RDW

Patrimoniul industrial ca sursă de regenerare. Extracția minieră Petrila

Imaginea panoramica  Vedere din Puțul central spre oraș (clădirile minei surpinse în imagine: stația unghiulară, compresoarele vechi, puțul vechi, ateliere, magazii)

Imaginea panoramica
Vedere din Puțul central spre oraș (clădirile minei surpinse în imagine: stația unghiulară, compresoarele vechi, puțul vechi, ateliere, magazii)

Valoarea fondului industrial pe care îl are România a început să fie dezbătută din ce în ce mai mult în ultimii ani, chiar dacă multe dintre exemple aparțin unei perioade de care puțini se pot detașa și privi obiectiv. În ciuda câtorva exemple de bune practici realizate în câteva din orașele țării1, patrimoniul industrial este departe de a fi considerat o prioritate pentru majoritatea locuitorilor şi administrațiilor publice. Această indiferenţă afectează calitatea abordării fostelor situri industriale, care au început să se închidă și să dispară în urma dezvoltărilor imobiliare, a ecologizării, a abandonului sau a recuperării de materiale. Cu ocazia atelierelor de regenerare post-industrială organizate recent la Petrila, Valea Jiului și Hunedoara, s-au evaluat și dezbătut posibile direcții pentru situația particulară a minelor de cărbune.

În Valea Jiului, procesul de închidere a minelor nerentabile demarat de Ministerul Economiei, finanțat prin împrumut de la Banca Mondială, constă în închiderea subteranului, demolarea ansamblurilor supraterane și plantarea suprafețelor până în 2016. Proiectul ignoră complet posibilitatea păstrării și reconversiei ansamblurilor supraterane din zonă – în ciuda importanţei minei pentru istoria oraşelor (principalul spațiu de lucru al rezidenților). Lipsa unei strategii de reintegrare a ansamblurilor în viața orașelor a dus deja la dărâmarea Minei Dâlja și la abandonarea reconversiei în muzeu a unora dintre clădirile de la Aninoasa. Ataşamentul față de spațiul minei a generat un caz aparte de activism civic în Petrila, unde artistul Ion Barbu, prin Societatea Culturală Condiția Română, a demarat o acțiune de salvare a Minei Petrila căreia i s-au alăturat, ani de-a rândul, localnici și artiști.

În acest context şi răspunzând iniţiativelor civice locale, asociaţii din România şi Franţa au organizat două ateliere de regenerare urbană post-industrială, desfășurate în octombrie 2012 și mai 2013 la Petrila, care au adus laolaltă studenți și profesioniști din Paris, Bruxelles, București, Cluj și Timișoara. Scopul primului atelier a fost de a realiza o radiografie a orașului, iar scopul celui de-al doilea a fost de a oferi alternative la soluția dărâmării integrale a sitului minier Petrila. În echipe internaționale, au fost realizate cinci scenarii de reutilizare a clădirilor din incinta minei.

Fiecare propunere prezintă reconversia clădirilor selecționate ca având valoare istorică, simbolică și estetică într-un sistem funcțional, care să producă și să se dezvolte în relație cu orașul. Toate propunerile țin cont de componenta economică (modul în care intervenția poate genera venituri care să asigure autosuficiența funcționării pe termen lung a tuturor conversiilor propuse și care poate asigura locuri de muncă și venituri la bugetul local); componenta culturală (modul în care intervenția poate crește atractivitatea zonei atât pentru anumite forme de turism slab reprezentate astăzi în zonă, cât și pentru investiții economice care presupun o mai puternică calificare); tratarea spațiului public (modalitatea de amenajare și intervenție asupra spațiilor libere între clădiri și în totalitatea incintei); fazele de implementare (modul în care intervenția este etapizată); modalitatea de gestiune; clădirile propuse pentru a fi păstrate.

În diagnosticarea și selecționarea clădirilor, accentul a fost pus pe importanța păstrării imaginii de peisaj industrial inserat în cadru natural, dar și pe starea structurii sau posibilitatea de transformare. O parte din ele sunt remarcabile pentru valoarea istorică și memorială, datând de la începuturile exploatării (deschiderea Minei Deak): clădirile Atelierelor Mecanice, clădirea veche a compresoarelor. O altă serie de clădiri datează din anii ‘30, la rândul lor cu o valoare arhitecturală și patrimonială importantă, precum ar fi Puțul Centru, a cărui calitate de execuție, de detalii și de materiale este de necontestat. Hala de acces, impresionantă prin capacitatea sa portantă și suprafață, constituie un excelent element de reconversie, la fel și Preparația veche, împreună cu castelele de apă și clădirile administrației. Cu o valoare remarcabilă sunt și clădirile mai recente, precum silozurile sau sortarea, care au o capacitate portantă semnificativă și sunt compatibile transformărilor. Nu trebuie neglijată infrastructura, calea ferată ce ar putea fi folosită pentru a conecta Petrila de restul regiunii și de țară, făcând-o mult mai atractivă, sau podurile rulante, ori Puțul cu skip, ce constituie, în prezent, simboluri identitare.

Reconversiile clădirilor minelor de cărbune în spații culturale, instituții de învățământ sau administrative, unități de producție, birouri sau hoteluri sunt practici la modă în țări precum Germania, Belgia, Franța, iar reușitele acestora au susținut perspectivele creionate de participanți.

În urma prezentării publice, proiectele au reușit să atragă atenția administrației locale, care și-a manifestat interesul de a duce mai departe inițiativa. În baza analizelor şi propunerilor atelierului, coordonatorii au efectuat un studiu de prefezabilitate pentru reconversia clădirilor cu valoare patrimonială din incinta Extracţiei Miniere Petrila, aprobat în luna mai de către Consiliul Local Petrila. Înaintarea către Ministerul Economiei poate avea ca efect abrogarea hotărârii de guvern care a aprobat proiectul de demolare și refacerea proiectului cu menținerea, punerea în siguranță și eventuala conversie funcțională a clădirilor minei. Totuși, riscurile păstrării unor clădiri nepuse în siguranță până la finalul finanțării încetinește dezbaterile cu factorii de decizie. În paralel, împreună cu studenți-arhitecți a fost demarat releveul clădirilor din incinta minei, fiind vizată clasarea de urgență. Adegvarea demersului este cu atât mai evidentă luând în considerare și înființarea asociației „Pro Petrila”. Această asociație, compusă din membri ai comunității locale, are ca misiune gestionarea și găsirea de proiecte viabile a se desfășură în incinta minei. Una dintre aceste acțiuni s-a petrecut deja la începutul lunii iulie.

Prognoza în privința patrimoniului industrial, în general, și a minelor neviabile din Valea Jiului, în particular, nu este cu siguranță una optimistă. Totuși, prin acțiuni concertate, de tipul atelierului de regenerare urbană post-industrială, a acțiunilor Societății culturale Condiția Română și altele, se poate întrevedea un viitor în care structurile industriale de patrimoniu rămân în picioare.

 

1 Reconversia în centru cultural a Bursei de Mărfuri București (2008), reconversia în hotel, birouri și un centru comercial a Tipografiei Cartea Românească, București (2009), dezvoltarea unor spații de artă contemporană în clădiri industriale la Cluj – Fabrica de Pensule (2009), la Craiova – Club Electro Putere (2010), la Suceava – Uzina de Apă etc.

FOTO:

Ina Stoian

Ilinca Constantinescu

Comments

comments

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog