Legi mai bune pentru participarea publică

În România, cadrul legal dedicat participării publice se întemeiază pe Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Potrivit acestui cadru legal, autoritățile publice au obligația de a informa și implica cetățenii și alți factori interesați în procesul decizional. Cele două legi, importante pentru democratizarea României, au dus la creșterea gradului de transparență și, acolo unde legile au fost aplicate, la reglementări mai bine fundamentate. În afara acestor legi cu aplicabilitate generală, prevederi specifice privind informarea, dezbaterea și participarea la luarea deciziilor se mai întâlnesc în legislația privind protecția mediului și de urbanism.

La 10, respectiv 8 ani după intrarea în vigoare a celor două legi, practica a arătat și care sunt limitele acestora. Accesul la informațiile de interes public este încă îngrădit, iar participarea publicului la decizii este departe de a se constitui într-un me-canism eficient și util în buna guvernare. Așa cum arată și ultimul raport de monitorizare a aplicării celor două legi, al Direcției pentru Stra-tegii Guver-namentale din cadrul Secretariatului General al Guvernului, cât și numeroase studii ale unor organizații neguvernamentale, sunt necesare modificări astfel încât obstacolele create chiar de către reglementare să fie îndepărtate.

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki, Centrul de Resurse pentru participare publică și Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni, după o îndelungată practică de folosire a legilor de mai sus, au elaborat o serie de propuneri pentru îm-bunătățirea acestora. Conform Legii nr. 544/2001, autoritățile publice au obligația de a furniza anu-mite informații din oficiu, iar alte informații trebuie furnizate la cerere, conform unor proceduri și ter-mene stabilite. Cu toate acestea, legea prezin-tă anumite slăbiciuni, astfel că nu întotdeauna accesul cetățenilor la informațiile de interes public se realizează pe deplin.

O problemă majoră este faptul că există instituții publice și persoane juridice care operează cu fonduri publice care nu intră sub obligativitatea de a furniza informații; aici includem diversele socie-tăți naționale sau operatorii de pe piața utilită-ților publice. Contractele de achiziții publice și alte informații similare sunt obținute cu mare greutate, de cele mai multe ori după procese în instanță (procese care durează mult și consumă resurse); aceste contracte ar trebui să intre în categoria informațiilor oferite din oficiu și, prin urmare, o reglementare expresă a acestui aspect ar fi utilă.

Informația furnizată de cele mai multe ori nu este „tradusă” pe înțelesul cetățeanului, astfel încât acesta să o poată folosi; în această situație, probabil, cele mai întâlnite exemple sunt bugetele locale și regulamentele urbanistice. Este necesară introducerea unei condiții de calitate cu privire la informația furnizată, astfel încât aceasta să fie accesibilă cetățenilor.

De asemenea, trebuie precizat expres faptul că un document care conține atât informații ce pot fi comunicate, cât și exceptate (date personale sau care țin de concurența economică etc.) nu va fi refuzat în întregul său de la comunicare. Documentul poate fi făcut public cu limitările necesitate de protejarea informațiilor exceptate (prin acoperirea acestora). Răspunderea disci-plinară a funcționarului public pentru nefurni-zarea de informații este ineficientă. Mai utilă este eliminarea acesteia și înlocuirea ei cu aplicarea amenzii civile autorității sau instituției publice, dublată de obligarea acesteia de a recupera suma platită ca amendă de la persoanele vinovate (care nu sunt întotdeauna funcționari publici).

Dacă Legea nr. 544/2001 reglementează accesul la informație, Legea nr. 52/2003 reglementează implicarea cetățenilor și a factorilor interesați în procesul decizional. Acest lucru presupune infor-marea prealabilă în timp util și corectă cu privire la actele normative ce urmează a fi adoptate și posibilitatea de a participa la dezbateri organizate de autoritatea publică și la ședințele publice în care aceasta adoptă respectivul act normativ. Totuși, ambiguitățile din legea actuală lasă loc unor practici ce împiedică participarea publică efectivă și necesită o serie de modificări legislative pentru remedierea lor.

De exemplu, potrivit actualei reglementări, anunțul referitor la elaborarea unui act normativ trebuie făcut public cu cel puțin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare și adoptare de către autoritățile publice. În practică, de cele mai multe ori, acest lucru nu se întâmplă. De multe ori autoritățile, pur și simplu, eludează această obligație și nu publică niciun anunț, iar atunci când îl publică, nu precizează data publicării. Într-un caz recent, proiectul Bugetului Sectorului 6 pe anul 2012 a fost publicat pe site-ul primăriei cu doar câteva zile înainte de ședința Consiliului Local în care urma să fie aprobat, acest lucru neputând fi probat altfel decât prin monitorizarea constantă a site-ului instituției. Aceste situații pot fi evitate prin introducerea obligativității ca în cuprinsul anunțului să fie inclusă data publicării.

În ceea ce privește dezbaterile publice, legea precizează că, „în toate cazurile în care se orga-nizează dezbateri publice, acestea trebuie să se desfășoare în cel mult 10 zile de la publicarea datei și locului unde urmează să fie organizate”. În practică, au fost situații când dezbateri publice au fost anunțate de azi pe mâine și prin metode puțin accesibile publicului larg. Anunțul Primăriei Municipiului București privind dezbaterea din 26.01.2012 a proiectului PUZ - „Accent Vertical Nod Răzoare” și comunicatul de presă care anunța dezbaterea „Conceptului strategic București 2035”, din 22.02.2012, au fost expediate, cu mai puțin de 24 de ore înaintea respectivelor dezbateri, doar către persoanele care au formulat observații pe marginea proiectelor pe pagina web a primăriei. Anunțul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului privind dezbaterea „Cum gestionăm procesele de dezvoltare a orașelor?”, din 15.07.2011, referitoare la Diametrala Buzești - Berzei, a fost făcut cu doar 21 de ore înaintea întâlnirii.

Împiedicarea abuzivă a participării celor interesați la ședințe publice sub pretextul că „nu mai sunt locuri”, este permisă, de legislația actuală. Municipalitatea București oprește constant accesul unor reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale la ședințele de consiliu invocând lipsa locurilor, mai ales atunci când pe ordinea de zi sunt regulamente urbanistice și contracte de achiziții publice (deși imaginile din sală arată că sunt suficiente locuri libere). Pentru a garanta dreptul tuturor participanților la ședințele autorităților de a lua cuvântul cu privire la orice problemă aflată pe ordinea de zi și asigurarea caracterului efectiv al luărilor de cuvânt, este necesar ca acestea să fie anterioare adoptării proiectelor normative. În cadrul ședințelor Consiliului General al Municipiului București, de foarte multe ori, nu este permisă luarea de cuvânt a cetățenilor decât la sfârșitul ședinței.

Cea mai gravă lacună a Legii nr. 52/2003 este însă inexistența sancțiunilor pentru încălcarea ei. Niciuna din situațiile abuzive prezentate mai sus nu ar mai avea loc dacă legea ar conține sancțiuni eficiente. Este, în același timp, necesar ca legea să prevadă proceduri mai simple și mai clare pentru accesul în justiție. Cel mai eficient mod de a obliga autoritățile publice la respectarea acestei legi ar fi introducerea nulității absolute pentru actele nor-mative, deciziile administrative și hotărârile emise sau adoptate cu încălcarea prevederilor legii. Mai clar, propunerea noastră este ca orice cetățean să se poată adresa unei instanțe de judecată cerând anularea actelor normative adoptate fără respectarea transparenței decizionale.

Există totuși și autorități publice care nu au profitat de slăbiciunile celor două legi și care au desfășurat procese reale de consultare. Însă exemplele de bună practică rămân excepții și modificările legislative propuse necesită atenția cuvenită din partea Guvernului și Parlamentului, dacă ne dorim o democrație reală în România.