Regenerarea arhitecturală se învață prin practică

Aflat în cel de-al șaptelea an de existență, programul de masterat International Architectural Regeneration and Development (IARD) - Regenerare și dezvoltare arhitecturală internațională - derulat în cadrul Universității Oxford Brookes, pleacă de la ceea ce au în comun domenii diverse precum antropologia arhitecturii, conservarea urbană, dezvoltarea rurală și durabilitatea culturală, promovând o abordare interdisciplinară care combină gândirea și analiza critică cu proiectarea creativă. Potrivit definiției, regenerarea arhitecturală constă în activitățile colective de reutilizare, de adaptare și de modernizare a clădirilor existente în context urban sau rural în moduri care recunosc impactul pe care îl au aceste decizii și intervenții asupra regenerării unui loc, sunt susținute de principiile durabilității sociale, culturale și de mediu.

Programul de masterat pune accentul pe regenerarea mediului istoric în context internațional cu ajutorul unor abordări holistice. Studenții provin din toate colțurile lumii și au adesea experiențe profesionale dintre cele mai diverse. După absolvirea programului, aceștia pătrund într-un vast mediu profesional internațional și își asumă deseori roluri active în procesul de regenerare. În cadrul regenerării arhitecturale nu există „o dimensiune universală”; programul își propune să le ofere studenților cunoștințele și aptitudinile necesare pentru a face față numeroaselor situații cu care se vor confrunta pe parcursul viitoarelor lor existențe profesionale și a recunoaște implicațiile economice, sociale și de mediu ale acțiunilor lor.

Prin urmare, un proiect real constituie o componentă importantă a programului cu durata de un an, care are drept scop transpunerea teoriei în practică și implicarea studenților într-o situație de proiect reală și dinamică. Pe parcursul activității de teren, există așteptarea ca studenții să adune informații printr-o serie de metode diverse și să evalueze o situație complexă care prezintă o multitudine de dimensiuni evidente și ascunse. În fiecare an, studiul și proiectul de teren preiau diferite tipuri de clădiri aflate în contexte rurale și urbane diverse. Proiectele de până acum au inclus propuneri de regenerare rurală a două sate din regiunea interioară a Valenciei, în Spania, confruntate cu pierderea producției agricole și cu depopularea asociată acesteia, intervenții de regenerare urbană și reamenajarea unei clădiri școlare din centrul Medina al orașului Tunis, demersuri comunitare de regenerare a clădirilor tradiționale degradate din Ras Al Khaimah, EAU, în prezent locuite de o numeroasă populație de imigranți din sudul Asiei, care au luat în considerare și condițiile climatice aspre, precum și conflictele culturale, reutilizarea și regenerarea sitului fabricii Wolf din România, în colaborare cu colegii de la Universitatea „Ion Mincu”, și cel mai recent proiect, conceperea unei modalități de revigorare a legendarului loc de shopping Lijbaan, din Rotterdam, datând din anii ’50, aflat în prezent pe lista obiectivelor de patrimoniu.

Aceste proiecte constituie doar o ilustrare a gamei largi de proiecte de regenerare arhitecturală care au vizat de la clădiri vernaculare de mici dimensiuni până la clădiri moderniste reprezentative pentru secolul al XX-lea. Ele joacă un rol important îndeosebi în orașele contemporane și în așezările rurale, nu doar prin faptul că sporesc personalitatea locului sau că asigură o conexiune cu identitatea acestuia, ci și prin opțiunile viabile din punct de vedere economic și de mediu legate de reamenajare și reutilizare. Activitățile desfășurate în București, în 2012, au evidențiat numărul mare de clădiri existente datând din secolul al IX-lea și de la începutul secolului al XX-lea, care prezintă un potențial semnificativ de reutilizare și de intervenție creativă, în special marile complexuri de clădiri industriale care au ajuns să ocupe zone centrale și zone în plină dezvoltare. Combinarea beneficiilor economice și de mediu ale reutilizării cu soluțiile creative poate genera destinații urbane unice și poate conduce la unificarea identităților istorice și contemporane ale unui loc.

Un simpozion cu durata de o zi, organizat în luna mai anul acesta, a reunit mai mulți dintre partenerii noștri care lucrează în domeniu, dornici să învețe din experiența acumulată de birourile de arhitectură în domeniul regenerării arhitecturale și să extindă cadrul teoretic al acestei discipline în plină afirmare. Au ținut prezentări Robin Nicholson - din partea biroului Cullinan, Robert Adam - din partea ADAM Architecture, Geoff Rich - din partea Feilden Clegg Bradley Studios, Niall Phillips - din partea Purcells, împreună cu Trevor Osborne - din partea Trevor Osborne Property Group, și cu Tim Brennan - din partea Serviciului privind politica de regenerare din cadrul organizației English Heritage.

Simpozionul a evidențiat nu doar amploarea lucrărilor de regenerare arhitecturală întreprinse în prezent, ci și diversitatea acestora. Ideal ar fi ca, în cadrul procesului de regenerare și de stabilire a unor modalități noi și viabile de utilizare a clădirilor existente, arhitecții să fie implicați încă de la începutul proiectelor, deoarece ei au deseori capacitatea de a întrezări mai bine potențialul unei clădiri și modurile creative în care aceasta ar putea fi adaptată. Acest tip de contribuție este deosebit de valoros pentru proprietari, dezvoltatori sau pentru alte grupuri care intenționează să investească într-o clădire existentă. Pe de altă parte, este la fel de important ca arhitecții să aibă o bună înțelegere a conceptului de fezabilitate din punctul de vedere al costurilor proiectului, al gestiunii fluxului de numerar și al beneficiilor financiare generate prin intermediul mai multor opțiuni de încasare a veniturilor. Prezentările având ca temă fezabilitatea sus-menționată, care fac la rândul lor parte din proiect, au reprezentat o surpriză pentru majoritatea studenților. Cu toate acestea, mai mulți vorbitori au făcut referire, în cadrul simpozionului, la rolul suplimentar de antreprenor al arhitectului, care oferă soluții creative de finanțare a proiectelor. Acest aspect a fost exemplificat de către Trevor Osborne, care este dezvoltator și care a evaluat potențialul mai multor clădiri istorice existente, printre care și Oxford Castle.

În Marea Britanie, organizația English Heritage sprijină puternic regenerarea arhitecturală și reutilizarea clădirilor existente. Rapoartele anuale înaintate de aceasta, intitulate Patrimoniul contează, evidențiază viabilitatea economică a acțiunilor de reutilizare și menționează beneficiile sociale, comunitare și culturale care sunt adesea trecute cu vederea, în timp ce o serie de studii de caz sunt analizate în cel mai recent număr al publicației Heritage Works. Și totuși, este puțin probabil ca beneficiile pe termen lung aduse de investițiile în mediul construit de importanță istorică să prezinte un mare interes pentru agențiile guvernamentale și politicieni, aflați în căutare de investiții care să genereze câștiguri cât mai rapide. Acesta este și motivul pentru care este crucial ca arhitecții să dețină cunoștințele necesare care să le permită să înțeleagă și să abordeze problemele sociale, economice și de mediu pe care le presupun regenerarea și reutilizarea.

Ediția din 2013 a revistei Heritage Works poate fi descărcată de la adresa:

http://www.english-heritage.org.uk/publications/heritage-works/

Urmăriți programul pe twitter:

@archregen

Doctor în arhitectură, conferențiar universitar în regenerare arhitecturală în cadrul Universității Oxford Brookes și coordonator de teme pentru programul de masterat în Regenerare și dezvoltare arhitecturală internațională

Now in its seventh year the masters programme International Architectural Regeneration and Development (IARD) at Oxford Brookes University builds on an understanding in the fields of anthropology of architecture, urban conservation, rural development and cultural sustainability, promoting an interdisciplinary approach that combines critical thinking and analysis with creative design. Architectural regeneration is defined as the collective activities of reusing, adapting and evolving existing buildings within an urban or rural context in ways that recognise the impacts these decisions and interventions have on the regeneration of a place, and are underpinned by the principles of environmental, social and cultural sustainability.

The focus of the masters programme is the regeneration of the historic environment in an international context employing holistic approaches. Students on the programme arrive from all over the world and often have different professional backgrounds. On completing the programme they enter a broad international professional field, often taking on active roles in the regeneration process. In architectural regeneration there is no “one size fits all” and the programme sets out to equip the students with the necessary understanding and skills to cope with the many different situations that they will encounter in their future professional lives and to recognise the environmental, economic and social implications of their actions.

A real life project is therefore an important component of the year long programme putting theory into practice and enabling students to engage in a real and dynamic project situation. During the field work students are expected to gather information using various methods and appraise a situation of complexity and with a multitude of obvious and hidden dimensions. Each year the field study and project takes on different building types in varying rural and urban contexts. Projects to date have ranged from rural regeneration proposals for two villages in the inland region of Valencia in Spain, facing loss of agricultural production and associated depopulation; urban regeneration interventions and redevelopment of a redundant school building in the heart of the Medina of Tunis; community led regeneration approaches in the run down traditional houses of Ras Al Khaimah, UAE now inhabited by a largely South Asian immigrant population, also considering harsh climatic conditions and cultural conflicts; the re-use and regeneration of the Wolf factory site in Romania working with colleagues at Ion Mincu University; and most recently figuring out how to rejuvenate the iconic 1950s and now listed Lijbaan shopping precinct in Rotterdam.

These projects are just an illustration of the wide remit of architectural regeneration ranging from small vernacular buildings to twentieth century modernist icons. Notably, they all have a role to play in contemporary cities and rural settlements not only by enhancing character or connecting to place identity, but also as economically and environmentally viable options for redevelopment and re-use. Working in Bucharest in 2012 highlighted the rich array of existing buildings from the nineteenth and early twentieth centuries with exciting potentials for reuse and creative intervention, most notably large clusters of industrial buildings that have now come to occupy central and up and coming areas. Combining the environmental and economic benefits of reuse with creative solutions can make for unique urban destinations and a merging of historic and contemporary identities for a place.

A one day symposium in May 2013 brought together some of our practice partners with the aim of learning from practices’ approaches to architectural regeneration and to expand on a theoretical framework for this burgeoning discipline. Presentations were made by Robin Nicholson from Cullinan Studio, Robert Adam from ADAM Architecture, Geoff Rich from Feilden Clegg Bradley Studios, Niall Phillips from Purcells alongside Trevor Osborne from the Trevor Osborne Property Group and Tim Brennan from English Heritage’s Regeneration Policy Unit.

Not only did the day reveal the breadth of architectural regeneration work being undertaken in practice but also the diversity of this work. In the regeneration process and in determining viable new uses for redundant buildings, architects are best involved from the very start of a project, as they are often able to see the potential of a building and creative ways in which it can be adapted. This type of input is invaluable to owners, developers or other groups planning to invest in an existing building. On the other hand, it is also important for architects to have a good grasp of feasibility in terms of project cost, cash flow management and payback through various options of income streams. The feasibility lectures that are also linked to the project come as a surprise to most students. Yet, a number of the symposium speakers referred to the role of the architect also as an entrepreneur offering creative solutions to how projects are financed. This point was also exemplified by Trevor Osborne who is a developer who has been realising the potential of redundant historic buildings including Oxford Castle.

In the UK, English Heritage strongly supports architectural regeneration and the reuse of redundant buildings. Annual reports by English Heritage entitled Heritage Counts make a case for the economic viability of reuse, to orgetting the social, community and cultural benefits, while a series of case studies are examined in the recent Heritage Works publication. The long term benefits of investing in the historic environment, however, are often less likely to appeal to Government agencies and politicians seeking short term returns on investment. This is precisely why it is fundamental that architects are equipped to understand and deal with the social, economic and environmental concerns of regeneration and reuse.

http://www.brookes.ac.uk/studying-at-brookes/courses/postgraduate/2013/international-architectural-regeneration-and-development/

The 2013 edition of Heritage Works can be downloaded from:

http://www.english-heritage.org.uk/publications/heritage-works/

Follow the programme on twitter: @archregen

Doctor in Achitecture and Reader in Architectural Regeneration at Oxford Brookes University and subject coordinator for the MA in International Architectural Regeneration and Development.