Dosar tematic

Pentru o rețea europeană de formare la distanță în domeniul arheologiei industriale. Asociația Eurocultures și proiectele FORCOPAR

PENTRU O REȚEA EUROPEANĂ DE FORMARE LA DISTANȚĂ ÎN DOMENIUL ARHEOLOGIEI INDUSTRIALE

ASOCIAȚIA EUROCULTURES

ȘI PROIECTELE FORCOPAR

text: Nicolae LASCU

><img src= Asociația EUROCULTURES, Observatoires du développement Socioculturel de la Ville a fost înființată la începutul anilor 1990 de un grup de specialiști - în parte universitari - în arhitectură, urbanism, sociologie din mai multe țări - Austria, Belgia, Franța, Italia, Portugalia, România, Slovenia, Rusia, preocupați de problemele pe care le ridică orașul contemporan, în întreaga lui complexitate. Colocviile asociației, organizate în diferite orașe europene în care activau membrii asociației - Bruxelles, Florența, Coimbra, St. Petersburg, au avut tematici legate de obiectivele mari ale grupului, orașul fiind mereu în centrul discuțiilor, fie că era vorba de spații urbane, fie de raporturile cu teritoriul învecinat.
Problemele protecției patrimoniului industrial și a conversiei acestuia ca mijloc de „supraviețuire” au fost prezente treptat, din ce în ce mai mult, în cadrul colocviilor asociației. În anul 1995, însă, tema principală a colocviului organizat la Ljubljana, prilejuind un workshop ad-hoc al membrilor asociației, a fost centrată pe problema salvării și conversiei fostei fabrici de biciclete ROG, aflate în zona centrală a orașului.
În aceeași direcție a fost elaborată, în cadrul unui proiect european intitulat „Euromusées 2001”, o bază de date a câtorva zeci de situri industriale abandonate sau în pericol de a dispărea, precum și a unor situri cărora, prin conversie, le-au fost puse în valoare calitățile arhitecturale. În fine, în același an, colocviul Eurocultures organizat la București, care a avut o secțiunea distinctă dedicată arheologiei industriale (semnalându-se, printre exemple edificatoare de la Viena, Fribourg și Motagua, Portugalia, și siturile industriale ale fabricii Malaxa/Faur și ale Fabricii de hârtie „C. & S. Schiel” din Bușteni - dispărută între timp), a avansat ideea și o primă schiță a proiectului dedicat unui program de formare la distanță a actorilor care intervin în domeniul arheologiei industriale. Această direcție a fost considerată, pe bună dreptate, o oportunitate, căci nu exista la nivel european un mijloc de formare la distanță, a celor dornici să se specializeze în acest domeniu al protecției monumentelor.
Concretizarea acestui demers s-a făcut prin două proiecte finanțate în cadrul programului european Leonardo da Vinci (LLL), ambele având ca limbă oficială franceza.
Primul, intitulat „Etude de faisabilité d’un programme d’enseignement à distance de formation continue des acteurs intervenant dans la récupération du patrimoine architectural à l’abandon des XIXe et XXe siècles” (FORCOPAR 1), s-a derulat între anii 2003 și 2006. Sub coordonarea Asociației Eurocultures, proiectul a reunit 9 parteneri principali din 4 țări: Franța Ecoled’Architecture de Strasbourg, Institut Régional de Culture Ouvrière et de Service/IRCOS/, Strasbourg, Centrul de cercetare CRESAT, Université de Haute Alsace, Mulhouse), Italia (Istituto Universitario de Architettura di Venezia; Istituto per la Formazione professionale/IAL/, Roma), Portugalia (Escola Universitaria „Vasco da Gama” Coimbra) și România (Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și Uzinele Faur, ambele din București). Printre partenerii asociați, alături de muzee, organizații neguvernamentale, care au sprijinit permanent proiectul, s-au numărat Uniunea Arhitecților din România și Ministerul Culturii și Cultelor. Scopul proiectului a fost acela de a defini și experimenta posibilitatea existenței unei formații continue, la distanță (online), a celor interesați din diferite țări, pentru a se specializa în intervențiile care presupun recuperarea, conversia și punerea în valoare a clădirilor și a siturilor industriale din secolele al XIX-lea și al XX-lea aflate în stare de abandon.

Discuțiile dintre parteneri au condus, într-o primă etapă, la definirea componentelor principale ale formării le distanță. Primul a fost crearea unui sit special (realizat de societatea Argus din Lisabona), cu acces limitat la partenerii proiectului, pentru a folosi schimbului de opinii între parteneri, dar și introducerii întregului sistem de formare.
Materialele didactice necesare pregătirii la distanță (on-line) au stat în centrul atenției tuturor partenerilor, alcătuirea lor ocupând cea mai mare parte a proiectului. Prin discuții directe și prin intermediul sitului creat, au alcătuit un ansamblu de componente.
Cel mai important dintre acestea a fost organizarea unei structuri a formării, rezultând elaborarea a 7 module al căror conținut să acopere problematica extrem de complexă a arheologiei industriale și, totodată, să permită formarea continuă a unor persoane cu pregătiri de bază diferite. Cele 7 module au fost:
- Introducere în formare - Arheologia industrială;
- Inventarierea siturilor de arheologie industrială;
- Evaluarea: releveu, diagnostic, potențial, conversie;
- Tehnologii de producție, de energie și de transport;
- Salvgardare și programare socio-culturală;
- Memoria locului de muncă;
- Proiectul de arhitectură în vederea recuperării.

Fiecare din aceste module fusese alcătuit din mai multe unități, corespunzând cursurilor tradiționale.
Adaptarea modulelor la diferitele categorii de persoane interesate în formare s-a făcut în funcție de proveniența acestora și de calificarea anterioară. Astfel, un ciclu a fost destinat arhitecților, urbaniștilor și studenților; un al doilea, destinat conservatorilor (restauratorilor), factorilor decizionali (puterea publică, proprietari etc.) și studenților, iar al treilea, celor ce sunt considerați ca aparținând „lumii muncii”, respectiv foștilor angajați ai industriei (muncitori, funcționari, cadre etc.), organizațiilor și asociațiilor, precum și studenților. Fiecare ciclu era prevăzut cu 3 module obligatorii și unul opțional, la alegerea cursantului, dintre celelalte 4.
Această structură a formării, prin module, a fost însoțită de mai multe elemente ajutătoare pentru orice cursant: un text de referință, suficient de detaliat, al autorului modulului respectiv, referințe bibliografice indicate de autorul modulului, legăturile internet semnificative pentru fiecare modul, un glosar de termeni. S-au schițat, de asemenea, fără a fi detaliate, activitățile cursanților, necesare pentru a obține promovarea modulului respectiv: rapoarte periodice de activitate, întocmirea unor studii pe clădiri industriale din localitatea cursantului (prin text, schițe, relevee etc.), verificarea pregătirii prin chestionare. Fiecare cursant ar fi fost permanent în legătură (online) cu un tutore, recomandându-se, de asemenea, consultarea unor specialiști locali pentru fiecare obiectiv studiat.
Ultima etapă a proiectului a fost aceea a testării acestui ansamblu de elemente cu tineri specializați în domeniul arheologiei industriale sau care prezentau un interes viu pentru acest domeniu. Testarea s-a făcut folosind toate instrumentele puse la punct pe parcursul proiectului, iar legătura cu acești tineri s-a făcut, bineînțeles, online, tocmai pentru a verifica posibilitățile reale de funcționare. Acest experiment a demonstrat că este perfect posibil și că, prin urmare, formarea la distanță permite asimilarea cunoștințelor și specializarea persoanelor în acest domeniu.

În timp ce proiectul Forcopar 1 viza „fezabilitatea” unei formări continue, la distanță, în arheologia industrială, Forcopar 2 avea în vedere aspectul „operațional”. Acest al doilea proiect a fost realizat câțiva ani mai târziu, între 2012 și 2014, printr-o nouă finanțare în cadrul programului european Leonardo da Vinci pentru proiectul intitulat Formation professionnelle a distance en archéologie industrielle (conservation/reconversion) - de la faisabilité a l’opérationnalité - FORCOPAR 2, proiect care prevedea și transferul întregului demers către UAUIM. Au participat 13 parteneri din 4 țări, recunoscuți în calitate de specialiști în arheologie industrială, sub responsabilitatea Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și sub coordonarea științifică a Eurocultures. Au continuat proiectul anterior câțiva dintre parteneri (UAUIM, Eurocultures, CRESAT, IRCOS) cărora li s-au alăturat Université Technologique Belfort-Montbéliard, CILAC (Comité d’Information et de Liaison pour l’Archéologie, l’étude et la mise en valeur du Patrimoine Industriel) și Communauté de Communes Vallée de Saint-Amarin din Franța, AUDIS (Associazone per le Aree Urbane Dismesse) din Italia, Universitatea Politehnica din Timișoara și Institutul Național al patrimoniului din București, printre partenerii asociați numărându-se, în continuare, Uniunea Arhitecților din România.
Prima parte a proiectului a avut ca obiect definitivarea modulelor anterioare, precum și elaborarea tuturor materialelor pedagogice necesare. Numărul modulelor s-a restrâns la 6, mai bine adaptate subiectului, introducându-se și problemele specifice ale urbanismului, neglijat anterior, la modulele: Tehnologii, arhitectură, urbanism, peisaj; Proiectul de arhitectură și urbanism al conversiei.
Modulele complete (fiecare cu un număr de unități/cursuri) au cuprins, pe lângă textul de prezentare al autorului, fotografii, activitățile precise destinate cursanților, durata fiecăreia, mijloacele de verificare ale acestora și grilele de evaluare. S-a renunțat la organizarea pe cicluri, apreciindu-se că, în funcție de interesul și capacitatea fiecărei persoane interesate, poate urma unul, mai multe sau toate cele 6 module.
Simultan, au fost definitivate materialele pedagogice: situl repertoriul/baza de date, preluat și actualizat de la proiectul anterior, Euromusées 2001 (cuprinzând câteva din cele mai relevante și diverse exemple din România), biblioteca (care a reunit toate titlurile din domeniu aflate în bibliotecile partenerilor), glosarul de termeni, un album de fotografii. Toate aceste materiale pedagogice pot fi accesate de pe site-ul - proiectului.
În fine, site-ul - platforma educativă - a fost actualizat și adaptat acestei structuri pedagogice complexe, fiind astfel pregătit să devină operațional. Autorii portughezi ai site-ului, construit pe Moodle (platformă frecvent utilizată pentru formarea online), au asigurat un mod de folosire ușor, intuitiv, permițând crearea de interacțiuni între tutori și cursanți. Totodată, ei au întocmit și ghiduri de utilizare, necesare atât tutorilor, cât și, mai ales, cursanților. Totodată, au fost constituite echipele de tutori, verificându-se pe site modul de funcționare a relației online cu cursanții.

În partea a doua a proiectului s-a pregătit pentru a deveni funcțional Centrul de excelență FORCOPAR - Centrul pentru formare la distanță, documentare și informare în arheologia industrială, de pe lângă UAUIM. Toate materialele au fost traduse în română și s-au analizat posibilitățile legale de a deveni operațional. Din perspectiva legislației actuale, cursurile vor putea fi adaptate pentru a deveni cursuri postuniversitare, implicând, prin urmare, existența prealabilă a unei diplome universitare. La absolvirea cursurilor pot fi eliberate certificate care să ateste participarea la curs și competențele obținute.
Rezultat al unei fructuoase cooperări europene dintre cele mai prietenești, proiectul Forcopar 2 are toate șansele de difuzare în rețelele europene legate de arheologia industrială, în locurile Uniunii Europene unde există necesitatea specializării pentru salvarea bogatului patrimoniu industrial.