realizare” – vor influența de multe ori deciziile promotorilor, or, acest aspect n-ar trebui să fie neglijat de asociațiile profesionale. De ce? Pentru că deși aceste concursuri sunt solicitate, în general, de instituții publice centrale sau locale, iar mult trâmbițata „dezvoltare sustenabilă” a devenit aproape un slogan, în general, se vizează concepte sau soluții „de azi pe mâine”, uitându-se că suntem confruntați cu ritmul alert al civilizației IT/a informației, cu condiționările globalizării și cu menținerea echilibrului ecologic.
Întorcându-mă la cazul municipiului Cluj-Napoca, ar fi de remarcat că, spre deosebire de perioadele anterioare – cea interbelică3 și cea socialistă4 – se poate afirma că orașul a beneficiat de mult mai multă atenție din partea administrației locale în ceea ce privește evoluția sa, optându-se pentru promovarea de idei/concepte sau chiar soluții rezultate în urma unor confruntări profesionale – concursurile. Acestea s-ar înscrie în trei categorii: la nivel local (organizate de Institutul Județean de Proiectare) și la nivel național și internațional.
La nivel local, având în general ca promotor administrația județeană (cea care patrona activitatea institutului), sunt de amintit: concursul pentru amplasarea actualului Hotel Belvedere5, cel pentru amplasarea Casei de Cultură a Sindicatelor, cel pentru restructurarea Pieței „Timotei Cipariu” (o zonă insalubră situată chiar în partea centrală a orașului) și cel pentru realizarea (comandament politic al etapei) noului Centru Civic (1980). Dacă primul concurs a decis amplasamentul hotelului pe Dealul Cetățuia, următoarele două n-au avut finalizare, iar ultimul, printr-o politică locală ce nu dorea o intervenție brutală în zona istorică, s-a tot amânat până în 1989. Un concurs național după 1990 a fost cel dedicat amplasării și realizării monumentului dedicat lui Avram Iancu, o intenție datând din perioada interbelică.
Primul concurs AMENAJARE ZONĂ PIETONALĂ ÎN CENTRUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA (2005-2006) a vizat o revigorare a imaginii urbane, tema solicitând concurenților o descongestionare a nucleului central de circulație auto6, o repunere în drepturi a pietonului și crearea unui spațiu public polifuncțional, dar și atractiv la nivelul exigențelor contemporane. Dezideratele au fost deja satisfăcute (începând cu 2010), dar reducerea ariei de studiu (prin temă) doar în limitele domeniului public (cerință ce nu va mai fi obligatorie la celelalte concursuri), va priva Primăria de a primi sugestii pentru conectarea la țesutul vecin, de a antrena în revitalizare, în ambianța generală și spațiul semi-public al curților (de pe loturile ce fac legătura între două străzi), ceea ce ar fi adus un plus de atractivitate și identitate urbană. Un alt concurs ce a vizat patrimoniul a fost cel al revitalizării TURNULUI POMPIERILOR (fostul bastion al țesătorilor din incinta fortificată de secol XV) ce a primit completări pe verticală în secolele al XIX-lea și al XX-lea7 și care ajunsese la un statut de abandon. Cred însă că înainte de a se fi lansat concursul ar fi fost necesar un studiu detaliat al pateului/insulei în care e situat turnul (așa cum recomandă Gustavo Giovannoni în cazul orașelor cu un bogat patrimoniu istoric) pentru a se deduce în ce măsură această insulă urbană împreună cu turnul și prezența Canalului Morilor (1558) ar fi putut deveni o mărturie (printr-o abilă gândire de ansamblu) a unei anumite etape din istoria orașului, rezultând de aici și o strategie etapizată. În cazul concursului de soluții pentru AMENAJARE CETĂȚUIA, respectiv a pintenului de deal Cetățuia, unde în secolul al XVIII-lea s-a edificat cetatea pentru cazarea garnizoanei austriece, interesul temei se focalizează cu precădere pe aria învecinată fortificației, deoarece interiorul fostei incinte a devenit, după 1990, pas cu pas, proprietate privată8, deși avem de-a face cu un ansamblu de categorie A. Am atras însă atenția în mass-media, că partea estică a Dealului Cetățuia este un punct-belvedere al orașului, situat cu circa 60 m deasupra nucleului medieval9; face parte în același timp dintr-o suită continuă de spații verzi10, participă la silueta orașului (coronamentul dealurilor Hoia-Cetățuia) și este și un nod de articulare în cadrul structurii urbane. Tot în domeniul patrimoniului arhitectural-urbanistic intră și concursul AMENAJARE URBANĂ STR. KOGĂLNICEANU, STR. UNIVERSITĂȚII ȘI STRĂZILE ADIACENTE, ce va căuta să preîntâmpine intervenții agresive11 și, în același timp, să diminueze la minimum circulația auto în favoarea elevilor, studenților și turiștilor ce frecventează zona, să asigure conservarea fondului construit valoros (cu multe obiective pe lista patrimoniului) și să amplifice potențialul ambiental deosebit al acestei străzi moștenite din epoca medievală. Vizavi de atitudinea față de zestrea multiseculară a orașului (cu mărturii arheologice încă din perioada ocupației romane), devine discutabilă situația că, față de alte orașe istorice, Cluj-Napoca nu are încă un plan urbanistic de zonă protejată/P.U.Z. C.P. pentru aria denumită „Centrul istoric”, în funcție fiind doar reglementările din Planul Urbanistic General/P.U.G.
Un concurs ce a plecat de la necesitatea construirii unui sediu pentru Filarmonică (ce își desfășoară și azi activitatea în Colegiul Academic, clădire aparținând Universității „Babeș-Bolyai”), dar care și-a amplificat apoi tematica pentru realizarea CENTRULUI CULTURAL TRANSILVANIA/C.C.T., a rămas până la urmă fără utilitate11. Lipsa unei continuități în politica urbană a dus, în cazul de față, la pierderea unor fonduri financiare nerambursabile (cele norvegiene, angajate), la diminuarea suprafețelor de teren destinate C.C.T. (în prezent se renunță la 1.500 mp), la amânarea unui „obiectiv fanion” (Centrul European de Artă Contemporană) și needificarea sediului Filarmonicii, ultimele două obiective făcând parte din identitatea orașului.
Tot la promovarea identității municipiului se înscriu încă două concursuri. Primul concurs de soluții are ca obiectiv (în 2017) REVITALIZAREA PARCULUI ETNOGRAFIC ROMULUS VUIA-PĂDUREA HOIA. Lansarea concursului a avut în vedere situația că deși este un obiectiv de importanță națională, spre deosebire de muzee similare din alte țări, numărul vizitatorilor este încă destul de redus, afectând sustenabilitatea. În scopul revigorării sale, s-a cerut să se aibă în vedere o serie de activități care să-l facă frecventabil pe un timp cât mai lung (târguri, spectacole, petreceri populare, producție artizanală, workshopuri, tabere de creație ș.a.) și, în același timp, să nu se neglijeze prezența Pădurii Hoia, deci înscrierea în tentația frecventării spațiilor de agrement ale orașului (inclusiv în sezonul cu zăpadă, pentru săniuș și schi). Referitor la agrement, se recomandă conexiunea cu creasta Dealului Cetățuia și aș adăuga și o extindere funcțională spre vest. De altfel, documentația în curs de elaborare a și preluat unele propuneri și ar fi necesar ca, prin avizarea proiectului, să se stabilească și un statut juridic al zonei, pentru a nu se mai ajunge la pierderea de teren, ca în cazul dezvoltării Parcului Industrial Tetarom I.
La rândul său, concursul internațional de soluții REVITALIZAREA ȘI ACTIVAREA PARCULUI FEROVIARILOR (în realitate, o grădină publică de 5,4 ha) va urmări (după 2018) nu numai o revitalizare a funcției sale de agrement12, ci și o integrare organică în culoarul verde-albastru al Someșului Mic (proiect în curs de derulare în faza D.T.A.C.), fără a se uita relațiile cu celelalte vecinătăți și fără a eluda un alt deziderat al temei: realizarea unei anume identități.
Tot domeniul „spațiilor verzi” (arie mult deficitară la nivelul urbei și fără adaosuri în ultimii 30 ani”!), dar de data asta la o scară macro, se înscrie și concursul internațional de soluții (primul câștigat de o echipă străină, din Spania) RETHINKING SOMEȘ (Regândirea cursului Someșului). Necesitatea definirii rolului acestui curs în cadrul structurii urbane am semnalat-o încă în anii 1980, ca fiind vitală ecosistemului, dar și pentru confortul urban, însă prima abordare la nivelul Primăriei este acest concurs, în urma căruia în 2019 s-a ajuns la întocmirea documentației tehnice. Tema nu a avut în atenție decât lungimea cursului din intravilan (când se vor avea în vedere și implicațiile din amonte și din aval de oraș, deloc neglijabile!?) și a vizat doar domeniul public și, discutabil în prima etapă de intervenție, este vizată jumătatea cursului din vest, deci aceea unde există deja amenajări. De ce nu s-a atacat pentru început jumătatea estică, unde încă mai există un cadru natural neantropizat agresiv, unde se mai pot încă stopa investițiile de-a lungul malurilor și unde pâraiele Nadăș, Chinteni, Murători pot introduce nuclee de interes? Nu cumva printr-o delimitare rigidă (proprietatea funciară a Primăriei) se anulează multe din șansele ca Someșul să devină spina majoră a sistemului de agrement al municipiului?
Ultimul concurs internațional de soluții, din ultimii 30 de ani (lansat în 2019), este cel intitulat PLAN URBANISTIC ZONAL – SOPOR MASTERPLAN. Cele 240 ha (dominate de proprietatea privată) urmează a asigura fondul locativ pentru o populație de circa 50.000-70.000 locuitori. Pe lângă această capacitate de cazare (cu o gamă diversificată de apartamente), o altă intenție este cea de a se realiza un cartier model al calității vieții și care să țină seama „de dimensiunea europeană a Clujului” (dorința primarului Emil Boc). Există condiții favorabile pentru un confort urban ridicat și poate și pentru a se ajunge la o anumită identitate, dar nu știu dacă juriul a avut cu adevărat în vedere, la reușita acestui experiment, importanța modului în care va decurge dialogul cu privații și conceptul vizând strategia de implementare, ce pot aduce foarte multe surprize greu de depășit.
Au trecut 30 de ani în noul context politic și se manifestă tot mai mult dorința de a ne plia pe tendințele practicii contemporane, dar nu pot fi neglijate efectele globalizării, ale ritmului alert al civilizației informației (când orice defazare față de exigențele ei poate duce la efecte negative), ale condiționărilor climatice, ale unui ecosistem viabil ș.a. Și totuși se întâlnesc cazuri când și investiții majore sunt lăsate încă pe seama unor licitații unde trierea ofertelor se face pe baza criteriilor „cel mai ieftin și cât mai repede”, deci nu performanța calitativă, uitându-se că ce-i mai ieftin azi, mâine s-ar putea să nu mai corespundă, iar mentenanța să depășească cu mult finanțarea preconizată. A nu ține pasul cu noile exigențe înseamnă că într-un viitor nu prea îndepărtat o localitate poate fi exclusă din circuitul economic regional având ca efect decăderea și depopularea.
Întorcându-mă la Cluj-Napoca, nu se poate neglija faptul că în ultimii ani administrația locală a început să gândească și dincolo de cerințele cotidiene, să fie receptivă la sugestiile comunității13 și să-și dorească tot mai mult statutul de „smart city”, iar această aspirație este susținută la cote ridicate și de unele ONG-uri. Desigur, un factor dinamic este și dorința actualei conduceri de a-i conferi municipiului o identitate distinctă în contextul național. Așa s-a născut și colaborarea cu Filiala Transilvania a Ordinului Arhitecților din România în organizarea concursurilor, popularizarea reușitelor (Bienalele) și declanșarea de dezbateri ce creează, în timp, acel atașament al comunității, care nu va rămâne indiferentă la stabilirea traseului spre viitor. Concursurile, dar și popularizarea lor în fața comunității, devansarea lor prin eficiente dezbateri publice cu populația, urmărirea materializării rezultatelor în teren nu trebuie să rămână doar în atenția administrației, ci și în atenția organizațiilor profesionale în tandem cu mass-media.

1 Primul concurs internațional organizat de Asociația Arhitecților Români/SAR a fost cel din 1889 pentru Palatul Direcției CFR.
2 Revista „Arhitectura”, 1991, p. 13 (număr dedicat semicentenarului înființării SAR 1891-1941)
3 În cazul Clujului se va organiza concursul pentru realizarea Catedralei Ortodoxe (terminată în 1935); în 1939, concursul pentru planul de sistematizare a orașului (ambele patronate de Societatea Arhitecților Români); în 1910 se organizează un concurs pentru amplasarea noului sediu al Primăriei, dar inițiativa se va relua înainte de 1940 și în 1942.
4 În perioada socialistă, singurul concurs național a fost cel pentru sistematizarea Pieței Mărăști (6), considerată ca un viitor pol de interes al orașului.
5 Inițial se dorea amplasarea unui grup școlar al Cooperației Meșteșugărești.

6 Din cauza structurii urbane mononucleare, în zona centrală și mai ales în Piața Unirii, atât traficul curent dintre cartiere, cât și cel de tranzit având de suferit, centurile/ocolitoarele fiind la nivel de intenție/proiect.
7 Bastionul construit aproximativ în 1475, va fi supraînălțat cu un nivel în 1574 (pentru cerințele de apărare ale vremii), în 1880 va mai primi două niveluri în serviciul pompierilor (până în 1936) și va fi reabilitat în 1980 pentru a deveni Muzeul Pompierilor.
8 În prezent, Primăria face demersuri (tardive) pentru recuperarea parțială a imobiliarului din incintă.
9 Poziția oferă un tur de orizont al orașului pe circa 230°.
10 Dealul Cetățuia este punctul de articulare între traseul de creastă Hoia-Cetățuia și culoarul verde-albastru al Someșului Mic.
11 Prima locație pentru sediul Filarmonicii a fost propusă în Grădina publică „Ghe. Barițiu”, prin amplificarea spațiului de la pavilionul Cazinoului și defrișării în vecinătate, intenție ce a stârnit protestele publicului și ca atare a fost abandonată. A apărut apoi dorința Primăriei de a participa la competiția pentru a deveni în 2021 Capitală Culturală Europeană, incluzându-se în atuurile municipiului și crearea Centrului European de Artă Contemporană, dar competiția a câștigat-o Timișoara. Noua situație a făcut ca, după încheierea competiției, interesul Primăriei pentru realizarea C.C.T. (unde se grupau dotările: filarmonică, centru de conferințe, centru de cultură și sediul Conservatorului „Ghe. Dima”) să se diminueze mult. În prezent, se caută un investitor căruia i s-ar concesiona o parte din terenul C.C.T. în vederea realizării unor surse financiare de demarare a investițiilor preconizate.
12 În timp, „Parcul Feroviarilor” a fost: spațiul unde avea loc și târgul de vite; un spațiu plantat aleatoriu pentru riverani; o grădină amenajată și cu traseu pentru un „trenuleț” pentru copii; gazdă a unui teren de fotbal. După 2017 a intrat în administrarea Primăriei.
13 De câțiva ani procesul de „bugetare participativă” (cetățenii având dreptul să facă propuneri anuale privind investițiile ce le consideră prioritare, iar Primăria să selecteze pe cele ce merită a primi finanțare) a devenit în Cluj-Napoca o „practică curentă”.

Comments

comments

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog