RDW

„Un teatru ambulant”, Londra, 1961

Concurs internaţional cu tema
„Un teatru ambulant”, Londra, 1961

text: Irina Oana CĂLINESCU

În anul 1961, UIA a lansat un concurs internaţional cu tema „Un teatru ambulant”. Proiectele premiate la nivel naţional urmau să fie prezentate în expoziţia studenţilor-arhitecţi care a avut loc între 4-7 iulie 1961, la Londra, cu ocazia celui de al VI-lea Congres al UIA.

Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, în urma jurizării concursului naţional, s-a prezentat cu trei proiecte elaborate de studenţi.

Proiectul studentului Corneliu Dumitrescu (atelier prof. arh. Ascanio Damian) propunea un volum poligonal în plan, a cărui învelitoare era susţinută pe cadre de șase catarge ancorate pe sol.

Proiectul studentului Ioan Lucăcel (atelier prof. arh. Mircea Alifanti) era compus dintr-un volum prismatic realizat prin deplierea unei structuri de ferme metalice care susţinea învelitoarea din pânză.

Proiectul studentei Ruxandra Rădulescu Fotino (atelier prof. arh. Horia Maicu) genera un spaţiu cilindric acoperit cu un sistem de cabluri tip „roată de bicicletă”, susţinut de o structură de stâlpi şi grinzi metalice, uşoare.

Proiectele au imaginat elemente montabile/demontabile cu ajutorul cărora să poată fi realizate volumele propuse.
Expoziția a fost vizitată de Prinţul Philip, iar în documentele Congresului a fost menţionată şi participarea României.

Comments

comments

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog