RDW

DESCOPERIREA ORAȘULUI PRIN FILM. URBANEYE

DESCOPERIREA ORAȘULUI PRIN FILM.
URBANEYE
Text: Monica SEBESTYÉN
Fotografii: Georgiana GÎRBOAN și Miluță FLUERAȘ

UrbanEye vorbește despre oraș și viața urbană prin film. Festivalul are loc în fiecare an în luna noiembrie, la București, fiind singurul eveniment de acest tip din România care abordează această tematică. Filmele și evenimentele UrbanEye pun în discuție aspecte legate de viaţa urbană şi oferă publicului posibilitatea să descopere sau să aprofundeze noi idei şi abordări ale acesteia.

Ideea

Orașul și cinematografia au fost strâns legate încă de la apariția filmului, care a surprins fascinația orașului modern. Orașul poate fi deopotrivă cadru, dar și subiect omniprezent pe marile ecrane.
În ultimii ani, producția de filme a crescut, cele pe teme arhitectural-urbanistice suscitând un interes crescând. Astfel, apariția festivalurilor de film de arhitectură a fost naturală. Dacă inițiativa primului festival de acest fel datează din anul 2000, la Rotterdam, acum există peste 30 de astfel de evenimente în întreaga lume. Încă de la prima ediție a UrbanEye ne-am bucurat de parteneriatul cu aceste festivaluri, având invitați reprezentanții lor din Rotterdam, Lisabona, Budapesta, Copenhaga, Londra.

Prima ediție a Festivalului de Film UrbanEye a avut loc în 2014 la București. Ideea inițierii unui astfel de eveniment a pornit de la dorința de a pune în discuție și detalia prin diverse perspective un subiect care ne influențează pe toți, ORAȘUL. Pentru a cunoaște responsabilitățile și drepturile care decurg din apartenența la oraș și pentru o implicare cât mai activă în problemele specific urbane, considerăm esențiale cunoașterea și înțelegerea acestui subiect sub toate aspectele.
Încă de la prima ediție am dorit foarte mult ca pe lângă filmele pe care le selecționăm să avem și discuții cu publicul, căruia să-i mijlocim întâlnirea cu oameni din diverse domenii de interes, de la regizori de film, arhitecți, designeri, jurnaliști sau specialiști în domenii relevante pentru filmele urmărite. Festivalul este despre comunități, participare, despre cum putem conviețui împreună în mediul urban.
Proiectul a fost inițiat cu mult entuziasm de un grup de prieteni vechi și colegi la Universitate de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (Cătălina Ioniță, Mihai Alexandru, Irina Florea și Monica Sebestyén). Cătălina Ioniță (1982-2015) și Mihai Alexandru (1981-2015) nu mai sunt printre noi, dar continuă să ne inspire, iar direcțiile principale stabilite alături de ei sunt și acum urmate. Echipa, fără de care acest festival nu ar putea să existe, a continuat să crească, fiecare contribuind cu propriile cunoștințe în domeniile în care a fost specializat: arhitectură, urbanism, cinematografie, management, comunicare, design.

Filme și evenimente

La UrbanEye, spectatorii au ocazia să vadă filme documentare și de ficțiune, de multe ori în premieră în România. În fiecare an pornim de la anumite tematici pe care dorim să le aducem în discuție și încercăm să selecționăm cele mai bune filme pe subiectele respective. Am ales întotdeauna subiecte variate și de actualitate, dar relevante pentru contextul românesc. Chiar dacă filmele și temele abordate sunt de multe ori din zone geografice îndepărtate, prin discuțiile ce însoțesc filmele contextualizăm diferitele problematici și identificăm similarități cu contextul local.

Temele recurente de-a lungul celor 5 ediții de până acum au fost dezvoltarea urbană și locuirea explorată sub diversele ei forme, precum și intersecția arhitecturii cu subiecte conexe (precum fotografia, designul de obiect, land art etc.). O constantă sunt și filmele despre arhitecți contemporani semnificativi, precum GlennMurcutt, Rem Koolhaas, BjarkeIngels etc.

La fiecare ediție sunt incluse în program și evenimente conexe care contribuie la descoperirea orașului și la aprofundarea temelor ilustrate prin filmele selectate. Astfel, au fost organizate tururi ghidate prin oraș, expoziții (precum Understanding Design, realizată în parteneriat cu Dizainăr, ce a avut ca scop ilustrarea etapelor procesului de design de la concept până la realizarea propriu-zisă, sau expoziția LO±VE. 100 de ani de locuire și vecinătate în România, realizată în parteneriat cu MKBT:MakeBetter, care propune o întâlnire cu momente importante din trecutul locuirii în România și o dezbatere în jurul semnului +/-/= pe care-l putem pune astăzi între locuire și vecinătate).

În plus, o parte extrem de importantă o constituie activitățile dedicate publicului tânăr, precum ateliere pentru copii prin care aceștia sunt familiarizați cu diverse elemente de bază legate de arhitectură și oraș, precum și atelierele practice pentru liceeni, care să le ofere deopotrivă o oportunitate de a explora orașul și de a cunoaște etapele realizării unui film, în final fiecare echipă realizând un scurtmetraj proiectat în cadrul festivalului.

Serile de film UrbanEye

În decursul acestor ani, am realizat relevanța pe care aceste tipuri de filme o pot avea în diverse comunități, fie ca instrumente de activare pentru diferite zone, fie ca un mod complementar de a pune în discuție subiecte tratate la alte evenimente ale partenerilor noștri. De aceea, pe lângă festival, în timpul anului organizăm Serile de Film UrbanEye ca proiecții izolate în spații neconvenționale din București sau din alte orașe din țară ca Timișoara, Cluj, Sibiu, Brașov, Târgu Mureș.

Festivalul de Film UrbanEye 2019 va avea loc în perioada 6-10 noiembrie 2019, la București.
Pentru detalii privind acest eveniment și proiectele noastre puteți accesa site-ul urbaneye.ro și pagina de Facebook UrbanEye Film Festival sau Instagram.

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR.1/2019

Arhitectură. Film. Cinema

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog