RDW

Universitatea de Vară Bucium. Model de regenerare a patrimoniului cultural rural

Universitatea de Vară Bucium.

Model de regenerare

patrimoniului cultural rural

text: Mihaela HĂRMĂNESCU

Imagini extrase din Caietele Repertoriul Rural Bucium I, II, III, IV

Universitatea de Vară Bucium (UdV) de restaurare de monumente şi situri, aflată sub înaltul patronaj al Academiei Române, este un proiect inițiat și coordonat de Asociația RPER – Rencontres du Patrimoine Europe Roumanie1. Proiectul își propune un model de salvgardare a moștenirii culturale a celui mai mic nucleu de locuire, satul românesc, având ca obiect de studiu comuna Bucium, judeţul Alba, oferind astfel o alternativă viabilă pentru dezvoltarea locală, în contrast cu proiectele miniere distructive care ameninţă comunele Bucium, Roșia Montană și împrejurimile lor. Istoria Buciumului, povestea sa ca așezare, sunt strâns legate de istoria exploatării aurului din Munţii Apuseni, datând din epoca daco-romană și continuând până în prezent. Exploatarea aurului era chiar, înainte de 1989, aproape singura activitate economică din localitate și ocupația de bază a locuitorilor.
Proiectul UdV dezvăluie locuitorilor din Bucium – deposedaţi de minele lor de aur prin naționalizarea din 1947 și lipsiţi de locuri de muncă în urma închiderii minelor de stat – un patrimoniu istoric excepțional, girant al recuperării identităţii locale și generator de soluții pentru redresarea economică.
Începând cu 2011, în fiecare an, aproximativ 20 de tineri învață abordarea directă, interdisciplinară, interactivă a patrimoniului rural și sunt stimulaţi în orientarea profesională către subiectul protecției și valorificării patrimoniului neprotejat și neglijat. Ei dobândesc cunoștințe și vocabular specifice, pe care le valorifică mai târziu în cariera lor şcolară şi profesională.
Proiectul aflat în curs, model didactic de cercetare integrată, pledează pentru restaurarea și reconceptualizarea patrimoniului rural in situ, în favoarea unei dezvoltări sustenabile în contextul european, unde patrimoniul este, de fapt, un motor economic și de dinamizare a vieții sociale.
Inspirat de filosofia Declarației ICOMOS (Quebec, 2008): Salvarea spiritului locului, proiectul a început în 2011 prin studierea, inventarierea și repertorierea științifică a arhitecturii vernaculare, prin prospecții pe teren, discuții cu sătenii, lucru concomitent în zeci de case și gospodării din satele comunei. Datorită identificării pe teren a unui număr mare de valori arhitecturale, urbanistice și peisagistice, necunoscute până atunci, repertorierea și inventarierea științifică a patrimoniului rural s-a extins de la studiul prin relevee arhitecturale la scară și detalii ale sistemului constructiv la identificarea și valorificarea peisajului cultural rural. Următoarele ediții ale Universităţilor de Vară au continuat cu inventarierea și cunoașterea gospodăriei tradiționale din Bucium, integrând astfel modul de locuire specific, direcțiile extinzându-se apoi către studii privind peisajul și tipologiile de peisaj, amenajarea teritoriului și, nu în ultimul rând, asupra peisajului minier și de exploatare minieră tradițională. S-au realizat şi studii de istorie orală, sociologice (interogare arhivă, interviuri locale), etnografice (terminologia specifică a zonei) și de turism (inventarierea patrimoniului, chestionare, produse turistice, direcții de dezvoltare). De-a lungul acestor ani, proiectul a reuşit să atragă mulți lectori, cadre universitare din București, Cluj, Sibiu, Iaşi, dar și experți în patrimoniu cultural, români și străini, care au direcționat cursanții și comunitatea spre o înțelegere corectă a autenticității rurale a satului Bucium. În prezent, proiectul cuprinde diferite direcții de cercetare ce au ca scop valorificarea peisajului cultural rural și minier, reabilitarea valorilor locale și dezvoltarea capacităților comunităților rurale de a-şi înțelege şi asuma rolul de a folosi identitatea locală ca motor cultural de dezvoltare teritorială, dintr-o perspectivă actuală.
Demersul a fost îmbogăţit în decursul anilor de cercetare cu ateliere de desen pentru copiii satului și cu o competiţie locală intitulată „Casa cea mai dichisită”, în cadrul căreia au fost premiate o serie de case conform unei grile de criterii: vechimea construcției, continuitatea locuirii, numărul cât mai mare de elemente tradiționale şi cât mai redus de intervenții contemporane, păstrarea fotografiilor de familie, a obiectelor de uz casnic. La început, în opinia locuitorilor satului, casele premiate erau considerate vechi, demodate și banale, neinteresante, dar, după înţelegerea criteriilor, această concepție s-a mai ponderat, creându-se o nouă ierarhie axată pe valoare intrinsecă.

Autenticitatea fondului construit vechi a reorientat direcțiile de cercetare ale proiectului și către o serie de reabilitări in situ în tehnici tradiționale, împreună cu meșteri locali, a mai multor construcții existente aflate în diverse stadii de degradare avansată, dar cu valoare patrimonială: pentru o clădire emblematică a comunei – Școala Veche, construită de un arhitect italian necunoscut, o casă de locuit reprezentativă pentru arhitectura vernaculară a locului – Casa Colda, Casa Doicear („casă dichisită”), precum și casa cu valoare memorială a lui Ovidiu Bârlea, etnograf, inventariată, repertoriată în primele ediții.
Cu ocazia lucrărilor de reparaţie a caselor, s-a descoperit un meşter şindrilar care a confecţionat șindrila pentru acoperişuri în cadrul unui atelier la care au participat şi cursanţi. Pe baza documentației realizate în ediția a II-a, au fost elaborate Dosare de clasare ca monument istoric pentru șase obiective memoriale, aprobate în ianuarie 2014 de către Ministerul Culturii. În prezent, RPER, secondat de experți atestați, are ca obiectiv restaurarea Crucii episcopului Andrei Şaguna şi a troiţei sale.

Caietul „Repertoriu Rural Bucium”

Caiet „Repertoriu Rural Bucium” este interfața editorială și online a proiectului descris anterior. După fiecare ediţie a UdV, rezultatele muncii practice a studenților – cataloage de inventariere şi de repertoriere a patrimoniului vernacular și a peisajului cultural minier, planşe de releveu de arhitectură şi de studiu de peisaj – sunt publicate în „Caiet Repertoriu Rural Bucium”. Prezentat sub forma unei mape, „Caietul” conţine o broşură explicativă şi o serie de fişe de observaţie realizate de studenţi pe parcursul exerciţiului, cu ilustraţii şi desene de mână. În paginile „Caietului” sunt prezentate şi alte acţiuni ale RPER în Bucium: clasarea ca monument istoric și semnalizarea unor elemente valoroase sensibile, reabilitarea unor case tradiționale, reactivarea și transmiterea meșteșugurilor vechi, stimularea mândriei locale prin concursul „Casa cea mai dichisită”, ca şi impulsionarea și federalizarea cu acțiunile culturale locale.
„Caietul Repertoriu Rural Bucium IV” asigură accesul public la rezultatele proiectului pe care RPER îl propune spre aplicare în toate celelalte zone rurale din România.

Comuna Bucium, judeţul Alba – teritoriu și peisaj

La Bucium este atestată o locuire încă din Epoca Bronzului, ca urmare a descoperirii pe Dealul Vâlcoi a patru inele de buclă din aur datând din această perioadă, aflate azi la Muzeul de Istorie din Viena; prima atestare documentară datează din anul 1585. Este dovedită arheologic exploatarea aurului în zonă, meşteşug practicat continuu în perioada dacică, daco-romană, medievală, modernă şi contemporană a localităţii, zona prezentând un imens potenţial pentru cercetări arheologice, arhitecturale, etnologice, sociologice și antropologice, ca de altfel întreg arealul Țării Moților. Comuna Bucium este situată în partea central-vestică a judeţului Alba, în bazinul superior al văii Arieșului, în peisajul Munţilor Metaliferi din Carpaţii Occidentali, înconjurată de vârfurile vulcanice Detunata, Geamăna, Vâlcoi, Corabia, Vârşi, Dealul Muntariului, Dogăreşti. Munţii au altitudini cuprinse între 950 şi 1.350 m şi o structură geologică asemănătoare unui mozaic, fiind compartimentaţi de văi adânci. Teritoriul administrativ al comunei Bucium se compune din 29 de sate, adunate în văile apelor, răsfirate pe versanți sau risipite în crângurile înalte, însumând aproape 1.500 de locuitori.
Caracteristica locuirii este dată de poziţionarea în imediata vecinătate a cursului de apă a gospodăriei, în trecut folosite pentru șteampuri, curtea cu anexele şi grădina de legume, iar în plan secund livada sau o parte de fâneaţă. Vegetaţia marchează limitele de proprietate, fiind dispusă şi de-a lungul împrejmuirilor. În planurile secundare de percepţie, vegetaţia grupată în masive marchează zonele înalte şi libere de tip pajişte. Gospodăriile s-au dezvoltat acolo unde condițiile terenului au permis amplasarea acestora, întrucât relieful comunei este dominant deluros și montan.

Punct de panoramare Valea Șesii

Vegetaţia are rol esenţial în relaţionarea satului cu mezzo-peisajul: plantaţiile de-a lungul limitelor de proprietate se continuă pe deal până la intersecţia cu masivele vegetale. Este dispusă pe dealuri, observându-se diferitele specii în funcţie de planul de percepţie: astfel, în prim-plan sunt livezile, în planurile mediane, grupurile de arbori foioşi, iar în planurile secundare, unde şi altitudinea este mai mare, începe etajul coniferelor.

Peisajul minier Bucium

Caracteristicile solului și subsolului, ale edificiilor vulcanice dispuse pe aliniamentele nord-vest – Corabia, Frasin și Roșia Poieni, Conțiu și Arama – unde se întâlnesc mineralizațiile auro-argentifere, au dus la antropizarea peisajului prin activitate minieră, răspândită pe întreg teritoriul comunei Bucium. Prin urmare, memoria aurului este încă vizibilă atât în morfo-tipologia așezării rurale, cât și în teritoriul comunei, prin semnele rămase în urma diferitelor forme de exploatare folosite de-a lungul istoriei. Memoria colectivă reține totodată și evoluția procesului tehnologic de exploatare a aurului. Odată cu progresul tehnologic, exploatarea s-a putut face din ce în ce mai complex, până la epuizarea resursei. Rămas fără randament, un punct de exploatare (un puț, sau o mină) era părăsit și erau căutate zăcăminte noi. După ce, în ediția a IV-a a UdV Bucium (2014), a fost studiată o gospodărie cu șteampuri din Valea Negrilesii și peisajul cultural al Văii Șesii, în ediția a V-a (2015), studiul de peisaj a trecut în Valea Abruzelului, pentru a identifica și înregistra localizarea minelor, vetrelor de șteampuri, canale de aducțiune și pentru a le pune în relație cu relieful și gospodăriile. Echipa de urbaniști a colaborat cu sociologul, folosind hărți istorice, arhive și povești ale localnicilor, foști mineri, subliniind că prelucrare minereului în șteampuri, în comun sau în gospodării,a contribuit la definirea unui fond construit parcelar particular, ce individualizează peisajul minier al comunei.

Extras din caiet IV, 2017, pag. 9
Caracteristica Văii Şesii, poziţionarea gospodăriei în imediata vecinătate a pârâului, de-a lungul drumului, confirmă prezenţa şteampurilor, reprezentate de altfel atât în Planurile Iosefine din sec. al XVIII-lea, cât şi în documentele de cadastru ale administraţiei habsburgice. De-a lungul pârâului, mai pot fi văzute încă amenajări de sistematizare a căderilor de apă pe praguri de bazalt (extrase din Detunata). Debitul de apă ce punea în mişcare roata şteampurilor era, în felul acesta, controlat.

Extras Caiet IV, 2017, pag. 16
Elementul de reper pentru minele din Dealul Frasin îl constituie prezența maurelor clădite din piatră spartă extrasă din minele respective. Ele foloseau și ca îngrădituri pentru animalele de povară (cai sau măgari). Piatra de extracție a fost folosită și la construirea zidurilor de susținere a taluzurilor de-a lungul drumurilor către mine, pe traseul cărora sunt presărate troițe și cruci.

Reabilitarea Patrimoniului construit

Școala Veche

Şcoala din Bucium este una dintre cele mai vechi unităţi de învăţământ din zonă, fiind construită în perioada 1884-1900 de către un arhitect italian rămas necunoscut. Iniţial, proprietate privată, după 1918 clădirea a fost achiziţionată de către Prefectura judeţului Alba pentru a fi utilizată ca spital. Începând cu anul 1921 aici a funcţionat primăria comunei Bucium, până în 1935 când a devenit şcoală. După 1990, din cauza degradării accentuate, clădirea şi-a pierdut funcţionalitatea, fiind dezafectată şi propusă pentru demolare în 2004. În prima ediţie a Universităţii de Vară de restaurare de monumente şi situri, pentru a stopa degradarea construcţiei, iniţiatorii proiectului, cu sprijinul primăriei, au realizat lucrări de protecţie a imobilului: un acoperiş provizoriu de tablă, închiderea deschiderilor uşilor şi ferestrelor cu folie transparentă. În 2010, având în vedere valoarea sa arhitecturală şi identitară, Primăria Bucium, în colaborare cu Asociaţia RPER-Ro, au analizat posibilitatea restaurării şi reconceptualizării edificiului pentru a fi transformat în Centru internaţional de studii de arheologie şi arhitectură montană, atelier şcoală de meserii tradiţionale şi spaţii de cazare pentru participanţii la activităţile centrului.

Casa Colda
sat Poieni, comuna Bucium, nr. 465, jud. Alba, România.
Proprietar: Eugen Colda

Construită de un miner aurar din neamul Colda în 1851, casa are trei încăperi din bârne de lemn, o cămară, târnaț (pridvor) pe fațadele dinspre curte şi acoperiş cu învelitoare de şindrilă, fără coş de fum. În anul 2004, suflarea casei s-a stins, odată cu bătrânii familiei Colda. Aşa a găsit-o RPER în 2011, în timpul prospecţiunilor sale prin Ţara Moţilor. Între 2011 şi 2016 casa a fost reabilitată în cadrul şantierului-şcoală organizat de RPER și de Muzeul ASTRA, fiind antrenate finanţări private.
2011: UdV Bucium, ediţia I; casa a fost inventariată și relevată. RPER a încheiat un acord cu proprietarul pentru reabilitarea in situ a casei.
2012-2013: după o etapă de conservare şi de diagnosticare, când este descoperită inscripţia de datare (1851), au avut loc acțiunile de reabilitare în tehnici tradiţionale. Toate elementele recuperabile au fost curăţate, tratate şi integrate în poziţia originară.
2013-2015: etapă de repaus, necesară pentru așezarea și integrarea elementelor noi în ansamblu, pentru a se putea aplica tencuiala de pământ.
2015-2016: în bucătărie şi în baia amenajată în vechea cămară au fost montate instalaţii moderne. Camerele au primit mobilier tradiţional, salvat de la distrugere.
Un tur virtual Casa Colda puteți accesa aici: http://www.imagofactory.ro/event/rper/udv_bucium/tur/colda.html

Casa Doicear din satul Fereşti, nr. 72, comuna Bucium, judeţul Alba
Construită pe la 1860, lărgită pe la 1890. Singura casă cu arcade pe târnaţ din Bucium, încă locuită. Premiată la concursul „Casa cea mai dichisită” organizat de RPER în cadrul Universităţii de Vară Bucium, din 2014. Cu consiliere de specialitate RPER și suport financiar din partea RPER, casa a fost reabilitată în perioada octombrie 2015-mai 2016, cu şindrilă, bârne şi căpriori din pădurile din Bucium, cu meşteri din Bucium şi pentru proprietari din Bucium.

Crucile de drum, troițele şi Biserica Buna Vestire din Bucium, Alba

Dintre cele opt monumente din comuna Bucium, șase au fost clasate ca monumente istorice, cu zonele lor de protecție, pe baza documentației elaborate de RPER în 2014, în cadrul UDV 2013. Cele șase monumente clasate sunt reprezentative pentru memoria colectivă a locuitorilor Ţării Moţilor, semnificative atât pentru arhitectura cultă, cât şi pentru cea vernaculară din zonele miniere, distingându-se prin simbolurile minereşti. Ele sunt remarcabile prin repartizarea difuză pe întreg teritoriul comunei, prin conţinutul inscripţiilor, calitatea expresiei artistice şi urbanistice şi contribuţia la definirea peisajului cultural. Proiectul de clasare ca monumente istorice a celor 6 cruci de drum şi troiţe face parte dintr-un amplu program al asociaţiei RPER de recuperare a reperelor culturale prin valorificarea in situ şi promovarea patrimoniului rural din România, parte integrantă a peisajului cultural.

Extras din caiet II_2013, pag. 9 Dosare de clasare ca monument istoric
Crucea de drum „de la Ţandrău”, 1878-1897, cod LMI AB-IV-m-B-21078
Crucea, donată în 1878 de către Nicolae Ţandrău, a fost aşezată la răscrucea drumului din Poieni cu pârâul Stâlnişoara şi cu drumul spre mina de aur „Baia Domnilor” din masivul Vulcoi. În 1897 a fost înzestrată cu un soclu pe care sunt sculptate ustensilele minerului aurar şi urarea minerească „Norocu la băişagu!”.

Biserica „Buna Vestire” din Bucium Sat

Extras din Caiet IV_2017, pag. 18-19, Studiu multidisciplinar
Construite din piatră înainte de 1790, bisericile din Bucium înalţă turnuri semeţe pe promontorii înalte, de unde veghează asupra satelor Muntari, Poieni, Şasa, Bucium Sat, Gura Izbitei şi Cerbu, exprimând devoţiunea religioasă şi mândria comunităţilor de credincioşi.
Cea mai veche dintre acestea, datând, conform tradiţiei, din secolul al XVII-lea şi cuprinsă în conscripţia episcopului Inochentie Micu din 1733, biserica „Buna Vestire” din Bucium Sat a fost primul lăcaş de cult studiat în cadrul Universităţii de Vară Bucium, în anul 2015.
Astăzi, biserica sală de mari dimensiuni (amprenta la sol este de 208,3 mp), având spre est un altar decroşat, cu absidă semicirculară şi, la vest, un turn clopotniţă cu o înălţime de 25 m, cu 4 niveluri de zid, galerie de lemn cu arcade şi fleşă ascuţită, are un aspect omogen. […]
În anul 2001, în cursul operaţiunii de înlăturare a tencuielii şi a picturii stângace reprezentându-i pe Sfinţii Ierarhi Vaslle cel Mare, Grigore Teologul şi loan Gură de Aur din altar, a ieşit la lumină stratul de pictură originar. […]
Sub mai noile straturi, vechea pictură şi-a păstrat integritatea şi prospeţimea. […]
Databilă la jumătatea secolului al XVIII-lea, pictura din altarul bisericii din Bucium Sat face parte dintre puţinele ansambluri de pictură murală de pură tradiţie bizantină din Transilvania şi se datorează unui artist înzestrat şi cultivat. […]
Cercetarea multidisciplinară întreprinsă în cadrul UdV Bucium 2015 furnizează instrumente esenţiale pentru restaurarea care trebuie întreprinsă urgent, atât pentru pictura din altar, cât şi pentru iconostas şi vechile uşi împărăteşti, a uşii pictate din 1826 şi a altor valori identificate.

Experiențe și continuitate în dezvoltarea comunității locale

În cadrul acţiunilor enumerate mai sus, s-a reuşit implicarea studenţilor, a tinerilor specialiști (arhitecți, urbaniști/ peisagiști, antropologi, geografi, istorici etc.) în prospecție și documentare, în operaţiuni concrete de salvgardare și de punere în valoare a obiectivelor culturale din comuna Bucium. De asemenea, activitățile sunt susținute de Primăria Comunei Bucium, partener în cadrul proiectului. Proiectul își dorește sensibilizarea administraţiei şi a comunităţii locale cu privire la importanţa conservării şi reabilitării în tehnici de restaurare a obiectivelor de patrimoniu, dezvoltarea unei platforme de dialog și implicare între specialişti şi reprezentanţi ai comunităţii locale. În acest sens, deosebit de importante sunt interacțiunea localnicilor cu specialiștii, modul în care aceștia reacționează și interacționează, în care se raportează specialiştii la mediul local, la mentalitatea rurală, la problemele rurale, deci rolul specialistului la sat și acțiuni reale în mediul rural.

Prin toate activitățile pe care le iniţiază, proiectul urmăreşte o mai bună conștientizare a locuitorilor privind valorile excepţionale ale comunei, ale resurselor și, mai ales, a importanţei comunității ca singur liant și element de stabilitate și continuitate. Este vorba de a redescoperi capitalul de experienţe adunate generaţie după generaţie și transmis cu răbdare, dictând organizarea echilibrată a teritoriului, dialogul între elementele fundamentale ale aşezării rurale, gestiunea durabilă a resurselor naturale, arta de a construi și de a se proteja de mediul climatic şi natural, și modul de viață în comunitatea respectivă. Proiectul nu are termen de finalitate, fiecare moment de interferență între localnici și specialiști este un reper. Continuitatea lui oferă marcarea locului, a direcției unei comunități și pune în evidenţă complexitatea vieţii rurale, oferind un suport pentru diferite documentații de dezvoltare ale comunei.

1.Asociaţia RPER-Ro, înfiinţată în anul 2009, este Filiala asociaţiei „Rencontres du patrimoine Europe-Roumanie” – RPER, fondată la Paris, în aprilie 2008, condusă de Ștefana Bianu. RPER este deschisă dialogului european şi internaţional, colaborând cu instituţii şi asociaţii din România şi Franţa active în domeniul patrimoniului cultural. RPER a fost creată sub semnul urgenţei: sub ameninţarea iminentă de distrugere a unor valori culturale inestimabile, urgenţa adoptării unor decizii responsabile şi de acţiune pentru salvarea patrimoniului cultural al României – parte a patrimoniului cultural european. RPER militează pentru prioritatea absolută a patrimoniului cultural material şi imaterial, purtător de valori durabile, pentru dreptul comunităţilor umane de a-şi păstra identitatea culturală şi însăşi existenţa, în faţa ameninţărilor unei lumi în plină transformare. 
Dintre principalele activități ale asociaţiei RPER amintim următoarele proiecte:
– „De la Bucium, din Ţara Moţilor”, Expoziţie multimedia şi Ateliere de Patrimoniu Rural, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Bucureşti, aprilie-mai 2014;
– „Pe drumurile romane din Ţara Moţilor” – ediţiile 2009, 2010, 2011;
– „Ateliere de patrimoniu rural” (colocvii, mese rotunde şi expoziții multimedia), Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Bucureşti, 2010, Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu, 2011, Muzeul Naţional al Unirii, Alba-Iulia, 2011; 
– Simpozionul Patrimoniu românesc – Patrimoniu european, Paris 2008.
Materialul și fotografiile sunt parte din arhiva Asociației RPER – Ro.
Toate informațiile și documentele privind desfășurarea proiectului, partenerii și finanțatorii UDV-urilor care ne-au fost alături sunt disponibile pe site-ul http://www.rper.ro și pe pagina de Facebook:
https://www.facebook.com/asociatia.rper/

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog