(Dis)Continuități. Fragmente de modernitate românească în prima jumătate a secolului al XX-lea

Prezentul volum este de două ori tributar fragmentului: acoperirea parțială, atât pe verticală, cât și pe orizontală, a subiectului său - determinată de posibilitatea de a-l acoperi ca atare - are, la baza sa, și o motivație de metodologie pură. A vorbi despre modernitate ca noțiune-cheie ni s-a părut imposibil altfel decât prin prisma fragmentului, ce permite să surprindă complexitatea conceptului, încercând să redea nu doar plurisemantismul acestuia, ci și polifonia vocilor care l-au compus.

Dacă logica fragmentului este privită ca o unealtă specifică a instrumentarului postmodern, ea nu este străină modernității, căreia i-a servit anume în dezvăluirea multiplelor fațete, în reliefarea pluralității discursului. Astfel, volumul se așază, duplicitar, atât în centrul modernității, cât și la distanță de aceasta, în zona scrutătoare a perspectivei „post”: de la prima se inspiră făcând apel la tehnica colajului - adesea utilizată în cele trei contribuții care-l compun -, în timp ce de la a doua împrumută ideea părții care sugerează, oglindește întregul.

Limitarea geografică reprezintă însuși pariul acestei cărți: cum se manifestă modernitatea românească în contextul larg al epocii? Care sunt particularitățile acesteia și ce le determină?

(De)Limitarea temporală a urmărit să busculeze granițele obișnuitelor cronologii, fără a le contesta însă o viabilitate operațională. Tradiționalele „barie-re” cronologice ale celor două războaie mondiale au fost aici estompate, pentru a aduce o anumită porozitate în perceperea unei epoci astfel expandate, ce-și înglobează propriile premise, aruncând totodată o privire fugară asupra consecințelor sale. Această „fluidizare” a temporalității se reflectă în maniera de a analiza coordonatele conceptului de modernitate, observate în dinamica devenirii lor.

Cele trei texte care alcătuiesc volumul se întâlnesc, fără a se suprapune. Dialogul lor - și el fragmentar - are ca scop restituirea diferitelor fețe ale culturii vizuale românești pe o perioadă de aproape jumătate de secol, ce însumează anii săi de maturitate. Intersecțiile între cele trei texte au fost voite, provocate pentru a oferi cititorului perspective diferite asupra unui subiect comun. Astfel, sperăm că ideea de mo-dernitate își recapătă - măcar în parte - caracterul complex. Primul text este consacrat spațiului propriu-zis al modernității, incluzând, pe lângă explorarea obiectului arhitectural, o incursiune în spațiul înțeles ca urbanitate și în practicile de locuire; cel de-al doilea analizează teritoriul conex al artelor decorative, cân-tărind dilemele dublei lor apartenențe, participând atât la noile preocupări ale arhitecturii și urbanului, cât și la problematica artelor plastice; acestea din urmă constituie obiectul de predilecție al ultimului text, care analizează în profunzime raportul lor cu modernitatea dintr-o perspectivă teoretică. Astfel, cele trei contribuții se doresc complementare nu numai prin tematica lor, ci și prin abordarea propusă.