Dosar tematic

Spiritul unui loc și al unor oameni aparte

Despre spiritul unui loc poți povesti, dar nu poți cere celui ce te ascultă să te înțeleagă pe deplin, să simtă. Este nevoie să fi fost acolo, să trăiești dinăuntru. Adesea, noi, arhitecții, absolvenți de „Ion Mincu”, invocăm Școala, oamenii și spiritul acesteia. Un loc în miezul Bucureștilor, o clădire mare cu o zonă istorică și una modernă, în partea nouă - un turn sub care se află porticul de acces, în partea veche - o ușă înaltă de stejar masiv care azi se deschide atunci când generații de absolvenți ai diverselor promoții decid să sărbătorească în școală reîntâlnirea. Și, evident, oamenii, cei care au fost, care sunt și care vor veni aici atrași de mirajul seducător al arhitecturii. Mulți dintre aceștia fiind copleșiți de măreția locului, iar la rândul lor marcându-și trecerea prin urme distincte și evenimente memorabile.
Cum spuneam, este greu să prinzi în cuvinte spiritul acestui loc, dar am să încerc totuși să o fac, prezentând experiențele și trăirile proprii în locul în care m-am inițiat.

Începuturile
Cei care am ajuns să alegem Arhitectura avem fiecare povestea lui. Povești diverse care încep devreme, la unii, la vârste fragede, sau, la alții, în preajma terminării liceului. Dar cu toții am auzit povestindu-se despre ce înseamnă Arhitectura, cum sunt și ce fac arhitecții, cum sunt văzuți de către alții. Cu siguranță că am ales această cale seduși fiind de aceste relatări sau de diplomele studenților afișate odinioară în vitrinele de pe Edgar Quinet, de balul bobocilor sau de evenimente memorabile petrecute în Club A. Povești care spuneau și spun despre o artă și o meserie aparte, despre o oază de libertate locuită de oameni altfel, talentați, sensibili și pasionați. Asculți și ești fascinat încercând să întrezărești cum va fi viața ta ca student la Arhitectură.

Antrenamentul-inițierea
Că locul acesta este altfel o dovedește și faptul că pentru a fi acceptat aici trebuie să demonstrezi că ai câteva capabilități importante, fară de care șederea aici ar fi scurtă, chinuitoare și inutilă. Unii spuneau nu de mult că pentru a fi primit la Arhitectură trebuie să fii talentat, să te exprimi artistic prin desen. Era adevărat, dar azi, când computerul ajută mâna și mintea, credem că trebuie să fii și… altfel. Oricum și atunci, și acum condițiile de a vedea în spațiu, de a exprima prin desen spațiul, de a fi creativ și inovativ au rămas calități fără de care ușa Arhitecturii nu ți se va deschide. Pentru a fi acceptat este nevoie de un antrenament pe care trebuie să-l urmezi. Antrenorii sunt mulți, candidații la fel, iar inițierea este lungă și anevoioasă. Pe măsură ce acumulările devin consistente, începi să înțelegi și să simți ce înseamnă să devii student la Arhitectură. Nu întâmplător porți cu mândrie nedisimulată tubul cu planșe desenate și teul, dorind transmiterea unui semnal explicit pentru ceilalți că ești unul dintre pretendenți, înzestrat cu aptitudini aparte. Cred că astea sunt primele semne de manifestare a acelui spirit liber, artistic și elitist despre care vorbeam.

Examenul
Emoții, pasiuni și ambiții de a te exprima și a-ți fi recunoscută valoarea. Dorința de a arata tuturor că ceea ce ai deprins la antrenamente te poate impune în rândurile celor aleși. Aglomerație, intrarea candidaților înarmați cu teuri pe sub turnul de acces și emoțiile înaintea afișării rezultatelor. Așteptare, subiecte, jurizarea planșelor de concurs în sala de sport. Afișarea rezultatelor în porticul intrării, bucurii și tristeți imense. Toate contribuie la acest spectacol unic și fac ca spiritul locului să fie resimțit intens de tine, de antrenori, de ceilalți antrenați și familiile lor și, deopotrivă, de dascăli.

Primirea în școală
Frică și speranță, nerăbdare și curiozitate. Începi să-ți descoperi noii colegi, profesorii, sala atelierului de proiectare, amfiteatrul, Sala Frescelor, sala de sport. Participi nerăbdător la deschiderea anului universitar ca la o nouă inițiere… Experiențe unice reunite într-un decor pe care îl vei descoperi și îndrăgi treptat.
Alt antrenament pentru alte performanțe
Trebuie să parcurgi 4, 5, sau 6 ani (uneori mai mulți) de așteptări, vise, orgolii, reușite, eșecuri. Și, în final, diploma, susținută în fața unei comisii internaționale. Aici, în acești ani, vei lega cele mai frumoase iubiri și trainice prietenii, care vor dura și după ce viața de student se va fi sfârșit. Vei interacționa cu dascălii, colegii și veți experimenta împreună. Îți vei alege modelele și arhitecții preferați. Vei încerca o manieră personală de exprimare și poate vei ajunge să ai chiar un stil recunoscut prin proiectele tale. Vei învăța să fii competitiv și creativ în conceperea spațiului arhitectural. Oriunde vei afișa nedisimulat mândria de a fi student al Arhitecturii.

Absolvirea
Bucuria absolvirii împletită cu dorința începerii rapide a unei noi confruntări în domeniile vaste ale arhitecturii. Dar și nostalgie, gândind deja la anii de studenție pe care tocmai i-ai lăsat în urmă. Ești nerăbdător să-ți dovedești ție și lumii cine ești și de ce ești în stare. Ești încrezător pentru că în toți acești ani ai înțeles că nimic din ceea ce ai experimentat în acest loc nu-ți va fi de prisos.

Revenirea
Anii trec și cineva decide să vă reîntâlniți după n ani de la absolvire. Nimic nou, toate promoțiile o fac, dar întotdeauna revederile sunt în acest loc, în Școala de Arhitectură. Participi la discursuri, îți prezinți realizările notabile, dar nu uiți să-ți afirmi din nou recunoștința față de școală, față de profesorii cărora le datorezi atât de mult. Printre lacrimi, îmbrățișări vă promiteți că veți participa obligatoriu și la revederile ulterioare, în alt an, dar cu siguranță în același loc. Un loc doar al nostru, care ne face de fiecare dată, pe fiecare, să retrăim amintirile și senzațiile aparte ale studenției și să ne propunem perspective viitoare îndrăznețe.

Ca dascăl
Când ai fost un student eminent, prin tradiție, ți se va propune să rămâi în școală, pregătindu-te în continuare pentru o carieră universitară. Pentru aceasta este nevoie de pasiune, cunoștințe temeinice și generozitate. Pe toate le-ai experimentat ca student. Pe vremea când am absolvit, era un gest de înaltă apreciere pe care conducerea școlii ți-o arăta, iar tu erai profund onorat și recunoscător. Azi, noi continuăm tradiția și unii dintre premianți decid să îmbrățișeze cariera universitară. Dar obligativitatea doctoratului și atracția exercitată de birourile particulare de arhitectură importante din țară sau din străinătate fac ca unii dintre cei mai performanți absolvenți să se mai gândească…
Odată ce ai fost din nou acceptat în „Ion Mincu”, vei face ceea ce ai învățat mai bine în anii petrecuți în școală sau în birourile de arhitectură. De această dată, vei oferi cu generozitate și altora din experiența ta, cunoștințe și credințe împletite sensibil cu amintiri despre oamenii și locul în care tu te-ai format. Cu siguranță că poveștile acestea transmise din generație în generație, fac ca spiritul locului să fie viu și permanent îmbogățit de noi și diverse experiențe.

Locul, oamenii și spiritul
Nu știu daca gândurile mele au fost suficient de inspirate pentru a contura îndeajuns spiritul acestui loc aparte. Dar sunt convins că, citind aceste rânduri, orice absolvent de „Ion Mincu” își va aminti cu mândrie și recunoștință etapele, atmosfera și senzațiile unice trăite în școală. Iar pe tinerii de azi care doresc să devină arhitecți să înțeleagă că Școala de Arhitectură „Ion Mincu” a fost și va rămane un loc binecuvântat definit de oamenii altfel. Oameni arhitecți, cu vibrații energetice înalte, capabili să-i mențină și să-i îmbogățească școlii spiritul aparte.