RDW

reCULT

Timișoara este un oraș care trăiește din amintirea unor vremuri bogate în evenimente și oameni. Primul oraș cu rețea de iluminat electric, primul tramvai, prima fabrică de bere din țară și multe alte premiere care au dat identitate unui loc controversat prin istoria lui. Ca manifestări și întâmplări culturale în istoria recentă, Timișoara avea să însemne în anii 1970 Aktionsgruppe Banat cu Herta Muler sau grupul Sigma, anii 1980 însemnau proza postmodernă a generației optzeciste și rock-ul progresiv, iar anii ’90 făceau ca arhitectura să expună la Bienala de la Veneția. În tot acest timp a existat o permanentă opoziție față de sistemul comunist sau postcomunist, precum și o permanentă manifestare a gestului cultural prin evenimente ce întăreau identitatea unui loc cosmopolit. Ultimii ani găsesc orașul într-o lipsă majoră de implicare în activități culturale. Poate doar candidatura Timișoarei la titulatura de Capitală Culturală să însemne o activare a reacției comunității profesionale împotriva pasivității pe care societatea o are față de mediul cultural. Nu știu dacă orașul a mai avut o perioadă în istoria recentă atât de lipsită de interes față de manifestări culturale. Lipsește publicul, lipsesc finanțările și sponsorii, lipsește entuziasmul unor oameni care să dea la o parte barierele comodității și ale dezinteresului colectiv. Existența unor evenimente importante în oraș se datorează în mare parte unor entuziaști care nu acceptă această liniște. Atât timp cât în Timișoara lipsesc oamenii cu viziune și pregătire managerială în organizarea de evenimente, nu cred că putem spera la titlul de Capitală Culturală.

Arhitectura timișoreană riscă și ea să pice de pe raftul de sus cu obiecte istorice de preț și să ajungă undeva pe lavița de jos, alături de bibelourile de producție rusească rămase nevândute. Șansa agendei culturale din Timișoara este dată și de Facultatea de Arhitectură, care încă alimentează evenimentele adresate unei bresle amorțite și dezorientate de grijile cotidiene. Nu-mi pot imagina activitatea acestei comunități profesionale fără aportul școlii, mai exact al unor  studenți entuziaști și al unor profesori care înțeleg că o școală trebuie să iasă în spațiul public și să participe activ la viața orașului. O școală de arhitectură trebuie să însemne mai mult decât fuga după titluri academice închinate unor grile de avansare născute în școlile umaniste.

Citiți textul integral în numărul 1/2013 al revistei Arhitectura – Număr special Timișoara


Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog