Gol mok - Coreea de Sud

Creditare, sprijin științific: Grantul post-doctoral Moduri contemporane de anvelopare a spațiului, cod CNCSIS PD-73, este finanțat de Consiliul Național al Cercetării Științifice.

Gol mok este numele lucrării proiectate de arhitectul Choi Yoon Sik în Busan (52-4, Daeyeon 3dong, Namgu), Coreea de Sud. Gol mok, într-o înțelegere conceptuală, înseamnă compoziție culturală cu alei, iar ansamblul aduce următoarele funcțiuni: galerie de artă, cafenea/vinotecă, jazz-bar, berărie cu muzică live, restaurant, o zonă pentru muzică, o locuință de artist/arhitect și chiar o casă de oaspeți.

Am ajuns aici la recomandarea unui student la Arhitectură de la INJE University, aflat în an terminal, Moo Joon, iar în cercetarea despre proiect am fost ajutat de o altă studentă, Yun Ji Yeom, care a căutat alte lucrări ale acestui arhitect. Cercetarea va continua, dar nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit, alături de studentă, că personajul extrem de pitoresc prezent în majoritatea pozelor din curte era chiar arhitectul Choi Yoon Sik. Nepăsarea suverană față de turistul care face poze spre a-și încărca tolba cu amintiri pare justificată astfel de sentimentul reușitei profesionale și de liniștea dată de spațiul creat anume pentru relaxare și evadare din cotidian.

Urbanismul pare aici că își atinge limitele prin îmbinarea, pe un ax frânt pietonal, de fragmente de spațiu public cu acela care are menire privată. Trama urbană rectangulară este articulată cu alei, în ideea unei accesibilități spre toate obiectivele propuse prin compoziție.

Declarativ, o axă pietonală leagă niște spații publice, de obicei, cu un alt spațiu public, singura diferență este că mașinile nu pot trece pe acolo decât cu autorizații speciale. În acest caz, accesul auto este imposibil din cauza îngustimii aleilor.

Legătura între cele trei străzi realizată prin unirea a patru case aflate în poziții destul de întâmplătoare unele față de altele, fără a fi amplasate stradal, se face trecând prin spații private. Trecerea pare impo-sibilă până în momentul descoperirii posibilității în urma explorării întregului ansamblu.

Diversitatea spațială prezentă în Asia atât la nivelul grădinilor, cât și la nivelul spațiului public sau privat face posibilă o abordare contemporană extrem de complexă, bazată pe cultura detaliului.

O portiță pentru cele trei intrări marchează pătrunderea în spațiile controlate compozițional. Aceasta nu este aici un element de separare, ci unul cu rol de reper care rămâne închis, dar lasă liberă intrarea, fiind mult mai mică decât lățimea spațiului destinat intrării.

Simbolistica tradițională abstractă pentru lumea europeană îmbină glumele pe care le gustăm cu plăcere, de genul pisica de ipsos de pe acoperiș, cu o poziție fixă, anume aleasă, sau porumbeii din același material care își mențin un loc vizibil. Pânza falsă de păianjen, din sfoară neagră, supradimensionată, și peștele din lemn, agățat deasupra intrării, sunt exagerări care nu deranjează în contextul diversității în care o bicicletă devine balustradă, iar niște menghine sunt expuse pe postamente din beton, asemenea unor busturi prețioase.

Grădina tradițională cu pietre printre care iese vegetația formează un fundal și, în egală măsură, un postament din care turnul care centrează întreaga compoziție pleacă înspre cer, fără a-și subordona ansamblul.

Volumetria situată într-un context destul de dens, între două străzi, cu locuințe și mici locații comerciale axate pe alimentație, este bazată pe negativul configurației existente. Spațiul liber, de această dată, este cel important, o inversare de ierarhie este surprinzătoare.

Spațiul rezidual este tratat în acest proiect ca un element principal, iar spațiul intervalului este dominant.

Deși de la intrarea principală, destul de retrasă de la stradă, este vizibil un turn/clopotniță care pare că centrează compoziția prin efectul de campanil, în realitate, spațiile au o organicitate destul de greu de sintetizat în cuvinte. Amalgamul funcțional gândit anume pentru a da viață ansamblului, pe toate perioadele zilei, se completează cu arhitectura într-un gest cultural care pare dus până la capăt. Micul magazin din vecinătatea restaurantului este cuplat pe o latură a curții, iar barul, care are mai mult viață pe timpul nopții, este clipsat/articulat pe partea dreaptă cu o mică galerie de artă.

Intrarea principală se face pe sub o pasarelă, închisă spre stradă ca o fortăreață colonialistă din scânduri, sub care atârnă, asemenea unei firme suspendate de lanțuri, un pește din lemn.

Etajele și pasarela permit expuneri temporare, dar în același timp închid spații destinate creației artistice și locuirii. Limitele aici sunt anume tratate liber pentru ca spațiile să nu închidă ferm, ci să permită atât privirea, cât și accesul în toate zonele casei.

Legătura la două străzi este făcută prin volumul care cuprinde atelierele de creație pentru artiști.

Accesul din cea de-a doua stradă este foarte îngust, iar arhitectul a creat un traseu ascendent care ajunge la terasa de sus.

Acolo, turnul dominant al compoziției este văzut la o altă scară. Parcursul ascendent este fracturat întru siguranța în exploatare, prin faptul că, după o urcare de un nivel pe o scară într-o rampă cu balustradă, parcursul este întrerupt în dreptul podestului, are o pauză prin care se poate intra și apoi continuă liber pe niște trepte de lemn nesigure, traseul cu balustradă glisând pe lățimea rampei.

Scara oferă intradosul spațiului interior, motiv pentru care ultimele trepte de lemn devin decorative și primesc colpoței care încarcă compoziția cu o nouă dimensiune dată de sunetul lor în bătaia vântului sau la călcarea pe treaptă.

Materialele reciclate unifică toată compoziția. Traversele de lemn de la căile ferate folosite la pardoseală și nu numai sau elementele metalice găsite la depozitele de fier vechi și asamblate artistic alături de elementele de piatră constituie texturile mari cu care se lucrează.

Pietrele de moară cilindrice așezate în pardoseală formează un ritm care pare inspirat din contextul public de la care a plecat inițial compoziția.

Liniile dictate de pardoseala din traversele de lemn sunt întrerupte de canalele existente.

Acest dezavantaj dictat de discontinuitatea mate-rialelor a fost folosit și reinterpretat în câmp mai larg, printr-o compoziție seducătoare.

Pardoseala satisface rolul tactil al călcării prin alegerea lemnului. Continuitatea sau discontinuitatea pardoselii te face, în momentul călcării, să fii mai atent la ea. Jocul de materiale cu diverse texturi într-o aparentă dezordine bine structurată compozițional, după o aranjare complexă, oferă vizitatorului posibilitatea de a trăi spectacolul arhitectural în modul primar al parcurgerii spațiale.

Metalul refolosit este ales cu grijă și constituie un semnal încă din stradă, unde este creat un copac din armătura de fier legată împreună cu sârmă metalică. Patina dată de rugină dă culoare ansamblului și o oarecare eleganță, în contextul cromatic artistic gândit anume pentru diversitatea compozițională.

Galeria de artă este neconvențională prin lumina naturală dată de peretele-cortină pe o structură de lemn.

Ca un accident aici, o creangă de copac pătrunde prin structura peretelui și străpunge plafonul.

Bogăția de funcțiuni anume alese pentru a ambienta aleile culturale completate de detaliile arhitecturale sau artistice par a trăi natural împreună cu natura, care folosește orice mică deschidere pentru a-și manifesta prezența.