RDW

Harry Stern – arhitect şi pedagog

Harry Stern

Puțini știu că Harry Stern a fost decanul Insitutului de Arhitectură din Bucureşti la începutul anilor 1950. Cu atât mai putin se ştie, astăzi, ce lucrări moderniste a realizat în Capitală şi care a fost activitatea sa pedagogică. Pe lângă faptul că şi-a exercitat profesia de arhitect cu talent, a fost o persoană distinsă, cu o personalitate puternică. Probabil că viaţa sa curmată la doar 45 de ani şi situaţia existentă a arhivelor incomplete din ţară au făcut ca Stern, arhitect de valoare națională, să fie dat uitării. Însă cei care l-au cunoscut, inevitabil, au remarcat calităţile sale.

 

Mare parte din documentaţia acestui studiu asupra activităţii profesionale a lui Stern se bazează pe interviuri, în special cu arhitectul Mihail Caffe și cu regretatul arhitect Dorian Hardt, ambii foşti profesori la UAUIM din Bucureşti, care au participat la această cercetare cu povestiri şi aprecieri competente. Când am întrebat cum se poate recunoaşte arhitectura lui Stern, răspunsul a fost: „Echilibrul între plin şi gol pe forme foarte simple, uşi-ferestre, arhi-tectură sobră, dar rafinată”1.

 

Care a fost activitatea lui Stern în dome-niul arhitecturii şi ce rol a avut în calitate de profesor

Harry (Herman/Henri) Stern s-a născut în data de 19 ianuarie 1909, la Craiova, într-o familie de origine evreiască. Datele biografice succinte nu oferă o imagine amplă asupra vieţii lui, însă este cert că a făcut studiile la Academia de Arhitectură din Bucureşti, absolvind în 19322. El a practicat arhitectura înainte de a-și încheia studiile. Aflăm dintr-un anunţ publicitar că în 1939 biroul său de arhitectură se afla pe Calea Victoriei, nr. 233. Înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind arhitect român de origine evreiască, i s-a luat dreptul de semnătură. Pentru a-și continua activitatea, probabil, a apelat la alţi colegi arhitecţi care să-i semneze lucrările. Cu toate că situaţia sa nu era tocmai favorabilă, în anul 1940 şi-a început cariera pedagogică, înfiinţând Departamentul de arhitectură la Colegiul Evreiesc din Bucureşti4. După terminarea războiului şi desfiinţarea birourilor private de arhitectură, Stern a lucrat la proiecte mai mari, în colaborare cu alţi arhitecţi. Ajuns arhitect-şef la Ministerul Servicilor Secrete (M.S.S.)5, Stern avea putere de decizie, însă este greu de apreciat cu exactitate aportul său în realizarea unui proiect colectiv.

 

Arhitectul

Mergând pe urmele lui Harry Stern, clădirile identificate au fost plasate în contextul Bucureştiului modernist. După cum se ştie, în perioada interbelică, modul de viaţă al burgheziei din Capitală era influenţat de cultura franceză. Modernismul local, pe de o parte, promova ideile occidentale de funcţionalitate și estetică, într-o formă moderată6, dar, pe de altă parte, discursul teoretic a fost axat pe arhitectura naţională7. Astfel, arhitectura lui Stern poate fi comparată cu cea locală, a arhitecţilor modernişti români de nivelul lui Horia Creangă, G. M. Cantacuzino, Duiliu Marcu şi mulţi alţii, precum şi cu arhitectura lui Auguste Perret din Franţa. Cât despre abordarea sa teoretică se ştie prea puţin, dat fiind faptul că nu a publicat şi că provenea dintr-o cultură româno-evreiască. De-a lungul studiului asupra lucrărilor lui Stern se pot distinge trei faze cronologice în evoluţia sa: cea experimental modernistă (1932-1938), cea de maturitate modernistă (1939-1945) și cea a realismului socialist (1946-1954). Lucrările lui Stern au fost numeroase8 însă doar câteva au fost identificate şi documentate. Astfel, programele arhitecturale cuprind: o vilă (vila Laserson, a unui colecţionar de artă, Bd. Aviatorilor 106 C, astăzi sediul Studioului „Sahia Film”, 1944-1945), imobile cu multe apartamente (Central Palace, str. Domniţa Anastasia/Eforie 8, împreună cu ing. Emil Calmanovici, 1939-1949; Piaţa Scaune, împreună cu ing. C. Brumărescu, 1944-1945), o tipografie („Cartea de Aur”, strada Lucaci 35, 1933), un pavilion (Pavilionul H în Parcul Herăstrău, Șoseaua Kisselef 32, în colaborare cu arh. Gustav Gusti, arh. Ascanio Damian, ing. E. Ţiţariu, 1949-1953), o clădire industrială (fabrica APACA, strada Iuliu Maniu 7, în colaborare cu arh. M. Alifanti, arh. A. Damian, arh. G. Pavlu, arh. I. Şerban, arh. I. Ghica-Budești, arh. Krohmalnic; ing. Emil Calmanovici, ing. Tiberiu Eremia, ing. Emil Prager, 1948), un club sportiv (Dinamo, de pe Șoseaua Ștefan cel Mare 7-9, în colaborare cu arh. Medalinski, 1948).

Dintre toate acestea, trei lucrări prezintă un interes deosebit, etalând elemente distinctive din maniera de proiectare a lui Stern, dar şi din cerinţele societăţii româneşti şi a contextului dat.

I. Un proiect reprezentativ pentru perioada de maturitate a lui Stern este localizat pe str. Domniţa Anastasia/Eforie 8, realizat între anii 1939-1940. Casa-bloc numită Central Palace, are parterul comercial şi nouă niveluri superioare de apartamente. Amplasată în front continuu, clădirea preia linia uşor curbată a străzii, retrăgând la parter intrările spaţiilor comerciale, precum şi intrarea la parcarea subterană. Etajul curent prezintă diferite tipuri de apartamente (unele au fost folosite o perioadă şi ca birouri, însă acum sunt doar locuinţe): apartamente de lux pe laterală, iar la mijloc garsoniere şi apartamente cu două camere.

Funcţionalitatea clădirii corespunde cerinţelor sociale, cu diferite tipuri de partiuri, cu circulaţie primară şi secundară (pentru servitori), iar apartamentele de lux preiau modelul francez de sfârşit de secol al XIX-lea9. Acest model de locuire pare să caracterizeze Bucureştiul interbelic prezentând următoarea distribuire funcţională: delimitarea spaţiilor de zi şi de noapte, cu un hol principal care face legătura cu camera de luat masa,
living şi bibliotecă/fumoar. La ultimele etaje, retrase de la stradă, există patru apartamente-studio pe două
niveluri, numite duplex. Conform profesorului Mihail Caffe, apartamentele duplex amintesc de partiurile lui Le Corbusier, foarte rare în Capitala anilor treizeci.

O provocare deosebită în arhitectura lui Stern pare să fie rezolvarea volumului simetric pe un sit triunghiular neregulat. Colţurile parcelei sunt tratate în interiorul apartamentelor prin intermediul nişelor de tip scoici rotunjite, închise cu dulapuri încastrate sau pereţi despărţitori10. Distribuţia funcţională este vizibilă şi în exterior, accentuând ierarhia interioară prin două turnuri laterale, care cuprind apartamentele de lux. Faţada de la stradă a fost placată cu cărămidă fasonată la faţa locului.

Similar cu alte soluţii structurale din România din acea vreme, ing. Emil Calmanovici a realizat o structură mixtă de stâlpi din beton armat și pereţi de rezistenţă din cărămidă. Calculul structurii era făcut aproape numai la forţele orizontale, precum se obişnuia în perioada interbelică în Bucureşti. Astfel, elementele structurale se adaptează şi după distribuţia în plan a funcţiunilor11.

Rigoarea şi simetria faţadei este contrabalansată de unele elemente rotunjite interioare, precum ar fi scara principală, arcade, colţuri rotunjite etc. Cert este că niciuna dintre clădirile proiectate de Stern, existente în ziua de azi, nu a cedat la cutremurele puternice din Capitală.

II. Un alt exemplu din perioada interbelică este imobilul din Piaţa Scaune, realizat între anii 1944-1945. Amplasat pe colţul opus Bisericii Scaune, are patru travee pe str. Dimitrie Bolintineanu (la numărul 3, de unde se face accesul în clădire) şi una pe str. Slănic. În perioada comunistă, „clădirea a fost extinsă de Minister şi astfel proporţia a fost distorsionată”12. O clădire riguroasă, dar echilibrată şi ritmată de golurile uşi-ferestre, dă dovadă de rafinament prin rezolvarea cantului dispus uşor curbat înspre Piaţa Scaune.

III. În perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, apar şi elemente ale realismului socialist, cum ar fi cele de la clădirea Clubului Sportiv Dinamo (cu pridvoare, balcon la nivelul de deasupra intrării principale, detalii cu cap de leu la ferestre, ca simbol al puterii) fiind „mult mai conformistă și mai puțin elegantă”13.

O excepție a fost însă Pavilionul H din Parcul Herăstrău. Publicat în revista Arhitectura R.P.R nr. 1-2, 1952, fiind o lucrare controversată din cauza influențelor „cosmopolite”14.

Pavilionul H, recent declarat clădire de patrimoniu, a fost proiectat pentru Expoziția Industriei Grele Sovietice și este remarcabil pentru construcția acoperișului din lamele de lemn curbate, precum și pentru echilibrul compozițional, ritmul și amplasarea pe sit în fața Lacului Herăstrău15.

Afinitatea lui Stern cu arhitectul Auguste Perret se remarcă în modul în care a folosit metode clasice de compoziţie, precum simetria, în special la clădirea Central Palace, prin adoptarea unor elemente-cheie, precum ar fi uşile franceze la clădirea din Piaţa Scaune sau scara interioară tot la Central Palace, de exemplu.

Alte elemente comparabile ar fi expresia scheletului structural la Pavilionul H şi aspi-raţia la perfecţiunea detaliilor evidente la profiluri sau alte detalii interioare sau exterioare, gândite de la faza de proiectare până la executarea tehnică, a folosirii mate-rialelor variate şi de bună calitate16.

 

Pedagogul

Harry Stern a devenit profesor odată cu înființarea Departamentului de Arhitectură, fondat de el însuşi ca parte a Colegiului Evreiesc din Bucureşti17. Departamentul a funcţionat la început în Școala lui Ernest Abason (1941-1942), iar după un an a fost transferat la Școala Tehnică a lui Martin Bercovici (1942-1944). Luând în considerare contextul istoriei evreilor din Europa, instituţia de studii superioare evreiescă a fost un fenomen singular, având aprobare de operare în perioada fascistă. În condiţiile grele datorate războiului, Stern a fost un model de inspirație în atelierul de proiectare, datorită metodei folosite: studenţii trebuiau să caute soluţii, să propună și să analizeze problemele tehnice și estetice. Dorian Hardt susţinea că „atmosfera era a unui mic atelier. Harry Stern, numai cu 10 ani mai în vârstă decât mine, s-a dovedit a fi un lider înnăscut de atelier, greu de găsit în zilele noastre”18. Stern preda „probleme obișnuite, dar studenții care nu aveau nicio idee au fost forțați să cerceteze pentru a găsi și a propune soluții. Noile idei erau discutate cu toată lumea. Exista chiar si un mic grup de dezbateri arhitecturale, numit Cenaclul de Arhitectură19. După ce războiul s-a terminat și Colegiul Evreiesc a fost închis, studenţii lui au fost acceptaţi în universitățile de stat. Stern și-a continuat activitatea sa didactică la Facultatea de Arhitectură din București începând cu 1944. În scurt timp el a fost desemnat decan al facultății (în acea perioadă Institutul de Arhitectură) între 1952-195420 .

Cariera lui Harry Stern a fost întreruptă subit pe 30 aprilie 1954, când acesta s-a stins din viaţă.

În cele din urmă, în anii 1960, soţia sa, Carmen Stern, şi cele două fiice, Dana (Davis) şi Yvonne Lorette, au emigrat în Statele Unite21. Puține dovezi au rămas din perioada în care preda la Facultatea de Arhitectură sau din perioada în care deţinea funcţia de decan. Singura publicație unde apare numele său, în calitate de coautor, este o carte publicată post-mortem de Richard Bordenache, colaboratorul său în Facultatea de Arhitectură22. Publicația, în forma unor mape documentare, a fost inițiată chiar de către Harry Stern în 1951 și se dorea a fi o colecție de elemente clasice de arhitectură, după modelul francez a lui George Gromort23. Aș dori să închei cu convingerea că munca lui Stern este semnificativă, ca parte a istoriei arhitecturii, ca o contribuție la discursul internațional privind „alte Modernisme” și ca un capitol în istoriografia românească a Modernismului Arhitectural. Aportul lui Stern la educaţia arhitecturală în instituțiile de învățământ superior aproape s-a uitat în zilele noastre, dar asta nu înseamnă ca a avut un rol mai puţin important, ci doar puţin cercetat. Astfel, acest prim pas în cercetarea lui Harry Stern propune o bază pentru studii viitoare şi căutarea informaţiilor nedesluşite.

 

NOTE:

1.
Dorian Hardt, interviu de Mihail Caffe şi Simona Or-Munteanu, 3.08.2011, Bucureşti

2.
Paul Constantin,
Dicţionar universal al arhitecţilor, Bucureşti, Editura Știinţifică şi Enciclopedică, 1986, p. 307 

3.
Important a nu se face confuzia cu arhitectul Leon (Leonel) Stern, care nu a avut nicio legătura cu Harry Stern; „Central Palace”,
http://armyuser.blogspot.ro/2011/03/central-palace.html

4.
Dorian Hardt, op. cit.

5.
Informaţie din fişa de înscriere a lui Stern la Uniunea Arhitecţilor din România, în anii 1950, document aflat în fondul de arhivă al UAR Bucureşti.

6.
Mihaela Criticos, 
Art-deco sau Modernismul bine temperat, Bucureşti, Editura Simetria, 2010 

7.
Ana-Maria Zahariade, „Arhitectura perioadei moderne pe teritoriul României: evoluţie formală”, în Celac Mariana, Ioan Augustin, Hans-Christian Maner, Ana-Maria Zahariade,
Teme ale Arhitecturii din România a secolului XX, Bucureşti, Editura ICR, 2003 

8. Paul Constantin, op.cit.

9. Mihaela Criticos, op. cit. 

10.
Mihail Caffe, Scrisoare despre lucrările architecturale ale lui Stern, 22.03.2012, Bucureşti

11.
Interviu realizat vizitând apartamentul arhitectului Radu Ionescu din clădirea Central Palace, de Simona Or-Munteanu, 4.01.2012, Bucureşti 

12.
Dorian Hardt, op. cit. 

13.
Dorian Hardt, ibid.

14.
Arhitectura R.P.R.,  nr. 1-2, Bucureşti, 1952, p. 10 

15.
Mihaela Criticos, „Pavilionul H”, Proiect cultural naţional 5+5,
http://www.inforom-cultural.ro/5+5/cladire-pav-h.php

16.
Comparaţia cu analiza referitoare la lucrarea lui Auguste Perret din Kenneth Frampton, John Cava (ed.)
Studies in Tectonic Culture. The Poetics of Construction in the Nineteenth and Twentieth Century Architecture (Studii în cultura tectonică. Poetica construcţiei în arhitectura secolul XIX și XX.), Massachusetts: MIT, 1995, p. 156

17.
Aşa-numitul Colegiu Evreiesc a fost format din mai multe școli superioare, organizate pe departamente profesionale, recunoscute oficial de Ministerul Educaţiei, dar sub administrarea comunităţi evreieşti. Nu se putea obţine o diplomă oficială după terminarea studiilor, dar a fost menit să ofere tinerilor studenţi şi elevi o şansă să-şi continue studiile întrerupte. Diferite personalităţi, precum ar fi profesorul Onescu Abason, Martin Bercovici, Marcu Cajal, Harry Stern, Jean Monda şi mulţi alţii, au sprijinit educaţia chiar şi în acea perioadă când părea imposibil.

18.
Dorian Hardt, Interviu de Mihail Caffe şi Simona Or-Munteanu, 15.10.2010, Bucureşti

19.
Dorian Hardt, ibid.

20.
Dorian Hardt, „Arhitectura”, în Nicolae Cajal, Harry Kuller (ed.),
Contribuţia evreilor din România la cultură şi civilizaţie, Bucureşti, Editura Hasefer, 2004, p. 504

21.
Danna Davis, corespondeţă prin e-mail din 26.08.2012

22.
Richard Bordenache, Harry Stern (ed.),
Documentar analitic: Studiul ordinelor și elementelor de Arhitectură Clasică; Antichitatea Greco-Romană și Renaşterea, Bucureşti, Editura Tehnică, 1956

23.
George Gromort,
Choix d’Elements Empruntes a l’Architecture Classique, Paris, 1920, original în franceză; o ediţie nouă în limba engleză, The Elements of Classical Architecture (Elementele de Arhitectură Clasică), New York, Norton, 2000. Această publicaţie reproduce două texte importante care au fost pietrele de temelie ale instruirii la Ecole des Beaux-Arts la începutul secolului al XX-lea

 

Bibliografie

Gromort George, Choix d’Elements Empruntes a l’Architecture Classique, Paris, 1920, original în franceză; o ediţie nouă în limba engleză, The Elements of Classical Architecture (Elementele de Arhitectura Clasică), Norton, New York, 2000

Bordenache Richard, Stern Harry (ed.), Documentar analitic: Studiul ordinelor și elementelor de Arhitectură Clasică; Antichitatea Greco-Romană și Renaşterea, Editura Technică, Bucureşti, 1956

Hardt Dorian, „Arhitectura”,  în Nicolae Cajal, Harry Kuller (ed.), Contribuţia evreilor din România la cultură şi civilizaţie, Editura Hasefer, Bucureşti, 2004

Arhitectura R.P.R., nr. 1-2, Bucureşti, 1952, p. 10 

Frampton Kenneth, Cava John (ed.) Studies in Tectonic Culture. The Poetics of Construction in the Nineteenth and Twentieth Century Architecture. (Studii în cultura tectonică. Poetica construcţiei în arhitectura secolului XIX și XX), MIT, Massachusetts, ’95)

Caffe Mihail, Scrisoare despre lucrările architecturale ale lui Stern, 22.03.2012, Bucureşti

Constantin Paul, Dicţionar universal al arhitecţilor, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986

Criticos Mihaela,  Art-deco sau Modernismul bine temperat, Editura Simetria, Bucureşti, 2010 

Zahariade Ana-Maria, „Arhitectura perioadei moderne pe teritoriul României: evoluţie formală”, în Celac Mariana, Ioan Augustin, Hans-Christian Maner, Ana-Maria Zahariade, Teme ale arhitecturii din România a secolului XX, Editura ICR, Bucureşti, 2003 

UAR, Fişă de înscriere în UAR a lui Harry Stern la UAR Bucureşti, aprox. 1950

Online:

Criticos Mihaela, „Pavilionul H”, Proiect cultural naţional 5+5, http://www.inforom-cultural.ro/5+5/cladire-pav-h.php

„Central Palace”, http://armyuser.blogspot.ro/2011/03/central-palace.html

Danna Davis, Corespondeţă prin email din 26.08.2012

Interviuri

Hardt Dorian, interviu de Mihail Caffe şi Simona Or-Munteanu, 15.10. 2010, Bucureşti

Hardt Dorian, interviu de Mihail Caffe şi Simona Or-Munteanu, 3.08.2011, Bucureşti

Ionescu Radu, Interviu de Simona Or-Munteanu, 4.01.2012, Bucureşti

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog