RDW

PREZENȚĂ ȘI REPREZENTARE

Eseu

PREZENȚĂ ȘI REPREZENTARE

Text și fotografii: Zeno BOGDĂNESCU

                Aparent, filmul și arhitectura se situează la poluri opuse în domeniul artelor. Nimic mai deosebit decât prezența masivă, materială a unui obiect de arhitectură în spațiu în raport cu reprezentarea în timp a unui film, indiferent de gen.
Și totuși, cele două arte au foarte multe caracteristici comune sau antagoniste. Există filme în care arhitectura este prezentă nu doar ca decor, există filme despre arhitectură, arhitecți sau realizări remarcabile, la fel cum există și exemple strălucite de locuri ale spectacolului filmic, cinematografe sau „cetăți ale filmului”.
Existența, manifestarea lor este posibilă, în mod tradițional, prin absența celeilalte. Când începe filmul, arhitectura înconjurătoare dispare. Când experimentezi arhitectura, nu e posibil alt act artistic concomitent, așa cum este filmul.
Ce e fascinant la cele două arte este complementaritatea lor. Ele nu au apărut având acest scop, dar au evoluat în această direcție, mai ales impulsionate de fantastica transformare tehnologică din ultimele trei decenii.
Explicația este simplă. Este felul în care cele două arte se raportează la binomul spațiu-timp. Dacă un film trăiește, este prezent și se reprezintă în timpul necesar parcurgerii unui spațiu de orice tip (real, ficțional, utopic, animat etc.), arhitectura este o prezență ce impune și reprezintă spații ce pot fi parcurse într-o durată de timp.
Dacă în film parcurgerea este aceeași la fiecare vizionare (reprezentare), în arhitectură parcursul poate fi modificat, având, în cadrul aceleiași prezențe, reprezentări diferite.

De aceea, putem considera arhitectura un film viu, iar filmul o structură – construcție – compoziție – arhitectură înghețată într-o formulă fixă. Ca realizator de film, am speranța că fiecare reprezentare este identică precedentei, fără modificări. Ca realizator de arhitectură, am speranța ca fiecare parcurgere a obiectului construit să ofere experiențe și imagini noi, câte un alt film al parcurgerii sau alte reprezentări, inedite. Un film rămâne același, indiferent când îl văd, la răsărit, la amiază, la apus, noaptea, un obiect de arhitectură nu.
Un film este conceput ca o înșiruire de secvențe în timp, în care informația se adaugă pe măsura acumulărilor de conflicte și personaje, date și situații. Metoda de organizare și compunere a filmului este montajul ca instrument ce a dat specificitatea artistică fenomenului de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Prin montaj, filmul poate fi la fel de credibil ca unitate de timp și spațiu de desfășurare a acțiunii într-un singur loc și timp, dar la fel de credibilă, prin absența prezenței nemijlocite, la fața locului, este și folosirea montajului de secvențe filmate, fiecare în locuri total diferite. Trecerea dintr-o „cameră” (secvență filmică) în următoarea prin montaj nu presupune alăturarea lor fizică. În spațiul real al arhitecturii acest lucru este imposibil.
În film, continuitatea spațial-temporală poate fi respectată sau nu. În arhitectură, această continuitate condiționează compoziția spațială.
Nici filmul, nici arhitectura nu pot fi înțelese fără cel puțin o parcurgere completă.
Prezența filmului ca produs artistic și a obiectului de arhitectură ca operă de artă afirmă un interior, un fond, un conținut ce se exprimă prin reprezentare, exteriorizare, formă, vizionare multiplă.
Ca spectator al lor, nu poți fi în același timp în mai multe locuri, nici ale filmului, nici ale arhitecturii. Te supui momentului din reprezentare în care te afli.
Ca autor al lor, ca realizator, atât în film, cât și în arhitectură, situația se schimbă complet.
Trebuie să poți fi, raportat la propria creație, în același timp oricând și oriunde în unica ipostază de generator de prezență și reprezentare.
Poate să fie asta una dintre explicațiile faptului că mulți regizori și realizatori de film valoroși au avut la bază studii de arhitectură, sau invers, că arhitecți celebri au oferit cele mai bune creații pentru a putea fi filmate, reprezentate și înțelese prin film.
În ultimul timp au avut loc tentative de a apropia și mai mult cele două arte. Pe de o parte, proiecțiile de imagini, filme sau secvențe de artă virtuală pe fațade celebre; pe de altă parte, filme de prezentare în simulări 3D în concursuri de arhitectură etc.
Urmează interactivitatea. Deja există filme ce propun alternative prin decizii în momente cheie ale acțiunii. Deja există posibilitatea ca orice fantezie 3D să poată fi materializată.
Noua continuitate real-virtual poate transforma raportul dintre prezență și reprezentare până la anulare și să instituie o altă (poate unică) formă de exprimare artistică, de înțelegere și utilizare a spațiului și timpului.
Contopirea. Poate exemplul telefonului inteligent, care a adunat și contopit într-o concentrare fantastică toate marile invenții ale ultimului secol și jumătate, să ne ofere un exemplu în acest sens.
Poate că a venit momentul să-l recitim cu mai mare atenție pe Jules Verne.

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR.1/2019

Arhitectură. Film. Cinema

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog