Dosar tematic

Uzina de Apă din Suceava - vocația culturală a patrimoniului arhitectural industrial

text: Maria MĂNESCU

2012

Imagini extrase din panourile expoziției realizate cu ocazia evenimentului „Zilele Culturii Urbane”, 100 de ani de la constructiei Uzinei de Apă Suceava (1912-2012), puse la dispoziție de șeful de proiect, arh. Constantin Gorcea

Cazul conversiei Uzinei de Apă din Suceava în Centru de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj este unul dintre cele mai remarcabile și mai interesante pentru ilustrarea vocației culturale a patrimoniului arhitecturii industriale.
În primul rând, pentru că „atât uzina electrică, cât și uzina de apă, date în folosință în 1908 și - respectiv, în 1912, reprezintă, în istoria Sucevei, momentul decisiv ce marchează intrarea în modernitate din punct de vedere urbanistic a unui oraș care, până la acea dată, încă mai păstra câte ceva din aerul patriarhal al vechilor zidiri medievale” (arheolog Florin Hau). Cu alte cuvinte, Uzina de Apă a fost un factor civilizator care, dincolo de creșterea calității vieții locuitorilor prin darea în folosință a rețelei de apă și canalizare, a reprezentat un îndemn la coeziune civică. Anunțul semnat pe 12 august 1912 de primarul Sucevei, Des Loges, depășea limitele unui simplu anunț de dare în folosință, introducând în discurs un reper etic prin care buna administrare a instalațiilor era, în egală măsură, misiunea fiecărui cetățean și a întregii comunități. Proiectul Uzinei de Apă (Wasserwerk der Stadt Suczwava) a fost desenat în 1908 de dr. ing. G. Thiem, inginer de construcții civile din Leipzig și construit de firma „Rumpel” din Viena.
„Obiectivul este în întregime o instalație tehnologică de tratare a apei cu accese funcționale doar pentru întreținere și exploatare. Cu toate acestea, în spiritul arhitecturii industriale a epocii, are un «înveliș» arhitectural cu elemente eclectice, predominant clasice. Planul simetric față de axul longitudinal, accesul principal ascendent pe o fațadă cu fronton, ancadramente la golurile de ferestre, profilele de la cornișe și marcarea colțurilor de clădire susțin afirmația de mai sus.Compoziția este dinamizată de plasarea clădirilor supraterane pe un relief înălțat (prin acoperirea cu pământ a rezervoarelor de apă), prin tratarea diferită a volumelor ce rămân supraterane («Camera de deferuginare», un adevărat transept desprins parcă dintr-o clădire religioasă, «puțul de apă curată», un pavilion circular acoperit cu calotă sferică amplasat asimetric).

caption><img src= Realizarea rămâne rațională, marcată de o rigoare «germană» și de elemente realizate industrial, în mod sigur importate:
Structura acoperișului la clădirea principală este raționalizată prin introducerea unor ferme metalice minimale și extrem de eficiente.
Închiderea golurilor de fereastră este realizată pe profile metalice minimale ce creează un efect de vitraliu oferind o luminozitate și o deschidere neobișnuită pentru o clădire pur tehnologică.
Realizarea puținelor piese tehnologice ce au rămas încastrate în ziduri (țevi metalice, chepenguri de acces în rezervoare) au o realizare evident industrială, de excepție.
Uzina de Apă Suceava includea inițial și clădirea în care se aflau amplasate pompele ce ridicau apa de la castelul de apă și locuința administratorului. Cele două clădiri aflate în apropiere au aceleași caracteristici stilistice arhitecturale” (arhitect Constantin Gorcea).
În al doilea rând, pentru că Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj rezultat prin conversia vechii Uzine de Apă reprezintă un proiect complex ce dă o alternativă distrugerii patrimoniului arhitectural și dezvoltării urbane. După 50 de ani de uitare, proiectul de restaurare a fost inițiat, în 2006, de arhitecții filialei Nord-Est (județele Suceava și Botoșani) a Ordinului Arhitecților din România care, în parteneriat cu administrația publică locală, au reușit să atragă resurse pentru transformarea unor dotări industriale părăsite în spațiul public dedicat culturii și educației. Procesul a urmărit din start două mize, ambele vitale în egală măsură pentru sensul proiectului: reabilitarea fizică a spațiului și un program complex și coerent de activități culturale.

Pregătirea acestui program a început în vara anului 2011, prin organizarea unui workshop interdisciplinar la care au participat arhitecți, urbaniști, sociologi, peisagiști, artiști, care a urmărit, în primul rând, o documentare multicriterială a contextului, soluții de creștere a vizibilității obiectivului în cadrul orașului (poziționat central, dar totodată descentrat din perspectiva accesibilității), detectarea unei audiențe pentru acțiunile viitoare și strategii de promovare pentru toate acestea. A continuat cu Zilele Culturii Urbane 2012, ediție inaugurală, cu concerte, expoziții, tur de vizitare a patrimoniului industrial din Suceava, conferințe și dezbateri pe tema programului viitor și a parteneriatelor.

><img src= Dacă totul avea să funcționeze conform planului și a celor discutate atunci, centrul avea toate șansele să devină un loc relevant pentru cultura urbană, pentru promovarea patrimoniului industrial ca resursă pentru oraș, un exemplu de practică a recuperării și activării prin intervenții culturale și, de ce nu, un impuls pentru acțiuni viitoare la nivel local sau chiar național și pentru noi moduri de folosire a orașului.
Și totul a funcționat conform planului. Uzina de Apă a devenit Centru de arhitectură, cultură urbană și peisaj, specularea aerului său palladian contribuind, din plin, la premiul obținut la Bienala Națională de Arhitectură din 2014 la Secțiunea „Arhitectura patrimoniului cultural”.

S-a scris și s-a vorbit mult despre Uzina de Apă în revistele de arhitectură. Zilele Culturii Urbane la Uzina de Apă din Suceava au avut loc în fiecare an, începând cu 2012, iar publicul interesat a fost din ce în ce mai numeros. Ultima ediție, a VI-a, din august 2017, a avut ca temă „Patrimoniul Arhitectural între generații” și a extins aria de referință la Republica Moldova și la Cernăuți, în Ucraina, în virtutea existenței fenomenelor similare de criză identitară și culturală. „Ziua Porților Deschise la Uzina de Apă” a extins și mai mult efectul de propagare a bunelor practici, transformând Uzina de Apă într-un real pol cultural al euro-regiunii de Nord-Est.

caption><img src= Pe lângă toate aceste acțiuni de recuperare a unui spațiu valoros din punct de vedere arhitectural, a unui obiect de patrimoniu industrial și tehnologic, care au condus la descoperirea vocației culturale a patrimoniului arhitectural industrial, poate cea mai mare reușită este, însă, o alta, mai discretă, dar mai valoroasă pe termen lung: au fost recuperate memoria și spiritul comunitar - invocat în actul inițial din 1912 și amorțit peste 50 de ani - care reprezintă o resursă fundamentală pentru locuirea urbană.
Integrarea în comunitatea locală a Centrului printr-un program cultural permanent, cu o identitate bine definită, care să se adreseze unui public educat mai larg, multicultural (valoare tradițională în Bucovina), depășind limitele profesiei, rămâne o componentă esențială a planurilor de viitor centrate pe Uzina de Apă.