„Moment Horia Creangă”, în cadrul complexului Laminorul București. Memoriu explicativ
„Moment Horia Creangă”,
în cadrul complexului Laminorul București.
Memoriu explicativ
text: Niels AUNER
Consider că, în calitate de arhitecți restauratori ai Halei Laminor, îi datorăm lui Horia Creangă un gest de onoare, un moment dedicat.
Mă gândesc că Horia Creangă nu este doar primul dintre nepoții povestitorului Ion Creangă care ne-a bucurat copilăria, el este și primul care a stabilit o nouă direcție în arhitectura modernă de pe aceste meleaguri.
Hala Laminor de care ne ocupăm este doar una din mulțimea de lucrări realizate de Creangă și de valoroșii arhitecți contemporani lui; este important ca toți cetățenii ce vor utiliza acest obiectiv restaurat și refuncționalizat să fie inițiați în ceea ce privește lumea acestei arhitecturi cu adevărat moderne.
Este, de asemenea, un bun prilej să prezentăm acea perioadă de excepție din istoria arhitecturii cu întregul peisaj al contemporaneității de atunci, dar mai ales cu ce au adus nou arhitecții din generația lui H. Creangă.
De aceea, cred că amenajarea unei zone dedicate pe traseul de intrare în imensul complex ar fi foarte bine-venit; mai mult decât niște fotografii, ar putea prezenta și machete ale clădirilor reprezentative realizate de Creangă, dar mai ales detalii constructive ce au modificat radical arhitectura contemporană prin simplitatea, robustețea și spiritul lor constructiv.
Unele dintre aceste detalii, cele de tipul unor noduri constructive ce aduc pentru prima dată împreună într-un tot unitar materiale diferite, aparent incompatibile, ar trebui prezentate integral. Ar fi necesară chiar o prezentare în secțiune, cu explicitarea întregului mecanism de îmbinare a acestor materiale, alăturare utilizată mai puțin în arhitectura acelor timpuri.
Multe dintre aceste detalii nu sunt vizibile de la nivelul solului, având în vedere înălțimea foarte mare la care sunt amplasate aceste subansambluri: tavanele, luminatoarele, sistemele de ventilare naturală etc.
Este important de adăugat că în procesul de restaurare apare, pe lângă necesitatea păstrării liniei concepției originale a autorului, și necesitatea folosirii celor mai noi tehnologii care să asigure confortul climatului interior necesar unui program social cultural total diferit de cel industrial, inițial.
Ne confruntăm, deci, cu nevoia înlocuirii unora dintre detaliile originale, perfect valabile pentru o hală industrială, dar de neconceput pentru un spațiu funcțional socio-cultural: de exemplu, înlocuirea tablei neizolate termic din învelitoarea inițială cu panouri din tablă izolată termic; înlocuirea luminatoarelor din geam simplu cu luminatoare din geam securizat de tip termopan etc.
Pentru economia de ansamblu a proiectului, vastitatea problematicii de transformare a unui spațiu industrial în unul de factură socio-culturală, nevoia etapizării controlate a lucrărilor, ne conduc spre o soluție de mediere între detaliul original și cel rezultat din condiționările actualei tehnologii.
Mă gândesc la MOMENTUL CREANGĂ amenajat în proximitatea intrării în Hala Laminor ca la un spațiu de cca. 100 mp realizat în sistem containerizat, în care să fie expuse elementele de detaliu componente ale structurii inițiale, așa cum au fost acestea proiectate și executate, scara 1:1, cu secțiuni prin sistem, cu prezentarea întregului sistem de alcătuire a nodurilor respective.
Vor putea fi folosite containere complet echipate conform dorinței proiectantului; acestea prezintă avantajele modulării, mobilității și amenajării flexibile, în funcție de evoluția spațiului util al proiectului de amenajare interioară și refuncționalizare generală.
Sunt conștient că perioada grea prin care trece fenomenul restaurării monumentelor are nevoie de o mai mare implicare în creșterea capacității profesionale, dar mai ales organizatorice și tehnologice, a antreprizelor de restaurare, specializarea accentuată pe domenii specifice neputând să se facă fără implicarea totală, mai ales a celor ce ne considerăm a fi „pionierii” încă în viață ai acestui domeniu.
17.09.2017
arh. NIELS AUNER
expert MCC