Ex libris

Volker Wollmann. Arheologie industrială

Ex libris

Volker Wollmann.
Patrimoniu preindustrial și industrial în România

Volumele I-VI (2010-2016)
Editura Honterus, Sibiu

„România se înscrie printre țările cu un bogat patrimoniu tehnic, destul de armonios distribuit în urma dezvoltării economice moderne. El este parte a bogăției comunitare, asupra căreia trebuie să ne îndreptăm cât mai degrabă atenția, demarând proiecte și programe de reconversie și de reabilitare, amenajare și integrare.” (Volker Wollmann)

Volumele domnului Volker Wollmann reprezintă o inițiativă unicat în România, prin faptul că descriu, clasifică și repertoriază tot ce poate reprezenta patrimoniu preindustrial și industrial în România. Cele 6 volume ale lucrării recenzate explorează domeniul patrimoniului tehnic în România, autorul propunând „o încercare de inventariere de urgență, o minimă catalogare a patrimoniului industrial mobil și imobil”, aflat astăzi pe cale de dispariție. Ele sunt rezultatul unei profunde pasiuni și al unei foarte elaborate documentări bazate pe o bibliografie extinsă, arhive publice și private, informații verbale, documente, planuri și schițe tehnice și un foarte bogat material ilustrat compus din fotografii vechi și actuale.

Patrimoniul industrial cuprinde mărturii ale culturii industriale, de la primele manifestări preindustriale până în prezent, având semnificație istorică, tehnologică, socială, arhitecturală și științifică. Acest mărturii, mobile sau imobile, pot fi: construcții industriale (ateliere, hale, depozite, turnuri de apă, centrale termice etc.), mașini, instalații, linii tehnologice, dar și proiecte, documentații tehnice, fotografii, înregistrări video sau audio, documente de arhivă. Patrimoniul tehnic include și o valoare incontestabilă în sfera imaterială: tradițiile și obiceiurile comunităților industriale. Autorul definește noțiunea de „arheologie industrială” ca disciplină auxiliară a arheologiei, care se ocupă de cercetarea sistematică a tuturor surselor sau izvoarelor de natură materială, din toate sectoarele industriale, începând cu preistoria și până în zilele noastre, cu alte cuvinte, o disciplină istorică ce caută să descopere și să înțeleagă sursele (izvoarele) ei materiale, adică monumentele tehnice. Acestea sunt, prin urmare, „purtători de informații primare” pentru o istorie a industriei.

Fiecare din cele 6 volume apărute în perioada 2010-2016 abordează câteva categorii de patrimoniu.

><img src= Volumul I (2010, 10 capitole) are ca obiect patrimoniul tehnic legat de aprovizionarea cu apă potabilă și industrială, aprovizionarea cu gaz metan, mineritul metalelor neferoase, exploatările de sare, bazinele carbonifere, scoaterea și prelucrarea țițeiului, siderurgia și metalurgia fierului, prelucrarea cuprului, întreprinderi metalurgice și industria chimică. Sunt inventariate și descrise baraje, tăuri, canale, apeducte, centrale hidro-electrice, uzine de apă, sisteme de aducție a apei și turnuri de apă, mine și colonii miniere, saline, centre de prelucrare, fabrici, hale, cuptoare, furnale, silozuri și utilaje.

Volumul al II-lea (2011, 5 capitole) se referă la patrimoniul tehnic legat de industria materialelor de construcție, industria sticlei, industria textilă și a pielăriei, de mijloacele tradiționale de transport al buștenilor pe apă - plutit și plutărit, tăierea și prelucrarea lemnului și industrializarea lui, fabrici pentru hârtie și industria tipografică, alături de carierele de piatră, industria varului, cimentului, ceramică.

Volumul al III-lea (2012, 11 capitole) abordează patrimoniul preindustrial și industrial din domeniul alimentar: prelucrarea cerealelor și semințelor oleaginoase, industria zahărului, producerea berii și a băuturilor obținute prin distilare, industria băuturilor fermentate, prelucrarea cărnii, laptelui, boștinei și tutunul. Sunt prezentate tipurile de mori, depozitele de cereale, pivele și presele de ulei, fabrici de zahăr și dulciuri, uscătorii de hamei, teascuri, fabrici de bere, spirt, oțet, mezeluri, conserve, lumânări, săpun și tutun.

Volumul al IV-lea (2014, 6 capitole) prezintă edificii și instalații de utilitate publică ce constituie patrimoniul din domeniul transportului în comun, sisteme și corpuri de iluminat public, poduri rutiere, băi comunale, construcții utilitare, instalații și atelaje ale pompierilor și cântare publice.
Volumul al V-lea (2015, 7 capitole) se referă la obiecte și mobilier urban - fântâni, ceasuri publice, orologii din turnuri de biserică, cadrane solare - și construcții speciale ca observatoare, planetarii și faruri.

Volumul al VI-lea (2016, 8 capitole) aduce în atenția cititorilor plăci și obeliscuri care menționează momente importante din istoria tehnicii, case memoriale, busturi, medalioane ale unor personalități cu merite deosebite în dezvoltarea tehnicii și industriei din România, monumente funerare, Cimitirul Vesel din Săpânța, troițe și cruci ridicate de mineri și opere de artă inspirate de activitatea minerilor.
Autorul urmărește să clasifice și să inventarieze toate aspectele economice și domeniile tehnice care păstrează un patrimoniu mobil sau imobil ce poate fi valorificat. Fiecare bun de patrimoniu identificat este prezentat și descris de la apariția/construcția sa, evoluția sa în timp și starea sa actuală printr-un foarte bogat material ilustrat incluzând fotografii, schițe, planuri și reconstituiri grafice. Cele 6 volume se constituie astfel într-o lucrare de natură enciclopedică sau un dicționar al patrimoniului industrial românesc.

><img src= Din păcate, multe dintre elementele de patrimoniu descrise, de cele mai multe ori construcții, au dispărut chiar în ultimii ani, în perioada publicării volumelor. Autorul prezintă mai multe astfel de cazuri precum Uzina Victoria din Călan sau Moara cu valțuri Emilia din Oradea, demolată în anul 2014. În același timp însă există și numeroase preocupări de salvare a unor bunuri de patrimoniu preindustrial și industrial precum modernizarea și conservarea Castelului de apă din Drobeta Turnu-Severin (2010-2012), restaurarea Turnului de Apă din Cugir, punerea în valoare a unor locomotive istorice la Nădrag (jud. Timiș), Alba Iulia și Zlatna (jud. Alba) și, bineînțeles, eforturile muzeelor etnografice și tehnice de a salva și păstra bunuri de patrimoniu preindustrial local. Autorul consideră că, prin acțiunile întreprinse de muzeele cu profil etnografic, au fost salvate multe obiecte cu caracter preindustrial și că ar fi ideal ca toate muzeele din țară dotate cu o secție de etnografie să poată achiziționa obiecte tradiționale pe cale de dispariție.

„Avem convingerea că în acest al șaselea volum dedicat patrimoniului preindustrial și industrial din România, căruia i-am dat forma unui supliment, am reușit să aducem completări istorice punctuale atât în ceea ce privește industria de casă (procesele tradiționale de producție), cât și ramurile industriale tratate în volumele anterioare. Deși ne apropiem cu pași mărunți de finalizarea proiectului editorial demarat în 2010 cu scopul atragerii societății civile asupra importanței patrimoniului tehnic mobil și imobil existent în provinciile istorice românești, am constatat cu regret că demersurile noastre au avut un ecou slab. Raportându-ne la numărul mare de monumente industriale din România care necesită protecția legală și intervenții urgente de conservare, putem afirma că în această direcție lucrurile s-au înrăutățit.” (Volker Wollmann)
Cu ocazia apariției celui de-al șaselea volum al seriei, profesorul Rudolf Gräf, prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj și președintele Societății Culturale Româno-Germane, sub egida căreia funcționează Centrul Cultural German, considera că „dr. Volker Wollmann reușește, în mai puțin de șase ani, să publice cel de-al șaselea volum al unei serii care se dovedește a fi monumentală: Patrimoniu preindustrial și industrial în România, o lucrare de proporții nemaiîntâlnite în istoriografia românească, dar nici în lucrările de istoria tehnicii ori de muzeologie și, cu atât mai puțin, în cele de arheologie industrială, domeniu în care autorul este pionier în România. Este o lucrare care ar fi putut reprezenta rezultatul activității unei instituții de cercetare. În acest caz, Volker Wollmann reprezintă el însuși o instituție. […]

Parcurgerea acestui volum, ca și a celorlalte cinci apărute anterior, oferă o imagine foarte promițătoare asupra istoriei industriei românești, punând în lumină o bogăție de activități, de personalități și de realizări, altfel nebănuită, dovedind conectarea industriei transilvănene și bănățene și a celorlalte provincii ale României de astăzi, la marile tendințe din economia europeană a secolelor XVIII-XIX. Rămâne însă întrebarea: cine mai poartă grija celor făcute de cei de dinainte?”.
Proiectul inițial al lui Volker Wollmann propunea includerea celor mai importante categorii de bunuri de patrimoniu preindustrial și industrial din România în două volume, dar, pe parcursul editării lor, cercetarea s-a îmbogățit cu informații și material ilustrativ care au depășit așteptările autorului. El a beneficiat de ajutorul instituțiilor locale, de cele mai multe ori muzee etnografice, specialiști, cercetători și, nu de puține ori, colecționari de fotografii și ilustrate de epocă. Așa a apărut ideea editării volumului VII, care să conțină informații despre clădirile care au adăpostit serviciile de poștă - telegraf - telefon - radio și cinematografele.

Volker Wollmann (n. 1942, Sibiu) este istoric, absolvent al Universității din Cluj-Napoca (1959-1964). Cu o carieră științifică desfășurată în cea mai mare parte în România (profesor de istorie la un liceu din Reșița, director al Muzeului Orășenesc din Reșița, cercetător științific la Institutul de Istorie și Arheologie Cluj-Napoca între 1967 și 1988), continuată din 1988 în Germania, format sub îndrumarea unor mari personalități ale științei istorice românești, Wollmann a descifrat cu succes istoria epocii moderne și, în special, istoria industriei, folosindu-se de cunoștințele și metodele deprinse în studiul arheologiei clasice.
Este unul dintre autorii/editorii celor 10 volume Silber und Salz in Siebenbürgen publicate între 1999-2010, parte a unui amplu program româno-german alături de numeroase expoziții pe această temă.