RDW

Parcelări istorice și comunități de vecinătate Sau cum să informezi 15.000 de bucureșteni despre istoria parcelării în care locuiesc

Parcelări istorice și
comunități de vecinătate
Sau cum să informezi 15.000 de bucureșteni
despre istoria parcelării în care locuiesc

text: Andrei Răzvan Voinea, Irina Calotă

Concept

Proiectul de față face parte dintr-o inițiativă mai amplă, concepută și implementată începând cu 2012, care s-a concentrat, într-o primă etapă, pe cercetarea istoriei Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine (1910-1948) și a Casei Construcțiilor (1930-1949). Ambele instituții aveau ca scop – conform actelor de înființare – construirea de locuințe pentru clasa muncitoare și, în general, pentru populația săracă a Capitalei. Înainte de toate, am vrut să înțelegem istoria construirii locuințelor și a modului în care acestea au fost alocate locuitorilor, precum și condiționările care au generat adoptarea acestor măsuri, maniera în care cele două instituții și-au formulat politica în baza căreia au funcționat și măsura în care statul și-a asumat aceste demersuri ca parte a politicilor de locuire implementate în prima jumătate a secolului al XX-lea. Dificultățile întâmpinate în cazul acestor demersuri – dintre care, cea mai importantă s-a dovedit a fi absența arhivei Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine – au făcut ca toată activitatea de cercetare să se traducă într-o muncă extrem de laborioasă, nu de puține ori îngreunată de dificultăți birocratice. Din fericire, arhiva Casei Construcțiilor a fost păstrată, însă aceasta a fost dată în cercetare abia în 2016. Ținând cont de aceste limitări, încă de la început am considerat necesar să includem în cercetare și discuții cu locuitorii parcelărilor, interviuri care au reprezentat o importantă sursă suplimentară de informare.

Stricta cercetare academică și diseminarea rezultatelor sub forma unor articole și comunicări științifice ni s-a părut încă de la început limitativă. Dincolo de importanța academică a demersului, am ridicat problema utilității lui la un nivel mai larg. În afară de mediul academic, cui îi poate fi utilă istoria orașului și a arhitecturii și de ce? Care poate fi rolul social al unor astfel de inițiative care vizează publicul larg? Care este forma cea mai ușor accesibilă unui public general, care nu este neapărat interesat de produsele strict academice? Totodată, ne-am propus să evităm abordările cu notă nostalgică, care idealizează nediscriminat realizările istorice sau se limitează la a prezenta starea actuală de degradare a clădirilor istorice ca o critică la adresa nepăsării contemporane.
Începând cu anul 2012, am întreținut o rubrică pe LiterNet.ro (De locuit și povestit), în care am publicat bilunar articole despre parcelările Societății Comunale (și nu numai). Conținutul acestor articole reflectă o abordare asumată și în alte produse ale cercetării, fiind bazată, deopotrivă, pe surse arhivistice și pe istorie orală. Însă, tot ca un răspuns la întrebările enunțate mai sus, am evitat ca mediul de comunicare principal să fie cel online. Motivul pentru care am procedat aşa a fost faptul că am considerat acest mediu ca fiind limitativ – fără a-i nega puterea evidentă de diseminare a informației – întrucât nu prezintă garanția că informațiile publicate online vor ajunge la publicul nostru țintă (locuitorii din parcelări). Prin urmare, ținând cont de faptul că ne doream ca informația să ajungă la un grup foarte bine definit, am considerat că o adresare mai directă ar fi mai adecvată.
Ideea proiectului a pornit de la constatarea faptului că cercetările din spațiul academic rareori ajung la locuitorii Capitalei, puțini dintre ei cunoscând povestea locului în care trăiesc. Pentru această lipsă de informare – pe care am putea să o numim amnezie colectivă – nu credem că trebuie să-i învinovățim pe locuitori, situaţia fiind lesne explicabilă prin argumente istorice.
În primul rând, locuințele au o vechime uneori și de peste 100 de ani, timp în care s-au succedat, în medie, trei generații de locuitori (în cazurile în care imobilele nu au trecut prin înstrăinări succesive). Astfel, timpul scurs de la momentul construirii lor devine, concomitent, prea lung pentru a ne putea aștepta la transmiterea istoriei lor prin memoria colectivă și prea scurt pentru ca valoarea lor să fie ușor recognoscibilă de către masa populației, mai ales în contextul în care, de cele mai multe ori, sunt ansambluri modeste sau care nu prezintă valori excepționale la nivelul obiectelor de arhitectură. Valoarea lor rezidă tocmai în calitatea de ansamblu, care este din ce în ce mai greu de recunoscut, ca urmare a intervențiilor contemporane.

În al doilea rând, Societatea Comunală a fost desființată în 1948, Casa Construcțiilor în 1949, iar urmele lor au dispărut în timp. În plus, locuințele au fost parțial naționalizate, ambele aspecte îngreunând păstrarea unei memorii comune.
În al treilea rând, în ultimele decenii, multe dintre locuințe au fost vândute, dată fiind calitatea și starea lor de conservare relativ bune. Mulți arhitecți și istorici acuză locuitorii de necunoaștere și dezinteres față de valorile arhitecturale, urbanistice și istorice ale orașului, fără însă a contribui semnificativ la răspândirea cunoștințelor acumulate pe cale științifică în mediile non-academice.
Ca un efect cumulat al celor prezentate mai sus, foarte puțini locuitori ai parcelărilor cunosc istoria locului în care trăiesc. În cei șase ani de cercetare, am intervievat câteva sute de persoane din cele aproximativ 4.000 de case construite de aceste două instituții de stat. Niciunul dintre intervievați nu cunoștea numele arhitecților Ioan D. Trajanescu, Dimitrie Mohor, Ioan Țărușeanu sau D. Ionescu, arhitecți care, împreună, au proiectat aproape 4.000 de locuințe pentru Societatea Comunală. Similar, nici directorii-ingineri ai Societății nu se bucură de memoria posterității, nume precum Andrei G. Ioachimescu, N. I. Georgescu sau D. Stoica nefiind cunoscute de locuitori. Doar în parcelarea Vatra Luminoasă locuitorii au menționat numele arhitecților Ioan Hanciu, Neculai Aprihăneanu și P. Smântănescu, însă amintirea lor a fost posibilă doar pentru că ei au locuit în parcelare câteva decenii după finalizarea ei. Foarte rar locuitorii au menționat anul construirii caselor sau a parcelării, singurele denumiri amintite cu recurență fiind cele de „locuințe ieftine” sau de „locuințe muncitorești” (aceasta din urmă, în cazul Casei Construcțiilor, în parcelarea Vatra Luminoasă). Multe clădiri de autor din oraș – proiectate de arhitecți cunoscuți, precum Tiberiu Niga, George Damian, Gheorghe Simotta ș.a. – păstrează pe fațadele lor semnăturile celor care le-au proiectat. Astfel de practici nu au avut loc în cazul clădirilor realizate de Societatea Comunală sau de Casa Construcțiilor – în parcelările de locuințe-tip nimeni nu și-a revendicat în acest mod autoratul proiectelor, îngreunând suplimentar transmiterea unor astfel de informații din generație în generație. Similar, din cele cca 4.000 de locuințe, doar una singură (din parcelarea Ana Davila) are inscripționat anul construirii (1915) pe fațadă.
Cei care încă păstrează memoria caselor și a zonei în care trăiesc sunt locuitorii în vârstă ai cartierelor. Acestora li se adaugă, totuși, un număr redus (dar în continuă creștere) de oameni tineri, sensibili la istoria orașului și la valorile sale arhitectural-urbanistice. Am mizat pe interesul acestor grupuri și am sperat că, prin informare, vom putea extinde aceste calități și asupra celorlalți locuitori din parcelări. Prin urmare, miza proiectului constă tocmai în diseminarea informației istorice către publicul larg, contribuind la crearea unei culturi arhitecturale și istorice în rândul locuitorilor, având convingerea că schimbul de informație dintre mediul academic și locuitori poate contribui la crearea unor noi posibilități de conservare a calităților istorice, arhitecturale și urbanistice ale orașului. În același timp, locuitorii au adus în discuție o serie de aspecte care nu apar în arhive: viața cotidiană în parcelări, personalitățile care au locuit (în special după 1945), detalii despre arhitectura caselor și modernizările din ultimele decenii, modul în care s-au comportat clădirile la cutremurul din 1977, plantațiile de aliniament inițiale și multe altele. Astfel, am completat narațiunea bazată pe arhive și documente cu aceste amintiri, cu scopul unei analize cât mai complexe a acestor parcelări.
Ideea de a susține un demers prin care ne adresăm direct locuitorilor Capitalei se încadrează în tendințele culturale din ultima vreme – multe instituții și organizații patronează evenimente precum tururi ghidate, expoziții, prelegeri de istorie a orașului destinate publicului larg etc. Noutatea proiectului nostru constă în accesibilitatea crescută a informației, reducând la minimum influența oricăror factor externi – informația este distribuită direct, accesarea ei neimplicând niciun efort din partea locuitorilor.
Astfel, am scris istoria celor 25 de parcelări construite de Societatea pentru Locuințe Ieftine între 1910 și 1948, precum și a parcelărilor ridicate de CFR și de Casa Construcțiilor în aceeași perioadă, am tipărit-o într-un format accesibil (pliante, broșuri) și am distribuit-o în căsuțele poștale ale familiilor care locuiesc în aceste parcelări. Estimăm că în aceste locuințe trăiesc 4.000 de familii, ceea ce înseamnă un public de aproximativ 15.000 locuitori. Materialele informative conțin informațiile legate de istoria parcelării, precum și fotografii de epocă, planuri și alte documente de arhivă. Informațiile cuprinse în aceste pliante pot fi valorificate ca studii istorice de către istorici și arhitecți pentru diferitele intervenții în aceste situri și se află în posesia locuitorilor din cartier. Am distribuit pliantele în căsuțele poștale, am ținut ore de istorie pe străzile cartierelor și am realizat o expoziție la Muzeul CFR, unde am invitat toți locuitorii din parcelări. Mulți și-au recunoscut casele în fotografiile din perioada interbelică și au completat istoria trimițându-ne fotografii din arhiva personală și invitându-ne să le vizităm casele.

Campanii de informare 2015-2017

În 2015 am realizat primele șase pliante informative pentru parcelările Grant, Viilor, Șerban-Vodă (clasate pe Lista Monumentelor Istorice), Steaua, Grivița Roșie (între străzile Feroviarilor și Lainici), și Inginerilor (străzile C. Dissescu și P. Țărușanu) și le-am distribuit în acea toamnă. Specific acestei prime campanii a fost concentrarea asupra unor parcelări în cazul cărora identitatea profesională a locuitorilor (toate parcelările, mai puțin Șerban-Vodă sunt ceferiste) se suprapune uneia urbane (Grivița-Pieptănari). În toamna aceluiași an, am organizat și o expoziție la Muzeul CFR („Cefere_știi București”), la vernisajul căreia am invitat toți locuitorii din parcelările ceferiste. Aceștia au contribuit la informațiile prezentate cu propriile lor memorii și fotografii și au primit, în schimb, informații pe care nu le cunoșteau, rezultate în urma cercetării de arhivă: cine au fost constructorii, inginerii și arhitecții prin intermediul cărora a fost realizată parcelarea, anii exacți de construire a locuințelor, decupaje din presa vremii etc. Evenimentul s-a bucurat de un public numeros, care a recunoscut demersul nostru drept unul de recuperare a istoriei. Ulterior, am mutat expoziția la SNSP (într-un spațiu academic, obișnuit cu studierea urbanității contemporane), iar acum ea se găsește expusă parțial la Biblioteca Grivița.
În timpul cercetării în cartierul Grivița, am descoperit placa memorială amplasată în 1953 pe gardul de la fostele ateliere Grivița în memoria grevelor din 1933, considerată unul din așa-numitele „lieux de mémoire” ale comuniștilor, loc prezentat în ghidurile turistice și obiectiv frecventat în cadrul vizitelor oficiale pe care delegațiile străine le desfășurau până în 1989. După 1990, placa a fost acoperită cu un strat de tencuială și așa a rămas până anul trecut când locuitorii din Grivița ne-au semnalat prezența ei. În cadrul unui tur în februarie 2016, am anunțat participanții de existența acesteia și, prin urmare, în februarie 2017, stratul de tencuială a fost decopertat și placa scoasă la vedere. Plăci asemănătoare se găsesc pe Lista Monumentelor Istorice (placa din Mitropolit Grigore 69 și placa de la Școala Floreasca 34), ridicând întrebarea dacă și acestea merită clasate. Totuși, acest statut nu le garantează protecția, în cele două exemple (clasate) menționate mai sus, plăcile nefiind conservate până în prezent – cea de pe str. Mitropolit Grigore a fost înlăturată, iar imobilul de pe str. Școala Floreasca a fost demolat integral.
În 2016 am continuat cu alte parcelări clasate pe Lista Monumentelor Istorice: Raion, Iancului I și Iancului 2, Învoirii, Prelungirea Dorobanți, Verzișori-Tăbăcari. După distribuirea pliantelor și din sutele de interviuri ținute pe străzile parcelării, concluzia este îngrijorătoare pentru cei care își asumă protejarea și clasarea acestor monumente: nici măcar un singur intervievat nu știa că parcelările sunt clasate și că din această clasare decurg anumite drepturi și obligații. Detaliile oferite de noi reprezintă un prim pas spre înțelegerea de către locuitori a importanței pe care arhitecții și istoricii care au clasat parcelarea o acordă acelui țesut urban. Surpriza a fost că nici arhitecții care locuiau în parcelare nu cunoșteau acest aspect, refuzând să creadă chiar când au văzut Lista Monumentelor Istorice. Această constatare ridică întrebarea utilității acestor demersuri de clasare, atâta vreme cât nici arhitecții proiectanți și nici locuitorii nu conștientizează și nu apreciază valoarea arhitectural-istorică a acestor locuri și nu construiesc în spiritul protejării ei. Nici legislația de protecție nu are în acest moment instrumentele necesare să mute, în adevăratul sens al cuvântului, responsabilitatea pentru imaginea rezultantă a acestor zone în sarcina administrației publice.

La ce este bună clasarea unei întregi parcelări în condițiile în care locuitorii nu cunosc acest fapt, nu au fost anunțați de astfel de clasări și controlul autorităților statului nu există? Și chiar dacă ar exista, riscul ca locuitorii să perceapă această clasare drept un factor de coerciție este destul de ridicat, în condițiile în care nu cunosc caracteristicile arhitecturale și istorice ale parcelării.
În 2017, am finalizat materiale informative pentru toate parcelările Societății Comunale. În Rahova și în Fabrica de Chibrituri am decis să distribuim un set de 10 vederi, în Cornescu și Drumul la Tei, o broșură comună pentru ambele parcelări, iar în celelalte parcelări (Sf. Vineri, Zablovschi, Drumul Sării și Calea Lacul Tei) am distribuit în continuare pliante.
Pentru parcelările de mai mică întindere, am încheiat un parteneriat cu revista Magazin Istoric, în cadrul căreia am publicat șase articole (în decursul a circa un an), fiecare dintre ele detaliind istoria câte unei parcelări. În august 2016, am publicat primul articol despre lotizarea Lânăriei (prima parcelare de locuințe-tip realizată de primărie, ca experiment pentru cele care urmau să fie construite de Societatea Comunală, în 1909) și am distribuit 30 de exemplare, câte unul pentru fiecare familie. Au urmat parcelările Clucerului, Lupească (str. Sg. Nuțu Ion), Aron Mayer (str. Popeia și Rădiței), Ana Davila și Ghencea (Bd. Ghencea, str. Antiaeriană, str. Vâlcele), totalizând aproape 300 de exemplare.
Pe parcursul campaniilor de informare, am constatat că bisericile joacă un rol determinant în viața cartierelor, în special în Grivița (Biserica Sf. Gheorghe), Raion (Biserica Sf. Fanurie), Grant (Biserica Belvedere). Pliantele distribuite în aceste parcelări au ajuns și în arhivele bisericilor, iar preoții ne-au pus la dispoziție numeroase fotografii și surse primare pe care le-am folosit ulterior în materialele elaborate.

Campania din 2018

În 2018, proiectul s-a concentrat asupra activității Casei Construcțiilor, instituție care a proiectat și executat în București parcelările Vatra Luminoasă și Independenței (aceasta din urmă, amplasată pe Bd. Eroilor – str. Sfântul Elefterie – str. Dr. Clunet – Bd. Eroilor Sanitari). Proiectul a început cu un tur ghidat în parcelarea Vatra Luminoasă, organizat în seara zilei de 23 august (dată importantă pentru istoria cartierului, deoarece, cu 74 de ani înainte, în seara aceleiași zile, în una dintre locuințe au fost ținuți sub arest mareșalul Antonescu împreună cu colaboratorii săi). Turul s-a bucurat de prezența a peste 200 de persoane, în majoritate locuitori ai cartierului.
În acest an, în cazul distribuirilor din Vatra Luminoasă, vom experimenta o abordare ușor diferită față de anii anteriori: vom elabora trei materiale informative distincte, care vor ajunge la locuitori în trei campanii de distribuire succesive (15 septembrie, 1 octombrie și 15 octombrie). Cele trei broșuri vor aborda teme diferite: prima va cuprinde date despre Ministerul Muncii și Casa Construcțiilor, cea de-a doua despre proiectarea cartierului, planurile parcelării și ale caselor, iar cea de-a treia va detalia viața cotidiană în parcelare. Toate acestea vor ajunge la cele peste 700 de familii care locuiesc în prezent aici. În plus, în luna decembrie, vom organiza și o expoziție despre Casa Construcțiilor la care locuitorii pot contribui cu fotografii și documente din arhiva personală. În paralel cu proiectul dedicat Casei Construcțiilor, vom publica și prima carte a Asociației, dedicată istoriei Societății Comunale de Locuințe Ieftine. La evenimentul de lansare vom invita toți locuitorii parcelărilor Societății Comunale, ale Casei Construcțiilor și ale CFR-ului, precum și specialiști din domeniu.

Evenimente viitoare 2019-2020

În 2019 pregătim lansarea unei cărți despre Casa Construcțiilor, a unei expoziții despre Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine, precum și a unui site dedicat parcelărilor bucureștene. Cum cercetarea se apropie de sfârșit și informațiile au ajuns deja la locuitorii parcelărilor, am decis să diseminăm și în mediul online rezultatele proiectului. Tot pentru 2019, ne propunem și organizarea a 5 tururi ghidate: 16 februarie – Grivița, 23 August – Vatra Luminoasă, 13 decembrie – Grant, precum și în Iancului sau Dristor, cele mai întinse parcelări ale Societății. Toate acestea au drept scop schimbul de informații între mediul academic și locuitori.

Critica Societății și câteva concluzii

Activitatea propriu-zisă a Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine și a Casei Construcțiilor nu trebuie nici ignorată, nici mitizată. Ambele instituții au făcut numeroase greșeli, printre care se numără ignorarea claselor vulnerabile care chiar aveau nevoie de locuințe și favorizarea funcționarilor de stat, fapt care a produs o evidentă rupere a balanței și o criză perpetuă de locuințe. Societatea a încercat să construiască pentru reprezentanții clasei de mijloc, sperând că respectivii vor returna investiția și că vor construi suficient pentru a putea caza cât mai multe familii și că populația vulnerabilă va reuși într-un final să își procure o casă. Această strategie falimentară a condus la dizolvarea societății în 1948, întrucât noul regim politic, de stânga, a conchis (corect, de altfel) că toată activitatea Societății Comunale nu a condus la îndeplinirea scopurilor pentru care a fost creată. Ce rămâne din inițiativa Societății și a Casei Construcțiilor la aproape un secol de la înființare? 4.000 de locuințe de calitate foarte bună, grupate în parcelări moderne pentru perioada în care au fost edificate, apreciate în continuare de locuitori, chiar și în contextul creșterii continue a standardelor de locuire. Chiar dacă strategia nu a condus la îndeplinirea scopurilor, rezultatele constructive ale activității acestor două instituții reprezintă chiar și acum unele dintre cele mai reușite experimente urbane ale modernizării.

Cum putem interveni?

Am identificat cinci tipuri de acțiuni pe care le putem implementa în scopul protejării patrimoniului, fără a privi prea nostalgic Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine și Casa Construcțiilor. Aceste acțiuni apar după ce toți locuitorii parcelărilor au fost informați privind drepturile și obligațiile care decurg din clasarea parcelărilor pe Lista Monumentelor Istorice.
În primul rând, ne dorim să corectăm unele delimitări și datări ale parcelărilor deja clasate pe Lista Monumentelor. De exemplu, parcelarea Verzișori, executată de Societatea Comunală între 1923 și 1927 este datată incorect la începutul secolului al XIX-lea, iar casele-tip se găsesc pe străzile Aristizza Romanescu, Petre Liciu, nu doar pe strada Verzișori (cum este menționat în Lista Monumentelor). Parcelarea Dristor este datată 1915-1919, deși în cea mai mare parte a acestei perioade nu a existat activitate constructivă (administrația României se găsea la Iași). În această parcelare, lucrările au început în 1914, au fost întrerupte în 1916, reluate în 1919 și finalizate abia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1944). De asemenea, delimitarea este incompletă întrucât nu include și străzile Rodiei, Miletin, Chiparosului, precum și strada Mircea Bădescu și intrarea Țiglina, finalizate în preajma anului 1944. Erori mai există și în cazul parcelării Grant (începută în 1912 și finalizată în jurul anilor 1922-1923) și al parcelării trecute pe listă cu numele de „Fabrica de Chibrituri”, făcând referire, însă, la parcelarea fabricii de uleiuri „Phoenix” sau „Mohr”, autorizată în 1897. Numele „parcelarea Fabrica de Chibrituri” aparține, de fapt, altei lotizări, aflate pe străzile ing. D. Teodoru, Ion Scorțeanu, Roznov, construită pentru lucrătorii de la Regia Monopolurilor Statului, de care aparținea și Fabrica de Chibrituri. Datările aproximative (prima jumătate a secolului al XX-lea) pot fi înlocuite cu datele corecte: parcelarea Pieptănari a fost executată între 1927 și 1929 și completată în 1951-1954, parcelarea Șerban Vodă a fost începută în 1912 și finalizată probabil în același an.
A doua acțiune constă în pregătirea câte unui studiu istoric în vederea protejării celorlalte parcelări proiectate și executate de Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine, chiar dacă decizia trebuie să vină de la autoritățile competente, în condițiile unei stricte comunicări cu locuitorii. Parcelările Clucerului, Lupească, Steaua, Cornescu, Drumul la Tei, Calea Lacul Tei, Fabrica de Chibrituri, Rahova, Sf. Vineri, Drumul Sării, Lânăriei, Ana Davila ar trebui analizate și pregătite pentru clasare sau încadrate drept zone construite protejate. Informațiile istorice se regăsesc în toate pliantele pe care le-am pus la dispoziție locuitorilor până acum.
Al treilea tip de acțiune se referă la posibilitatea de a amplasa plăci memoriale pe locuințele în care au trăit personalități importante și în locurile centrale ale parcelărilor pentru a semnala aceste locuințe și pentru a face cunoscută istoria instituțiilor care le-au construit. La prima vedere, această acțiune ar fi în contrast cu critica pe care am adresat-o acestor instituții istorice, întrucât casele trebuiau să ajungă la clasele sociale vulnerabile, nu la personalități cu funcții importante. Însă confruntarea cu istoria și înțelegerea complexității acestor instituții pot conduce la o narațiune în care publicul larg și proprietarii caselor pot discerne între îndeplinirile și eșecurile acestor tipuri de intervenții ale statului în politica de locuire.
A patra acțiune constă în clasarea unor case din aceste parcelări, în mod individual. În ultimii șase ani am cunoscut o serie de locuitori care și-au arătat disponibilitatea de a ceda casele primăriei în scopul amenajării unei case memoriale. Este cazul pictorului Țipoia (strada Caranda 79) și a familiei compozitorului Dan Mizrahy (str. Turbinei 1) care doresc ca memoria acestor personalități să dăinuie în timp. Această amenajare și luarea în gestiune a colecțiilor și, implicit, clasarea ca monumente istorice pot conduce la o nouă înțelegere a rolului pe care Societatea Comunală și Casa Construcțiilor l-au îndeplinit în istoria orașului. Tot în acest registru, un alt gest de recunoaștere a valorii acestor locuințe ar putea consta în schimbarea denumirii unor străzi în memoria personalităților care au locuit acolo.

Echipa
Irina Calotă-Popescu (UAUIM), arhitect
Dana Dolghin, istoric doctorand la Universitatea din Amsterdam
Mircea Dragomir, istoric
Andreea Livia Ivanovici, arhitect
Andrei Mărgulescu (UAUIM), arhitect
Andrei Răzvan Voinea, istoric dr., coordonator

Voluntari: Petre Doboș, Thomas Herrera-Sandu, Laura Mazâlu, Ionuț Pătrașcu, Lucreția Pop

Eveniment: lansare carte Idealul Bucureștean – familia cu casă și grădină (parcelările Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine București 1908-1948) și expoziția Casa Construcțiilor (Vatra Luminoasă). Ambele evenimente vor avea loc în luna decembrie. Vă invităm să urmăriți pagina de FB a Asociației Studio

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog