RDW

Forme urbane

Biserica ALL SOULS a fost construită de John Nash (1752-1835) în 1824. Ea făcea parte dintr-o comandă de zece biserici (capacitate – 2.000 de persoane, costul – cca. 10.000 ₤) acordată lui Nash de către o comisie parlamentară creată în scopul edificării acestor lăcaşuri. În momentul primirii comenzii, Nash – care era rodat în operaţii urbane – vede o bună ocazie pentru a crea o articulaţie între Upper Regent Street (amenajat începând din 1809) şi importanta arie urbană Marylebone, limitând partea de Sud a lui Regent’s Park cu celebrele Nash Terraces. Volumul bisericii este divizat – în acest sens – în două părţi. Spre partea din spate (paralelipipedică) – arhitectură simplă, dar elegantă. În prim plan (Langham Place) – un portic în „rotondă”, purtând un tambur care adăpostește clopotele, întregul terminându-se cu o fleşă înaltă şi ascuţită. Limbajul acestei părţi este mai bogat, dar aerat, acordându-se atenție eleganţei de ansamblu. Fiecare parte îşi joacă partitura într-o remarcabilă unitate: volumul sălii deviază frontul discret spre noul ax, porticul-rotondă devine o rotulă ce se lasă traversată de privire. Un semnal urban care nu îşi trădează originile legate de sacru. În fundal, masa importantă a clădirii BBC induce – din păcate – o anumită confuzie prin „golul” spre Langham Steet. Foto: Nicolas Lupu
The All Souls Church was built by John Nash (1752-1835) in 1824. It is one of the ten churches that the Parliamentary Commissioners invited Nash to design, with seating for 2,000 and at a cost of 10,000 pounds. Nash saw the commission as a good opportunity to create an articulation between Upper Regent Street (laid out beginning in 1809) and the Marylebone thoroughfare, delimiting the southern part of Regent’s Park with the famous Nash Terraces. The volume of the church is thus divided into two parts. The architecture of the parallelepiped rear part is simple and elegant. At the front, in Langham Place, there is a portico in rotunda with a tambour housing the bells, the whole being capped with a tall, tapering spire. The language of this part is richer, but still airy, with close attention being paid to the overall elegance. Each part combines to create a remarkably unified whole: the volume of the hall discreetly bends the front towards the new axis, the portico rotunda becomes a ball joint swept by the gaze. An urban sign that does not betray its sacred origins. In the background, the significant mass of the BBC building unfortunately introduces a certain amount of confusion via the empty space towards Langham Street.Photograph N. L. Photo: Nicolas Lupu

Urban forms

Referindu-se la noţiunea de „formă urbană”, numeroşi sunt cei care-i remarcă complexitatea şi polisemia. Este, fără îndoială, adevărat, dar alte aspecte mai puțin evocate merită, de asemenea, să fie puse în evindenţă. Astfel, de exemplu, Dominique Raynaud vorbeşte despre un anume „laxism terminologic” pe care îl pune în relaţie cu dificultatea de a ajunge la acorduri pentru un domeniu (urbanismul) unde transdisciplinaritatea recentă poate induce aproprierea unor termeni de către cercetători care nu au nici formaţia, nici activitatea directă pentru o obiectivă viziune de ansamblu: „un sociolog şi un geograf vor avea un real interes de a prezenta o noţiune provenită dintr-o altă regiune epistemologică ca aparaţinând sociologiei sau geografiei”¹.
Este, probabil, captivant şi „productiv” pentru unii de a vorbi despre forma urbană ca „formă urbană climatică” sau „formă urbană socială”, dar natura intrinsecă a termenului nu este acolo.

Forma urbană este realitatea concretă a oraşului aşa cum se prezintă ochilor noştri (percepție) pentru a deveni (prin recepţie) o imagine (urbană). Imagine, ca reprezentare de către subiect, a realităţii.

Putem să acceptăm că forma urbană reală este constituită în mod principal din volumele construcțiilor şi din spaţiul urban (vidul) pe care construcţiile îl menajează pentru motive multiple.

Cu toată dezvoltarea „construitului”, în unele cazuri gigantescă, elementele naturale majore (munţi, coline, mare, ocean, fluvii) continuă să joace un rol considerabil  în forma urbană.

Diverse alte „prezenţe” (instalaţii şi echipament urban, vegetatie, opere de artă, mobilier urban, luminarea nocturnă), fără să uităm fiinţa umană ca actor principal, participă la forma urbană.

Văzul este mecanismul sensibil care asigură esenţialul contactului cu realitatea urbană, „…mai ales când formele captivează ochii”². Alte simţuri (tactilul, mirosul, auzul) sunt solicitate, la rândul lor, din ce în ce mai mult astăzi.

Citiți textul integral în nr 5/2012 al revistei Arhitectura.
NOTE: 

1.Dominique Raynaud – Forme urbaine: une notion exemplaire du point de vue de l’épistémologie 

des sciences sociales. – http://hal.inria.fr/docs/00/
04 /93/PDF/Forme_urbaine-LSPU.pdf

2. Kevin Lynch – L’image de la cité, Dunod, Paris, 1971, p. 106

Referring to the notion of “urban form”, many are those who remark upon its complexity and polysemy. This is undoubtedly true, but there are also other, less noticed aspects that are likewise worthy of highlighting. For example, Dominique Raynaud speaks of a certain “terminological laxness” that he relates to the difficulty of reaching an agreement in a domain (urbanism) whose recent transdisciplinarity may induce researchers who do not have the training or direct experience for an overall objective view to appropriate certain terms: “a sociologist and a geographer will have a genuine interest in presenting a notion originating from a different epistemological area as belonging to sociology or geography.”1
It is probably captivating and “productive” for some to speak of urban form as “climatic urban form” or “social urban form”, but the intrinsic nature of the term does not reside there.

Urban form is the concrete reality of the city as it presents itself to our eyes (perception) so that it might become (via reception) an (urban) image. An image, as a representation by a subject, of reality.

We may accept that the real urban form is principally made up of the volumes of buildings and the urban space (emptiness) that the buildings contrive for various reasons.

Despite development of the “built”, which in some cases is gigantic, major natural features (mountains, hills, the sea, the ocean, rivers) continue to play a considerable role in urban form.

Various other “presences” (urban utilities and equipment, vegetation, artworks, urban furniture, street lighting), and not forgetting human beings as the principal actors, participate in urban form.

Sight is the sensory mechanism that provides the essence of contact with the urban reality, “especially when the forms captivate the eyes”.2 Today increasingly the other senses (touch, smell, hearing) are also activated in their turn.

Read the full text in the print magazine. 
NOTES:

1. Dominique RAYNAUD – Forme urbaine: une notion exemplaire du point de vue de l’épistémologie des sciences sociales. –
http://hal.inria.fr/docs/00/
04 /93/PDF/Forme_urbaine-LSPU.pdf

2. Kevin LYNCH – L’image de la cité, Dunod,
Paris, 1971, p. 106

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog