Scurtă privire asupra premiilor Uniunii Arhitecților (1957-1988)

Activitatea foarte variată, de altfel, a Societății Arhitecților Români, bine înscrisă în necesitățile profesiei din perioada în care a funcționat, nu a avut însă în vedere, decât indirect, calitatea efectivă a realizărilor arhitecturale. Interesul SAR a fost orientat precumpănitor spre statutul arhitectului prin eforturile permanente pentru recunoașterea drepturilor profesionale, apreciindu-se, pe bună dreptate, că un proiect întocmit de un arhitect diplomat are garanția unei bune calități, în raport cu alți elaboratori.

Încă de la înființarea Uniunii Arhitecților, în 1952, unul din scopurile formulate explicit, atât prin statutele succesive, prin dezbaterile interne, numeroase, de altfel, privitoare la una sau alta dintre problemele profesiunii, în raport cu cerințele, imperative, deseori, ale conducerii politice și administrative, a fost acela al stimulării calității produsului arhitectural. Dintre mijloacele avute la dispoziție de UA cel mai relevant, alături de concursurile organizate, a fost acela al instituirii și funcționării sistemului de acordare anuală a premiilor¹. Acestea prezintă un interes aparte pentru arhitectura noastră postbelică – a perioadei socialiste – tocmai pentru că se stabilește o legătură cât se poate de directă și clară între organizația arhitecților și calitatea rezultatelor activității membrilor ei. În aprecierea, fie și sumară, a acestei legături, trebuie luat în considerare, fără îndoială, întregul context politic, social și economic al perioadei, în care, pe de o parte, ingerința politicului a fost cât se poate de prezentă, iar, pe de alta, efortul constructiv imens a condus la modificarea radicală, de cele mai multe ori, a mediului de existență a societății.

1960

Uniunea Arhitecților a fost implicată nemijlocit în aprecierea și afirmarea calității arhitecturii și urbanismului nostru, căci recompensarea unor lucrări presupune, inevitabil, o selecție a acestora și stabilirea unei ierarhii valorice. Totodată, distincțiile acordate au avut un rol considerabil în afirmarea, consacrarea și, în multe cazuri, confirmarea valorii personalităților importante ale arhitecturii noastre, recompensând eforturile (făcute deseori cu mari sacrificii), tenacitatea, talentul și, nu în ultimul rând, cultura profesională.

Acordarea premiilor s-a făcut prin intermediul Fondului de Arhitectură, structură subordonată Uniunii Arhitecților. Responsabilitățile Fondului de Arhitectură au fost precizate, câțiva ani după înființarea UA, prin Decretul 95/1955². Din datele cunoscute în prezent³, premiile Uniunii Arhitecților au fost acordate începând cu a doua jumătate a anilor 1950 până în anul 1988⁴; pentru anii 1989, 1990 și 1991 ele au fost conferite în cadrul Conferinței UAR din decembrie 1992, iar după anul 1994, înscriindu-se în această tradiție recentă, Uniunea Arhitecților din România a organizat regulat, în cu totul alte condiții politice, Bienalele de Arhitectură în cadrul cărora se acordă, de asemenea, distincții pentru lucrările cele mai meritorii.

1961

Fără a încerca un comentariu aprofundat al acestei activități a Uniunii Arhitecților, imposibil de făcut în cuprinsul unui articol, pot fi puse în evidență două perspective de înțelegere a rolului acestor premii pentru arhitectura românească; ele sunt complementare, împreună punând în evidență implicarea organizației profesionale în „mersul” arhitecturii noastre.

Prima perspectivă este aceea a relevării varietății activităților în care a fost angrenată profesiunea, reflectată prin lucrările depuse la UA și a premiilor acordate.

Un prim aspect al acestei direcții este acela al acceptării, prin reglementările interne ale UA, spre analiză și, eventual, spre premiere a unor lucrări din domenii din ce în ce mai numeroase, toate aparținând sferei profesiunii.

Cea dintâi mențiune referitoare la acordarea premiilor, din 1958⁵, indică trei categorii de recompense: pentru „cele mai bune proiecte” propuse de institutele de proiectare, realizate în perioada decembrie 1957-octombrie 1958, pentru „acuarele, desene și fotografii”, iar a treia categorie era aceea a „lucrărilor științifice”. Se luau în considerare, prin urmare, proiectele elaborate, nu de clădiri executate după aceste proiecte, iar lucrările științifice trebuiau să fie inedite și doar în urma premierii puteau fi publicate în revista „Arhitectura” sau puteau constitui materiale de documentare pentru membrii UA.

1963

Un an mai târziu, în 1959, sunt publicate noile reglementări care guvernau întreaga procedură de acordare a premiilor pe anul respectiv⁶. De data aceasta ele impuneau ca executarea lucrării respective de arhitectură să fie terminată, iar proiectele de urbanism trebuiau să aibă doar avizele legale; este indicat modul de prezentare, sumele puse la dispoziția premiilor etc. Alte reglementări priveau organismul care putea trimite lucrări pentru premiere: acestea erau institutele de proiectare, având însă acordul filialei sau cercului UA, iar jurizarea avea loc la sediul UA de către o comisie numită de conducerea acesteia. În cazul unor lucrări colective, premiul urma a fi acordat numai membrilor Uniunii⁷. Propunerile priveau „construcțiile de orice fel”, prin urmare studiile și lucrările teoretice, precum și publicațiile nu erau deocamdată luate în considerare, acestea fiind analizate și premiate separat, în categoria „lucrărilor științifice”. În fine, erau precizate cele trei criterii esențiale pe care le avea în vedere comisia de selecție: buna funcționalitate, prețul redus și, „de asemenea, construcțiile realizat trebuie să aibă un aspect cât mai frumos”⁸.

1964

În următorii câțiva ani au avut loc mai multe modificări și precizări succesive ale acestor reglementări, precum și concentrări ale diferitelor distincții într-un singur regulament, unitar. Una din aceste modificări⁹ stabilea câteva categorii de premii (și mențiuni): premii anuale; premii anuale speciale pentru „promovarea și stimularea realizării proiectelor-tip și a soluțiilor tehnice avansate” (care au fost acordate până în anul 1964 inclusiv¹⁰); premii anuale „pentru stimularea activității tinerilor arhitecți din DSAPC” (acordate până în anul 1965 inclusiv). Premiile anuale se acordau pentru lucrări de arhitectură și ansambluri urbane care nu se refereau la o localitate întreagă (plan de sistematizare)¹¹. Categoria anterioară de „lucrări științifice” inedite a fost extinsă la publicațiile tipărite (cărți, albume, broșuri etc.); pentru acestea, tot în 1964, exista o categorie aparte, „lucrări cu caracter științific pe teme arhitectural-urbanistice”, în care au fost acordate premii și mențiuni pentru lucrările din anii anteriori¹², în continuare dispărând și această separare a lucrărilor de arhitectură sau a celor de urbanism.

1970

Începând cu anul 1965, premiile UA au fost unificate, prin includerea tuturor categoriilor anterioare: lucrările de arhitectură, toate tipurile de lucrări de urbanism, publicațiile. Treptat, sfera de cuprindere a lucrărilor pentru care puteau fi conferite premii și mențiuni s-a lărgit, incluzând diferite domenii ignorate până atunci, aparținând, toate, profesiunii de arhitect. Astfel, în 1967, apare domeniul restaurării monumentelor¹³, în anul 1969 este distins primul studiu¹⁴, în anul 1972, cele de mobilier, amenajări și decorațiuni interioare¹⁵, iar în anul 1977, cel al lucrărilor realizate în străinătate¹⁶. În acest fel, premiile (și mențiunile) UA cuprind întreaga sferă a practicii profesionale din România până în 1989. Totodată, acest proces treptat reflectă afirmarea complexității profesiei, fapt care demonstrează maturitatea sa.

„Comanda socială”, care a determinat orientarea arhitecturii postbelice spre anumite categorii de programe de arhitectură și a impus o pondere importantă a acestora în producția de arhitectură, s-a reflectat direct în prezența acestora printre distincțiile acordate de UA. Au fost permanent prezente, pe întreaga durată de existență a premiilor UA, construcțiile industriale; locuințele, exclusiv cele colective¹⁷ – „blocuri” (prin proiecte-tip de secțiuni refolosibile, clădiri/ blocuri izolate, inserții/ completări în fronturi existente, ansambluri urbane de amploare diferită); dotările sociale și culturale dintre cele mai diferite. Prezența mai mult sau mai puțin numeroasă a unei anumite categorii de dotări pune în evidență succesiunea și intensitatea „campaniilor” de realizare a diferitelor echipamente publice: case de cultură, hoteluri, spitale și sanatorii, dotări pentru sport, pentru învățământ etc. În egală măsură, proiectele de urbanism, cu o prezență tot mai consistentă, au acoperit, practic, întreaga varietate a lucrărilor, de la studiile de amenajare a teritoriului național la schițele de sistematizare ale orașelor, de la marile ansambluri de locuințe sau zone industriale la restructurări considerabile la centre urbane noi sau cu puternică modificare modernizatoare.

1973

O mențiune specială poate fi acordată publicațiilor și diferitelor studii premiate sau distinse cu mențiuni. Într-o perioadă în care cartea de arhitectură și urbanism era o prezență publicistică extrem de redusă, prin premiile sale, Uniunea Arhitecților a încurajat în mod particular această componentă atât de importantă a culturii noastre arhitecturale. Fără a dispune de o statistică în acest sens, este foarte probabil că o foarte mare parte a cărților de specialitate apărute au primit premii sau mențiuni. Este de remarcat, totodată, atenția acordată, după 1970, diferitelor studii de specialitate – de arhitectură, de urbanism, în privința restaurării sau protecției monumentelor etc.

Cu puține excepții¹⁸, lucrările reținute de UA nu s-au referit la sfera ruralului, nici prin realizări de arhitectură, nici prin proiecte de urbanism. Fără a ști dacă astfel de proiecte au fost depuse în atenția comisiilor de selecție și de jurizare, este însă limpede că, în această direcție, prin premiile acordate, nu a fost încurajată sau susținută politica deceniilor 8 și 9 (în special) de „modernizare” a satelor. În schimb, a fost apreciat efortul de semnalare a valorilor arhitecturii tradiționale¹⁹.

Cea de-a doua perspectivă este aceea care privește atenția acordată calității, respectiv a valorii producției largi a domeniului arhitecturii și urbanismului. Acest fapt ține, în primul rând, de selecția făcută de juriile (comisiile) numite în fiecare an.

Componența juriului care analiza lucrările depuse la UA și făcea propunerile de distincții a variat, dar, totdeauna, erau numiți arhitecți de prestigiu, cu valoare unanim recunoscută. Propunerile comisiei de jurizare erau aprobate de Comitetul de conducere al UA, apoi se cerea acordul unui for tutelar (CSCAS sau, mai târziu, CPCP). Abia după aceea Comitetul de conducere al UA emitea decizia de aprobare a premiilor, care era „definitivă și executorie”, pentru a folosi formula birocratică a acestor decizii²⁰. Acordarea premiilor și expunerea publică a lucrărilor propuse pentru premiul anual al UA încheia un parcurs care, uneori, putea dura multe luni.

În fiecare an erau depuse la Uniunea Arhitecților lucrările considerate a fi cele mai reprezentative realizări ale instituției sau organizației respective. Fără a face o statistică, dificil de întocmit, de altfel, se poate aprecia că, în fiecare an, se depuneau un număr de lucrări cuprins între 40²¹ și peste 60²². Ele depindeau, inevitabil, de numărul de lucrări care îndeplineau condițiile regulamentului. Nu toate ajungeau însă în faza finală a jurizării, comisia făcând, de fiecare dată, o selecție preliminară, eliminând lucrările apreciate ca fiind fără valoare corespunzătoare. Câteva documente din arhiva UAR ne permit constatarea unei rigori remarcabile a juriului în privința aprecierii calității producției arhitecturale a țării. Astfel, juriul numit pentru premierea lucrărilor pe anul 1963, alcătuit din Tiberiu Niga (președinte), Octav Doicescu, Ascanio Damian, Gheorghe Pavlu, Șerban Ignace și Constantin Enache, a eliminat câteva din totalul de 52 lucrări depuse, printre care: Complex comercial MFA/ Ministerul Forțelor Armate/ Târgoviște (s.n.), Fabrica de Zahăr Tg. Mureș, Sediul PMR Buzău (s.n.), restaurarea Bibliotecii Teleki Tg. Mureș și proiect CC al PMR secret (s.n.)²³. Un an mai târziu, juriul, din care făceau parte Mircea Alifanti, Tiberiu Niga, Gheorghe Pavlu, Nicolae Nedelescu și M. Bercovici, scotea din concurs 4 proiecte, considerate necorespunzătoare, printre ele aflându-se Decorația interioară a sediului PMR Oltenița („care nu corespunde regulamentului”)²⁴.

1976

Lucrările rămase în concurs erau ierarhizate valoric din punct de vedere al calității. Premiile și mențiunile acordate au fost grupate diferit, în fiecare an, în funcție de valoarea (relativă) a lucrărilor depuse și de categoria în care se încadrau²⁵. „Premiile anuale” nu au fost acordate în toți anii, ci doar atunci când anumite lucrări au fost considerate mult superioare celorlalte, fie ele realizări în domeniul construcțiilor industriale, a locuințelor, a lucrărilor de sistematizare, a dotărilor publice, a studiilor sau a publicațiilor. În câțiva ani, premiile anuale au fost conferite unor personalități de marcă ale arhitecturii, cum ar fi, de pildă, Octav Doicescu (1972), Alexandru Iotzu (1973), Cezar Lăzărescu (1977), Nicolae Porumbescu (1985) și Grigore Ionescu (1986). Nu este lipsit de interes, în acest context, a sublinia faptul că, în plină perioadă a cultului personalității lui Ceaușescu (anii 1980), Uniunea Arhitecților nu a ezitat să confere premii pentru întreaga activitate unor personalități unanim recunoscute, care au marcat, fiecare în felul său, mersul arhitecturii și al profesiunii noastre.

A variat și numărul premiilor și mențiunilor acordate: în câțiva ani acestea au fost foarte numeroase²⁶, în alți ani numărul a fost mult mai redus²⁷. Această variație trebuie raportată, înainte de toate, la numărul lucrărilor depuse, dar, până la urmă, ceea ce a contat a fost calitatea acestora. Este relevant cazul anului 1972, an în care au fost acordate cele mai multe premii, apreciindu-se că a fost un „vârf” al calității realizărilor: un premiu anual (acordat lui Octav Doicescu), 3 premii pentru arhitectura industrială (din care unul pentru ansamblul hidroenergetic Porțile de Fier), 11 premii în domeniul locuințelor și al dotărilor socio-culturale (printre care au fost Ansamblul Amfiteatru din stațiunea Olimp, Teatrul din Târgu Mureș, Casa de Cultură din Ploiești, Hotelul Deva,), 5 premii în domeniul sistematizării (din care menționăm Studiul de sistematizare al județului Sibiu), 2 premii în domeniul restaurării monumentelor istorice (restaurarea Mănăstirii Strehaia și restaurarea ansamblului rupestru de la Basarabi) și 4 premii în domeniul studiilor și publicațiilor (printre ele aflându-se lucrarea lui Grigore Ionescu, Istoria arhitecturii în România, tradusă în limba franceză)²⁸.

1982

Premiile au fost acordate, de fiecare dată,(probabil cu puține excepții), celor mai bune realizări ale momentului și care, în ansamblul lor, semnalează cu pregnanță valoarea și calitatea, deseori remarcabilă, a lucrărilor și a autorilor acestora. Distincțiile nu au „favorizat” o anumită orientare a căutărilor expresive, o tendință a gândirii urbanistice sau căutări diverse ale publicațiilor, reținând însă, totdeauna, cele mai bune exemple care s-au dovedit a prezenta un real interes pentru evoluția arhitecturii și urbanismului și, în general, pentru cultura arhitecturii noastre. Semnalăm, doar în treacăt, situarea printre lucrările premiate, ani la rând, a celor de pe litoralul Mării Negre, care au fost adevărate experimente, dintre cele mai revelatoare, pentru evoluția gândirii arhitecturale și urbanistice²⁹. Unele dintre lucrări – nu puține – au rezistat timpului, fiind și acum repere de mare ținută a capacității profesionale a arhitecților, într-o epocă totuși puțin fastă creației. Altele reprezintă, pur și simplu, etapele parcurse de profesie în aproape 30 de ani, prezentând, astfel, un interes aparte pentru înțelegerea mai atentă a epocii și a producției de arhitectură și urbanism.

Toate însă, în ansamblul lor, reprezintă cu mare precizie evoluția întregii noastre arhitecturi a perioadei socialiste, putând fi considerate un „barometru” foarte sensibil al acesteia, tocmai pentru că sunt, prin selecțiile și ierarhiile anuale ale Uniunii Arhitecților, vârfurile arhitecturii. O viitoare și atât de necesară istorie a arhitecturii postbelice nu va putea evita aceste lucrări, extrem de numeroase, care pot fi repere ale unei întregi activități profesionale și care au un rol considerabil în conturarea culturii arhitecturale românești.

NOTE:

1 De la începutul deceniului 6 au fost acordate premii de stat unor arhitecți, sistem care a durat până la începutul deceniului următor. În paralel cu premiile acordate de UA au fost conferite, probabil până la sfârșitul anilor 1960, diferite premii și de către CSCAS.

2 „Buletinul Oficial”, nr. 6, din 4 aprilie 1955. Acest document menționa rolul Fondului de a finanța, cu sprijin de la stat, diferite activități precum: ajutor sau împrumut pentru publicarea operelor științifice; deplasări de studiu în tară și străinătate; acordarea de premii studenților și arhitecților; organizarea și funcționarea caselor de odihnă, sanatorii, creșe; acordarea de ajutoare, pentru ridicarea nivelului de trai al arhitecților și familiilor acestora; protejarea drepturilor de autor etc.

3 În afară aparițiilor revistei „Arhitectura” în care au fost publicate premiile și mențiunile, au fost cercetate, prin sondaj, din bogata arhivă a UAR, doar câteva dosare referitoare la acordarea premiilor UA, din anii 1960, 1970 și spre sfârșitul perioadei, din anii 1980. Apreciem că ele pot fi revelatoare pentru întreaga perioadă.

4 Listele complete ale premiilor și mențiunilor acordate de UA au fost publicate în revista „Arhitectura” începând cu cele din 1960. Pentru anii anteriori (1957-1959) există doar scurte notițe care anunță că ele au fost conferite, fără a le enumera. Listele acestora se găsesc, probabil, în Arhiva UAR.

5 „Arhitectura”, nr. 1-2, 1958, p. 63.

6 „Premiile Fondului de Arhitectură pe anul 1959”, Idem, p. 50.

7 O precizare apărută la mijlocul anilor 1970 se referea la calitatea de autor a arhitectului în raport cu structurile administrative ale instituției: din colectivul propus spre premiere nu puteau face parte „... persoanele din ierarhia organizatorică care nu au avut un rol determinant în elaborarea lucrării”; în arhiva UAR, Mapa Premii – concurs 1978, dosar 1978, file nenum. Cu aceeași ocazie a fost consacrată lărgirea considerabilă a categoriilor de instituții care puteau face propuneri, consfințind și o practică existentă, cu siguranță, și în anii anteriori: acestea erau structurile interne a UA (filiale, cercuri sau secțiile de creație), proiectantul (institutele de proiectare diverse, institute de învățământ superior) sau comanditarul (administrația centrală sau locală, edituri...).

8 Ibidem.

9 Arhiva UAR, Mapa Premii – concurs 1962, Dosar 1962, file nenum.

10 Fără să dispară, funcționând ca o categorie aparte, lucrările de acest tip au existat în continuare, printre celelalte premii și mențiuni.

11 A existat, în primii ani ai decernării premiilor, o anumită ambiguitate a clasificării lucrărilor de urbanism. În 1961, de exemplu, a fost acordat, ca premiu al lucrărilor de arhitectură, premiul anual pentru ansamblul hotelier de 10.000 de paturi de la Mamaia, în timp ce, în 1964, exista o categorie specială de premii, „pentru activitatea de sistematizare”, în care a fost conferit premiul pentru schițele de sistematizare ale Bucureștiului și ale orașului Zărnești, precum și pentru „sistematizarea regiunii turistice Valea Prahovei”.

12 Lucrările au aparținut, printre alții, lui Adrian Gheorghiu, Radu Laurian, Gheorghe și Victor Sebestyen, Florea Stănculescu și Paul Petrescu, Mihail Caffé, Gustav Gusti, Stan Bortnovschi etc.

13 Rodica Mănciulescu și Ion Dumitrescu pentru Restaurarea Bisericii „Sf. Mihail” din Cluj.

14 Tiberiu Ricci și colectiv, Studiu de etapizare a locuințelor și dotărilor social-culturale pe 1971-1975, București.

15 Iordache Rusu pentru Studiu estetic al elementelor pentru iluminat.

16 Cezar Lăzărescu și colectiv, Ambasada României la Pekin (Beijing).

17 Nu a fost depusă spre premiere nicio clădire de locuit destinată nomenclaturii sau vreo casă de oaspeți ori de vacanță ale aceleiași nomenclaturi, deși, cu siguranță, din punctul de vedere al arhitecturii, multe dintre aceste pot prezenta un mare interes și pot fi înscrise într-o evoluție a locuinței individuale postbelice.

18 Printre acestea se numără Schița și detaliul de sistematizare a localității Dragalina – Ialomița, în 1976, volumul Centre civice de dimensiuni reduse, în 1979, sau Detaliul de sistematizare a centrului comunei Bascov, Argeș, în 1983.

19 Premiul acordat lui Călin Hoinărescu pentru Studiul de inventariere, cartare și punere în valoare a monumentelor de arhitectură și memoriale din județul Prahova, în 1984.

20 Profesorul Romeo Belea, o perioadă îndelungată președintele Fondului de Arhitectură, confirmă faptul că niciodată propunerile Comitetului de conducere al UA nu au fost modificate de forurile tutelare.

21 În 1964 și 1965 au fost depuse câte 42 lucrări.

22 În 1963 au fost depuse 63 lucrări, în 1973, 69 lucrări, iar în 1985, 65 lucrări.

23 „Proces-verbal din 8 februarie 1964” al juriului pentru acordarea premiilor UA pe 1963, Arhiva UAR, Mapa Premii – concurs 1962-1963, op. cit., Dosar 1963, filă nenum.

24 „Proces-verbal din 6 mai 1965”, Idem, dosar Premii 1964.

25 În unii ani, lucrările erau grupate după domeniul acestora: locuințe, construcții industriale; dotări social-culturale; sistematizare; publicații; studii. Alteori, de obicei, atunci când lucrările erau mai puțin numeroase, exista o singură categorie de lucrări, nediferențiate între ele, cărora le era acordat un premiu sau o mențiune.

26 De exemplu, în anul 1964 au fost acordate 29 de premii și mențiuni (din totalul de 64 de lucrări predate), iar în 1972, 26.

27 Cele mai puține distincții au fost acordate în anii 1970 (12 premii și mențiuni) și 1987 (11 premii și mențiuni).

28 „Arhitectura”, nr. 6/1972.

29 În 1961 (Ansamblul de 10.000 paturi de la Mamaia), 1966 (Hotel Europa, Eforie Nord), 1967 (Complexul de odihnă Mangalia Nord), 1970 (Ansamblul de odihnă de la Neptun, pentru industrializare), 1972 (Ansamblul Amfiteatru, Olimp, și ansamblul Saturn), 1973 (Complexul turistic Aurora) și 1984 (Ansamblul de hoteluri la Mamaia – Lido, Ambasador, Savoy).