Argument

Argument la temă: Patrimoniul în dezbatere. Câteva constatări privind protecția patrimoniului construit în România

Heritage on debate

Franța a ajuns la performanță în protecția patrimoniului construit, după anii ’60 ai secolului al XX-lea, prin voința unei personalități de talia lui André Malraux și cu sprijinul președintelui republicii, Charles de Gaulle. Problema protecției monumentelor istorice și a zonelor protejate în România este, în principal, o problemă de voință politică și de cultură a majorității populației, dar mai ales a decidenților. O protecție eficientă a patrimoniului construit nu se poate face fără implicarea statului. Bugetele și resursele alocate la nivel central și local sunt aproape simbolice. Autoritățile locale din România nu au structuri specializate în protecția patrimoniului construit. România are o legislație în domeniul protecției patrimoniului acceptabilă, dar cu foarte multe lacune în zona de aplicare operativă. Pentru aplicarea unei legislații, oricât de perfectă ar fi aceasta, este nevoie de instrumente, structuri, politici, programe și proiecte. La nivelul actorilor implicați în proces, care foarte rar cooperează, am rămas la nivelul de: analiză, constatare, protest și contestare. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică a monumentelor istorice abandonate, prevăzută de lege, este practic inoperan-tă având în vedere că procedura conduce, în final, la promulgarea unei legi speciale pentru fiecare caz în parte. Accesul proprietarilor privați la subvenții, deși stabilit prin lege, este aproape imposibil, neexistând structuri ca-pabile să aplice procedura, care este complicată, neclară și, practic, nefinanțată. Problema juridică a compensării introducerii servituții de clasare ca monument istoric a unui imboil în raport cu dreptul de proprietate și dreptul de folosință este încă neclar în România. Dreptul de preemțiune al statului (autorita-te centrală sau locală) la cumpărarea monumentelor istorice se aplică într-un număr extreme de mic de cazuri, din lipsă de finanțare. Un număr nesemnificativ de monumen-te au zona de protecție definită prin procedură științifică. Foarte multe regulamente locale de urba-nism pentru zonele protejate (Bucu-reștiul fiind un caz semnificativ) sunt deficitare prin gradul de genera-lizare, baleind de la restricții absur-de la permisivități de neacceptat. Exemplele de bună practică, realizări ale unor întreprinzători și profesio-niști din categoria „anonimi”, sunt foarte puțin popularizate.

A number of observations on conservation of the built heritage in Romania. Thanks to the will of leading figures such as André Malraux and with the support of the President of the Republic, Charles de Gaulle, France achieved high levels of conservation of the country’s built heritage in the 1960s. In Romania, the problem of conserving historic monuments and protected areas is mainly a question of political will and of educating the majority of the population and, above all, decision-makers. Effective protection of the built heritage is impossible without the involvement of the state. But the budgets and resources allocated to this at the central and local levels are all but symbolic. The local authorities in Romania do not have bodies specialised in conserving the built heritage. Romania has acceptable legislation in the domain of heritage conservation, but there are very many lacunae in the area of its practical application. In order to apply legislation, however good that legislation might be, there is a need for tools, bodies, policies, programmes, and projects. When it comes to the agents involved in the process, who very rarely work together, we are still at the level of analysis, ascertainment, protest, and contestation. Although stipulated by law, expropriation of abandoned historic monuments in the cause of public utility is inoperative in practice given that the procedure ultimately leads to the promulgation of a special law for each particular case. Although laid down by law, access to subsidies is all but impossible for private owners as there are no structures whereby to apply the procedure, which is cumbersome, vague and, in effect, starved of funds. The juridical problem of compensating for easement following the listing of a historic monument is still unclear in Romania. The state’s (central or local authority) right of preemption on the purchase of historic monuments is applied only in an extremely small number of case due to lack of funds. A significant number of monuments have a protected area defined by scientific procedure. A large number of local urbanism regulations for protected areas (Bucharest being a significant case) are deficient given their over-generalisation, going from absurd restrictions to unacceptable permissiveness. Examples of good practice and achievements on the part of entrepreneurs and professionals of the “anonymous” category are given very little coverage.