RDW

Dealul Cerului Projekt – 7 ani

Este una din festele pe care mintea ni le joacă frecvent.
Se întâmplă adesea ca noi, arhitecții, să fim „atoateștiutori”…
Arhitectura este o acțiune de construire exterioară nouă, dar în același timp
construim interior din ce în ce mai multe camere, care, evident,
sunt relaționate între ele și continuu multiplicate.
Suntem privați de contactul perpetuu cu momentul prezent și, astfel,
„hoțul de spațiu și timp” invadează cameră cu cameră,
iar noi, cu îndărătnicie, continuăm să prelungim spațiul construit… și…
și orașul, acest miraj ce plutește prin spațiile construite de mintea noastră,
devine, fără doar și poate, mult prea sofisticat pentru simplitatea necesară,
la care atât de mult tânjim. Cu toții…

 

Pe fondul crezului de alături şi al câtorva teme aplicate în practicile studenţeşti pe care le coordonăm în fiecare an, am reuşit să explorăm în primul rând contactul cu materialul natural, manualitatea şi relaţia între ochi-mână-minte la care face referinţă atât de elegant Juhani Pallasmaa1, cât şi să trăim în direct caracterul  experimental al simţurilor pe care le susţinea Peter Zumthor în eseul The magic of the real2.

În plus faţă de cele de mai sus, ca arhitecţi şi studenţi ai Facultăţii de Arhitectură, am experimentat o nouă dimensiune a profesiei: demersul – înţelegând prin acesta distanţa de la desen/proiect la obiectul finit. Se extindea astfel fascinaţia desenului către obiectul pe care îl defineam, îl urmăream şi-l realizam până la final; până când obiectul desenat trăia independent, îşi îndeplinea funcţiunea, putea fi urmărit cum „îmbătrâneşte”. Şi cum mai întotdeauna viaţa răspunde intenţiilor noastre, urma în 2005 să propun unui client o amenajare exterioară la o casă de vacanţă în Cheile Nerei. Pentru că era aproape perioada de practică, i-am propus să ne pună la dispoziţie material lemnos să realizăm o poartă, accesul în casă şi pavilionul pentru luat masa. Adică, un experiment. După 15 zile, rezultatele au fost surprinzătoare pentru toată lumea.

Atunci s-a conturat clar ideea de a găsi un loc în apropiere care să permită dezvoltarea unui Centru de arhitectură experimentală, un spaţiu al unui atelier deschis, un proiect total în care să fie mereu ceva de realizat, materialul natural să-şi regăsească menirea prin simplitatea gestului de a edifica…  Pentru că de la un an la altul tot mai multe sălaşe sunt părăsite, am găsit locul potrivit: se numea Dealul Cerului  (încă din perioada Imperiului Austro-Ungar)… un nume predestinat. Acest „loc“ avea tot ce era nevoie pentru a suporta acţiuni multiple. Am început cu casa, construită la 1907, din cărămidă manuală şi grinzi din stejar cioplite, cu podul care cerea să fie locuit, pardoselile din lut pe care le-am podit pe pat de nisip. Am refăcut tencuielile din var şi am reînchis rosturile din fundaţii. În paralel, grupe de lucru se ocupau de „zen view” şi de atelierul cu „Turnul Domniţei”, „ochiul cerului” care urma să fie locul de contemplare a focului.

Experimentul continua, atelierul deschis devenea palpabil. Din 2010, am căutat să avem invitaţi şi multidisciplinaritatea devenea o temă. Pentru început, am invitat profesori şi studenţi de la Facultatea de Fizică, cu care să construim un sistem solar. Aveam nevoie de energie şi doream să fie una pe măsura locului. În 2011, telefoanele (la care nu puteai vorbi din lipsă de semnal) se încărcau din panourile fotovoltaice şi videoproiectorul putea derula în voie informaţiile prezentate. În 2012, cererea mare de locuri de practică a determinat organizarea a două grupe internaţionale de lucru. Un cuptor din lut şi acoperirea șurii în care se adăpostesc materialele au fost temele majore ale anului. În paralel, profesorii invitaţi ne-au dezvăluit secrete despre cum se construieşte un concept, am construit instrumente muzicale şi marionete, am învăţat despre mişcarea corpului în spaţiu printr-o scurtă introducere în euritmie, care sunt secretele xilogravurii sau ale compoziţiei parfumurilor.

Am inaugurat şi Biblioteca Dealul Cerului, anul acesta adunând mai bine de 200 de titluri: arhitectură, artă, beletristică, roman.

Bucuria profesională a fost dublată continuu de savurarea naturii şi a lucrului în echipă, de aroma pâinii din grâul locului sau de sucul proaspăt din prunele din curte.

În 2012 s-au împlinit 195 de ani de la inaugurarea Teatrului Mihai Eminescu din Oraviţa. Universitatea de Vest prin Dan Vizman, Fundaţia Archaeus prin subsemnatul împreună cu Maria Dragomirescu au organizat un eveniment pe aceeaşi structură multidisciplinară în care invitaţi de marcă au susţinut prezentări pe teme diverse, de la ştiinţă la artă. Peripatetica 2012 s-a bucurat de un real succes, cu atât mai mult cu cât am receptat reacţia pozitivă a oamenilor de cultură dintr-un oraş care derulează doar câteva evenimente culturale pe an.

Din acest an, Fundaţia Archaeus oferă burse studenţilor care s-au dovedit modele de implicare, comportament şi atitudine în cadrul acţiunilor sale. Programul de burse se numeşte Sky Sailing Expedition şi anul acesta a constat în navigarea (timp de o săptămână), pe un velier, pe coastele Greciei, în Marea Ionică. Provocarea în această călătorie a constat în realizarea unei echipe unite… a unui echipaj temerar… la bordul unei ambarcaţiuni care se deplasează cu energie regenerabilă.

Acelaşi Concept al echilibrului între ochi, mână şi minte de la Dealul Cerului, dar de această dată pe apă, având ca partener vântul.

 

Proiect: Dealul Cerului Projekt

Idee: Marius Miclăuș prin Fundaţia Archaeus

Data inaugurării: 2005

Recunoașterea acțiunii: 2009 Premiul Anualei ATA

Prima ediție cu invitați: 2010

Prima ediție internațională: 2012

Studenți participanți: 217

Profesori invitați: 28

Meșteri invitați: 4

Site: www.studioarchaeus.ro/fundatia

Fotografii: Ovidiu Micșa şi Andrei Mărgulescu

NOTE:

1. Juhani Pallasmaa, The Thinking Hand, Ed. AD Primer, 2009.

2. Peter Zumthor, Thinking architecture, Ed. Birkhauser press 2006, p. 84.

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog