Învățământul de arhitectură în Principatele Române

La începutul secolului al XIX-lea, din dorința administrațiilor Principatelor Române de racordare la modelele civilizației europene, devenise o necesitate pentru Țara Românească și Moldova realizarea unor lucrări edilitare pentru crearea infrastructurii și a modernizării orașelor. Era necesară construirea unor edificii publice sau private, fiind alese modelele apusene. Din lipsă de specialiști români, sunt aduși arhitecți sau ingineri proveniți mai ales din spațiul german, austriac sau francez.

Printre arhitecții care au lucrat în cele două principate au fost austriacul Johann Freiwald inginer și arhitecton, cehul Martin Kubelka, francezul San Jouand, catalanul Xavier Villacrosse, rusul M. Singurov. Lor li se adaugă, mai târziu, arhitecții români Gheorghe Asachi1, Alexandru Costinescu2, Iacob Melnic etc.

Începuturile învățământului superior tehnic pe teritoriul românesc sunt în jurul anului 1810. În 1813, Gheorghe Asachi înființează în Moldova, în cadrul Academiei Domnești din Iași, o clasă de inginerie și hotărnicie, în limba română, unde preda arhitectura, istoria artelor, geodezia și matematica. În 1831, sub directivele guvernatorului general, contele Pavel Kiseleff, au fost alcătuite primele legi fundamentale ale Țării Românești și Moldovei, cunoscute sub numele de Regulamente organice. Printre prevederile regulamentelor s-a stabilit ca în cadrul cursului special de matematică aplicată organizat pe trei ani să fie cuprins studiul mecanicii și al arhitecturii.