Proiecte culturale: Mina de idei Anina.

Mina de idei Anina și spiritul locului
Proiectul cultural „Mina de idei Anina” s-a născut în martie 2014, moment în care s-a definit și prima propunere de proiect la inițiativa unor specialiști - arhitecți, urbaniști, sociologi - aflați la momentul respectiv în colaborare directă cu administrația locală privind elaborarea Planului Urbanistic General al orașului Anina.
Inițial a fost gândit doar un atelier interdisciplinar care să pună problema revitalizării teritoriale post-industriale prin turism cultural. Ceea ce a urmat au fost trei ani de vizite repetate la Anina susținute de cercetarea de arhivă și de documentarea bibliografică, de inventarierea fotografică a teritoriului, de discuții cu administrația locală și comunitatea, trei ateliere de patrimoniu industrial și o serie de evenimente culturale precum expoziții, tururi ghidate sau proiecții de video-mapping în spațiul public urban.

Anina ne-a marcat experiența personală și profesională.
În cele trei etape ale proiectului - 2014, 2015 și 2016/2017 - ne-am propus să înțelegem impactul activității industriale asupra teritoriului din Anina cu scopul final de a pune în evidență ceea ce îi dă identitate și autenticitate. Cu alte cuvinte, am încercat să descoperim acel spirit al locului. Deși mediul construit imaginat și proiectat de arhitecți are o influență directă asupra comunităților căruia îi este destinat, nu înțelegem cu adevărat efectul și impactul socio-cultural al acestuia decât în momentul abordării sale din perspectiva moștenirii patrimoniale. În momentul asocierii arhitecturii cu o anumită valoare istorică, estetică, artistică, tehnică sau monumentală, prin intermediul acestei analize valorice perceptive se poate înțelege impactul real al mediului construit asupra societății și viceversa. Astfel, pornind de la premisa că mediul construit ne transmite informații directe cu referire la societatea și cultura care l-au generat devenind o sursă de documentare directă, proiectul a ajuns să fie structurat în trei tipologii de acțiuni: partea de cercetare, cea didactică adresată studenților de profil arhitectură - urbanism și cea de antreprenoriat cultural.

Un muzeu industrial în aer liber

Ideea unui muzeu industrial în aer liber care să pună în evidență particularitățile mediului construit din Anina s-a conturat chiar din prima etapă a proiectului (martie-noiembrie 2014), orientată spre obiectivele de patrimoniu industrial recunoscute oficial (LMI)3. Această idee s-a accentuat cu fiecare nouă vizită sau acțiune culturală orientată spre promovarea valorilor patrimoniale din Anina. Drept urmare, în a doua etapă (mai-decembrie 2015), am experimentat un posibil traseu cultural abordând principiul „un monument/un eveniment” în paralel cu demararea studiului de amenajare a unui muzeu al mineritului în cadrul Ansamblului Puțului I. În final, în a treia etapă a proiectului (iunie 2016-martie 2017), am experimentat diferite activități creative în ideea stimulării antreprenoriatului cultural local și a informării cu privire la complexitatea patrimoniului industrial. Toate cele trei etape au reprezentat oportunități de a descoperi teritoriul și de a-i înțelege caracteristicile.
Susținem în continuare necesitatea amenajării unui traseu cultural la nivelul Aninei în cadrul căruia fiecare obiectiv de patrimoniu să devină exponat în sine, condiționând astfel elaborarea unei intervenții unitare la nivelul întregului teritoriu. În caz contrar, fără o viziune unitară, se va ajunge la decontextualizarea monumentelor industriale, afectându-se grav caracterul de autenticitate. Un prim pas în această direcție poate fi considerat inventarul fotografic realizat în cele trei ediții ale proiectului cultural, simultan cu explorarea teoretică și practică a diferitelor tehnici de fotografiere și inventariere. Parte a acestui inventar fotografic este ilustrat în cadrul publicației „Peisajul industrial Anina: reprezentări și interpretări patrimoniale”, în combinație cu studiile efectuate privind specificul transformării industriale și post-industriale ale Aninei.Astfel, existentul - ilustrat fotografic - este interpretat din perspectiva diferitelor valori patrimoniale specifice unui teritoriu industrial, identificate de-a lungul celor trei etape ale proiectului.
Nu avem pretenția de a fi creat un ghid complet și integral a ceea ce înseamnă peisajul industrial al Aninei, ci de a aduce în prim-plan complexitatea abordării unui teritoriu

aflat încă în transformare. Mai mult, suntem conștienți de limitele procesului de inventariere teritorială rezultate din limitele temporale condiționate de prezența echipei în teren, de bugetul redus, de accesul limitat în unele cazuri, dar și de limita fizică impusă de teritoriul administrativ al Aninei care nu corespunde neapărat cu „limita” teritoriului modelat de industrie în zonă. În ciuda acestor limite, am încercat să ilustrăm într-un mod coerent elementele identificate ca fiind caracteristice peisajului din Anina. Drept urmare, alegerea ilustrării și reprezentării acestor elemente contribuie la definirea diferitelor etape cronologice de transformare teritorială, dar și la evidențierea diversității moștenirii industriale.
În ceea ce privește metodologia de inventariere fotografică, s-au aplicat câteva tehnici diferite bazate atât pe abordare obiectivă specifică domeniilor arheologiei și patrimoniului arhitectural (fișe de inventariere, fotografiere completă a obiectivului studiat, fotogrametrie, identificare și poziționare GPS), cât și pe cea a introspecției subiective în raport cu un teritoriu necunoscut și crearea unor imagini bazate pe experiența personală a celui ce fotografiază. Scopurile aplicării acestor tehnici diferite au fost, pe de o parte, de a surprinde stadiul actual de transformare al teritoriului, și, pe de altă parte, de a dezvolta un exercițiu didactic alternativ de abordare a temei peisajului industrial.
Inventarierea fotografică a Aninei a început oarecum instinctiv în 2014 (prima ediție „Mina de idei Anina”) din perspectiva „străinului” care a urmat semnele materiale ale mineritului: de la cele mai marcante perspective ale Puțului I, la teritoriile abandonate și în curs de demolare și până la elementele de artă urbană răspândite prin oraș. Fiecare mărturie tangibilă ne-a transmis o poveste despre mineritul local care, inevitabil, ajungea să fie contextualizată în istoria Banatului Montan, a Imperiului Habsburgic sau a României. Ulterior, am ajuns să cunoaștem mult mai bine teritoriul, lărgind inventarul fotografic la cât mai multe zone, totuși, insuficient pentru a cuprinde și a surprinde tot.
Acest inventar, obiectiv și subiectiv în același timp, surprinde Anina într-un moment fix în timp, ce nu se va mai repeta, indiferent de cum se va transforma teritoriului - fie spre conservarea și valorificarea patrimoniului construit, fie spre o totală dispariție materială.

Peisajul industrial al Aninei

În mod specific, peisajul actual al Aninei reprezintă rezultatul direct al activității industriale la nivelul teritoriului pe un interval de timp relativ scurt (aproximativ 200 de ani) comparat cu mărturiile existenței vieții paleolitice descoperite în Peștera cu Oase7. În percepția actuală a locuitorilor, peisajul nu are legătură directă cu trecutul său industrial, ci, mai degrabă, cu perspectiva asupra valorilor sale naturale: aer curat, apă, verdeață8. Această percepție este întreținută și de majoritatea ghidurilor turistice ale zonei, orientate spre obiectivele naturale din Munții Aninei, precum Cheile Nerei, Carașului sau Minișului, peșterile Buhui sau Plopa, lacurile Mărghitaș și Buhui etc.9 Dintre obiectivele de interes turistic care

aduc mărturii privind trecutul industrial al locului, cele mai menționate sunt calea ferată Anina-Oravița și gara din Anina. Astfel, impactul omului asupra teritoriului și a transformării peisajului prin activitățile sale este eliminat.
Publicația „Mina de idei Anina” încearcă să aducă în prim-plan tocmai această interacțiune fizică între om și natură, pentru a surprinde elementele specifice locului, dar și pentru a oferi o nouă interpretare a identității într-un moment de criză post-industrială. În contextul actual, când se dorește găsirea unei soluții de ieșire din această criză - cât mai repede, cât mai eficient și cu rezultate imediate - trebuie înțeles și acceptat faptul că găsirea acestei soluții-minune nu este posibilă fără definirea unei strategii sustenabile bazate pe stimularea unei percepții pozitive a peisajului asupra căruia se intervine. Această percepție pozitivă se poate realiza doar prin identificarea elementelor specifice de peisaj, la baza căreia se află inventarierea teritorială, urmată de publicitatea pozitivă în cadrul comunității însăși prin acțiuni socio-culturale de conștientizare și informare.
Pornind de la definițiile internaționale cu referire la peisajul cultural, peisajul Aninei poate fi considerat ca fiind „evolutiv”, rezultat direct în urma activităților industriale, sociale și administrative ale comunității ca răspuns la condițiile mediului înconjurător. Altfel spus, pornind de la exploatarea cărbunelui ca fiind activitate principală și motor de dezvoltare a întregii economii locale, teritoriul actual al Aninei a fost modelat pe baza principiului eficienței producției industriale: exploatarea la maximum și într-o modalitate cât mai eficientă economic a resurselor naturale și umane. Totalitatea legăturilor și interacțiunilor dintre diferitele sale elemente componente au fost direct condiționate de acest factor al eficienței tehnice și productive: amplasarea și dezvoltarea structurilor industriale din Anina a fost condiționată în mod direct de existența materiei prime (huilă, șisturi bituminoase, argilă, fond forestier, apă etc.) influențând, în consecință, dezvoltarea ulterioară a zonelor rezidențiale (coloniile muncitorești), a nucleelor socio-culturale și a zonelor de loisir. Toate aceste elemente regăsite în teritoriu au fost și încă sunt susținute de o rețea de infrastructură (căi ferate, drumuri, poduri, apeducte, gări etc.) menită a deservi, pe de o parte, activitatea producției industriale și, pe de altă parte, activitatea zilnică a comunității formate. Acest principiu de modelare și transformare a teritoriului este comun tuturor zonelor marcate de producția industrială, indiferent de profilul său. Astfel, ajungem să înțelegem de ce Anina s-a extins pe o suprafață atât de mare, de ce are o coerență spațială (urban-rurală) aparte sau de ce reușim să identificăm mai multe nuclee „centrale” definite de funcțiuni socio-culturale.
Odată cu descoperirea huilei în 1790 și până în momentul închiderii activității miniere în 2006, orice galerie de exploatare nouă sau puț de extracție nou presupunea forță de muncă specializată în executarea lor efectivă și în exploatarea minieră ulterioară. Această forță de muncă s-a așezat în teritoriu în strânsă relație cu locul de muncă, cu acces facil și direct și condiții de viață care să favorizeze stabilirea temporară sau permanentă în

zonă. Mai precis, fiecare puț de extracție din Anina se afla în strânsă legătură cu coloniile muncitorești care, în majoritatea cazurilor, preluau numele puțului: puțul Reitz - colonia Reitz, puțul Thinfeld - colonia Thinfeld, puțul Uterisch - colonia Uterisch etc. Astfel, cuplurile puț-colonie formează o singură entitate spațială, ale cărei evoluție și transformare în timp devin o cheie de lectură și interpretare a peisajului actual al Aninei. Ulterior, odată cu dezvoltarea de la mijlocul secolului al XIX-lea a celorlalte industrii locale, fabrica și situl industrial sunt asociate coloniei, contribuind la dezvoltarea nucleului urban, recunoscut astăzi ca fiind „centrul orașului”.
Pornind de la această legătură strânsă care se creează între spațiul industriei și comunitate am ales să ilustrăm elementele caracteristice ale peisajului industrial al Aninei, încercând să surprindem complexitatea transformărilor teritoriale, condițiile ce le-au determinat și, nu în ultimul rând, mărturiile actuale. Interpretarea sa, din perspectiva moștenirii industriale, poate deveni un instrument integrat de planificare teritorială, contribuind nu doar la protecția valorilor patrimoniale locale, ci și la o dezvoltare post-industrială echilibrată.

Fragmente de peisaj

Prin publicația dedicată proiectului „Mina de idei Anina”, propunem spre dezbatere noțiunea „Fragmente de peisaj”. Luând în considerare definițiile peisajului cultural14, apreciem teritoriul (post)industrial al Aninei ca fiind un mozaic de fragmente supuse, orientate și organizate de către unul sau mai multe elemente determinante. Acest concept se bazează și pe modul de percepție - interioară/exterioară - a așezării în sine. Astfel, am considerat teritoriul Aninei, format din creșterea și unirea mai multor nuclee: Steierdorf, Anina, Sigismund, Brădet, Celnic, Orașul Nou și Crivina, ca fiind un mozaic de fragmente de peisaj dezvoltate în perioade istorice diferite și de dimensiuni teritoriale diferite. Identificarea acestor fragmente are rolul de a prezenta și susține mult mai bine profunzimea teritoriului. Procesul de identificare a fragmentelor de peisaj a rezultat și din dorința de a puncta structurile spațial-teritoriale cu cel mai mare impact identitar la nivelul comunității, cum este cazul Puțului I și al coloniei Anina, al centralei termoelectrice, al Puțului II, al gării sau al remizei de pompieri (Steierdorf).
Principalele două fragmente de peisaj ce se identifică astăzi cu Anina sunt „centrul localității”, dezvoltat în legătură cu Ansamblul Puțului I și cu care se asociază majoritatea comunității interne și Orașul Nou, ultimul cartier-colonie dezvoltat, cu care este asociat declinul post-industrial al Aninei. Imaginea Orașului Nou este cel mai des asociată cu tipologia așezărilor în declin din contextul românesc, evidențiind percepția comunității exterioare asupra Aninei.

Reprezentări și interpretări patrimoniale

În contextul actual românesc, în care orașele post-industriale se luptă - oarecum intuitiv - în a-și găsi identitatea, suntem convinși că Anina își menține identitatea minieră. De la acest aspect trebuie pornită întreaga strategie de intervenție.
Anina este și va rămâne un oraș minier.
Astfel, s-ar putea marca trecerea de la o exploatare efectivă a zăcământului de cărbune la „exploatarea” identității miniere percepute ca resursă de revitalizare economică, socială și culturală. În plus, se poate vorbi despre o dublă valoare patrimonială: cea punctuală și cea de ansamblu. Recunoașterea teritoriului Aninei din perspectiva peisajului cultural implică protejarea valorilor și caracteristicilor sale ca întreg.
Peisajul actual al Aninei este reprezentat astăzi printr-o suprapunere de straturi istorice și topografice: primul dintre ele este cel natural puternic antropizat de industria minieră și metalurgică sau de exploatările de material lemnos. Puțurile și coloniile reprezintă un prim strat de lectură a acestui peisaj, urmat de funcțiunile asociate industriei sau de funcțiunile destinate comunității locale. Peste acestea se suprapune o altă lectură a teritoriului din perspectiva comunității și a memoriei colective, împingând limitele patrimoniale spre tărâmul imaterialului: viața condusă de ritmul și frecvența „șuturilor” din subteran și de mirosul cărbunelui scos la lumină, viața comunității percepută prin tradiții și obiceiuri, transmiterea memoriei locale și a modului de viață al coloniștilor în relație cu diferitele perioade istorice, percepțiile locale privind însăși identitatea minieră. Mai mult, parte componentă din evoluția comunității și a minei este și istoria lungului șir de accidente subterane. Unele fără celelalte nu ar mai avea aceeași logică și același înțeles. Prin urmare, elementele analizate doar individual și-ar pierde din valoare și din coerența urbană, arhitecturală și istorică. Mai mult, a nu lua în considerare aspectele complexe ale vieții cotidiene a minerilor, ale vieții sociale și culturale, în relație cu spațiile arhitecturale și urban-teritoriale care le-au susținut înseamnă a nu înțelege complexitatea de manifestare a patrimoniului industrial.
Bineînțeles, teritoriul evoluează într-o direcție sau în alta, dar cu cât sunt păstrate mai multe elemente ce dau coerență și cu cât se monitorizează mai bine modul de conservare, restaurare sau transformare, șansele ca Anina să-și păstreze autenticitatea sunt mai mari. Așa cum specifica și Francesco Toso în cadrul primei ediții a proiectului „Mina de idei Anina”, „intenția nu este aceea de a conserva totul așa cum este, ci mai degrabă de a genera o serie de intervenții controlate care să împiedice dispariția mărturiilor materiale în condițiile îmbunătățirii cadrului de viață, a sustenabilității și a nivelului de re-apropiere a locului”.