RDW

DOMENIUL CANTACUZINO FLOREȘTI. Despre trecut, prezent și viitor

Ex libris

DOMENIUL CANTACUZINO FLOREȘTI.

Despre trecut, prezent și viitor

Autori: Alexandru Mexi, Delia Bălăican, Carmen Tănăsoiu, Mihaela Criticos, Matei Bogoescu
Editura Simetria, 2018
Text: Alexandru PANAITESCU

Într-un moment în care dezbaterile privind grija față de patrimoniul național, cu precădere față de cel de arhitectură, au ajuns, pe bună dreptate, într-o fază acută, care nu de puține ori atinge și cote de mare îngrijorare, determinate de neglijența și indiferența iresponsabilă cu care este tratată, în general, această parte esențială a unei culturi, publicarea unui volum despre Domeniul Cantacuzino și palatul Micul Trianon de la Florești, Prahova este o inițiativă bine-venită și necesară.
Așezarea de la Florești, Prahova, cu o istorie multiseculară, se află în posesia familiei Cantacuzino din primele decenii ale secolului al XVII-lea, la scurt timp de la stabilirea acesteia în Țara Românească, când postelnicul Constantin, prin căsătorie, primește moșia de aici. Primele construcții de la Florești mai bine cunoscute și care se păstrează sunt Biserica Sfânta Treime și Nașterea Maicii Domnului, dar și pavilioanele fostului conac, în care acum funcționează impropriu un sanatoriu.
Apogeul amenajărilor de la Florești a fost atins de lucrările inițiate de Gheorghe Gr. Cantacuzino, atunci când prin 1910 comanda ridicarea palatului cunoscut apoi ca Micul Trianon, apreciat ca fiind capodopera arhitectului Ion D. Berindei. Acesta, cu circa un deceniu înainte, realizase tot pentru Nababul de la Florești și reședința princiară așezată în Calea Victoriei din București. De asemenea, cu o arhitectură eclectică de factură franceză, însă cu o expresie stilistică mai unitară, materializată la exterior prin fațade placate în totalitate din piatră, Palatul de la Florești urma ca, printr-o execuție impresionantă, să-l depășească pe cel ridicat anterior în București. Încă neterminat în 1913 la dispariția lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, palatul va intra foarte repede pe panta descendentă a ruinării treptate, începând din timpul Primul Război Mondial, perioada comunistă fiind până la urmă catastrofală pentru starea sa, ajunsă la nivelul de ruină. Astăzi, este practic o carcasă care rezistă miraculos, impresionând încă privitorii prin splendoarea unor fațade din piatră fasonată cu măiestrie.
Această poveste complicată, cu multe momente triste, a edificiului de excepție de la Florești, cât și a imensului domeniu din jur, aflate astăzi într-o gravă stare de degradare (cu excepția bisericii), fac obiectul unui studiu colectiv intitulat Domeniul Cantacuzino Florești: despre trecut, prezent și viitor, publicat în 2018 de Editura Simetria și datorat unei echipe formate din Alexandru Mexi, Delia Bălăican, Carmen Tănăsoiu, Mihaela Criticos și Matei Bogoescu.
Chiar dacă printr-o tratare succintă, lucrarea își propune să aducă în atenția publică, în primul rând, situația în care se află un monument de prim rang, abordată pe fundalul devenirii sale istorice, cu accente pe prezentarea stării în care se află astăzi, fără să neglijeze și aspectele legate de speranța revitalizării întregului ansamblu printr-o interesantă serie de idei privind amenajarea sa, în primul rând ca obiectiv turistic și de agrement de referință.
Cartea este structurată oarecum secvențial, cu autori diferiți, care semnează capitole tematice distincte, fiecare dintre ele putând constitui punctul de plecare pentru o lucrare independentă. Mă refer cu precădere la părțile referitoare la patrimoniul construit, descrierea parcului sau detalierea masterplanului propus pentru revitalizarea domeniului.
În prefața semnată de doamna Irina Bossy-Ghica, stră-strănepoata lui Gheorghe Grigore Cantacuzino și actuala proprietară a domeniului, sunt enunțate intențiile de viitor pentru reabilitarea întregului ansamblu, gândită în deplină concordanță cu viziunea ctitorului, care dorea să evidențieze, în primul rând, prin „Micul Trianon de la Florești”, că România „…putea sta la rând cu Franța în concertul națiunilor europene, prin bogățiile ei, prin artiștii ei, prin valorile pe care le împărtășea cu celelalte țări din Occident”.
După o introducere-argument, de nivel general, primul capitol, semnat de Delia Bălăican, cuprinde un medalion biografic dedicat lui Gheorghe Grigore Cantacuzino (1837-1913), poate prea scurt și schematic față de importanța personajului. Sigur că alcătuirea unei monografii despre Gheorghe Grigore Cantacuzino, importantul om politic din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, ar fi mai mult decât de dorit, dar constituie obiectivul unui alt domeniu de cercetare.

Al doilea capitol, elaborat de Carmen Tănăsoiu, este dedicat Bisericii Sfânta Treime și Nașterea Maicii Domnului, ctitorie cantacuzină aflată pe latura estică a domeniului, capelă a familiei, folosită și de locuitorii din zonă. Descrierea bisericii, inclusiv a picturii murale semnate de Gheorghe Tattarescu și datând din 1888, prilejuiește totodată o bine-venită (scurtă) incursiune în istoria familiei, dar mai ales a moșiei de la Florești.
În capitolul dedicat patrimoniului arhitectural din cadrul Domeniului, Mihaela Criticos face o trecere în revistă a principalelor construcții din incinta sa, însoțite de schițe istorice ale acestora. O atenție deosebită este dată descrierii grupului de pavilioane rezidențiale și de serviciu construite de Gheorghe Grigore Cantacuzino după 1889, unele cu concursul arhitectului francez Paul Gottereau. În mod firesc, accentul este pus pe descrierea palatului Micul Trianon început în 1911 și rămas neterminat. Pentru înțelegerea arhitecturii edificiului de la Florești și a surselor de inspirație ale arhitectului Ion D. Berindei sunt inserate inspirat medalioane de prezentare ale palatelor de la Versailles, Marele Trianon, Micul Trianon și a parcului aparținând acestuia din urmă. Elocvente pentru starea de ruină a palatului sunt fotografiile recente care ilustrează în mod special acest capitol, dar și anexa 1 a cărții, ca de fapt și o mare parte din volum. Sigur că prezentarea palatului ar fi avut mult de câștigat dacă descrierea sa ar fi fost susținută și de câteva reproduceri după releveul construcției, documentație care există, fiind cuprinsă în studiul istoric din 2014, parte a temei de la concursul pentru refacerea monumentului de la Florești.
În capitolul al patrulea, Alexandru Mexi face o amplă și competentă descriere istorică și morfologică a parcului de la Florești din punct de vedere peisagistic, cu accent pe parcul de „preumblare” și pe grădinile „à la française”, cu ilustrații de epocă și actuale. La finalul capitolului se apreciază că „… trecut prin numeroase perioade de neglijență și distrugere, domeniul Cantacuzino a început încet-încet să atragă deopotrivă atenția specialiștilor, dar și a publicului larg, intrând în cadrul unor circuite turistice și al unor programe și proiecte culturale, menite să promoveze patrimoniul construit și peisager din România”.
Ultimul capitol, semnat de Matei Bogoescu, are, mai ales, meritul de a ne insufla speranța renașterii splendorii Domeniului de la Florești în condițiile materializării unui masterplan pe care îl propune cu argumente convingătoare. Concluzionându-și prezentarea, autorul spune: „… strategia de abordare pe care o propun în așteptarea resurselor necesare ideilor mai ambițioase […] este cea a intervenției minimale de discretă consolidare a fațadelor și păstrarea golului central. Istoria complexă a acestei clădiri este magistral ilustrată de caracterul său de «operă deschisă» – neterminată și deconstruită – care îi conferă o dimensiune poetică și simbolică, facilitând interpretarea sa în diverse chei de lectură”.

Ultimele două texte ale volumului, apreciate ca „anexe”, prezintă două experiențe interesante privind restaurarea și cercetarea monumentelor de la Florești. În prima, Pierre Bortnowski povestește despre o tentativă din 2012-2014 de restaurare punctuală a pietrăriei palatului făcută de un meșter francez, din care reies interesante învățăminte. Deopotrivă atractivă este și descrierea unei alte experiențe din 2014 (Ioana Tudora, Oana Pîrvu și Mariana Nițu) a unei cercetări de „arheologie peisageră” realizate la Florești de câțiva studenți peisagiști de la Agronomie, în încercarea de a descifra în teren etapele de amenajare a parcului în secolul al XIX-lea, etapă de studiu utilă pentru o dorită și necesară restaurare a grădinii.
Interesul pentru monumentul de la Florești și istoria sa a fost dovedit și de marele succes de public de care s-a bucurat lansarea cărții. Semnificativ, aceasta a avut loc la Palatul Cantacuzino – Muzeul George Enescu de pe Calea Victoriei, pe 7 februarie, în prezența doamnei Irina Bossy-Ghica, iar marele salon de aici s-a dovedit neîncăpător pentru numeroșii participanți la eveniment.

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR.1/2019

Arhitectură. Film. Cinema

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog