Premio Piranesi - Prix de Rome, ediția 2013

În perioada 25 august-7 septembrie 2013 s-a desfășurat cea de-a XI-a ediție PREMIO PIRANESI - PRIX DE ROME, concurs internațional pentru studenți și absolvenți, organizat de Accademia Adrianea di Architettura e Archeologia din Roma. Seminarul a urmărit integrarea arhitecturii contemporane în contextul unui sit arheologic și comunicarea directă cu instituțiile care gestionează bunurile de patrimoniu, propunând trei teme de proiectare: un nou acces în Villa Adriana prin realizarea unui pavilion cultural, teatrul ca instalație temporară în contextul vestigiilor romane și imaginea coordonată, ca formă de comunicare strategică a intervenției muzeografice. Au participat studenți din Italia, Statele Unite ale Americii, România, Spania și Turcia.

În comisiile de jurizare, alături de nume precum Luca Basso Peressut, Angelo Torricelli, Lucio Altarelli, Giuseppe Trieste, Marina Mattei sau Susan Weiler, din partea Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București, a fost prezentă doamna prorector conf. dr. arh. Beatrice-Gabriela Jöger, iar ca îndrumător pe parcursul workshopului, asist. dr. arh. Daniel Nicolae Armenciu.

Proiectele studenților români s-au distins în confruntarea cu ariile arheologice, evidențiind numeroase calități muzeografice și arhitecturale prin propunerile de valorificare a bunurilor imobile. Aceștia au fost distinși cu un Premio Piranesi și o mențiune.

Participanți la PREMIO PIRANESI - PRIX DE ROME 2013, cea de-a XI-a ediție:

Premio Piranesi Prix de Rome

Grupul 7

Ștefan Constantinescu

(UAUIM, România)

Mara Vida

(UAUIM, România)

Rose Paddison

(Penn State University, SUA)

Allie Pladson

(Penn State University, SUA)

Proiectul se conturează în jurul conceptului de reflexie, fiind inspirat de diferitele planuri percepute ale ansamblului arheologic: reflexia apei, a tectonicului prin lumină, a Villei Adriana într-un singur spațiu. Noua clădire propusă, un pavilion expozițional, reprezintă în sine noua poartă de acces în cadrul vilei. Fațada principală prezintă un singur gol, aplicat pentru marcarea accesului. Sub forma unei porți monumentale, care odată închisă formează un zid compact de proporții, o evocare a peretelui Pecile subliniind tematica tectonicității. În manieră complementară, compoziția este fragmentată pe latura opusă, înspre Palestra și restul sitului arheologic. Materialul dominant al intervenției este travertinul, un bun local, utilizat la scară largă în vilă. Intervențiile pe ruine sunt minimale: consolidare, reintegrare și măsuri de siguranță pentru a putea fi folosite de către vizitatori. S-a dorit propunerea unui muzeu pentru obiect: vila. Un muzeu pentru arhitectura timpului în care aceasta a fost creată, un loc în care oamenii pot experimenta spațiul antic și texturile modelate de timp.

Contextul Ninfeo con Tempio di Venere (Izvorul cu templul lui Venus) surprinde o multitudine de straturi, un cadru personificat de ruinele fostelor așezări etrusce ce preced vila: al templului construit de Împăratul Adrian, al cazinoului Contelui Giuseppe Fede (sec. XVII) și al unui țesut natural ce acoperă echilibrul firav al diferitelor ere. Continuând traseul inițiat de filtrul vestibular al pavilionului, aici spațiul urma să devină și puntea de accesibilitate către restul vilei, un loc de tranziție, atât fizic, cât și emoțional. Pornind de la premisa că ne aflăm într-o zonă a unui echilibru firav, s-a dorit o abordare sensibilă, subordonată contextului. Pentru aceasta, s-a încercat reinterpretarea conceptului de teatru și ceea ce reprezintă acesta: scenă, tribună, actor. Prin înlăturarea pieselor dominante volumetric, scena și tribuna, s-a abordat abstractizarea teatrului la o formă redusă: un actor și un fundal. Astfel, a fost propus un panou mobil ce poate fi așezat în orice poziție de-a lungul perimetrului unei platforme centrale care să organizeze compozițional spațiul. Acesta devine un fundal pentru cadrul contextual și, prin mobilitatea sa, permite reconfigurarea scaunelor după caz - proscenium, thrust, arena. Actorul devine spectatorul naturii, spectatorul devine actor pășind în fața fundalului, precum romanii o făceau cu 2.000 de ani în urmă.

Mențiune - Grupul 22

Oana-Mihaela Enescu

(UAUIM, România)

Alexandra Pîslaru

(UAUIM, România)

Sam Phillips

(Penn State University, SUA)

Ari Rosenthal

(Penn State University, SUA)

Lori Ambrusch

(Penn State University, SUA)

În dezvoltarea proiectului s-a început prin a alege un element care să poată reflecta cel mai elocvent Villa Adriana. Unul din cele mai impresionante lucruri observate a fost faptul că întregul ansamblu pare a fi creat dintr-o serie de secvențe. Acestea pot fi remarcate în conceperea spațiului, în diferențele dintre umbră și lumină, în înțelegerea naturii, în relația interior-exterior, între ce este dedesubt și ceea ce e la suprafață. Pornind de la acest concept s-a dezvoltat un spațiu care să poată evidenția diverse secvențe printr-un ritm. Acestui concept i-a fost adăugată o altă observație, diferențierea dintre zonele funcționale. Astfel, intervenția s-a bazat pe două puncte-cheie: secvența și divizia spațiului. Pavilionul cultural este conceput din șase volume separate, poziționate astfel încât să se subordoneze conceptului propus. Acestea variază în lungime și înălțime, însă urmăresc o aceeași orientare, fiecare din ele adăpostind o funcțiune diferită. Volumele sunt conectate printr-un spațiu diferit de tip patio, care relaționează accesul de spațiul principal al pavilionului, sala de expoziție. O serie de rampe orientate către Teatro Greco subliniază importanța ruinelor, generând alei care conduc către acestea. Între volumul pavilionului și ruinele teatrului s-a realizat un spațiu interior de tip piață, acesta reprezentând și punctul principal din care pornesc toate traseele de vizitare a sitului. Fațada volumelor este realizată din tablă perforată, de culoare albă, iar rampele din lemn.

Situat pe o platforma mai înaltă, Tempio di Venere a fost utilizat ca fundal. S-a dorit specularea calităților acestui peisaj natural și îmbunătățirea calităților prin crearea unor puncte de observație de la diferite înălțimi, însă întotdeauna având ca fundal teatrul. Volumul construit adăpostește un teatru pe verticală, care oferă posibilitatea vizionarii unui spectacol, dar funcționând totodată și ca un punct de belvedere. Obiectul a fost astfel amplasat încât să genereze un spațiu de tip piață, un spațiu mai clar definit, multifuncțional. Astfel a fost imaginat un sistem de scaune pentru spectatori, care pot fi ridicate sau coborâte, devenind parte din paviment. Legătura directă cu templul se face printr-un ascensor, amplasat și gândit astfel încât să contureze volumul ce adăpostește teatrul pe verticală ca element principal al intervenției. Acesta acționează ca o barieră și definește spațiul.

În ceea ce privește cea de-a treia temă tratată, logoul, sursa de inspirație a fost reprezentată de o fotografie realizată pe sit. Rezultatul final evidențiază succesiunea razelor de lumină, care sugerează și amintește de ritmul cripto-porticelor. Din punct de vedere cromatic s-a ales un contrast alb-negru, în special pentru versatilitatea soluției. Această imagine poate fi cu ușurință implementată pe diferite materiale publicitare și comerciale, de asemenea, constituind și imaginea-cheie în crearea site-ului web.

Grupul 9

Calder Alexander

(Penn State University, SUA)

Veronica Friuli

(Italia)

Sara Gerini

(Italia)

Giovanni Lemmo

(Italia)

Margherita Mazzoni

(Italia)

Andra Samiș

(UAUIM, România)

Greta Samiș

(UAUIM, România)

Intervenția asupra pavilionului cultural din zona Pantanello a depins de relaționarea cu construcțiile antice existente pe sit. Urmărind direcțiile imprimate de Teatrul Grec și de clădirea Palestrei, s-a încercat crearea unei compoziții închise, definite de două limite puternice. Spațiul conturat de construcțiile antice și cele propuse devine o mare piață publică. Cele două limite sunt reprezentate de două clădiri poziționate perpendicular una față de cealaltă, zona de intersecție dintre cele două reprezentând intrarea principală în Complexul Villa Adriana. Cele două construcții adăpostesc funcțiuni diferite, unul dintre pavilioane este adresat exclusiv cercetătorilor (conținând zona de studiu, cercetare și zona administrativă), iar celălalt este deschis în totalitate vizitatorilor (zona de expoziție, cafenea, gift-shop). Ambele clădiri sunt închise, opace față de exteriorul complexului și se deschid către interiorul compoziției, relaționând cu piața. Pavilioanele sunt exprimate prin volume simple, lungi, rectangulare, dar secțiunea este una dinamică, spațiile importante având cota de călcare coborâtă cu un metru față de celelalte, devenind astfel mai înalte, iar acoperirea lor este realizată printr-un sistem care filtrează lumina și generează un ritm pe fațadă. În ceea ce privește amenajarea exterioară, s-a dorit accentuarea relației cu Teatrul Grec (construcția cea mai importantă de pe sit), ajungându-se la realizarea unor terase orientate spre teatru. Acestea separă zona pavată din fața pavilioanelor de zona verde din dreptul Palestrei. Diferențele de funcțiune între cele două clădiri sunt accentuate prin designul peisagistic, copaci pentru generarea unei ambianțe intime în zona de studiu și locuri de odihnă în zona publică.

Prima observație din analiza arealului Pantanello a extras conturul vegetației care închide spațiul de la baza templului într-o jumătate de cerc. S-a dorit exploatarea acestei configurații punând-o în valoare printr-un semicerc care relaționează cu zona superioară, cea a Tempio di Venere Cnidia, oglindind-o; astfel se realizează forma clasică a unui amfiteatru. Camera boltită a Palestrei imprimă o direcție ce taie compozițional semicercul, generând intrarea în zona pieței/zonei de spectacol. Respectând principiul pe care se bazează Villa Adriana, acela al unei relații puternice și permanente a clădirilor cu natura, intervenția constă în modificarea locală a topografiei, prin crearea unei coline, ce joacă rolul unor gradene. Spectatorii sunt orientați cu fața către templu deoarece s-a dorit folosirea peretelui de la baza Templului lui Venus, decorat cu nișe și Nimpheum, ca fundal pentru spectacole. Spațiul din centru este lăsat liber pentru a beneficia de flexibilitate, astfel putând găzdui diferite tipuri de evenimente și activități.

Conceptul pentru imaginea coordonată s-a născut de la jocul de semnificații și cuvinte-cheie referitoare la arhitectură și arheologie, ajungându-se la două propoziții: „Experience and remember architecture” și „Exhibit and research archeology”. Prin abrevierea celor două construcții sintactice rezultă cuvântul ERA (cuvânt de origine latină și cu înțeles universal). ERA ADRIANEA reprezintă perioada împăratului Adrian, ridicată la rang de eră datorită însemnătății influenței sale în arhitectura Imperiului Roman. Sub acest logo sunt adunate clădiri importante realizate în vremea lui Adrian în Roma și Tivoli, coordonate de o unică organizație ce își propune promovarea lor.